Pastorala de Paşti a PS Virgil Bercea

Scrisoare Pastorală
la Sărbătoarea Învierii Domnului
2014

„Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare,
Paștile Domnului, Paștile!
Că din moarte la viață și de pe pământ la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cântăm cântare de biruință”
(Canonul Învierii, Cântarea I)

Iubiți credincioși,

Cristos a înviat! Mormântul nu-L poate ține! „Aduceți-vă aminte cum v-a vorbit:… că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit, iar a treia zi să învieze (cf. Lc. 24 6-7). Femeile „care îl însoțiseră pe Isus din Galilea”(cf. Lc. 23,49), după toate cele petrecute cu judecata lui Isus, cu biciuirea, cu purtarea crucii spre Golgota, cu răstignirea, cu moartea și îngroparea Domnului, venind cu miresme „au găsit piatra răsturnată de pe mormânt” (Lc. 24, 2) iar înăuntru au văzut „doi bărbați… în veșminte strălucitoare” (Lc. 24, 4) care le-au spus simplu: „aduceți-vă aminte” (Lc. 24, 6)! „Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui” (Mt. 28, 8) minunea. Era normal ca femeile să fie „înfricoșate” și speriate, era firesc să nu îi privească pe cei doi îngeri și să stea cu „fața la pământ”: evenimentele au fost prea multe și s-au întâmplat prea repede pentru ca ele să-și mai aducă aminte de ceva. În același timp, „Petru și celălalt ucenic”(cf. Io. 20, 3), împreună cu femeile, trăiesc în suflet o mare bucurie constatând că Isus nu mai era acolo: au „văzut și a crezut” (cf. Io. 20,8), au crezut că „a înviat”! Cu toții, învățăcei și femei mironosițe, probabil că ar fi trebuit să fie mai atenți, să fie preocupați nu doar de „miresmele” pentru îmbălsămare, ci să creadă mai mult în cuvintele și spusele lui Isus, să fie deja în Galileea și să-L aștepte pe Isus înviat. … Și totuși, în aceste momente frica, bucuria, speranța, aducerea aminte sunt sentimentele pe care le trăiesc apropiații lui Isus. Dar, este adevărat că doar la spusele îngerului „ele și-au adus aminte de cuvântul Lui” (cf. Lc. 24, 8).

Dragii mei,

Aducerea aminte, neuitarea este foarte importantă pentru toți! Aceeași îngeri ne repetă și nouă astăzi: aduceți-vă aminte că „Fiul lui Dumnezeu… a lucrat cu mâini omenești, a gândit cu minte omenească, a voit cu voință omenească (Cf. Conc. Din Constantinopol III), a iubit cu inimă omenească” (GS 22). Aduceți-vă aminte că s-a „născut din Maria Fecioara, S-a făcut cu adevărat unul dintre noi, asemănător nouă întru toate, afară de păcat (cf. Evr. 4,15) (GS 22). Aduceți-vă aminte că „Mielul nevinovat, prin Sângele Său vărsat… ne-a scos din robia diavolului și a păcatului”(GS 22). În plus, știm că „Isus își începe misiunea departe de zarva marilor orașe ale timpului său, în Galileea neamurilor și cu oameni foarte modești: niște pescari umili și simpli. Îi alege și îi pregătește pentru a primi Vestea cea bună și Împărăția lui Dumnezeu, iar ei abandonând totul Îl urmează” (cf. Angelus 26. I. 2014). Acești oameni își aduc și ei aminte doar după Înviere de cuvintele Lui: „Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile”? (Lc. 24, 32). Apoi, Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, ne mai spune: „aduceți-vă aminte de lanțurile mele” (Col. 4, 18); „Aduceți-vă, dar, aminte mai întâi de zilele în care, după ce ați fost luminați, ați răbdat luptă grea de suferințe” (Evr. 10, 32); „aduceți-vă aminte și de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”(cf. Evr. 13, 7).

