Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la consacrarea Sanctuarului Milostivii Divine
Krakow-Lagiewniki
sâmbătă, 17 august 2002
„O, neînțeleasă și nepătrunsă Milostivire a lui Dumnezeu,
cine te poate adora și slăvi cum se cuvine?
O, atribut suprem al Dumnezeului celui Atotputernic,
tu ești speranța dulce a păcătoșilor ”
(Jurnal, 951).
Iubiți frați si surori!
1. Repet astăzi aceste cuvinte simple și sincere ale Sfintei Faustina, pentru a adora împreună cu ea și cu voi toți misterul de neînțeles și de nepătruns al milostivirii lui Dumnezeu. Asemenea ei, vrem să mărturisim că nu există pentru om alt izvor de speranță, în afară de milostivirea lui Dumnezeu. Dorim să repetăm cu credință: Isuse, mă încred în tine!
De acest mesaj, care exprimă încrederea în iubirea atotputernică a lui Dumnezeu, avem nevoie în mod deosebit în timpurile noastre, în care omul se simte rătăcit în fața multiplelor manifestări ale răului. Este necesar ca invocarea milostivirii lui Dumnezeu să izbucnească din lăuntrul inimilor pline de suferință, de neliniște și de nesiguranță, dar, în același timp, în căutarea unui izvor infailibil de speranță. De aceea venim astăzi aici, în Sanctuarul din Lagiewniki, pentru a redescoperi în Cristos chipul Tatălui: al Aceluia care este „Părintele îndurărilor și Dumnezeul a toată mângâierea” (2 Corinteni 1, 3). Dorim să privim atent cu ochii sufletului ochii lui Isus milostiv pentru a afla în profunzimea acestei priviri reflectarea vieții sale, și lumina harului pe care l-am primit deja de multe ori, și pe care Dumnezeu îl rezervă pentru toate zilele și pentru ziua de pe urmă.
2. Suntem gata să consacrăm acest nou lăcaș Milostivirii lui Dumnezeu. Înaintea acestui act vreau să mulțumesc din inimă celor care au contribuit la construirea lui. Îi mulțumesc în mod deosebit Cardinalului Franciszek Macharski, care s-a străduit atât de mult pentru această inițiativă, arătându-și devoțiunea față de Milostivirea Divină. Cu afecțiune le îmbrățișez pe surorile Sfintei Fecioare Maria a Milostivirii și le mulțumesc pentru opera lor de răspândire a mesajului lăsat de Sfânta Soră Faustina. Îi salut pe Cardinalii și pe Episcopii din Polonia, în frunte cu Cardinalul Primat, cât și pe Episcopii veniți din diferite părți ale lumii. Mă bucură prezența preoților diecezani și religioși cât și a seminariștilor.
Îi salut din inimă pe toți participanții la această celebrare, și, în mod deosebit, pe reprezentanții Fundației Sanctuarului Milostivirii Divine care s-a îngrijit de construcție, și personalului diferitelor întreprinderi. Știu că mulți din cei prezenți cu generozitate au sprijinit material această construcție. Îl rog pe Dumnezeu să le răsplătească mărinimia și angajarea cu binecuvântarea sa!
3. Fraților și surorilor! În timp ce consacrăm această nouă biserică, ne putem pune întrebarea care l-a frământat pe regele Solomon, atunci când consacra templul din Ierusalim ca lăcaș al lui Dumnezeu: „Oare adevărat să fie că Domnul va locui cu oamenii pe pământ? Cerul și cerul cerurilor nu te încap, cu atât mai puțin acest templu pe care l-am zidit numelui tău!” (1 Regi 8, 27). Da, la prima vedere, a lega anumite „spații” de prezența lui Dumnezeu ar putea părea inoportun. Cu toate acestea trebuie să ne amintim că timpul și spațiul aparțin în totalitate lui Dumnezeu. Chiar dacă timpul și lumea întreagă se pot considera „templul” său, cu toate acestea există timpuri și locuri pe care le alege Dumnezeu, pentru ca în ele oamenii să experimenteze în mod deosebit prezența și harul său. Iar lumea, îndemnată de simțământul de credință, vine în aceste locuri, sigură că se află în fața lui Dumnezeu prezent în acestea.
Cu acest spirit de credință am ajuns la Lagiewniki pentru a consacra această nou lăcaș, convins că el este locul special ales de Dumnezeu pentru a împărți harul milostivirii sale. Mă rog pentru ca această biserică să fie mereu un loc de vestire a mesajului iubirii milostive a lui Dumnezeu; un loc de convertire și căință; un loc de celebrare a Euharistiei, izvor al milostivirii; un loc de rugăciune și de asiduă implorare a milostivirii pentru noi șu pentru omenire. Mă rog cu cuvintele lui Solomon: „Însă caută la rugăciunea robului tău și la cererea lui, Doamne Dumnezeul meu! Ascultă strigarea și rugăciunea lui cu care se roagă astăzi; Să-ți fie ochii tăi deschiși ziua și noaptea la templul acesta… Să asculți strigarea și rugăciunea cu care robul tău se va ruga în locul acesta. Să asculți rugăciunea robului tău și a poporului tău, Israel, când ei se vor ruga în locul acesta; să asculți din locul șederii tale cel din ceruri, să asculți și să miluiești!” (1 Regi 8, 28-30).
