Predica Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea
la Liturghia cu beatificarea a șase Fericiți
Piața San Pietro, 25 aprilie 2004
1. „Știau că este Domnul” (In 21,12): astfel exprimă evanghelistul Ioan recția de bucurie a discipolilor atunci când l-au recunoscut pe Domnul înviat. Isus le-a apărut după o noapte de muncă grea și fără roade pe lacul Tiberiadei. Încrezându-se în cuvântul lui, ei aruncă plasele în apă și aduc la mal „mulțimea peștilor” (In 21,6).
Asemenea apostolilor, și noi rămânem uimiți în fața atâtor fapte minunate pe care Dumnezeu le împlinește în inima celor care se încred în El. În timpul Celebrării euharistice de astăzi contemplăm ceea ce a înfăptuit în cei șase noi fericiți: în preotul Augusto Czartoryski; în cele patru surori: Laura Montoya, María Guadalupe García Zavala, Nemesia Valle, Eusebia Palomino Yenes; și o laică, Alexandrina Maria da Costa. Sunt exemple elocvente ale modului în care Domnul transformă viața credincioșilor, atunci când ei se încred în El.
2. „Cât de iubite sunt locașurile Tale, Doamne al puterilor! Dorește și se sfârșește sufletul meu după curțile Domnului… Că mai bună este o zi în curțile Tale decât o mie în altă parte” (Psalm 84/83,2.11). Aceste cuvinte ale psalmului le-a scris ca motto al vieții sale pe iconița de la prima Liturghie fericitul Augusto Czartoryski. În ele rezidă extazul unui om care, urmând glasul chemării, descoperă frumusețea ministerului sacerdotal. În ele răsună ecoul diferitelor alegeri pe care trebuie să le facă oricine înțelege voința lui Dumnezeu și dorește să o împlinească. Augusto Czartoryski, un tânăr principe, a elaborat o metodă eficientă de discernere a planurilor divine. Îi prezenta lui Dumnezeu în rugăciune toate întrebările și perplexitățile fundamentale, iar apoi în spirit de ascultare urma sfaturile îndrumătorilor lui spirituali. Astfel a înțeles vocația proprie, aceea de a trăi o viață de sărăcie pentru a-i sluji pe cei mai mici. Aceeași metodă i-a permis, de-a lungul vieții, să facă astfel de alegeri încât astăzi putem spune că a împlinit planurile Providenței Divine în mod eroic.
Vreau să le ofer exemplul sfințeniei lui mai ales tinerilor, care astăzi caută modalitatea de a descifra voința lui Dumnezeu pentru viața lor și doresc în fiecare zi să înainteze cu fidelitate conform cuvântului divin. Iubiții mei tineri, învățați de la fericitul Augusto să cereți cu ardoare, în rugăciune, lumina Duhului Sfânt, și călăuze înțelepte, ca să puteți cunoaște planul divin pentru viața voastră și să fiți capabili să înaintați pe calea sfințeniei.
3. „Iar făcându-se dimineață, Iisus a stat la țărm; dar ucenicii n-au știut că este Isus” (In 21,4). Este posibil ca omul să nu-l cunoască pe Dumnezeu, în ciuda multiplelor sale manifestări de-a lungul istoriei. Maica Laura Montoya, văzând că mulți indigeni, departe de centrele urbane, trăiau necunoscându-l pe Dumnezeu, a decis să înființeze Congregația Misionarele Mariei Neprihănite și ale Sf. Ecaterina de Siena, pentru a purta lumina Evangheliei locuitorilor pădurilor.
Această fericită columbiană s-a simțit ca o mamă spirituală pentru indigeni, cărora a voit să le arate iubirea lui Dumnezeu. Vremurile în care a trăit ea nu au fost ușoare, deoarece tensiunile sociale însângerau și atunci nobila sa patrie. Inspirându-ne din mesajul ei pacificator, îi cerem astăzi ca iubita Columbia să se bucure curând de pace, de dreptate și de progres integral.
