Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia de la Consistoriul Public Ordinar
din 24 martie 2006, Piața San Pietro
Venerabili Cardinali, Patriarhi și Episcopi,
Distinși oaspeți,
Dragi frați și surori în Cristos!
În ajunul solemnității Bunei Vestiri, starea de spirit de penitență a Postului Mare face loc celei de sărbătoare: astăzi, Colegiul Cardinalilor urmează să se mărească cu 15 noi membri. Vouă în special, iubiții mei frați pe care am avut bucuria să vă ridic la treapta cardinalatului, vă adresez cele mai sincere și cordiale saluturi, și îi mulțumesc Cardinalului William Joseph Levada pentru sentimentele și urările de bine pe care mi le-a transmis în numele vostru. Sunt de asemenea bucuros să îi salut pe ceilalți Cardinali prezenți, pe Patriarhii, Episcopii, preoții, călugării și călugărițele și numeroșii credincioși laici, în special membrii familiilor ce au venit aici pentru a-i onora pe noii Cardinali în rugăciune și bucurie creștină. Cu deosebită recunoștință salut distinsele autorități civile și guvernamentale, reprezentând diferite națiuni și instituții. Consistoriul Public Ordinar este un eveniment ce manifestă cel mai elocvent natura universală a Bisericii, care s-a răspândit în fiecare colț al lumii pentru a proclama tuturor oamenilor Vestea Bună a lui Cristos, Mântuitorul nostru. Iubitul Papă Ioan Paul al II-lea a celebrat nouă Consistorii în total, contribuind astfel la înnoirea efectivă a Colegiului Cardinalilor după linii stabilite de Conciliul Vatican II și de Servul lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea. Este adevărat că de-a lungul secolelor Colegiul Cardinalilor s-a schimbat în diferite moduri, dar cu toate acestea substanța și natura esențială a acestui organism eclezial a rămas nealterată. Rădăcinile lui vechi, dezvoltarea istorică și componența de astăzi îl fac cu adevărat un fel de „senat”, chemat să coopereze îndeaproape cu Succesorul lui Petru în îndeplinirea sarcinilor legate de slujirea sa apostolică universală.
Cuvântul lui Dumnezeu, care tocmai a fost proclamat nouă, ne întoarce în timp. Cu Evanghelistul Marcu ne întoarcem la însăși originea Bisericii, mai exact la originea slujirii petrine. Cu ochii inimilor îl vedem încă o dată pe Domnul, spre care este total îndreptată și dedicată lauda și slava actului pe care îl săvârșim acum. Cuvintele pe care le spune ne amintesc definiția dată Pontifului Roman de Sfântul Grigore cel Mare: „Servus servorum Dei”. Când Isus le explică celor Doisprezece Apostoli faptul că autoritatea lor va trebui exercitată în mod diferit de cea a „conducătorilor popoarelor”, el o explică în termeni de slujire: „Cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul (diakonos) vostru și cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul (doulos) tuturor” (Marcu 10,43-44). Disponibilitatea totală și generoasă de a-i sluji pe ceilalți este semnul distinctiv al celor aflați în poziții cu autoritate în Biserică, pentru că așa a fost și pentru Fiul Omului, care „nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să își dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10,45). Deși El era Dumnezeu, sau am putea spune chiar condus de divinitatea Sa, El și-a asumat firea de slujitor – „formam servi” – după cum frumos se spune în imnul către Cristos din scrisoarea către Filipeni (cf. 2:6-7).
Primul „slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu” este deci Isus. După El și unit cu El vin Apostolii; și între aceștia în mod special Petru, căruia Domnul i-a încredințat responsabilitatea de a-i conduce turma. Papa trebuie să fie primul care să se facă slujitorul tuturor. Mărturie clară despre aceasta găsim în prima lectură de astăzi, care ne pune în fața îndemnului lui Petru către „prezbiterii” și bătrânii comunității (cf. 1Petru 5,1). Este un îndemn dat cu autoritatea pe care Apostolul o are în urma faptului că el este un martor al suferințelor lui Cristos, Bunul Păstor. Simțim faptul că cuvintele lui Petru vin din experiența sa personală de slujire a turmei lui Dumnezeu, dar mai înainte de orice și în primul rând ele vin din faptul că a văzut direct modul în care s-a comportat Isus: modul în care El a slujit până la sacrificiu, modul în care s-a umilit până la moarte, moartea pe cruce, încredințându-se Tatălui, care mai apoi l-a înălțat. Petru, asemenea lui Paul, era total „cucerit” de Cristos – „comprehensus sum a Christo Iesu” (cf. Filipeni 3,12) – și asemenea lui Paul el îi putea îndemna pe bătrâni cu deplină autoritate deoarece nu mai era el cel ce trăia, ci Cristos trăia în el „vivo autem iam non ego, vivit vero in me Christus” (Galateni 2,20).
