Predica IPS Lucian Mureşan la depunerea de voturi în Congregaţia Inimii Neprihănite

Predica IPS Lucian Mureșan,
Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș,
Mitropolit al Bisericii Române Unite
cu Roma, Greco-Catolică,
la depunerea de voturi
în Congregația Inimii Neprihănite
duminică, 4 mai 2003

„Iar după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru,
și Toma, împreună cu ei.
A venit Isus, deși ușile erau încuiate,
a stat în mijlocul lor și a zis:
Pace vouă!” (In 20, 26)

Preacucernici frați preoți,
Mult stimată soră Ionela,
Mult stimate surori,
Preaiubiți copii,
Dragi credincioși.

Ne regăsim cu mare bucurie în această casă în care Providența Divină, cu colaborarea generoasă a acestor surori, poartă de grijă atâtor copilași nevinovați de greșelile părinților sau ale societății în care trăiesc. Doamne, ce bun lucru este ca suflete generoase și dăruite să slujească pe Cristos în niște copii care au atâta nevoie de căldură sufletească, de educație la o viață cuminte și demnă, la pâinea cea de toate zilele, la un acoperiș, și mai mult, la viața cu Cristos, în rugăciune, cateheză și spirit comunitar frățesc!

Copilașilor dragi, voi sunteți motivul pentru care această casă există și pentru care aceste surori se luptă din răsputeri să ofere aici toate cele necesare, pentru ca voi să vă dezvoltați armonic în suflet și trup, așa încât să puteți fi oameni de nădejde și creștini buni. Spre inimile voastre mă îndrept, în primul rând, îndemnându-vă: Fiți respectuoși și ascultători față de cele care ostenesc pentru voi și rugați-vă zilnic pentru toți acei binefăcători, știuți și neștiuți, care fac ceva pentru ca voi să nu duceți lipsă.

Dragii mei,

Tema acestei duminici, a Tomii, este cea a credinței în Isus cel înviat, după ce El se certifică în fața apostolilor adunați, cu rănile deschise pe trupul său de piroane și de suliță. Sesizăm cum Isus Cel înviat ține să dovedească apostolilor înfricoșați și puternic tulburați realitatea prezenței Sale cu semnele, cu rănile care i-ai fost provocate de crucificare. Apostolii adunați, fără Toma, primesc cea mai puternică mărturie a realității învierii, în fața căreia cei prezenți se bucură. Nu mai erau triști, nu se mai temeau, pentru că Învățătorul lor este viu, este prezent.

Evanghelia spune, în continuare, că Toma care nu era prezent la această apariție, a rămas îndoielnic și, cum era firesc, dorea să se convingă nemijlocit, precum s-au convins ceilalți confrați ai lui. Dacă celor zece Isus „le-a arătat mâinile și coasta Sa”, atunci de ce nu s-ar convinge și el nemijlocit. Toma afirma: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (In 20, 25). Dorea să aibă și el parte de aceeași bucurie. Isus cel înviat din morți nu întârzie ca, după opt zile, să revină din nou între ucenicii Săi, cu același atât de încărcat de semnificații salut pascal: „Pace vouă!”, dar de data aceasta dorind să se adreseze numai lui Toma: „Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios” (In 20,27).

Nu este vorba de necredința în Isus, ci de neîncrederea în ceea ce i-au spus ceilalți apostoli. Prin această neîncredere, Toma se dovedește a fi „apostolul evidenței” Celui înviat; el devine reprezentantul tuturor acelora care, de atunci încoace cer probe de prezență, iar Isus nu întârzie să-și manifeste din belșug semnele prezenței Sale. Prin atitudinea sa, Toma smulge de pe buzele lui Isus o nouă fericire: „Fericiți cei ce n-au văzut, dar au crezut!” Această fericire îi are în vedere pe toți creștinii din toate timpurile, ne are în vedere și pe noi cei de astăzi; suntem în posesia aceleiași realități ca și apostolii și femeile mironosițe, iar credința noastră pascală nu este altceva decât un alt mod de a-L vedea pe Isus. Prin credință ne apropiem de El, îl întâlnim în Taina Iubirii Sale, Dumnezeiasca Euharistie, în Cuvântul Său, îl recunoaștem prezent în Biserică și în orice om fratele nostru, îl simțim prezent în noi și cu noi. Pentru aceasta s-a rugat Isus în seara Cinei de Taină: „Tată, nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor” (In 17,20). Rugăciunea lui Isus trebuie să se împlinească! Rugăciunea Lui este o chemare la revigorarea credinței în tot ceea ce Isus învață prin Biserica Sa, prin episcopi și preoți, o credință clară, consistentă și puternică.

Toma, împreună cu noi, face una dintre cele mai ample mărturisiri de credință: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, adică Domn și Mesia, Rege și Uns, Stăpân și Răscumpărător.

Dragi surori,

Suntem din nou în casa voastră pentru a binecuvânta angajamentul solemn al acestor două fiice în urmarea lui Isus Cel sărac, ascultător și cast.

În urmă cu un an, Congregația pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică a emis un document întitulat: „A porni din nou de la Cristos: o angajare reînnoită a vieții consacrate în cel de-al treilea mileniu”, document pe care îl consultați și îl aplicați în rosturile voastre călugărești. A porni din nou de la Cristos înseamnă a te atașa tot mai mult de Cristos cu inima, cu mintea, cu sufletul, cu viața întreagă. Învierea lui Isus, acest cutremur care zguduie lumea și mințile de aproape două mii de ani, înseamnă pornire din nou de la Cristos, care a distrus moartea și iadul și a restaurat pe om și întreaga creație.

Voi sunteți chemate să afirmați și să susțineți mereu primatul iubirii: „Isus m-a iubit și și-a dat viața pentru mine” (Gal 2,20). Contemplând chipul lui Cristos în umilința Euharistiei, voi înșivă deveniți euharistie pentru cei din jur, mai ales pentru acești copilași din casa voastră, dar și pentru toți cei care vă trec pragul.

Îndemnul meu este cel al spiscopului mărturisitor, Ioan Suciu, îndemn pe care l-a făcut în fața călugărițelor din Blaj, la sfârșit de august 1947: „Trăiți chemarea voastră de specialitate a iubirii!” Inima Neprihănită a Preacuratei Fecioare Maria să vă rămână model și refugiu. Amin!