Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot

Scrisoare Pastorală
la Sărbătoarea Învierii Domnului
2025

† IOAN

Din mila lui Dumnezeu,
prin grația Scaunului apostolic al Romei
și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj

Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici
și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu

Preacucernici părinți, dragi credincioși

Hristos a înviat!

Trăim o perioadă caracterizată de tulburări politice și sociale la nivel mondial și național. În timpul lui Isus au fost, de asemenea tulburări însă printre toate acestea Dumnezeu a lucrat mântuirea noastră. Tulburările nu opresc lucrarea lui Dumnezeu.

O scrisoare pastorală are rolul de a lumina și hrăni sufletele, chiar de a le și provoca, introducându-le astfel în misterul celebrat, în taina sărbătorii.

Subiectul acestei scrisori pastorale l-am formulat într-o întrebare: Cum e să înviezi din morți? Ce putem cunoaște despre fenomenul, despre experiența învierii?

„Cum?!” Este o întrebare pe care mai multe personaje biblice o pun. Maria din Nazaret îl întreabă pe Arhanghelul binevestitor Gavril: „Cum va fi aceasta, zămislirea de la Spiritul Sfânt?” (cf. Luca 1,34,35). Iar cunoscătorul legii, Nicodim l-a întrebat pe Isus: „Cum poate omul să se nască din nou?” (cf. Ioan 3,4). În fața lucrării lui Dumnezeu, oamenii credinței se întreabă: „Cum e posibil?”

Auzind pentru prima dată întrebarea: Cum e să înviezi din morți? poate părea hazardată. Dar oare nu ne privește? Nu este evident că la un moment dat vom muri fiecare?

Și nu este oare dorința noastră cea mai adâncă aceea de a trăi veșnic?

Și, în fine, expresia cu care se încheie crezul creștin „aștept învierea morților și viața veșnică” nu este una dintre cele mai provocatoare pentru credința și speranța noastră?

Fiind Scriptura Sfântă profetică, întrucât e revelată de Cel ce vede întreaga istorie de deasupra timpului, putem sonda în ea și în privința acestei teme: Cum va fi fiind învierea morților și învierea mea?! Elemente semnificative pentru a crede, nădăjdui și aștepta „învierea morților și viața veșnică” ne pot oferi răspunsurile la întrebarea călăuzitoare a acestei scrisori pastorale.

Cum e să înviezi din morți, Isuse?

În primul rând e așa că ceea ce tu aveai de făcut, ai făcut deja, partea ta e împlinită: „Lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit” (Ioan 17,4); „Săvârșitu-s-a! (Ioan 19,30), „am împlinit” partea mea, misiunea pe care am avut-o.

Tu Isuse ai ascultat de Tatăl, L-ai făcut cunoscut, ai urmat drumul pe care te-a călăuzit, planul lui bun, te-ai încrezut deplin, ai suferit, pătimit și ai murit în comuniune cu El și în așteptarea ca El să intervină, știind că negreșit și deopotrivă surprinzător, El intervine la timpul potrivit.

Cum e să înviezi din morți, Isuse?

E așa: că ți se confirmă ceea ce ți s-a spus, promis, e revelat tainic în Scripturi, și ceea ce știai: că Tatăl Te va învia. Însă atunci ți se părea abia posibil, și, poate prea mult.

Psalmul 15 este profetic în privința conștiinței lui Isus în fața pătimirii și a morții cu privire le cele ce vor urma după acestea:

Atotputernice, „nu vei lăsa sufletul meu în Sânurile morții,

Nici da-vei preaiubitului Tău să vadă stricăciunea.

Ci calea vieții Tu mi-o vei arăta,

Căci întru fața Ta e deplina fericire

Și bucurii veșnice la Dreapta Ta! (Psalmul 15,10-11).

Isus, tainic știa că Tatăl „îl va învia” (cf. Romani 10,9). Știa că Tatăl are întotdeauna și în orice situație limită o soluție de rezervă, tainică, necunoscută de noi; că ascultarea față de El până la capăt, nu înșală niciodată așteptările.

De aceea, Isus și-a profețit, tainic, sub numele „Fiul omului” pătimirea, moartea și învierea.

„Pe când erau adunați în Galileea, Isus le-a spus: «Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor. Îl vor ucide, dar a treia zi va învia».” (Matei 17,22-23).

Cum e să înviezi din morți?

Citim în Evangheliile Sfinte despre învieri ale unor oameni morți: fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain și Lazăr din Betania.

Experiența învierii e așa: că te simți chemat pe nume, strigat și auzi de acolo, din moarte.

Așa proceda Isus: „Lazăr, vino afară!” (Ioan 11,43). Te simți atins, luat de mână, ridicat și te ridici. Ochii ți se deschid, așa cum li s-au deschis nevăzătorilor. Vezi lumina, primele culori. Mintea se deșteaptă. Și apoi, când înțelegi ce e cu tine, ce ți se întâmplă, când recunoști glasul ce ți-e familiar, atunci ești inundat de iubire, de recunoștință și de fericire. Însă e mult mai mult și diferit de cum ne inundă pe noi sentimentele, emoțiile, când inima ne e plină și ne vibrează.

