„Te voi face Lumina popoarelor ca să aduci mântuirea mea până la marginile pământului!” (Is 49,6)
Dragi frați și surori!
Aceste cuvinte ale profetului Isaia pe care le-am ascultat astăzi la prima lectură în catedrala de la lași, le sunt adresate acestor diaconi care vor fi sfințiți preoți.
La invitația păstorului dumneavoastră, Excelența Sa Mons. Petru Gherghel, mă aflu astăzi printre voi la acest mare eveniment care îmi umple inima de bucurie pentru că are loc sfințirea noilor preoți din Dieceza de Iași și din unele ordine religioase. Acesta este un mare dar al lui Dumnezeu; este harul său! Să trezim în noi sentimentul de profundă credință și recunoștință la această celebrare de astăzi. Cu această ocazie am plăcerea de a-i saluta pe toți cei de față: episcopi, preoți, călugări, călugărițe, seminariști, și mai ales rudele și prietenii celor care vor fi hirotoniți. Pentru mine e o mare bucurie să mă întâlnesc cu voi, cei dispuși să-l urmeze pe Isus Cristos care vă cheamă la o dăruire totală de sine, care dați mărturie de iubire față de el prin slujirea aproapelui.
Ne aflăm în Anul Sfintei Preoții proclamat de Sanctitatea Sa papa Benedict al XVI-lea. Cuvântul Domnului pe care l-am ascultat de sărbătoarea Sfântul Ioan Botezătorul și ritul hirotonirii sacerdotale ne oferă un material bogat pentru meditație. Tot așa veți fi și voi lumină a neamurilor ca niște adevărați ucenici ai lui Isus Cristos. Ucenicului, dragi diaconi, îi revine aceeași soartă ca a învățătorului, care este de fapt soarta prescrisă de însăși voința lui Dumnezeu Tatăl! Isus a spus la sfârșitul vieții sale, în marea rugăciune numită „sacerdotală”: „Părinte sfânt, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut” (In 17,25). Isus însuși a experimentat refuzul, neînțelegerea, indiferența lumii față de Dumnezeu. „Eu – spune Isus în rugăciunea către Tatăl – le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit tu să fie în ei și eu în ei” (In 17,26). De aceea ucenicul – și mai ales apostolul, preotul – suferă când vede că Dumnezeu nu e cunoscut, că iubirea pe care o are față de omenire nu este împărtășită de ei.
A deveni preot, în Biserică, înseamnă a se dărui lui Cristos, prin sacramentul Ordinului. Isus și-a dat viața pentru toți, dar în mod special și-a consacrat timpul cu cei pe care Tatăl i-a dat, pentru ca ei să fie consacrați în adevăr, adică în El, și să poată vorbi și acționa în numele său, reprezentându-l și ducând mai departe gesturile sale mântuitoare: să frângă Pâinea vieții și să ierte păcatele.
Aici aș vrea să ating un punct care îmi este în mod particular la inimă și anume: rugăciunea și legăturile cu ministerul sacerdotal. Ministerul nostru este în totalitate legat de rugăciune de la ea derivă eficacitatea ei. În astfel de perspectivă trebuie să ne gândim la diferitele forme de rugăciune ale unui preot, dar mai ales la sfânta Liturghie celebrată zilnic. Celebrarea euharistică este cea mai prețioasă și conține cel mai înalt grad de rugăciune, constituind centrul și izvorul a toate. Liturghia orelor, adorația euharistică, lectio divina, sfântul rozariu și meditația își au centrul în Euharistie. Preotul care se roagă mult se leapădă de sine și se unește mereu mai mult cu Isus, bunul păstor și slujitorul fraților. La fel ca Isus și preotul „își dă viața” pentru oile sale care i-au fost încredințate.
Dragi diaconi, lângă voi se află cei cărora Biserica le-a încredințat misiunea delicată de a vă forma: superiorii și profesorii seminarului. Adresându-le gândurile mele, mă bucur să amintesc în primul rând lunga tradiție în care s-au dedicat formării preoților în Dieceza de Iași. Cu toții știm că Seminarul din lași a fost și este un element fundamental pentru Dieceza de Iași, pentru România, mai ales în timpul tristei și dureroasei perioade de persecuție comunistă. Cum am putea să nu recunoaștem meritele și cum să nu apreciem rolul important al ordinelor și al congregațiilor religioase?