4. În Evanghelie am auzit tripla întrebare pe care Isus i-a adresat-o lui Petru: „Mă iubești?”. Aceeași întrebare o pune Cristos bărbaților și femeilor din toate vremurile. Creștinii trebuie să răspundă cu fermitate și promptitudine planurilor pe care El le are cu fiecare. Astfel s-a întâmplat în viața fericitei Guadalupe García Zavala, de origine mexicană, care a renunțat la căsătorie, s-a dedicat slujirii celor mai săraci, nevoiași și bolnavi, și a înființat pentru aceasta Congregația Slujitoarele Sf. Margareta și ale săracilor.
Cu o credință profundă, o speranță nețărmurită și o mare iubire față de Cristos, Maica Lupita a căutat sfințirea proprie în iubirea Inimii lui Isus și în fidelitatea față de Biserică. Astfel, a trăit ceea ce le-a spus fiicelor ei: „Iubire până la sacrificiu și statornicie până la moarte„.
5. „A arăta iubirea lui Dumnezeu față de cei mici, săraci, față de orice om, în orice parte a lumii„: acesta a fost angajamentul fericitei Nemesia Valle de-a lungul întregii sale existențe. Acest angajament l-a lăsat în mod deosebit surorilor ei, Surorile Carității Sf. Giovanna Antida Thouret, ca și credincioșilor din Arhidieceza de Torino. Este exemplul unei sfințenii luminoase, îndreptată spre culmile desăvârșirii evanghelice, și care se traduce prin gesturile simple ale vieții de zi cu zi consumată în întregime pentru Dumnezeu.
Noua fericită continuă să ne repete nouă tuturor: „Sfințenia nu constă în a face multe lucruri sau în face lucruri mari… Sfânt este acela care se consumă la locul lui zilnic, pentru Domnul„.
6. Domnul îi spune lui Petru în mod hotărât și energic: „Urmează-mă„. Și Sora Eusebia Palomino, dintre Fiicele Mariei Ajutorul Creștinilor, a auzit într-o zi chemarea lui Dumnezeu și a răspuns printr-o intensă spiritualitate și o profundă umilință în viața ei de zi cu zi. Ca o bună saleziană, a fost însuflețită de iubirea față de Euharistie și față de Fecioara Maria. Pentru ea important era să iubească și să slujească; restul nu conta, fidelă maximei saleziene „Da mihi animas, caetera tolle” (Dă-mi sufletele, ia restul).
Prin radicalitate și prin coerența opțiunilor sale, Sora Eusebia Palomino Yenes trasează un itinerar fascinant și exigent de sfințenie pentru noi toți și mai ales pentru tinerii din timpul nostru.
7. „Mă iubești?” – îl întreabă Isus pe Simon Petru. Acesta răspunde: „Tu știi toate, Doamne, tu știi că te iubesc”. Viața fericitei Alexandrina Maria da Costa se poate rezuma în acest dialog de iubire. Pătrunsă și cuprinsă de această dorință de iubire, nu a vrut să îi refuze nimic Mântuitorului ei: cu o voință puternică, a acceptat totul pentru a-i arăta că îl iubește. Mireasă de sânge, retrăiește în mod mistic pătimirea lui Cristos și se oferă ca victimă de ispășire pentru păcătoși, primind putere din Euharistia care îi devine unicul aliment în ultimii treisprezece ani ai vieții sale.
În motto-ul fericitei Alexandrina, exprimat de trilogia „a suferi, a iubi, a repara”, creștinii pot afla un imbold și o motivație pentru a înnobila tot ceea ce în viață este dureros și trist, ca dovadă maximă de iubire: să ne sacrificăm viața pentru ceea ce iubim.
8. „Da, Doamne, tu șii că te iubesc” (In 21,15). Asemenea lui Petru, asemenea apostolilor pe malurile lacului Tiberiadei, și acești noi fericiți și-au însușit, ducând-o la consecințele extreme, această simplă dar incisivă mărturie de credință și de iubire. Iubirea față de Cristos este secretul sfințeniei!
Iubiți frați și surori, să urmăm exemplul acestor fericiți! Să oferim, asemenea lor, o mărturie coerentă de credință și de iubire în prezența vie și rodnică a celui Înviat!