Predica Papei la Liturghia celebrată în Veneția

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată în Piața „Sfântul Marcu”
Veneția, duminică, 28 aprilie 2024

Isus este vița, noi suntem mlădițele. Și Dumnezeu, Tatăl milostiv și bun, ca un agricultor răbdător, ne lucrează cu grijă pentru ca viața noastră să fie plină de roade. Pentru aceasta, Isus ne recomandă să păzim darul inestimabil care este legătura cu El, de care depinde viața noastră și rodnicia noastră. El repetă cu insistență: „Rămâneți în mine și eu în voi. […] Cine rămâne în mine și eu în el, aduce rod mult” (In 15,4). Numai cel care rămâne unit cu Isus aduce rod. Să ne oprim asupra acestui lucru.

foto: Vatican Media

Isus urmează să încheie misiunea sa pământească. La Ultima Cină cu aceia care vor fi apostolii săi, El le încredințează, împreună cu Euharistia, câteva cuvinte-cheie. Unul din ele este tocmai acesta: „rămâneți„, mențineți vie legătura cu mine, rămâneți uniți cu mine ca mlădițele cu vița. Folosind această imagine, Isus reia o metaforă biblică pe care poporul o cunoștea bine și pe care o întâlnea și în rugăciune, ca în psalmul care spune: „Dumnezeul oștirilor, întoarce-te! / Privește din cer și vezi / și vizitează via aceasta” (Ps 80,15). Israel este via pe care Domnul a plantat-o și de care s-a îngrijit. Și atunci când poporul nu aduce roadele de iubire pe care Domnul le așteaptă, profetul Isaia formulează un act de acuzare folosind tocmai parabola unui agricultor care a săpat via sa, a curățat-o de pietre, a plantat viță de vie specială așteptând să producă vin bun, dar ea, în schimb, dă numai aguridă. Și profetul conclude: „Căci via Domnului Sabaot / este casa lui Israel / și cei din Iuda, / plantația lui preferată. / Se aștepta judecată, / și, iată, vărsare de sânge; / dreptate, / și, iată, strigăte!” (Is 5,7). Isus însuși, preluându-l pe Isaia, relatează parabola dramatică a viticultorilor ucigași, scoțând în evidență contrastul dintre munca răbdătoare a lui Dumnezeu și refuzul poporului său (cf. Mt 21,33-44).

Așadar, metafora viței, în timp ce exprimă grija iubitoare a lui Dumnezeu față de noi, pe de altă parte ne avertizează, pentru că, dacă frângem această legătură cu Domnul, nu putem genera roade de viață bună și noi înșine riscăm să devenim ramuri uscate. Este urât, acest lucru, a deveni ramuri uscate, acele ramuri care sunt aruncate.

Fraților și surorilor, pe fundalul imaginii folosite de Isus, mă gândesc și la istoria lungă care leagă Veneția cu munca din vii și cu producerea vinului, cu grija atâtor viticultori și cu numeroasele podgorii apărute în insulele din Lagună și în grădinile dintre străzile orașului, și cu acelea care îi angajau pe călugări ca să producă vin pentru comunitățile lor. În cadrul acestei amintiri, nu este greu de perceput mesajul parabolei viței și a mlădițelor: credința în Isus, legătura cu El nu închide libertatea noastră ci, dimpotrivă, ne deschide să primim limfa iubirii lui Dumnezeu, care înmulțește bucuria noastră, se îngrijește de noi cu grija unui bun viticultor și face să se nască vlăstare chiar și atunci când terenul vieții noastre devine uscat. Și de atâtea ori inima noastră devine uscată.

