Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la declararea ca Doctor al Bisericii
a Sfintei Tereza de Lisieux
1. „Și vor umbla neamurile întru lumina ta” (Isaia 60, 3). În cuvintele profetului Isaia răsună deja, ca o așteptare fierbinte și ca o speranță luminoasă, ecoul Epifaniei. Tocmai legătura cu această solemnitate ne permite să înțelegem mai ușor caracterul misionar duminicii de astăzi. Într-adevăr, profeția lui Isaia lărgește la întreaga omenire perspectiva mântuirii, și anticipă astfel gestul profetic al Magilor din Orient, care, venind să-l preamărească pe copilul divin născut la Betleem (cfr. Matei 2,1-12), vestesc și inaugurează adeziunea neamurilor la mesajul lui Cristos.
Toți oamenii sunt chemați să primească în credință Evanghelia mântuitoare. Biserica este trimisă la toate neamurile, în toate părțile pământului, la toate culturile: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28,19-20). Aceste cuvinte, rostite de Cristos înainte de a se înălța la cer, împreună cu promisiunea făcută Apostolilor și urmașilor lor de a fi cu ei până la sfârșitul lumii (cfr. Matei 28,20), constituie esența mandatului misionar: în persoana miniștrilor Săi, Cristos însuși este cel care merge ad gentes, la aceia care nu au primit încă vestea credinței.
2. Teresa Martin, o carmelitană desculță din Lisieux, dorea cu ardoare să fie misionară. Și a fost, până acolo încât a putut fi numită Patroana Misiunilor. Isus însuși i-a arătat cum poate să trăiască această vocație: practicând pe deplin porunca iubirii, ea ar pătrunde chiar în inima misiunii Bisericii, susținându-i pe vestitorii Evangheliei prin forța misterioasă a rugăciunii și a comuniunii. Ea realiza astfel ceea ce subliniază în Conciliul Vatican II învățând faptul că Biserica este, prin natura sa, misionară (cfr. Ad gentes, 2). Nu doar cei care aleg viața misionară, ci toți botezații sunt într-un anumit fel trimiși ad gentes.
De aceea am dorit să aleg această duminică misionară pentru a o proclama Doctor al Bisericii Universale pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe: o femeie, o tânără, o contemplativă.
3. Este ușor de înțeles faptul că astăzi se înfăptuiește ceva surprinzător. Sfânta Tereza de Lisieux nu a avut posibilitatea de a frecventa o Universitate și nici studii sistematice. A murit la o vârstă tânără: totuși, de astăzi înainte va fi onorată ca Doctor al Bisericii, recunoaștere deosebită care o înalță în considerația întregii comunități creștine, mai mult decât ar putea-o face un „titlu academic”.
Când Magisterul proclamă pe cineva Doctor al Bisericii, intenționează să atragă atenția tuturor credincioșilor, și în mod special celor care îndeplinesc în Biserică slujirea fundamentală a predicării sau desfășoară delicata misiune a studiului și a învățământului teologic, asupra faptului că doctrina mărturisită și proclamată de o anumită persoană poate constitui un punct de referință, nu doar pentru că este conformă cu adevărul revelat, ci și pentru că aduce o nouă lumină asupra misterelor credinței, o înțelegere mai profundă a misterului lui Cristos. Conciliul ne reamintit că, sub asistența Spiritului Sfânt, crește continuu în Biserică înțelegerea „depositum fidei”, și la acest proces de creștere contribuie nu doar studiul bogat contemplativ la care sunt chemați teologii, și nici doar Magisteriul Păstorilor, dăruiți cu „carisma sigură a adevărului”, ci și acea „profundă înțelegere a lucrurilor spirituale”, care le este dăruită pe calea experienței, cu bogăția și diversitatea darurilor, celor care se lasă conduși cu docilitate de Spiritul lui Dumnezeu (cfr. Dei Verbum, 8). Lumen Gentium ne învață că prin sfinți „Dumnezeu însuși ne vorbește” (n. 50). Din acest motiv, se acordă o valoare deosebită experienței spirituale a Sfinților pentru aprofundarea misterelor divine, care rămân întotdeauna mai presus de înțelegerea noastră, și nu întâmplător Biserica îi alege pe unii dintre ei pentru a le acorda titlul de „Doctor”.
4. Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe este cea mai tânără dintre „Doctorii Bisericii”, dar înflăcăratul său itinerariu spiritual este atât de matur, iar intuițiile de credință exprimate în scrierile sale sunt atât de vaste și de profunde, încât ea merită un loc între marii maeștri spirituali.
În Scrisoarea Apostolică pe care am scris-o pentru această ocazie, am subliniat câteva aspecte proeminente ale doctrinei sale. Cum să nu reamintim însă aici ceea ce poate fi considerat punctul culminant al acesteia, pornind de la relatarea descoperirii emoționante a vocației sale speciale în Biserică? „Iubirea – scrie ea – mi-a dăruit cheia vocației mele. Am înțeles că dacă Biserica are un trup alcătuit din mădulare diferite, cel mai necesar, cel mai nobil dintre toate nu-i lipsește: am înțeles că Biserica are o Inimă, și că această Inimă arde în Iubire. Am înțeles că numai Iubirea lucrează în mădularele Bisericii, că de s-ar stinge Iubirea, Apostolii nu ar mai vesti Evanghelia, Martirii ar refuza să-și verse sângele… Am înțeles că Iubirea cuprinde toate vocațiile… Atunci, în bucuria mea delirantă, fără măsură, am strigat: O Isuse, Iubirea mea… mi-am găsit în sfârșit vocația, vocația mea este Iubirea!” (Ms B, 3vo, în Opere Complete, p. 223). Este o pagină admirabilă, suficientă pentru a arăta că îi putem aplica Sfintei Tereza pasajul evanghelic pe care l-am ascultat la Liturghia Cuvântului: „Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor” (Matei 11,25).