Știm că misiunea de a forma preoți este o misiune delicată. Formarea propusă în seminar este exigentă, pentru că e parte a poporului lui Dumnezeu încredințată grijii pastorale a viitorilor preoți. Este bine ca seminariștii să știe că dacă Biserica este exigentă cu ei, o face pentru că ei vor lua în grijă pe cei pe care Cristos i-a atras la sine cu un preț atât de scump. Gândul și îndemnul meu se referă și la familiile creștine, la familiile voastre, pe care Conciliul Vatican II le-a indicat ca fiind „primul seminar” al vocației (cf. Optatam totius, 2): este de datoria familiei de a forma propriul ambient de credință, de iubire, care să îndemne proprii fii la o disponibilitate generoasă, care să ducă mai departe inițiativa lui Dumnezeu și a proiectului său în lume.
Iată dragii mei, îndemnul care iese din străfundul inimii mele, iată învățătura pe care doresc să o încredințez fiecăruia dintre voi: puneți la dispoziția lui Cristos întreaga voastră minte, inima voastră, energiile voastre. Fie ca aceste cuvinte care evocă atât de bine figura parohului de Ars să răsune ca o chemare vocațională pentru toți tinerii creștini din România care doresc să aibă o viață rodnică în a sluji iubirii lui Dumnezeu.
Chiar dacă greutățile ar fi mai mari decât cele pe care le cunoaștem, datoria noastră sacră rămâne aceea e a evangheliza. Spiritualitatea voastră trebuie să atingă forma pură care este Cristos. El este învățătorul învățătorilor, păstorul sufletelor, modelul suprem al fiecărui educator și a fiecărei educații. Ministerul vostru trebuie să fie mereu actualizat și, în deplină fidelitate față de magisteriu și față de tradiția vie a Bisericii. Eficiența voastră pastorală va câștiga cu inserarea presbiteratului diecezan, a cărui experiență vă îmbogățește și pe care voi o veți îmbogăți cu calitățile și experiențele voastre personale.
O dată cu hirotonirea întru preoție, în comuniune cu episcopul vostru, voi primiți o configurare strânsă și irepetabilă cu Isus Cristos, pentru a continua în lume mandatul său divin. Aceasta este prima voastră misiune, prima voastră îndatorire, ocupația voastră de bază, de la care toate celelalte se justifică și se alimentează. Toate celelalte misiuni cu caracter temporar, social, contingent se nasc de aici și numai aici își găsesc lăcașul: vai de preotul care vrea să fie totul, să facă totul, pe politicianul, pe sociologul, pe expertul, pe consultorul, pe organizatorul și așa mai departe, și să fie lipsit de misiunea specifică preoției: slava lui Dumnezeu prin dăruirea de sine, căruia să-i transmită viața divină în contactul dătător de viață cu Cristos.
Veți fi mereu fideli acestei misiuni, dacă veți ține cont de o triplă amprentă: iubirea față de Cuvântul lui Dumnezeu, față de Euharistie, și față de Biserică. Pentru a aprofunda Cuvântul lui Dumnezeu, căci preotul este expertul său, acesta trebuie să se familiarizeze în fiecare zi mai mult cu Duhul lui Dumnezeu, care vorbește prin Sfintele Scripturi. Iubirea față de Euharistie, centrul vieții voastre, pentru că sunteți deputații ei. Vocația voastră este în primul rând euharistică, și face din voi cu adevărat „alter Christus”. În sfârșit, iubirea față de Biserică, care v-a dat, vă dă încredere, v-a transmis inefabile puteri comise de Cristos și face din voi mesagerii adevărului, a dreptății și a păcii.
Dragi diaconi, Duhul Sfânt își imprimă Cuvântul divin în inimile voastre, pentru ca să aducă roade bogate care să rămână în voi. O cerem prin mijlocirea sfinților apostoli Petru și Paul și a sfântului Maria Vianney, parohul de Ars, datorită căruia papa Benedict al XVI-lea a dedicat acest an Preoției. Să primiți acest har prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria, mama bunului păstor, în orice împrejurare a vieții voastre, să o priviți pe ea, steaua preoției voastre. Așa cum a spus slujitorilor de la nunta din Cana, și vouă Maria vă repetă: „Faceți tot ce vă va spune” (In 2,5). La școala Fecioarei, să fiți mereu oameni ai rugăciunii dornici de a sluji, pentru a deveni, prin exersarea ministerului vostru fidel, preoți sfinți după inima lui Dumnezeu.
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 24.06.2009
Publicarea pe acest sit: 25.06.2009
Etichete: Nunțiul Apostolic