Predica Papei la Liturghia de pe stadionul din Zimpeto

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia de pe stadionul din Zimpeto
Maputo, Mozambic
vineri, 6 septembrie 2019

Iubiți frați și surori,

Am ascultat în Evanghelia lui Luca un text din așa-numita „predică de la câmpie”. Isus, după ce i-a ales pe discipolii săi și a proclamat fericirile, adaugă: „Vouă, care mă ascultați, vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri” (Lc 6,27). Un cuvânt adresat astăzi și nouă, care-l ascultăm pe acest stadion.

Și spune asta cu claritate, simplitate și fermitate, trasând o cărare, o cale strâmtă care cere câteva virtuți. Pentru că Isus nu este un idealist, care ignoră realitatea; vorbește despre dușmanul concret, despre dușmanul real, pe care tocmai l-a descris în fericirea precedentă (6,22): cel care ne urăște, ne interzice, ne insultă și disprețuiește numele nostru ca infam.

Mulți dintre voi pot încă să povestească personal istorii de violență, ură și discordii; unii, în însuși trupul lor; alți, despre vreun cunoscut care nu mai este; și alții încă de teamă ca rănile trecutului să nu se repete și să încerce să șteargă drumul de pace deja parcurs, ca la Cabo Delgado.

Isus nu ne invită la o iubire abstractă, diafană sau teoretică, redactată pe birouri pentru discursuri. Calea pe care ne-o propune este aceea pe care El însuși a parcurs-o cel dintâi, calea care l-a făcut să-i iubească pe cei care-l trădau, îl judecau pe nedrept, pe cei care aveau să-l ucidă.

Este greu de vorbit despre reconciliere când încă sunt deschise rănile provocate de atâția ani de discordie, sau de invitat să se facă un pas de iertare care să nu însemne a ignora suferința nici de a cere ca să se șteargă amintirea sau idealurile (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 100). Cu toate acestea, Isus invită să iubim și să facem binele. Și asta este mult mai mult decât a ignora persoana care ne făcut rău sau să facem în așa fel încât viețile noastre să nu se intersecteze: este un mandat care tinde la o bunăvoință activă, dezinteresată și extraordinară față cei care ne-au rănit. Însă Isus nu se oprește aici; ne cere și să-i binecuvântăm și să ne rugăm pentru ei, adică vorbirea noastră despre ei să fie un a cuvânta-bine, generator de viață și nu de moarte, să rostim numele lor nu pentru insultă sau răzbunare, ci pentru a inaugura un nou raport care să conducă la pace. Este înaltă măsura pe care ne-o propune Învățătorul!

Cu această invitație Isus, departe de a fi un mazochist încăpățânat, vrea să termine pentru totdeauna practica atât de obișnuită – ieri ca și astăzi – de a fi creștini și de a trăi conform legii talionului. Nu se poate gândi viitorul, nu se poate construi o națiune, o societate pe „echitatea” violenței. Nu pot să-l urmez pe Isus dacă porunca pe care o promovez și o trăiesc este aceasta: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

Nicio familie, niciun grup de vecini, nicio etnie și cu atât mai puțin o țară nu are viitor, dacă motorul care-i unește, îi adună și acoperă diferențele este răzbunarea și ura. Nu putem să ne punem de acord și să ne unim pentru a ne răzbuna, pentru a face aceluia care a fost violent același lucru pe care el ni l-a făcut nouă, pentru a planifica ocazii de revanșă sub forme aparent legale. „Armele și reprimarea violentă, în loc de a aduce soluții, creează conflicte noi și mai rele” (ibid., 60). „Echitatea” violenței este întotdeauna o spirală fără ieșire; și prețul său, foarte ridicat. Există o altă cale posibilă, pentru că este fundamental să nu uităm că popoarele noastre au drept la pace. Voi aveți drept la pace.

Pentru a face mai concretă și aplicabilă în cotidian invitația sa, Isus propune o primă regulă de aur la îndemâna tuturor – „Așa cum vreți ca oamenii să vă facă vouă, faceți-le la fel” (Lc 6,31) – și ne ajută să descoperim ceea ce este mai important în această reciprocitate de comportament: să ne iubim, să ne ajutăm și să dăm fără a aștepta nimic în schimb.

„Să ne iubim”, ne spune Isus. Și Paul traduce asta cu „să ne îmbrăcăm în sentimente de milostivire și de bunătate” (cf. Col 3,12). Lumea ignora – și continuă să nu cunoască – virtutea milostivirii, a compasiunii, ucigând sau abandonând persoane neputincioase și bătrâne, eliminând răniți și bolnavi, și distrându-se cu suferințele provocate animalelor. În același mod nu practica bunătatea, gentilețea, care ne face să avem la inimă binele aproapelui la fel de mult ca binele propriu.

