Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
Sfânta Liturghie din Ziua Mondială a Săracilor
Duminica a 33-a de peste an, 13 noiembrie 2022
În timp ce unii vorbesc despre frumusețea exterioară a templului și admiră pietrele sale, Isus trezește atenția cu privire la evenimentele tulburate și dramatice care marchează istoria umană. De fapt, în timp ce templul construit de mâinile omului va trece, așa cum trec toate lucrurile din această lume, este important a discerne timpul pe care-l trăim, pentru a rămâne discipoli ai evangheliei și în mijlocul tulburărilor istoriei.
Și, pentru a ne indica modul de a discerne, Domnul ne oferă două îndemnuri: nu vă lăsați înșelați și dați mărturie.
Vatican MediaPrimul lucru pe care Isus îl spune ascultătorilor săi, preocupați despre „când” și despre „cum” se vor întâmpla faptele înspăimântătoare despre care vorbește, este: „Vedeți să nu fiți înșelați, căci vor veni mulți în numele meu, spunând: «Eu sunt!» și: «Timpul este aproape!» Nu mergeți după ei!” (Lc21,8). Și adaugă: „Când veți auzi despre războaie și revolte, nu vă temeți” (v. 9). Și acest lucru în momentul actual ne vine bine. Așadar, de care înșelare vrea să ne elibereze Isus? De tentația de a citi faptele mai dramatice în mod superstițios sau catastrofal, ca și cum am fi de acum aproape de sfârșitul lumii și n-ar merita să ne mai angajăm în nimic bun. Dacă gândim în acest mod, ne lăsăm conduși de frică, și eventual căutăm după aceea răspunsuri cu o curiozitate bolnăvicioasă în balivernele ghicitorilor sau în horoscoape, care nu lipsesc niciodată – și astăzi atâția creștini merg să-i viziteze pe ghicitori, caută horoscopul ca și cum ar fi glasul lui Dumnezeu -; sau, iarăși, ne încredem în teorii fanteziste propovăduite de vreun „mesia” de la ultima oră, în general mereu pesimiste și complotiste – și psihologia complotului este rea, ne face rău -. Aici nu este Duhul Domnului: nici în a merge pentru a-i căuta pe „guru” nici în acest spirit de complot; acolo nu este Domnul. Isus ne avertizează: „Nu vă lăsați înșelați”, nu vă lăsați orbiți de curiozități credule, nu înfruntați evenimentele mișcate de frică, ci învățați mai degrabă să citiți evenimentele cu ochii credinței, fiind siguri că stând aproape de Dumnezeu „niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde” (v. 18).
Dacă istoria umană este presărată de evenimente dramatice, situații de durere, războaie, revoluții și calamități, este la fel de adevărat – spune Isus – că toate aceste nu sunt sfârșitul (cf. v. 9); nu este un motiv bun pentru a ne lăsa paralizați de frică sau de a ceda în fața pesimismului celui care crede că de acum totul este pierdut și este inutil să ne angajăm în viață. Discipolul Domnului nu se lasă atrofiat de resemnare, nu cedează în fața descurajării nici măcar în situațiile cele mai dificile, pentru că Dumnezeul său este Dumnezeul învierii și al speranței, care ridică mereu: cu el mereu se poate ridica privirea, se poate reîncepe și se poate reporni. Așadar, creștinul, în fața încercării – orice încercare, culturală, istorică sau personală – se întreabă: „Ce ne spune Domnul prin acest moment de criză?”. Și eu pun această întrebare astăzi: ce anume ne spune Domnul, în fața acestui al treilea război mondial? Ce anume ne spune Domnul? Și, în timp ce se întâmplă fapte de rău care generează sărăcie și suferință, creștinul se întreabă: „Ce anume, în mod concret, pot face eu bine?” . A nu fugi, a ne pune întrebarea: ce-mi spune Domnul și ce pot face eu bine?
