Predica Papei Ioan Paul al II-lea
la Liturghia celebrată în Parcul Izvor
(București, duminică, 9 mai 1999)
„Această unitate a creștinilor este înainte de toate opera Duhului Sfânt”
„Cristos a înviat!”
„Mari sunt lucrările Domnului!”
1. Psalmul responsorial din Liturghia zilei este un cânt de slavă înălțat Domnului pentru lucrările pe care le-a înfăptuit. Este un cânt de laudă și de mulțumire înainte de toate pentru cele create, capodoperă a bunătății divine, și pentru minunile pe care Domnul le-a realizat în favoarea poporului său eliberându-l din sclavia Egiptului și făcându-l să treacă prin Marea Roșie.
Dar ce să spunem despre lucrarea și mai extraordinară a întrupării Cuvântului, care a condus la îndeplinirea planului originar al mântuirii umane? Planul Tatălui ceresc se împlinește într-adevăr prin moartea și învierea lui Isus și se adresează oamenilor de toate rasele și dintotdeauna. Cristos – ne amintește sfântul Petru în cea de a doua lectură a zilei – „a murit… pentru păcatele noastre, el cel drept pentru cei nedrepți… omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul” (1Pt 3,18). Cristos cel răstignit a înviat: iată marea veste pascală pe care fiecare credincios este chemat să o proclame și să o mărturisească cu curaj.
Înainte de a părăsi acest pământ, Mântuitorul le vestește discipolilor venirea Mângâietorului: „Și eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul adevărului, pe care lumea nu poate să-l primească, pentru că nu-l vede, nici nu-l cunoaște. Voi îl cunoașteți, că rămâne la voi și în voi va fi!” (In 14,16-17). Începând de atunci Duhul Sfânt însuflețește Biserica și o face să devină semn și instrument al mântuirii pentru întreaga umanitate. El lucrează în inima creștinilor și îi face conștienți de darul și de misiunea pe care au primit-o de la Domnul cel înviat. Duhul i-a îndemnat pe apostoli să străbată toate drumurile lumii cunoscute pe atunci pentru a vesti evanghelia. În felul acesta, mesajul evanghelic a ajuns și s-a răspândit și aici în România, datorită jertfei eroice adusă de mărturisitori ai credinței și de martiri, de ieri și din secolul noastru.
Într-adevăr, privind istoria Bisericii pe pământ românesc, putem repeta cu inima plină de recunoștință:„Mari sunt lucrările Domnului!”
2. „Mari sunt lucrările Domnului!” Exclamația psalmistului mi se naște spontan în inimă în această vizită a mea care-mi oferă posibilitatea să văd cu proprii ochi minunile pe care le-a făcut Dumnezeu de-a lungul secolelor și mai ales în ultimii ani.
Până nu de mult, era de neimaginat că episcopul Romei ar fi putut veni în vizită la frații și surorile în credință care trăiesc în România. Astăzi, după o lungă iarnă de suferință și de prigoană, putem în sfârșit să ne dăruim unii altora îmbrățișarea păcii și să-l lăudăm împreună pe Domnul. Vă salut pe toți cu multă afecțiune, mult iubiți frați și surori. Salut cu deferență și cordialitate pe Preafericirea sa patriarhul Teoctist, care printr-un prețuit gest fratern a voit să asiste la această concelebrare euharistică. Prezența sa, cordialitatea sa, spiritul său ecumenic mă impresionează profund. Îi exprim recunoștința mea și pentru toate acestea îi aduc mulțumire Domnului nostru Isus Cristos.
Vă salut încă o dată cu bucurie pe voi, mult iubiți și venerați frați întru episcopat, adresând un gând particular arhiepiscopului de București, Mons. Ioan Robu, și mitropolitului de Făgăraș și Alba-Iulia, Mons. Lucian Mureșan. Le mulțumesc din inimă pentru cuvintele pe care mi le-au adresat la începutul Liturghiei, făcându-se interpreții simțămintelor comune. Îmbrățișez spiritual pe toți și pe fiecare, catolici de rit latin și de rit bizantin-român, deopotrivă dragi inimii mele. Salut preoții, călugării, călugărițele și laicii care se dedică apostolatului. Salut tinerii și familiile, bolnavii și cei încercați de suferință fizică și spirituală.
Din această capitală doresc să îmbrățișez întreaga Românie în toată alcătuirea ei: pe toți, din apropiere și de departe, îi asigur de afecțiunea și rugăciunea mea. E o mare bucurie spirituală pentru mine faptul că mă aflu pe pământ românesc și să-i mulțumesc lui Dumnezeu împreună cu voi pentru lucrările minunate pe care le-a înfăptuit și pe care Liturghia timpului pascal ne invită să le amintim cu bucurie și gratitudine față de Domnul.
Ministerul succesorului lui Petru
3. Acum când se încheie acest secol și se întrezăresc deja zorii celui de-al treilea mileniu, privirea se îndreaptă către anii care s-au scurs, căutând în ei semnele milostivirii divine, care însoțesc mereu pașii celor ce se încred în Dumnezeu.
Cum să nu menționăm Conciliul Vatican II, care a deschis o nouă eră în istoria Bisericii, imprimându-i un nou avânt? Datorită constituției Lumen gentium, Biserica a dobândit o conștiință mai profundă de a fi popor al lui Dumnezeu în drum spre împlinirea împărăției. Percepem misterul Bisericii una, sfântă, catolică și apostolică, și descoperim valoarea misiunii sale în mod deosebit aici pe pământ românesc, unde trăiesc, alături unii de alții, creștini care aparțin tradiției orientale și celei occidentale. Trăiesc orientați spre unitate, preocupați să răspundă poruncii lui Cristos și prin aceasta dornici să dialogheze, să se înțeleagă și să se ajute între ei. Această năzuință de cooperare fraternă, susținută de rugăciune și însuflețită de stimă și respect reciproc, trebuie sprijinită și promovată deoarece numai pacea edifică, pe când discordia distruge.
