Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la Liturghia cu beatificare a șase Servi ai lui Dumnezeu
Piața San Pietro, 27 aprilie 2003
1. „Lăudați pe Domnul pentru că este bun, veșnică este îndurarea lui” (Ps 117,1). Astfel cântă Biserica astăzi, în această a doua duminică a Paștelui, Duminica Divinei Îndurări. În Misterul Pascal se revelează pe deplin mângâietorul plan salvific al iubirii milostive a lui Dumnezeu, ai cărui martori privilegiați sunt sfinții și fericiții din Paradis.
Printr-o providențială coincidență, am bucuria de a ridica la cinstea altarelor șase noi Fericiți chiar în această Duminică în care celebrăm Divina Îndurare. În fiecare dintre ei s-a manifestat, în mod diferit, milostivirea iubitoare și surprinzătoare a Domnului: Giacomo Alberione, preot, fondator al Familiei Pauline; Marco d’Aviano, preot, din Ordinul Fraților Minori Capucini; Maria Cristina Brando, fecioară, fondatoare a Congregației Surorile Victime Expiatoare ale lui Isus din Preasfântul Sacrament; Eugenia Ravasco, fecioară, fondatoare a Congregației Fiicele Preasfintelor Inimi a lui Isus și a Mariei; Maria Domenica Mantovani, fecioară, co-fondatoare a Institutului Micile Surori ale Sfintei Familii; Giulia Salzano, fecioară, fondatoare a Congregației Surorile Catehete ale Preasfintei Inimi.
2. „Acestea (semnele) însă au fost scrise… ca, crezând, să aveți viață în numele lui” (Ioan 20,31). Vestea Bună este un mesaj universal destinat oamenilor din toate timpurile. El este adresat în mod personal fiecăruia și trebuie transpus în viața de zi cu zi. Atunci când creștinii devin „evanghelii vii”, se transformă în „semne” elocvente ale îndurării Domnului, iar mărturia lor ajunge mai ușor la inima oamenilor. Ca instrumente docile în mâna Providenței divine, se imprimă adânc în istorie. La fel s-a întâmplat cu acești șase noi fericiți, care provin din iubita Italie, pământ rodnic în sfinți.
3. Fericitul Giacomo Alberione a intuit necesitatea de a-l face cunoscut pe Isus Cristos, Calea, Adevărul și Viața, „oamenilor timpului nostru cu mijloace din timpul nostru” – cum îi plăcea să spună -, și s-a inspirat din apostolul Paul, pe care-l definea ca „teolog și arhitect al Bisericii”, rămânând mereu docil și credincios Magisteriului Succesorului lui Petru, „far” al adevărului într-o lume adesea lipsită de puncte de reper solide. „Fie ca aceste mijloace să fie folosite de un grup de sfinți”, obișnuia să repete acest apostol al timpurilor noi.
Ce moștenire extraordinară lasă Familiei sale religioase! Fie ca fiii și fiicele sale spirituale să păstreze nealterat spiritul de la începuturi, pentru a corespunde în mod adecvat exigențelor evanghelizării în lumea de astăzi.
4. Într-o epocă și într-un context diferit, a strălucit prin sfințenie fericitul Marco d’Aviano, în al cărui suflet ardea dorința de rugăciune, de tăcere și de adorare a misterului lui Dumnezeu. Acest contemplativ peregrin pe străzile Europei a fost nucleul unei largi reînnoiri spirituale datorită unei propovăduiri curajoase însoțită de numeroase fapte minunate. Profet calm al îndurării divine, a fost îndemnat de diferite circumstanțe să se angajeze în mod activ în apărarea libertății și unității Europei creștine. Continentului european, care se deschide în acești ani unor noi perspective de cooperare, fericitul Marco d’Aviano îi amintește că unitatea sa va fi mai solidă dacă va fi întemeiată pe rădăcinile creștine comune.
5. Este surprinzător ceea ce Dumnezeu a împlinit prin Maria Cristina Brando. Spiritualitatea ei este o spiritualitate euharistică și expiatoare, care se articulează pe două linii ca „două ramuri ce pornesc din același trunchi”: iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele. Dorința de a lua parte la pătimirea lui Cristos este într-un fel „transpusă” în operele educative, care urmăreau să îi facă pe oameni conștienți de demnitatea lor și să se deschidă iubirii îndurătoare a Domnului.
6. Fericita Eugenia Ravasco s-a îndreptat cu totul spre răspândirea iubirii față de Inimile lui Isus și a Mariei. Contemplând aceste două Inimi, ea s-a dăruit cu totul slujirii aproapelui și și-a trăit viața cu bucurie pentru tineri și săraci. A știut să se deschidă nevoilor misionare privind spre viitor, cu o grijă deosebită față de cei aflați „departe” de Biserică.
Expresia: „a face bine din iubire față de Inima lui Isus” și „a arde de dorința de bine pentru alții, îndeosebi pentru tineri”, sintetizează bine carisma ei, pe care a încredințat-o Institutului său.
7. Pe același linie se situează fericita Maria Domenica Mantovani. Această demnă fiică a pământului veronez, discipolă a fericitului Giuseppe Nascimbeni, s-a inspirat din Sfânta Familie de la Nazaret pentru a fi „toată pentru toți”, mereu atentă la nevoile „sărmanului popor”. A fost extraordinar modul ei de a fi fidelă, în orice situație până la ultima răsuflare, față de voința lui Dumnezeu, de care se simțea iubită și chemată. Ce exemplu frumos de sfințenie pentru orice creștin!
8. Ce să mai spunem, apoi, de fericita Giulia Salzano? Ea a fost o precursoare a noii evanghelizări, în care a unit acțiunea apostolică cu rugăciunea, oferită fără încetare îndeosebi pentru convertirea persoanelor „indiferente”.
Această nouă fericită ne încurajează să perseverăm în credință și să nu ne pierdem niciodată încrederea în Dumnezeu, care săvârșește toate. Fie ca credincioșii, chemați să fie apostoli ai timpurilor moderne, să se poată inspira și din fericita Giulia Salzano „pentru a insufla multor creaturi iubirea imensă a lui Cristos”.
9. „Veșnică este îndurarea lui!”, care strălucește în fiecare dintre noii fericiți. Prin ei Dumnezeu a săvârșit fapte minunate! Într-adevăr, veșnică este, o Doamne, îndurarea ta! Tu nu îl părăsești pe cel care aleargă la tine. Împreună cu acești noi fericiți îți repetăm cu încredere filială: Isuse, mă încred în tine!
Ajută-ne, Maria, Maica Îndurării, să proclamăm cu viața noastră că „veșnică este îndurarea lui Dumnezeu”. Acum și pururea. Amin! Aleluia!