5. Tereza de Lisieux nu numai că a înțeles și descris adevărul profund al Iubirii ca centrul și inima Bisericii, ci ea l-a și trăit intens în scurta sa existență. Tocmai această convergență a doctrinei și a experienței concrete, a adevărului și a vieții, a învățăturii și a practicii, strălucește în mod deosebit în această Sfântă, făcând din ea un model atrăgător îndeosebi pentru tineri și pentru cei care caută adevăratul sens al vieții lor.
În fața goliciunii atâtor cuvinte, Tereza oferă ca soluție Cuvântul unic al mântuirii, care, înțeles și trăit în tăcere, devine izvor de viață reînnoită. Ea se opune unei culturi raționaliste, și prea adesea pătrunse de un materialism practic, cu simplitatea dezarmantă a „căii mici”, care, prin reîntoarcerea la esențial, conduce spre taina oricărei existențe: Iubirea divină care învăluie și pătrunde orice aventură umană. Într-un timp ca al nostru, marcat atât de des de cultura efemerului și a hedonismului, acest nou Doctor al Bisericii se arată înzestrat cu o extraordinară eficacitate pentru iluminarea minții și a inimii celor cărora le este sete de adevăr și de iubire.
6. Sfânta Tereza este prezentată ca Doctor al Bisericii în ziua în care celebrăm Ziua Mondială a Misiunilor. Ea a avut dorința arzătoare de a se dedica vestirii Evangheliei, și i-ar fi plăcut să își încoroneze propria mărturie prin sacrificiul suprem al martiriului (cfr. Ms B, 3ro). Este binecunoscut, de asemenea, intensul angajament personal cu care a susținut lucrarea apostolică a preoților Maurice Belliere și Adolphe Roulland, misionari în Africa și respectiv în China. În elanul său de iubire pentru evanghelizare, Tereza avea un singur ideal, după cum o spune ea însăși: „Ceea ce Îi cerem este să lucrăm pentru slava Sa, să îl iubim și să facem să fie iubit” (Scrisoarea 200).
Calea parcursă de ea pentru a ajunge la acest ideal de viață nu este aceea a marilor realizări rezervate pentru puțini oameni, ci dimpotrivă este o cale la îndemâna tuturor, „calea mică”, calea încrederii și a abandonării totale de sine în providența divină. Nu este o cale banală, ca și cum ar fi mai puțin exigentă. În realitate este exigentă, cum este întotdeauna Evanghelia. Este însă o cale pătrunsă de acel sentiment al abandonului încrezător în îndurarea divină, care ușurează chiar și angajamentul spiritual cel mai aspru.
Datorită acestei căi, pe care ea primește totul ca „favoare”, datorită centralității pe care o are la ea relația sa cu Cristos și alegerea iubirii, datorită locului pe care îl dă elanurilor inimii în itinerarul său spiritual, Tereza de Lisieux este o sfântă care rămâne tânără, în ciuda trecerii anilor, și este propusă ca un eminent model și îndrumător pe drumul creștinilor, în acest timp în care ne apropiem de cel de-al treilea mileniu.
7. Mare este așadar bucuria Bisericii, în această zi care încununează așteptările și rugăciunile atâtor oameni care au intuit, prin cererea titlului de Doctor, acest dar special al lui Dumnezeu, și au favorizat recunoașterea și acordarea lui. Dorim să îi aducem mulțumiri Domnului toți împreună, și în mod particular împreună cu profesorii și cu studenții Universităților eclesiastice din Roma, care în aceste zile tocmai au început noul an academic.
Da, Tată, Te binecuvântăm, împreună cu Isus (cfr. Matei 11,25), pentru că ai ascuns tainele Tale „de cei înțelepți și pricepuți”, și le-ai descoperit acestei „copile”, pe care astăzi o aduci din nou în atenția noastră și ne-o propui spre imitare.
Îți mulțumim pentru înțelepciunea pe care i-ai dat-o, făcând din ea un martor extraordinar și un maestru al vieții pentru întreaga Biserică!
Îți mulțumim pentru iubirea pe care ai revărsat-o în ea, și care continuă să lumineze și să încălzească inimile, îndemnându-le la sfințenie!
Dorința pe care și-a exprimat-o Tereza, de a-și „petrece Cerul făcând bine pe pământ” (Opere Complete, p. 1050), continuă să se împlinească într-un mod minunat.
Îți mulțumim, Tată, fiindcă astăzi ne-o aduci aproape cu un nou titlu, pentru lauda și mărirea numelui Tău în vecii vecilor. Amin!
19 octombrie 1997
Papa Ioan Paul al II-lea