Nu întâmplător, al doilea îndemn al lui Isus, după „nu vă lăsați înșelați”, este în pozitiv. El spune: „Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie” (v. 13). Ocazie de a da mărturie. Aș vrea să subliniez acest cuvânt frumos: ocazie. Înseamnă a avea oportunitatea de a face ceva bun pornind de la circumstanțele vieții, chiar și atunci când nu sunt ideale. Este o artă frumoasă tipic creștină: a nu rămâne victime a ceea ce se întâmplă – creștinul nu este victimă și psihologia victimismului este rea, ne face rău -, ci a percepe oportunitatea care se ascunde în tot ceea ce ni se întâmplă, binele care este posibil, acel puțin de bine care este posibil de făcut, și a construi pornind și de la situații negative. Fiecare criză este o posibilitate și oferă ocazii de creștere. Pentru că fiecare criză este deschisă la prezența lui Dumnezeu, la prezența umanității. Dar ce face duhul rău? Vrea ca noi să transformăm criza în conflict, iar conflictul este mereu închis, fără orizont și fără cale de ieșire. Nu. Să trăim criza ca persoane umane, ca niște creștini, nu transformând-o în conflict, pentru că fiecare criză este o posibilitate și oferă ocazie de creștere. Ne dăm seama de asta dacă recitim viața noastră personală: în viață, adesea, pașii înainte cei mai importanți se fac tocmai în cadrul unor crize, al situațiilor de încercare, al pierderii controlului, al nesiguranței. Așadar, înțelegem invitația pe care o face Isus astăzi direct mie, ție, fiecăruia dintre noi: în timp ce vezi în jurul tău fapte tulburătoare, în timp ce se ridică războaie și conflicte, în timp ce au loc cutremure, foamete și epidemii, tu ce faci, eu ce fac? Te distragi pentru a nu te gândi la asta? Te distrezi pentru a nu te lăsa implicat? Iei drumul mondenității, de a nu lua în mână, a nu lua la inimă aceste situații dramatice? Te întorci de cealaltă parte pentru a nu vedea? Te adaptezi, capitulat și resemnat, la ceea ce se întâmplă? Sau aceste situații devin ocazii pentru a mărturisi evanghelia? Fiecare dintre noi trebuie să se întrebe, în fața atâtor calamități, în fața acestui al treilea război mondial așa de crunt, în fața foamei atâtor copii, a atâtor oameni: eu pot să irosesc, să irosesc banii, să irosesc viața mea, să irosesc sensul vieții mele, fără a lua curaj și a merge înainte?
Fraților și surorilor, în această Zi Mondială a Săracilor, cuvântul lui Isus este un avertisment puternic de a rupe acea surzenie interioară pe care noi toți o avem și care ne împiedică să ascultăm strigătul de durere sufocat al celor mai slabi. Și astăzi trăim în societăți rănite și asistăm, exact cu ne-a spus evanghelia, la scenarii de violență – este suficient să ne gândim la cruzimile pe care le suferă poporul ucrainean -, de nedreptate și de persecuție; în plus, trebuie să înfruntăm criza generată de schimbările climatice și de pandemie, care a lăsat în urma sa o mulțime de suferințe nu numai fizice, ci și psihologice, economice și sociale. Și astăzi, fraților și surorilor, vedem ridicându-se popor împotriva altui popor și asistăm neliniștiți la lărgirea vehementă a conflictelor, la nenorocirea războiului, care provoacă moartea atâtor nevinovați și înmulțește otrava urii. Și astăzi, mult mai mult decât ieri, atâția frați și surori, încercați și descurajați, migrează în căutare de speranță, și atâtea persoane trăiesc în precaritate datorită lipsei de ocupație sau datorită condițiilor de muncă nedrepte și nedemne. Și astăzi, fraților și surorilor, săracii sunt victimele cele mai penalizate ale oricărei crize. Dar, dacă inima noastră este slabă și indiferentă, nu reușim să auzim strigătul lor scăzut de durere, să plângem cu ei și pentru ei, să vedem câtă singurătate și angoasă se ascund și în colțurile uitate ale orașelor noastre. Trebuie mers la colțurile orașelor, aceste colțuri ascunse, întunecate: acolo se vede atâta mizerie și atâta durere și atâta sărăcie rebutată.
