Scrisoare Pastorală
la Sărbătoarea Învierii Domnului
2014
„Fraților, vă aduc aminte Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care ați primit-o, întru care și stați, și prin care sunteți mântuiți (…) căci v-am dat, întâi de toate ceea ce și eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; și că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi; și că s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece” (1 Cor. 15,1-5).
Iubiți frați și surori în Domnul,
În această zi de Sărbătoare a sfintelor Paști, când ne bucurăm împreună de Învierea Mântuitorului nostru, vă întâmpin cu drag pe fiecare dintre dumneavoastră cu salutul biruinței dătător de speranță: Hristos a Înviat!
Astăzi toate s-au umplut de lumină: bisericile, inimile și chipurile oamenilor, natura cu haina ei de sărbătoare și noi toți care sărbătorim și cântăm: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.
De aproape două mii de ani, Biserica sărbătorește Învierea Domnului și vestește neîncetat lucrarea minunată a lui Dumnezeu care revarsă iubirea Sa milostivă și creatoare asupra omului și a universului.
Învierea lui Isus petrecută, în tainica lumină și atotputernicie a lui Dumnezeu, se arată a fi pentru noi creștinii deplina manifestare a dragostei Tatălui ceresc care-L cercetează pe Fiul Său în mormântul întunecat din grădina Ghetsimani. Ea ne vorbește astăzi despre demnitatea și vocația noastră, precum și despre posibilitatea vieții depline și a vieții veșnice. Parcurgem timpul existenței noastre însoțiți fiind de speranță, ca un toiag pe care ne sprijinim în călătorie, fie că este vreme bună și cer senin, fie că înfruntăm viscol și furtună cu evenimente neașteptate și adesea nefericite. Suferința nu este doar un dușman al firii omului, ci adesea un tovarăș învățat, un maestru al sufletului uman de la care își însușește noi dimensiuni ale existenței sale. Date fiind circumstanțele socio-cultural-economice în care trăim, sărbătoarea de azi ne pune din nou în fața mesajului central al credinței noastre, vorbindu-ne de biruință și speranță: viața a biruit moartea, omul poate învinge răul și păcatul.
În această atmosferă sărbătorească, luminați fiind de lumina credinței pe care o purtăm în suflet, ne oprim un moment atenția asupra unui chip luminos pe care Scriptura ni-l prezintă ca un îndrumător și maestru al vieții creștine: Sfântul Apostol Pavel. Om evlavios și învățat, nu L-a cunoscut pe Isus până în momentul când, cuprins fiind de o lumină strălucitoare în timp ce mergea spre Damasc pentru a-i prinde și pedepsi pe creștini, a căzut cu fața la pământ și a auzit un glas care îi vorbea: Saule de ce mă prigonești? (v. Fapte 9,3-4). Din acel moment sufletul său s-a luminat, mintea i s-a deschis spre înțelegere și dragostea pentru Isus cel Înviat l-a cucerit definitiv. Hristos cel viu era cel care îi vorbea și prezența Lui nevăzută era susținută de lumina fulgerătoare care l-a transformat pe vechiul Saul într-un om nou, într-un apostol și mărturisitor al Învierii. Experiența personală profundă pe care a avut-o, i-a schimbat viața și de atunci nu a mai contenit de a-i învăța pe alții, ca la rândul lor să se lase transformați de har. Experiențele noastre profunde sunt cele care ne marchează cel mai mult viața și convingerile legate de ele, rămân cele mai autentice și personale.
Sărbătoarea Paștelui ne invită pe fiecare dintre noi în fiecare an să ne lăsăm transformați de Dumnezeul cel viu care ne vorbește aidoma lui Pavel în aspirațiile profunde ale inimii și în setea firii după adevăr, dreptate și dragoste.
Iubiți credincioși,
Ne îndreptăm gândurile noastre de recunoștință înspre predecesorii noștri care ne-au lăsat moștenire o bună mărturie a speranței în Înviere. Autorul Epistolei către Evrei ne îndeamnă: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința. (Evrei 13,7).
Aș dori ca și în acest an să ne întâlnim împreună la Sighet – preoți, călugări, persoane consacrate și credincioși – pentru pelerinajul anual la mormintele necunoscute ale episcopilor martiri. Biserica catolică din România va îmbrăca și în acest an haina strălucitoare a gloriei care strălucește pe chipul servului lui Dumnezeu Anton Durcovici, episcop de Iași, a cărui beatificare va fi pe data de 17 mai. Ridicarea lui la cinstea altarelor este încă un semn al bunăvoinței lui Dumnezeu care poartă de grijă Bisericii Sale, înzestrându-o cu modele de credință și mijlocitori pentru noi. Trupul lui consumat de suferința închisorii și înghițit de pământul din care a fost luat își așteaptă Învierea de apoi la Sighet, locul sfințit de jertfe și destinația pelerinajului nostru. Alături de el în cer se bucură și confrații lui episcopi – Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu – care își așteaptă rândul pentru a fi trecuți în calendar, procesul lor de beatificare fiind în curs. Ei sunt însă preamăriți și prin recunoștința și rugăciunea noastră pe care o înălțăm an de an către Tronul Preasfintei Treimi din acel loc binecuvântat. În primele secole de viață a Bisericii, creștinii mergeau să se roage și să celebreze sfânta Liturghie la locurile unde martirii au fost îngropați, tocmai pentru că recunoșteau în jertfa lor, jertfa lui Hristos care S-a dat pe Sine pentru ei. Astfel, altarele bisericilor noastre sunt tot atâtea locuri și semne ale harului dumnezeiesc lucrător în sufletele noastre, care ne conduce și îndeamnă la primirea dragostei lui Dumnezeu. Fericitul martir Vladimir Ghika, după ce i s-a refuzat dorința de a fi mărturisit, cu puțin înainte de moarte spunea: „Mor cu conștiința împăcată că am făcut tot ce am putut, deși nu întotdeauna tot ce a trebuit pentru adevărata Biserică a lui Hristos, într-o perioadă tristă pentru țara mea și pentru întreaga lume civilizată”. A face tot ce putem și tot ce trebuie pentru Biserica și țara noastră, ce nobil ideal, ce faptă măreață!
