Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la solemnitatea Toți Sfinții
Cimitirul Verano, Roma,
duminică, 1 noiembrie 2015
În Evanghelie l-am ascultat pe Isus care-i învață pe discipolii săi și mulțimea adunată pe colina de lângă lacul Galileii (cf. Mt 5,1-12). Cuvântul Domnului înviat și viu ne indică și nouă, astăzi, drumul pentru a ajunge la adevărata fericire, drumul care conduce la cer. Este un drum greu de înțeles pentru că merge împotriva curentului, dar Domnul ne spune că acela care merge pe acest drum este fericit, mai devreme sau mai târziu devine fericit.
„Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor!”. Putem să ne întrebăm cum poate să fie fericită o persoană săracă în duh, a cărei comoară unică este Împărăția cerurilor. Dar motivul este tocmai acesta: că având inima despuiată și liberă de atâtea lucruri lumești, această persoană este „așteptată” în Împărăția cerurilor.
„Fericiți cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiați!”. Cum pot să fie fericiți cei care plâng? Și totuși, cel care în viața n-a simțit niciodată tristețea, neliniștea, durerea, nu va cunoaște niciodată forța mângâierii. În schimb fericiți pot să fie cei care au cunoscut capacitatea de a se înduioșa, capacitatea de a simți în inimă durerea care este în viața lor și în viața altora. Aceștia vor fi fericiți! Pentru că mâna duioasă a lui Dumnezeu Tatăl îi va consola și îi va mângâia.
„Fericiți cei blânzi”. Și noi dimpotrivă de câte ori suntem nerăbdători, nervoși, mereu gata să ne plângem! Față de alții avem atâtea pretenții, dar când ne ating pe noi, reacționăm ridicând vocea, ca și cum am fi stăpânii lumii, în timp ce în realitate suntem cu toții fii ai lui Dumnezeu. Să ne gândim mai degrabă la acele mame și la acei tați care sunt atât de răbdători cu copiii lor, care „îi scot din minți”. Aceasta este calea Domnului: calea blândeții și a răbdării. Isus a parcurs această cale: de mic a suportat persecuția și exilul; și apoi, ca adult, calomniile, cursele, acuzele false în tribunal; și totul a suportat cu blândețe. A suportat din iubire față de noi chiar și crucea.
„Fericiți cei cărora le este foame și sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura!”. Da, cei care au un simț puternic al dreptății, și nu numai față de alții, ci înainte de toate față de ei înșiși, aceștia se vor sătura, pentru că sunt gata să primească dreptatea cea mai mare, aceea pe care numai Dumnezeu poate s-o dea.
Și apoi „fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire”. Fericiți cei care știu să ierte, care au milostivire față de alții, care nu judecă totul și pe toți, ci încearcă să se pună în locul celorlalți. Iertarea este lucrul de care avem nevoie cu toții, niciunul exclus. Pentru aceasta la începutul Liturghiei ne recunoaștem ceea ce suntem, adică păcătoși. Și nu este un mod de a spune, o formalitate: este un act de adevăr. „Doamne, iată-mă aici, ai milă de mine”. Și dacă știm să dăm altora iertarea pe care o cerem pentru noi, suntem fericiți. Așa cum spunem în „Tatăl nostru”: „Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”.
„Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu!”. Să privim fața acelora care umblă ca să semene neghina: sunt fericiți? Cei care caută mereu ocazii pentru a înșela, pentru a profita de ceilalți, sunt fericiți? Nu, nu pot să fie fericiți. În schimb aceia care în fiecare zi, cu răbdare, încearcă să semene pace, sunt artizani ai păcii, ai reconcilierii, aceștia da sunt fericiți, pentru că sunt adevărați fii ai Tatălui nostru din cer, care seamănă mereu și numai pace, până acolo încât l-a trimis în lume pe Fiul său ca sămânță de pace pentru omenire.
Iubiți frați și surori, aceasta este calea sfințeniei și este însăși calea fericirii. Este calea pe care a parcurs-o Isus, mai mult, El însuși este această cale: cine merge împreună cu El și trece prin El intră în viață, în viața veșnică. Să-i cerem Domnului harul de a fi persoane simple și umile, harul de a ști să plângem, harul de a fi blânzi, harul de a lucra pentru dreptate și pace, și mai ales harul de a ne lăsa iertați de Dumnezeu pentru a deveni instrumente ale milostivirii sale.
Așa au făcut sfinții, care ne-au precedat în patria cerească. Ei ne însoțesc în pelerinajul nostru pământesc, ne încurajează să mergem înainte. Mijlocirea lor să ne ajute să mergem pe calea lui Isus și să dobândească fericirea veșnică pentru frații noștri și surorile noastre răposați, pentru care oferim această Liturghie.