Să ne însușim invitația puternică și clară a evanghelie de a nu ne lăsa înșelați. Să nu dăm ascultare profeților de nenorocire; să nu ne lăsăm vrăjiți de sirenele populismului, care instrumentalizează nevoile poporului propunând soluții prea ușoare și grăbite. Să nu-i urmăm pe falșii „mesia” care, în numele câștigului, proclamă rețete utile numai pentru a mări bogăția câtorva, condamnându-i pe săraci la marginalizare. Dimpotrivă, să dăm mărturie: să aprindem lumini de speranță în mijlocul întunericului; să percepem, în situațiile dramatice, ocazii pentru a mărturisi Evanghelia bucuriei și a construi o lume fraternă, măcar un pic mai fraternă; să ne angajăm cu curaj pentru dreptate, legalitate și pace, stând mereu alături de cei mai slabi. Să nu fugim pentru a ne apăra de istorie, ci să luptăm pentru a da acestei istorii pe care noi o trăim o față diferită.
Și unde se găsește forța pentru toate acestea? În Domnul. În încrederea în Dumnezeu, care este Tată, care veghează asupra noastră. Dacă îi deschidem inima, va mări în noi capacitatea de a iubi. Acesta este drumul: a crește în iubire. De fapt, Isus, după ce a vorbit despre scenarii de violență și de teroare, conclude spunând: „Niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde” (v. 18). Dar ce înseamnă? Că el este cu noi, el este păzitorul nostru, el merge cu noi. Eu am această credință? Tu ai această credință că Domnul merge cu tine? Asta trebuie să ne repetăm mereu, în special în momentele mai dureroase: Dumnezeu este Tată și este alături de mine, mă cunoaște și mă iubește, veghează asupra mea, nu ațipește, are grijă de mine și cu el nici măcar un fir de păr de pe capul meu nu se va pierde. Și eu cum răspund la asta? Privindu-i pe frații și surorile care sunt în nevoie, privind această cultură a rebutului care-i rebutează pe săraci, care rebutează persoanele cu mai puține posibilități, care-i rebutează pe bătrâni, care-i rebutează care trebuie să se nască… Privind toate acestea, ce simt eu că trebuie să fac ca un creștin în acest moment?
Iubiți de el, să ne decidem să-i iubim pe fiii mai rebutați. Domnul este acolo. Există o veche tradiție, și în acele sătucuri din Italia, unii încă o mențin: la cina de Crăciun, a lăsa un loc gol pentru Domnul care cu siguranță va bate la ușă în persoana unui sărac care are nevoie. Și inima ta, are mereu un loc liber pentru acei oameni? Inima mea, are un loc liber pentru acei oameni? Sau suntem atât de ocupați cu prietenii, cu evenimentele sociale, cu obligațiile? Niciodată nu avem un loc liber pentru acei oameni. Să ne îngrijim de săraci, în care este Cristos, care pentru noi s-a făcut sărac (cf. 2Cor 8,9). El cu săracul se identifică. Să ne simțim chemați în acest sens pentru că nici măcar un fir de păr de pe capul lor nu se va pierde. Nu putem rămâne, ca aceia despre care vorbește evanghelia, să admirăm pietrele frumoase ale templului, fără a recunoaște adevăratul templu al lui Dumnezeu, ființa umană, bărbatul și femeia, în special săracul, pe fața căruia, în a cărui istorie, în ale cărui răni este Isus. A spus-o el. Să nu uităm asta niciodată.