Predica Papei la Liturghia din Roznava

Discursul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la Liturghia celebrată la periferia Rozňavei
sâmbătă, 13 septembrie 2003

1. „Vă îndemn, fraților, să vă comportați vrednic de chemarea pe care ați primit-o” (cf. Ef 4,1). Invitația insistentă a apostolului Paul adresată comunității creștine din Efes capătă o semnificație deosebită pentru noi toți reuniți aici. Fiecărui credincios, în diversitatea vocațiilor și a carismelor, îi este încredințată îndatorirea de a fi discipol și apostol: discipol, în ascultarea umilă și docilă a cuvântului care mântuiește; apostol, prin mărturia înflăcărată a unei vieți pătrunsă de Evanghelie.

Un proverb slovac spune: „Cuvintele îndeamnă, exemplele atrag”. Da, iubiți frați și surori, mare este contribuția pe care și voi o puteți aduce, prin „stilul” vieții voastre creștine, la evanghelizarea lumii contemporane și la construirea unei societăți mai drepte și mai fraterne. De aceea vă spun împreună cu apostolul Paul: „Cugetați la chemarea voastră!” (1 Cor 1, 26).

2. Vă salut cu afecțiune în numele Domnului pe voi toți, fiii și fiicele acestei Biserici locale, începând cu Episcopul vostru, Mons. Eduard Kojnok, căruia îi mulțumesc pentru cuvintele cordiale pe care mi le-a adresat, și cu coadiutorul său, Mons. Vladimir Filo. Un gând de binecuvântare îndrept spre Episcopii prezenți și spre pelerinii veniți din alte dieceze. Salut autoritățile civile și militare, în particular pe Domnul Președinte al Republicii Slovacia. Le mulțumesc tuturor pentru primirea și angajarea în pregătirea vizitei mele.

Un gând deosebit doresc să adresez comunității de limbă maghiară, atât de numeroasă în această regiune și parte integrantă a acestei dieceze. Mândri de tradițiile voastre, iubiți frați și surori, și fideli învățăturii părinților voștri, păstrați fermă credința și vie speranța, luând forță din atașarea voastră față de Cristos și Biserica sa. Prezența voastră este o constantă îmbogățire pentru pământul slovac și știu că păstorii acestei Biserici locale se îngrijesc să vină în întâmpinarea aspirațiilor voastre spirituale, salvgardând mereu unitatea eclezială, factor de creștere umană și spirituală pentru întreaga societate slovacă.

3. Iubiți frați și surori, venind de la Bratislava și Kosice, am putut admira marile întinderi de teren cultivate, martori ai muncii voastre și ai trudei voastre. M-am gândit cu simpatie recunoscătoare la toți cei care sunt implicați în agricultură și aduc prin dăruirea lor o contribuție indispensabilă la viața țării. Îi salut cu afecțiune. În parabola evanghelică pe care am ascultat-o mai devreme, Isus însuși s-a comparat cu semănătorul, care aruncă cu încredere sămânța cuvântului său în terenul inimilor omenești.

Rodul nu depinde doar de sămânță, dar și de diferitele situații ale terenului, adică de fiecare dintre noi. Să ascultăm explicația parabolei pe care a dat-o Isus însuși. Sămânța mâncată de păsări amintește intervenția celui rău, care aduce în inimă neînțelegerea căii Domnului (cf. Mc 8,33), care este întotdeauna calea crucii. Sămânța fără rădăcini descrie situația în care Cuvântul este acceptat doar în mod exterior, fără acea profunzime de adeziune la Cristos și acea iubire personală față de El (cf. Col 2,7) fără de care nu poate fi păstrată. Sămânța sufocată amintește de preocupările vieții prezente, de atracția exercitată de putere, de bunăstare, de orgoliu.

4. Cuvântul nu aduce rod în mod automat: sămânța, deși este divină – așadar atotputernică -, se adaptează la condițiile terenului, sau mai bine, acceptă răspunsurile pe care le dă terenul, și care pot fi negative. Misterul condescendenței lui Dumnezeu, care ajunge până la a se abandona cu totul în mâinile oamenilor! Pentru că, în fond, sămânța sădită în diferite terenuri este Isus însuși (cf. In 12, 24).

Lectura acestei parabole și explicația dată de Isus discipolilor săi suscită în noi o reflecție obligatorie. Noi suntem, iubiți frați și surori, terenul în care Domnul așază neobosit sămânța Cuvântului său și a iubirii sale. Cu ce stare sufletească o primim? Cât de mult știm să o fructificăm?

5. Sfântul Ioan Crisostom, a cărui comemorare liturgică este astăzi, scrie: „Am Cuvântul său cu mine: acesta este toiagul meu, siguranța mea… El este tăria mea și apărătorul meu” (cf. Omelie prima dell’esilio, nr. 1-3: PG 52, 428). Papa vă încredințează astăzi vouă tuturor comoara acestui Cuvânt, devenind la rândul său semănător încrezător care așază în taina inimii fiecăruia „vestea bună” a Împărăției. Fiți teren fertil și bun care, cu abundența roadelor sale, alină așteptările Bisericii și ale lumii.

„Inutile sunt eforturile oamenilor când nu sunt binecuvântate de Dumnezeu”, spune în mod înțelept un alt proverb de-al vostru. De aceea, invoc asupra voastră și a angajării voastre creștine cele mai bogate binecuvântări de la Cel de Sus. Amin!