Dragi fii sufletești,
Sărbătoarea Învierii Domnului cheamă ca un vestitor al celor viitoare pe fiecare om de bunăvoință în a primi lumina lui Hristos care luminează tuturor. Exemplul Sfântului Apostol Pavel este grăitor și ne pune în fața întrebării: trăiesc viața în lumina credinței, sunt și eu lumină pentru ai mei și pentru lumea în care trăiesc?
Citind scrisorile Apostolului, vedem în spatele cuvintelor sale – chiar și după atâta timp – o figură luminoasă, vie, însuflețită de un ideal. Între caracteristicile luminozității sufletului său putem constata trei atitudini interioare: bucuria și pacea sufletească, sentimentul de recunoștință și capacitatea de a-L lăuda pe Dumnezeu. De asemenea, apar ca evidente alte două caracteristici exterioare: puterea de a începe din nou, de a nu renunța și libertatea interioară. Toate acestea sunt daruri ale Spiritului Sfânt care însoțește și modelează persoana credincioasă.
Apostolul nu a fost lipsit de griji și primejdii, de necazuri și încercări, însă în toate acestea este însoțit de o profundă pace sufletească. El recunoaște că bucuria interioară nu vine de la el, fiindcă nu ar putea-o avea în circumstanțele date, ci este darul lui Dumnezeu: „În toate pătimind necaz, dar nefiind striviți; lipsiți fiind, dar nu deznădăjduiți; prigoniți fiind, dar nu părăsiți; doborâți, dar nu nimiciți; purtând totdeauna în trup omorârea lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru cel muritor” (2 Cor. 4,8-10). Parcă am privi în oglindă chipul vieții noastre și a Bisericii, așa ne regăsim în aceste cuvinte! Apostolul se bucură de comunitățile creștine, de ceea ce vede bun în activitățile fiilor săi sufletești, comunicându-le simțămintele sale: „Suntem împreună lucrători ai bucuriei voastre; căci stați tari în credință” (2Cor.1,24).
Tipic pentru Sfântul Pavel este tendința de a uni bucuria cu recunoștința, atitudine pe care o regăsim în toate scrierile sale, îndemnându-i și pe destinatarii săi să facă același lucru: „Mulțumind cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moștenirea sfinților, întru lumină” (Col. 1,12). Un om care nu știe să fie recunoscător, pierde foarte adesea aprecierea celor din jur și în același timp nu se poate bucura nici măcar de ceea ce are, pentru că nu poate să vadă în profunzime izvorul bucuriei.
A treia atitudine specifică omului transformat de har este lauda adusă lui Dumnezeu. Rugăciunea apostolului este mai întâi cea de laudă, urmată apoi de cea de cerere și mijlocire, așa cum vedem din scrisoarea a doua trimisă corintenilor: „Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem și noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2 Cor.1,3-4).
În fața presiunilor și constrângerilor de tot felul exercitate de societatea și lumea în care trăim, doar libertatea sufletească rămâne ancoră tare și liman pentru a păstra conștiința curată și în același timp ne garantează consecvența în viața de zi cu zi. Suntem aproape obișnuiți cu ceea ce nu se cuvine a ne obișnui, constatând și văzând cum inconsecvența și lipsa respectului pentru cuvântul dat, fac casa bună cu mediul, instituțiile și lumea în care trăim. Legătura profundă cu Hristos cel Înviat, viu și prezent, ne asigură toate aceste sentimente și atitudini pe care le vedem în viața și personalitatea Sfântului Apostol Pavel, precum și în viața drepților care din fericire sunt și printre noi.
Dorind să-i pregătească pe ucenicii Săi, așa cum părinții prevăd pentru copiii lor cele ce le vor fi de folos, Isus s-a schimbat la față în muntele Taborului, fața Lui strălucind ca soarele, apoi prin Învierea Sa, luminează prin credință sufletele și speranțele noastre. Suntem datori să fim purtătorii acestei lumini și să avem grijă ca flacăra dragostei să nu se stingă pentru ca întunericul deznădejdii și al fricii să nu ne cuprindă.
Vă doresc tuturor, precum și celor dragi ai dumneavoastră, să aveți parte de har, lumină și bucurie în această mărită Sărbătoare, iar pacea sufletească să vă însoțească mereu!
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa!
Cu părintească dragoste,
† Vasile
Dată în Baia Mare, din reședința noastră episcopală, la marea Sărbătoare a Învierii Domnului, în anul 2014.
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 20.04.2014
Publicarea pe acest sit: 19.04.2014
Etichete: Pastorale de Paști, PS Vasile Bizău