O astfel de aducere aminte înseamnă un efort de credință, înseamnă „metanoia”, înseamnă întoarcerea minții și a sufletului, a gândului bun către Dumnezeu și către cei care ne-au fost înaintași. Ne aducem aminte, la Învierea Domnului din acest an, că se împlinesc 250 de ani de la moartea lui Petru Pavel Aron, episcopul care a deschis Școlile Blajului, „fântâni ale darului” pentru toți copiii de români. Și mai comemorăm 150 de ani de la moartea lui Simion Bărnuțiu, „bardul” de pe Câmpia Libertății. Aniversăm, de asemenea, 100 de ani de la nașterea Preasfințitului Iuliu Hirțea, cel care a stat 14 ani prin pușcăriile comuniste pentru credința în Isus Hristos, și tot 100 de ani de la nașterea lui Corneliu Coposu, care a stat 17 ani în temnițe doar pentru Adevăr, Dreptate și Libertate. Se numesc „metanoia” aceste aduceri aminte deoarece cu toții sunt deja „în Casa Tatălui”, învăluiți în lumina celor doi îngeri de la ușa mormântului lui Hristos. După cum trebuie să ne amintim de cei care au făcut libertatea noastră posibilă, de cei care fac binele, de cei care diminuează suferința din jurul nostru. Trebuie să ne amintim de eroii și martirii bisericii noastre, de cei care ne fac să fim mândri de faptul că suntem români și creștini.

„Domnul ne cheamă și astăzi! Domnul trece pe drumurile vieții noastre de fiecare zi. … Ne cheamă să mergem cu El, să lucrăm cu El, pentru Împărăția lui Dumnezeu, în Galilea timpurilor noastre” (cf. Angelus 26. I. 2014). Hristos cel înviat este cel care ne cheamă, El este Cel care „ne deschide mintea”(cf. Lc. 24, 45). Hristos cel înviat este cel care ne îndeamnă să ne aducem aminte, dar să trăim și în contemporaneitate, „pricepând Scripturile” (cf. Lc. 24, 45), să avem o perspectivă pentru viitor și să „propovăduim în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile” (cf. Lc. 24, 47). Doar Hristos cel înviat ne ajută să privim „cu luare aminte” (Evr. 13, 7) la cruce și la înaintași, să le urmăm credința și exemplul.

Dragi credincioși,

Ne aducem aminte și de răspunsul pe care Petru i-L dă lui Isus, pe malul mării Galilei: „Doamne, Tu știi că Te iubesc” (Io. 21, 16). Prin aceste cuvinte, în această iubire și cu aceste simțăminte ale lui Petru, Sfântul Părinte Papa Francisc va canoniza în acest an pe Papa Ioan al XXIII-lea și pe Papa Ioan Paul al II-lea: primul a deschis „Conciliul Vatican II”, iar celălalt a făcut să cadă „zidul Berlinului” și „cortina de fier”. Împreună cu Petru și cu acești doi papi, împreună cu Petru Pavel Aron și cu Simion Bărnuțiu, împreună cu Preasfințitul Iuliu Hirțea și Corneliu Coposu, împreună cu Preasfințitul Anton Durcovici și cu episcopii greco-catolici martiri și noi putem spune: „Doamne, Tu știi toate” (Io. 21, 17); Tu știi că te iubim; Tu știi cum „arde în noi inima noastră” (cf. Lc. 24, 32); Tu știi cum ne aducem aminte de patimă și de cruce, de mormânt și de Înviere „la frângerea pâinii”(cf. Lc. 24, 30-36)! În aceste cuvinte ale lui Petru, fiecare creștin trebuie să discearnă și să aleagă drumul pe care să meargă spre Domnul, fiecare creștin trebuie să aibă curajul de a propovădui „în numele lui Hristos” (cf. Lc. 24, 47), fiecare creștin trebuie să se simtă trimis de Domnul: iată, „Eu vă trimit pe voi” (Io. 20, 121)!

Dragii mei,

Hristos a înviat! De aceea și eu vă îndemn: „aduceți-vă aminte de vremurile străvechi” (Is. 46, 9; Ps. 104 5); „aduceți-vă aminte de minunile Lui” (1 Cronici, 16, 13); „aduceți-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea” (Lc. 24, 9); „aduceți-vă aminte de lucrurile părinților noștri… și veți lua mărire și nume veșnic” (Macavei, 2, 51) și, mai presus de toate, aduceți-vă aminte de Înviere! „Viața de acum… să o trăiți în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care v-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru noi toți” (cf. Gal. 2, 20), pentru că „învierea lui Iisus Hristos din morți ne-a născut din nou spre speranță vie” (1Petru, 1, 3). Vă îndemn încă să vă aduceți-vă aminte și de cei mai săraci dar și de cei bogați – cu toții să se bucure de Înviere! Aduceți-vă aminte de părinții voștri și de toți cei dragi pe care îi purtați în inimă și în suflet: astăzi este ziua cea mare a Învierii; astăzi este ziua cea mare a Adevărului și a dreptății; astăzi este ziua cea mare a iertării și a iubirii; astăzi este ziua cea mare a bucuriei!

Tuturor haruri și binecuvântări de la Domnul!

Vă doresc Sărbători fericite și binecuvântate!

Hristos a înviat!

† Virgil Bercea