Dar metafora ieșită din inima lui Isus poate să fie citită gândindu-ne și la acest oraș construit pe ape și recunoscut pentru această unicitate a sa ca unul din locurile cele mai sugestive din lume. Veneția este una cu apele pe care se ridică și fără îngrijirea și salvgardarea acestui scenariu natural ar putea chiar înceta să existe. Așa este și viața noastră: și noi, cufundați din totdeauna în izvoarele iubirii lui Dumnezeu, am fost regenerați în Botez, am fost renăscuți la viață nouă din apă și din Duhul Sfânt și inserați în Cristos ca mlădițele în viță. În noi curge limfa acestei iubiri, fără de care devenim ramuri uscate, care nu aduc rod. Fericitul Ioan Paul I, când era patriarh al acestui oraș, a spus odată că Isus „a venit ca să aducă oamenilor viața veșnică […]”. Și continua: „Acea viață se află în El și de la El trece la discipolii săi, așa cum limfa urcă din trunchi la mlădițele viței. Ea este o apă proaspătă, pe care El o dă, un izvor care țâșnește mereu” (A. Luciani, Venezia 1975-1976. Opera Omnia. Discorsi, scritti, articoli, vol. VII, Padova 2011, 158).

Fraților și surorilor, asta este ceea ce contează: a rămâne în Domnul, a locui în El. Să ne gândim la asta, un minut: a rămâne în Domnul, a locui în El. Și acest verb – a rămâne – nu trebuie interpretat drept ceva static, ca și cum ar vrea să ne spună să stăm pe loc, parcați în pasivitate; în realitate, ne invită să ne punem în mișcare, pentru că a rămâne în Domnul înseamnă a crește; mereu a rămâne în Domnul înseamnă a crește, a crește în relația cu El, a dialoga cu El, a primi cuvântul său, a-l urma pe drumul Împărăției lui Dumnezeu. De aceea este vorba de a porni la drum în urma Lui, a ne lăsa provocați de Evanghelia sa și a deveni martori ai iubirii sale.

Pentru aceasta Isus spune că acela care rămâne în El aduce rod. Și nu este vorba de un rod oarecare! Rodul mlădițelor în care curge limfa este strugurele, și din strugure provine vinul, care este un semn mesianic prin excelență. De fapt, Isus, Mesia trimis de Tatăl, aduce vinul iubirii lui Dumnezeu în inima omului și îl umple de bucurie, îl umple de speranță.

Iubiți frați și surori, acesta este rodul pe care suntem chemați să-l aducem în viața noastră, în relațiile noastre, în locurile pe care le frecventăm în fiecare zi, în societatea noastră, în munca noastră. Dacă astăzi privim la acest oraș Veneția, admirăm frumusețea sa încântătoare, dar suntem preocupați și pentru atâtea problematici care îl amenință: schimbările climatice, care au un impact asupra apelor din Lagună și asupra teritoriului; fragilitatea construcțiilor, a bunurilor culturale, dar și cea a persoanelor; dificultatea de a crea un ambient care să fie pe măsura omului printr-o gestionare adecvată a turismului; și în afară de asta, tot ceea ce aceste realități riscă să genereze în termeni de relații sociale destrămate, de individualism și singurătate.

Și noi, creștinii, care suntem mlădițe unite cu vița, vie a lui Dumnezeu care are grijă de omenire și a creat lumea ca o grădină pentru ca noi să putem înflori în ea și s-o facem să înflorească, noi, creștinii, cum răspundem? Rămânând uniți cu Cristos vom putea aduce roadele Evangheliei în realitatea în care locuim: roade de dreptate și de pace, roade de solidaritate și de îngrijire reciprocă; alegeri de atenție față de salvgardarea patrimoniului ambiental, dar și a celui uman: să nu uităm de patrimoniul uman, marea noastră umanitate, aceea pe care a luat-o Dumnezeu pentru a merge cu noi; avem nevoie ca toate comunitățile noastre creștine, cartierele noastre, orașele, să devină locuri ospitaliere, primitoare, inclusive. Și Veneția, care dintotdeauna este loc de întâlnire și de schimb cultural, este chemată să fie semn de frumusețe accesibilă tuturor, începând de la cei din urmă, semn de fraternitate și de îngrijire față de casa noastră comună. Veneția, ținut care face frați. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.04.2024
Publicarea pe acest sit: 28.04.2024
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.