4. „Dar vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători își dorește” (Ioan 4, 23). Când citim aceste cuvinte ale Domnului Isus în Sanctuarul Milostivirii Divine, ne dăm seama într-un mod cu totul deosebit că nu ne putem prezenta aici decât în duh și adevăr. Duhul Sfânt, Mângâietorul și Duhul Adevărului este cel care ne conduce pe căile Milostivirii Divine. El, vădind lumea „de păcat și de dreptate și de judecată ” (Ioan 16, 8), în același timp revelează plinătatea mântuirii în Cristos. Această vădire de păcat are loc într-o dublă relație cu crucea lui Cristos. Pe de o parte Duhul Sfânt ne permite, prin crucea lui Cristos, să rceunoaștem păcatul, fiecare păcat, în deplina dimensiunea a răului, pe care îl conține și îl ascunde în sine. Pe de altă parte Duhul Sfânt ne permite, tot prin crucea lui Cristos, să vede, păcatul în lumina acelui mysterium pietatis, adică a iubirii milostive și indulgente a lui Dumnezeu (cfr Dominum et vivificantem, 32).
Și astfel, „vădirea de păcat” devine în același timp o convingere că păcatul poate fi iertat și că omul poate să corespundă din nou demnității de fiu preaiubit al lui Dumnezeu. Într-adevăr, crucea, „este cea mai adâncă aplecare a Divinității asupra omului[…]. Crucea este ca o atingere de către iubirea veșnică a rănilor cele mai dureroase ale existenței pământești a omului” (Dives in misericordia, 8). Acest adevăr va fi amintit mereu de piatra unghiulară a acestui Sanctuar, luată de pe muntele Calvar, într-un fel de la poalele crucii pe care Isus Cristos a învins păcatul și moartea.
Cred cu tărie că acest nou lăcaș va rămân pentru totdeauna un loc unde persoanele se vor prezenta în fața lui Dumnezeu în spirit și adevăr. Vor veni cu încrederea că-i ajută pe cei care-și deschid inima cu umilință la acțiunea milostivirii lui Dumnezeu, la acea iubire pe care nici cel mai mare păcat nu o poate înfrânge. Aici, în focul iubirii divine, inimile vor arde dorind convertirea, iar oricine caută speranța va afla alinare.
5. „Veșnice Părinte, îți ofer Trupul și Sângele, Sufletul și Dumnezeirea preaiubitului tău Fiu și Domn al nostru Isus Cristos, pentru păcatele noastre și ale lumii întregi; pentru dureroasa sa pătimire, ai milă de noi și de lumea întreagă ” (Jurnal, 476). De noi și de lumea întreagă… Câtă nevoie are lumea de astăzi de milostivirea lui Dumnezeu! Din toate continentele, din adâncul suferinței omenești, pare că se înalță invocația la milostivire. Unde domnește ura și setea de răzbunare, unde războiul aduce durere și moartea celor nevinovați este necesar harul milostivirii pentru a potoli mințile și inimile, și a face să răsară pacea. Unde lipsește respectul pentru viața și demnitatea omului, este nevoie de iubirea milostivă a lui Dumnezeu, în a cărui lumină se arată inexprimabila valoare a oricărei ființe umane. Este nevoie de milostivirea lui Dumnezeu pentru a face în așa fel încât orice nedreptate din lume să-și afle sfârșitul în splendoarea adevărului.
De aceea astăzi, în acest Sanctuar, vreau să încredințez în mod solemn lumea Milostivirii Divine. O fac cu dorința arzătoare ca mesajul iubirii milostive a lui Dumnezeu, proclamat aici prin Sfânta Faustina, să ajungă la toți locuitorii pământului și să umple inimile de speranță. Acest mesaj să se răspândească din acest loc în întreaga noastră iubită patrie și în lume. Să se împlinească promisiunea fermă a Domnului Isus: de aici trebuie să pornească „scânteia care va pregăti lumea pentru ultima mea venire ” (cfr Jurnal, 1732).
Trebuie să aprindem această scânteie a harului lui Dumnezeu. Trebuie să transmitem lumii acest foc al milostivirii. În milostivirea lui Dumnezeu lumea va afla pacea, iar omul fericirea! Vă încredințez această misiune vouă, iubiți frați și surori, Bisericii care este în Cracovia și în Polonia, și tuturor celor devotați Milostivirii Divine care vor ajunge aici din Polonia și din lumea întreagă. Fiți martori ai milostivirii!
6. Dumnezeule, Părinte milostiv,
care ți-ai arătat iubirea în Fiul tău Isus Cristos,
și ai revărsat-o asupra noastră în Duhul Sfânt, Mângâietorul,
îți încredințăm astăzi destinul lumii întregi și a fiecărui om.
Pleacă-te spre noi păcătoșii,
întărește slăbiciunea noastră,
învinge orice rău,
fă ca toți locuitorii pământului
să aibă parte de milostivirea ta,
pentru ca în tine, Dumnezeu Unul și Întreit,
să afle mereu izvor de speranță.
Veșnice Părinte,
prin dureroasa Pătimire și prin Învierea Fiului tău,
ai milă de noi și de lumea întreagă!
Amin.