Da, venerabili și dragi frați, aceste cuvinte ale Prințului Apostolilor se aplică în special celor care sunt chemați să poarte veșmintele purpurii de Cardinal: „Pe prezbiterii care sunt între voi, eu care sunt prezbiter ca și ei și martor al suferințelor lui Cristos și părtaș al gloriei care se va arăta” (1 Petru 5,1). Aceste cuvinte, în structura lor esențială, amintesc misterul pascal, prezent în mod special în inimile noastre în aceste zile ale Postului Mare. Sfântul Petru le aplică lui însuși, ca „prezbiter” (sympresbyteros), indicând faptul că bătrânul în Biserică, prezbiterul, prin experiența acumulată de-a lungul anilor și prin încercările prin care a trecut și pe care le-a depășit, trebuie să fie în mod special „acordat” cu dinamica interioară a misterului pascal. De câte ori, dragi frați care tocmai ați primit demnitatea cardinalatului, ați găsit în aceste cuvinte motiv de meditație și izvor de inspirație spirituală pentru a merge pe urmele Domnului crucificat și înviat! Cerințele pe care le presupune noua voastră responsabilitate va confirma aceste cuvinte într-un nou și incitant mod. Mai strâns legați de Succesorul lui Petru, voi veți fi chemați să lucrați împreună cu el în îndeplinirea slujirii sale ecleziale particulare, iar aceasta va însemna pentru voi o mai intensă participare la misterul Crucii, împărtășind suferințele lui Cristos. Noi toți suntem mărturisitori adevărați ai suferințelor Sale astăzi, în lume și de asemenea în Biserică, și de aceea vom avea parte și de gloria Sa. Voi veți putea să vă adăpați mai abundent din izvoarele de har și să răspândiți mai eficient roadele lor de viață dătătoare celor de lângă voi.
Venerabili și dragi frați, doresc să sintetizez semnificația acestei noi chemări pe care voi ați primit-o prin cuvântul pe care l-am pus în centrul primei mele enciclice: iubire. Acesta se potrivește bine culorii veșmintelor voastre de Cardinali. Fie ca purpuriul pe care îl purtați acum să exprime mereu iubirea lui Cristos, caritas Christi, inspirându-vă o iubire mai aprinsă pentru Cristos, pentru Biserica Sa și pentru întreaga omenire. Aveți acum un motiv în plus să aprindeți în voi acele sentimente care l-au condus pe Fiul întrupat al lui Dumnezeu să își verse sângele spre iertarea păcatelor lumii întregi. Contez pe voi, venerabili frați, după cum contez pe întreg Colegiul în care sunteți acum introduși, să proclamați lumii că „Deus caritas est”, și să o faceți mai presus de toate prin mărturia comuniunii sincere dintre creștini: „Prin aceasta”, a spus Isus, „vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții” (Ioan 13,35). Contez pe voi, dragi frați Cardinali, să vă asigurați că principiul iubii se răspândește pretutindeni, și că dă viață nouă Bisericii la fiecare nivel al Ierarhiei ei, în fiecare grup de credincioși, în fiecare institut religios, în fiecare inițiativă spirituală, apostolică sau umanitară. Contez pe voi să vegheați ca sarcina noastră comună de a ne aținti privirile asupra Inimii deschise a lui Cristos să grăbească și păzească drumul nostru spre unitatea deplină a creștinilor. Contez pe voi să vegheați ca grija Bisericii pentru săraci și nevoiași să provoace lumea printr-o declarație puternică despre civilizația iubirii. Pe toate acestea le văd simbolizate în veșmintele purpurii pe care le-ați primit. Fie ca ele să reprezinte un simbol pentru iubirea lui Cristos, care să strălucească în viețile noastre.
Încredințez această rugăciune a mea în mâinile materne ale Fecioarei Maria din Nazaret, izvorul de viață și sânge pe care Fiul lui Dumnezeu le-a vărsat pe Cruce ca expresie supremă a iubirii sale. În misterul Bunei Vestiri, pe care ne pregătim să îl celebrăm, ni se revelează faptul că cuvântul Divin a fost făcut trup prin acțiunea Duhului Sfânt și că a venit să locuiască între noi. Prin mijlocirea Mariei, fie ca Duhul adevărului și iubirii să se reverse cu abundență asupra noilor Cardinali și asupra noastră, pentru ca să devenim tot mai mult configurați după Cristos, să ne dedicăm neîncetat construirii Bisericii și răspândirii Evangheliei în lume.