Predica Papei la Liturghia de încheiere a Sinodului Episcopilor

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia de încheiere a Sinodului Episcopilor
și de beatificare a Papei Paul al VI-lea
duminică, 19 octombrie 2014

Tocmai am ascultat una dintre frazele cele mai celebre din toată Evanghelia: „Dați-i, așadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu” (Mt 22,21).

La provocarea fariseilor care, ca să spunem așa, voiau să-i dea examen la religie și să-l conducă în eroare, Isus răspunde cu această frază ironică și genială. Este un răspuns cu afect pe care Domnul îl încredințează tuturor celor care își fac probleme de conștiință, mai ales când intră în joc conveniențele lor, bogățiile lor, prestigiul lor, puterea lor și faima lor. Și asta se întâmplă în orice timp, din totdeauna.

Accentul lui Isus cade desigur pe partea a doua a frazei: „Și (dați-i) lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Asta înseamnă a recunoaște și a mărturisi – în fața oricărui tip de putere – că numai Dumnezeu este Stăpânul omului și nu există nimeni altul. Aceasta este noutatea perenă care trebuie redescoperită în fiecare zi, învingând teama pe care adesea o simțim în fața surprizelor lui Dumnezeu.

Lui nu-i este frică de noutăți! Pentru aceasta, încontinuu ne surprinde, deschizându-ne și conducându-ne la căi negândite. El ne reînnoiește, adică ne face „noi” încontinuu. Un creștin care trăiește Evanghelia este „noutatea lui Dumnezeu în Biserică și în lume. Și Dumnezeu iubește mult această „noutate”! „A da lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu” înseamnă a ne deschide la voința sa și a dedica Lui viața noastră și a coopera la împărăția sa de milostivire, de iubire și de pace.

Aici se află adevărata noastră forță, fermentul care face să dospească și sarea care dă gust oricărui efort uman împotriva pesimismului prevalent pe care ni-l propune lumea. Aici se află speranța noastră pentru că speranța în Dumnezeu nu este deci o fugă de realitate, nu este un alibi: înseamnă a restitui în mod activ lui Dumnezeu ceea ce îi aparține. Pentru aceasta creștinul privește la realitatea viitoare, aceea a lui Dumnezeu, pentru a trăi pe deplin viața – cu picioarele bine înfipte în pământ – și a răspunde, cu curaj, la nenumăratele provocări noi.

Am văzut asta în aceste zile în timpul Sinodului extraordinar al Episcopilor – „sinod” înseamnă „a merge împreună”. Și de fapt, păstori și laici din orice parte a lumii au adus aici la Roma glasul Bisericilor lor particulare pentru a ajuta familiile de astăzi să meargă pe calea Evangheliei, cu privirea îndreptată spre Isus. A fost o mare experiență în care am trăit sinodalitatea și colegialitatea și am simțit forța Duhului Sfânt care conduce și reînnoiește mereu Biserica chemată, fără încetare, să se îngrijească de rănile care sângerează și să reaprindă speranța pentru atâția oameni fără speranță.

Pentru darul acestui Sinod și pentru spiritul constructiv oferit de toți, cu apostolul Paul: „Îi mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru voi toți, aducându-ne aminte fără încetare în rugăciunile noastre” (1Tes 1,2). Și Duhul Sfânt care în aceste zile active ne-a dăruit să lucrăm generos cu adevărată libertate și umilă creativitate, să însoțească iar drumul care, în Bisericile de pe tot pământul, ne pregătește pentru Sinodul Ordinar al Episcopilor din octombrie 2015. Am semănat și vom continua să semănăm cu răbdare și perseverență, având certitudinea că Domnul e cel care face să crească ceea ce am semănat (cf. 1Cor 3,6).

În această zi a beatificării Papei Paul al VI-lea îmi revin în minte cuvintele sale, cu care instituia Sinodul Episcopilor: „scrutând cu atenție semnele timpurilor, să încercăm să adaptăm căile și metodele… la necesitățile crescute din zilele noastre și la condițiile schimbate ale societății” (Scrisoarea apostolică motu proprio Apostolica sollicitudo).

Față de acest mare Papă, de acest curajos creștin, de acest neobosit apostol, în fața lui Dumnezeu astăzi nu putem să spunem decât un cuvânt pe atât de simplu pe cât de sincer și important: mulțumim! Mulțumim dragul și iubitul nostru Papă Paul al VI-lea! Mulțumim pentru umila și profetica ta mărturie de iubire față de Cristos și față de Biserica sa!

În adnotările sale personale, marele cârmaci al Conciliului, în ziua de după încheierea Adunării conciliare, a scris: „Probabil că Domnul m-a chemat și mă ține în această slujire nu atât pentru că eu aș avea vreo aptitudine, sau pentru ca eu să conduc și să salvez Biserica de dificultățile sale actuale, ci pentru ca eu să sufăr ceva pentru Biserică și să fie clar că El, și nu altcineva, o conduce și o salvează” (P. Macchi, Paolo VI nella sua parola, Brescia 2001, pag. 120-121). În această umilință strălucește măreția fericitului Paul al VI-lea care, în timp ce se profila o societate secularizată și ostilă, a știut să conducă cu înțelepciune clarvăzătoare – și uneori în singurătate – cârma bărcii lui Petru fără a pierde niciodată bucuria și încrederea în Domnul.

Paul al VI-lea a știut cu adevărat să-i dea lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu dedicându-și toată viața „angajării sacre, solemne și foarte grave: aceea de a continua în timp și de a dilata pe pământ misiunea lui Cristos” (Omilia la ritul încoronării: Insegnamenti I, 1953, pag. 26), iubind Biserica și conducând Biserica pentru ca să fie „în același timp mamă iubitoare a tuturor oamenilor și împărțitoare de mântuire” (Scrisoarea enciclică Ecclesiam suam, Prolog).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 19.10.2014
Publicarea pe acest sit: 20.10.2014
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.