Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la Liturghia cu canonizare a cinci fericiți spanioli
duminică, 4 mai 2003
1. „Veți fi martorii învierii mele” (cf. Lc 24, 46-48), le spune Isus Apostolilor săi în fragmentul Evangheliei pe care l-am ascultat puțin mai devreme. O misiune dificilă și exigentă, încredințată unor bărbați care însă nu îndrăznesc să se arate în public de teama că vor fi recunoscuți ca discipoli ai Nazarineanului. Cu toate acestea, prima lectură ni l-a prezentat pe Petru care, o dată primit Duhul Sfânt la Rusalii, are curajul de a proclama în fața poporului învierea lui Isus și de a îndemna la pocăință și la convertire.
De atunci Biserica, cu puterea Duhului Sfânt, continuă să proclame această veste extraordinară tuturor oamenilor din toate timpurile. Iar succesorul lui Petru, peregrin pe pământul spaniol, vă repetă: Spania, continuând un trecut de curajoasă evanghelizare, fii și tu martoră a lui Isus Cristos înviat!
2. Salut cu afecțiune întreg poporul lui Dumnezeu venit din diferite regiuni ale țării, și reunit aici pentru a participa la această solemnă celebrare. Adresez un salut respectuos și plin de considerație Maiestăților lor Regii Spaniei și Familiei Regale. Mulțumesc din inimă pentru cuvintele frumoase ale Cardinalului Antonio María Rouco Varela, Arhiepiscop de Madrid. Îi salut pe Cardinalii și Episcopii spanioli, pe preoți și pe persoanele consacrate; salut cu afecțiune și pe membrii Institutelor legate de noii sfinți. Mulțumesc în mod particular pentru prezența lor aici autorităților civile și mai ales pentru colaborarea pe care au prestat-o pentru diferitele evenimente ale acestei vizite.
3. Noii sfinți se prezintă astăzi în fața noastră ca adevărați discipoli ai Domnului și martori ai Învierii sale.
Sfântul Pedro Poveda, dându-și seama de importanța funcției sociale a educației, a realizat o importantă operă umanitară și educativă printre marginalizați și dezavantajați. A fost un maestru al rugăciunii, pedagog al vieții creștine și al raporturilor dintre credință și știință, convins de faptul că creștinii trebuie să contribuie cu valori și prin angajare la construirea unei lumi mai drepte și mai solidare. Și-a încheiat existența cu cununa martiriului.
Sfântul José María Rubio și-a trăit preoția, mai întâi ca preot diecezan și apoi ca iezuit, cu o dăruire deplină apostolatului Cuvântului și al Sacramentelor, dedicând ore îndelungate confesionalului și conducând multe serii de exerciții spirituale în care a format mulți creștini care au ajuns să moară martiri în timpul persecuției religioase din Spania. „Să facem ceea ce Dumnezeu vrea și să vrem ceea ce Dumnezeu face”, era motoul său.
4. Sfânta Genoveva Torres a fost instrument al gingășiei lui Dumnezeu față de persoanele singure și care aveau nevoie de iubire, de mângâiere și de îngrijire a trupului și a spiritului. Nota caracteristică ce impulsiona spiritualitatea ei era adorația reparatoare a Euharistiei, bază din care s-a dezvoltat un apostolat plin de umilință și simplitate, de abnegație și caritate.
Sfânta Angela de la Cruz, semănând iubire și sensibilitate față de săraci, a ajuns să fondeze „Societatea Crucii”, cu o dimensiune caritativă și socială în favoarea celor mai nevoiași și cu un impact enorm în Biserică și în societatea din Sevilla din epoca ei. Caracteristica ei distinctivă era naturalețea și simplitatea, căutând sfințenia cu spirit de mortificare, în slujba lui Dumnezeu și a fraților.
Sfânta Maravillas de Jesús a trăit însuflețită de o credință eroică, modelată prin răspunsul la o vocație austeră, punându-l pe Dumnezeu în centrul existenței sale. Depășind circumstanțele triste ale Războiului Civil spaniol, a realizat noi fundații ale Ordinului Carmelit conduse de spiritul caracteristic reformei tereziene. Viața ei contemplativă și clauzura mănăstirii nu au împiedicat-o să răspundă nevoilor persoanelor de care se îngrijea și să promoveze în jurul ei opere sociale și caritative.
5. Noii sfinți au chipuri foarte concrete iar istoria lor este foarte bine cunoscută. Care este mesajul lor? Operele lor, pe care le admirăm și pentru care îi mulțumim lui Dumnezeu, nu se datorează forțelor lor sau inteligenței omenești, ci acțiunii tainice a Duhului Sfânt, care a suscitat în ei o adeziune de nezdruncinat la Cristos răstignit și înviat și propunerea de a-l urma. Iubiți credincioși catolici din Spania: lăsați-vă interpelați de aceste minunate exemple!
Mulțumindu-i Domnului pentru atâtea daruri pe care le-a revărsat în Spania, vă invit să cereți împreună cu mine ca pe acest pământ să continue să înflorească noi sfinți. Vor apărea noi roade de sfințenie dacă comunitățile ecleziale păstrează fidelitatea lor față de Evanghelia care, conform unei venerabile tradiții, a fost predicată aici din primele timpuri ale creștinismului și care s-a păstrat de-a lungul secolelor.
Vor apărea noi roade ale sfințeniei dacă familia știe să rămână unită, ca un adevărat sanctuar de iubire și de viață. „Credința creștină și catolică constituie identitatea poporului spaniol”, am spus când am mers în pelerinaj la Santiago de Compostela (Discurs la Santiago, 9 noiembrie 1982). Cunoașterea și aprofundarea trecutului unui popor înseamnă a întări și a îmbogăți propria identitate. Nu vă rupeți de rădăcinile voastre creștine! Numai așa veți putea aduce lumii și Europei aportul bogăției culturale a istoriei voastre.
6. „Le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile” (Lc 24, 45). Cristos înviat îi luminează pe Apostoli pentru ca mesajul său să poată fi înțeles și transmis integral la toate neamurile; pentru ca omul, auzind, să creadă, crezând să spere, și sperând să iubească (cf. Sf. Augustin, De catechizandis rudibus, 4,8). Propovăduindu-l pe Isus Cristos înviat, Biserica dorește să vestească tuturor oamenilor un drum de speranță și să-i însoțească la întâlnirea cu Cristos.
Celebrând această Euharistie, invoc asupra voastră, a tuturor, marele dar al fidelității față de angajamentele voastre creștine. Să vi-l dăruiască Dumnezeu Tatăl prin mijlocirea Preasfintei Fecioare – cinstită în Spania prin atâtea devoțiuni – și a noilor Sfinți.