În numele acestei mari inspirații ecumenice, mă adresez tuturor celor ce cred în Cristos, care trăiesc în România. Mă aflu aici printre voi însuflețit numai de dorința adevăratei unități și de voința de a îndeplini ministerul petrin pe care Domnul mi l-a încredințat între frații și surorile în credință.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că îmi este dat să îndeplinesc atare slujire. Doresc din inimă și mă rog ca să se poată ajunge cât mai curând la deplina comuniune fraternă între toți cei ce cred în Cristos din Occident și din Orient. Pentru această unitate, însuflețită de iubire, s-a rugat divinul Învățător în Cenacol în ajunul pătimirii și morții sale.
4. Această unitate a creștinilor este înainte de toate opera Duhului Sfânt, de invocat fără încetare. În ziua Rusaliilor, apostolii, care până în acel moment erau confuzi și fricoși, au devenit plini de curaj și de zel apostolic. Nu s-au temut să-l vestească pe Cristos răstignit și înviat; nu le-a mai fost frică să-și mărturisească prin cuvinte și cu viața fidelitatea față de evanghelie, chiar și atunci când aceasta însemna prigoană și uneori moartea. Mulți, într-adevăr, au plătit cu martiriul această fidelitate. Călăuzită de Spiritul Sfânt, Biserica s-a răspândit astfel pretutindeni în lume.
Dacă uneori s-au produs neînțelegeri și, din păcate, rupturi dureroase în interiorul trupului mistic al lui Cristos, unic și indivizibil, totuși mai puternică decât orice dezbinare a dăinuit conștiința a ceea ce îi unește pe toți credincioșii și a chemării comune la unitate. La sfârșitul celui de-al doilea mileniu, drumurile care se îndepărtaseră încep să se apropie și asistăm la intensificarea mișcării ecumenice menite să atingă unitatea deplină. Semnele acestui drum neîntrerupt către unitate sunt prezente și pe pământul vostru, în România, țară care în cultura, limba și istoria sa, poartă urmele vii ale tradiției latine și ale celei orientale. Urarea mea cea mai vie este ca rugăciunea lui Isus în Cenacol: „Tată, fă ca toți să fie una” (cf. In 17,21), să vă rămână mereu pe buze și să nu înceteze niciodată să bată în inimile voastre.
Fiți deschiși să colaborați cu toți
5. „Cine mă iubește pe mine va fi iubit de Tatăl meu și-l voi iubi și eu și mă voi arăta lui” (In 14,21).
Aceste cuvinte ale lui Isus, încredințate ucenicilor în ajunul pătimirii sale, răsună astăzi pentru noi ca o invitație presantă de păși mai departe pe acest drum de fidelitate și iubire. A-l iubi pe Cristos! Iată scopul ultim al existenței noastre: a-l iubi în împrejurările concrete ale vieții, încât iubirea Tatălui să se arate lumii; a-l iubi din toate puterile, pentru ca să se realizeze planul de mântuire, iar credincioșii să ajungă prin el la deplina comuniune. Niciodată să nu se stingă în inimă această arzătoare dorință!
Mult iubiți catolici din România, știu bine cât ați suferit în anii cumplitului regim comunist; mai știu și cu cât curaj ați perseverat în fidelitatea voastră față de Cristos și evanghelia sa. Acum, în pragul mileniului trei, nu vă fie teamă: deschideți larg porțile inimii voastre Mântuitorului Cristos! El vă iubește și vă este aproape; el vă cheamă la un reînnoit angajament de evanghelizare. Credința este dar al lui Dumnezeu și patrimoniu de incomparabilă valoare care trebuie păstrat și răspândit. În păstrarea și promovarea valorilor comune, fiți mereu deschiși unei efective colaborări cu toate grupurile etnico-sociale și religioase care alcătuiesc țara voastră, animați întotdeauna de speranță și de iubire.
Maria, Maica Răscumpărătorului, să vă însoțească și să vă ocrotească pentru ca să puteți scrie noi pagini de sfințenie și de generoasă mărturie creștină în istoria României.
Amin! „Cristos a înviat!”
În limba maghiară
„Dragi credincioși de limbă maghiară! Vă salut cu multă afecțiune. Vă mulțumesc pentru fidelitatea voastră față de urmașul lui Petru. Păstrați-vă credința, tradiția și patrimoniul cultural”.
În limba germană
„Dragi credincioși de limbă germană! Vă adresez un cordial salut, cu bucuria de a vă putea întâlni aici. Deși limbile și culturile noastre sunt diferite, cu toții ne îndreptăm privirile spre unicul Domn. Păstrați-vă patrimoniul cultural! Zidiți-vă viața pe stânca aceasta care este Cristos. Rămâneți tari în credința voastră față de urmașul lui Petru. Credința voastră să se inspire din spiritul ecumenic în conviețuirea din această țară, apreciată și iubită de voi. Din toată inima, vă dau binecuvântarea apostolică. Lăudat să fie Isus Cristos!”.
În limba polonă
„Îi salut cordial pe conaționalii mei care trăiesc în această țară. Urmați-l cu credință pe Cristos în viața personală și în familie. Domnul să vă binecuvânteze”.
În limba română
Mult iubiți frați și surori, se apropie de sfârșit pelerinajul meu pe pământul vostru. Cu inima plină de gratitudine pentru momentele intense pe care le-am trăit, invoc harul Domnului peste toți, prin mijlocirea fericitului Ieremia Valahul, și cu mare afecțiune, vă binecuvântez.