Depășirea timpurilor de dezbinare și violență implică nu numai un act de reconciliere sau pacea înțeleasă ca lipsă de conflict, ci implică angajarea zilnică a fiecăruia dintre noi să avem o privire atentă și activă care ne face să-i tratăm pe ceilalți cu acea milostivire și bunătate cu care vrem să fim tratați; milostivire și bunătate mai ales față de cei care, datorită condiției lor, sunt respinși și excluși cu ușurință. Este vorba de o atitudine nu de slabi, ci de puternici, o atitudine de bărbați și femei care descoperă că nu este necesar a maltrata, a denigra sau a strivi pentru a se simți importanți; ba chiar contrariul. Și această atitudine este forța profetică pe care însuși Isus Cristos ne-a învățat-o voind să se identifice cu ei (cf. Mt 25,35-45) și arătându-ne că slujirea este calea corectă.

Mozambicul are un teritoriu plin de bogății naturale și culturale, dar în mod paradoxal cu o cantitate enormă de populație mai jos de nivelul de sărăcie. Și uneori pare că aceia care se apropie cu presupusa dorință de a ajuta au alte interese. Și este trist când asta se întâmplă între frații din același ținut, care se lasă corupți; este foarte periculos a accepta ca prețul pe care trebuie să-l plătim pentru ajutoarele externe să fie corupția.

„Între voi să nu fie așa” (Mt 20,26; cf. v. 26-28). Prin cuvintele sale, Isus ne determină să fim protagoniști ai unui alt stil de viață, cel al Împărăției: aici și acum, semințe de bucurie și speranță, pace și reconciliere. Ceea ce vine să reverse Duhul Sfânt nu este un activism năvălitor, ci, înainte de toate, o atenție îndreptată spre celălalt, recunoscându-l și apreciindu-l ca frate până acolo încât să simțim viața sa și durerea sa ca viața noastră și durerea noastră. Acesta este cel mai bun termometru pentru a descoperi ideologiile de orice fel care încearcă să manipuleze săracii și situațiile de nedreptate în slujba intereselor politice sau personale (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 199). Numai așa vom putea fi, oriunde ne-am afla, semințe și instrumente de pace și reconciliere.

Vrem ca pacea să domnească în inimile noastre și în palpitația poporului nostru. Vrem un viitor de pace. Vrem ca „pacea lui Cristos să domnească în inimile voastre” (Col 3,15), așa cum spune scrisoarea sfântului Paul. El folosește un verb care vine din lumea sportului și se referă la arbitrul care decide cu privire la lucrurile discutabile: „fie ca pacea lui Cristos să fie arbitru în inimile voastre”. Dacă pacea lui Cristos este arbitru în inimile noastre, atunci, când sentimentele sunt în conflict și suntem nehotărâți între două sensuri opuse, „să facem jocul” lui Cristos: decizia lui Cristos ne va menține pe calea iubirii, pe cărarea milostivirii, în alegerea pentru cei mai săraci, în apărarea naturii. Pe calea păcii. Dacă Isus va fi arbitru între emoțiile contrastante din inima noastră, între deciziile complexe ale țării noastre, atunci Mozambicul a asigurat un viitor de speranță; atunci țara voastră va putea să-i cânte lui Dumnezeu, cu recunoștință și cu toată inima, psalmi, imnuri și cântări inspirate (cf. Col 3,16).

* * *

Mulțumirea Sfântului Părinte la sfârșitul Liturghiei

La sfârșitul vizitei mele, aș vrea să spun „mulțumesc” tuturor persoanelor care au colaborat pentru realizarea sa; începând de la această arhidieceză de Maputo și de la păstorul său, monseniorul Francisco Chimoio, căruia îi mulțumesc pentru ospitalitatea fraternă precum și pentru salutul bucuros pe care tocmai mi l-a adresat în numele fraților episcopi și al întregului popor al lui Dumnezeu. Un cuvânt de recunoștință deosebită se îndreaptă spre domnul președinte Filipe Nyusi pentru atenția sa grijulie, fie la nivel personal, fie prin diferitele instituții guvernamentale și forțele de siguranță ale națiunii. Mulțumesc pentru munca jertfită și tăcută a membrilor comitetului de organizare și a atâtor voluntari. Sunt recunoscător jurnaliștilor și tuturor oamenilor buni care au ieșit din casă pentru a mă saluta.

Surori și frați, știu că a trebuit să faceți jertfe pentru a participa la celebrări și la întâlniri… și știu că v-ați udat toți, sper cu apă binecuvântată! Apreciez asta și vă mulțumesc din inimă. Și sunt recunoscător și celor care n-au putut să facă asta datorită consecințelor recentelor cicloane: iubiți frați, am simțit la fel sprijinul vostru! Și spun tuturor: aveți atâtea motive pentru a spera! Am văzut asta și am atins asta cu mâna în aceste zile. Vă rog, păstrați speranța; nu lăsați să vă fie furată! Și nu există mod mai bun pentru a păstra speranța decât acela de a rămâne uniți, pentru ca toate motivele care o susțin să se întărească tot mai mult într-un viitor de reconciliere și de pace în Mozambic. Dumnezeu să vă binecuvânteze și Fecioara Mamă să vă ocrotească! Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.09.2019
Publicarea pe acest sit: 06.09.2019
Etichete: , ,

Lasă un răspuns