„Eu Isus, văzusem morți înviați, de curând pe Lazăr și știu cum e; le știu chipurile, ochii. Însă de data aceasta, cu mine a fost diferit. Voi, acum nu puteți înțelege. Vă lipsește experiența. Ceea ce vă spun Eu, pentru voi, e conținut de credință, dar pentru Mine e experiență vie și mărturie. Experiența personală este imposibil de transmis ca esență. Cum să poți transmite experiența propriu-zisă a învierii?! Acest fapt e unul personal, e ceva ce se petrece între tine și Dumnezeu.”

Poate, unii dintre voi ați avut fericirea vreunei tămăduiri. Unii ați trăit fericirea vre-unei învieri sufletești din moartea păcatului. Aceste experiențe au în ele, vag, ceva din ce însemnă învierea. Însă a învia din morți, pregătit fiind pentru viața veșnică și astfel începând-o – „moartea nu mai are nicio putere asupra ta” (cf. Romani 6,9) – e mult mai mult!

Cum e să te trezești dimineții care niciodată n-a apus? Să te trezești cu cea mai mare poftă de viață, la Viață?

E așa: că evadezi, străbați, intri, te lărgești, te scurgi în două, în trei, în toate lumile, în toate dimensiunile.

„În mormânt cu Trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Spiritul ai fost Hristoase, toate umplându le, Cel ce ești necuprins.”^[1]

Acest tropar, parte din Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, este o revelație ce ne deschide mintea în privința lumii spiritului liber, liber.

Prin moarte treci pragul și intri în lumea spiritului, lumea atemporalității, în lumea lui Dumnezeu, în împărăția Sa, a îngerilor și a sfinților; a armoniei, a păcii, a frumuseții, a tuturor minunățiilor ce pot și nu pot fi imaginate.

Prin înviere capeți libertatea nevisată și de neimaginat de a te lăsa inundat și de a inunda cu prezența ta cerul și toate dimensiunile.

Ai acces la tainele toate. Aparții binelui, binelui definitiv, binelui veșnic, binelui sigur.

Pe Ea am lăsat-o la urmă, întrucât e prima.

Și apoi mama, Maria, mama e întotdeauna prima legată de viață, primul chip a fost al ei când ai văzut de copil culorile și formele, când ai perceput sentimentele. Zâmbetul ei acela fericit și uimit. Fericit că ești bine și sănătos. Și uimit că ești mai mult decât, ea știe bine, că putea să-ți dea ca om.

Sentimentele care-au vibrat în tine mai intens, la acelea te întorci.

„Privitor la întâlnirea după înviere cu Mama mea, eu Isus, nu vă spun tot. Este ceva ce e numai al nostru. Îi eram și dator! Când aveam 12 ani m-a pierdut și căutat trei zile. Credea că sunt mort, ca și acum: trei zile în mormânt. Dar eu eram în casa Tatălui. Atunci în templu, iar acum în cer. Pentru teama și durerea ei de-atunci, Mamei i-am rămas pe veci dator. ”Îngrijorată, te-am căutat!” (cf. Luca 2,48). Sunt viu Mamă! Eram și sunt cu Tatăl Meu”.

Așa e să-viezi din morți:

Când misiunea care ți-a fost dată e împlinită, prin înviere, ți se confirmă ceea ce știai din credință, întrucât, acum vezi.

Te simți chemat pe nume, ridicat, vezi lumina și apoi recunoști chipul, înțelegi și ești inundat de iubire.

Te trezești dimineții care n-a apus niciodată cu cea mai mare poftă de viață. Evadezi, străbați, intri în lumea spiritului, capeți libertatea, ai acces la toate tainele și aparții definitiv binelui.

Atingi plinătatea, nu poți voi mai mult. Ești în lumină, armonie și iubire, și totul e adevărat și sigur și veșnic.

Așa e să-n-viezi din morți!

În perspectiva zugrăvită mai sus și noi cei care celebrăm Sfintele Paști ale Mântuitorului Isus, îndrăznim să spunem: „Aștept învierea morților!”, deoarece: Hristos a înviat!

Euharistia, împărtășire din Învierea Domnului

Așteptăm cu mare speranță învierea morților, căci vom învia cu certitudine și Îl vom vedea pe Domnul așa cum este! Hristos însuși s-a făcut pe Sine garantul victoriei noastre împotriva morții și a stricăciunii trupului, zicând: „Eu sunt învierea și viața, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi”. (Ioan 11,25).

O nouă eră a lumii a fost inaugurată atunci când Hristosul mort a intrat în nemurirea trupească, o epocă a veșniciei a început în dimineața Învierii Domnului iar noi primim acces la ea prin celebrarea Sfintelor Taine. Mai întâi prin Sfântul Botez prin care pășim, sufletește, pe această cale a nemuririi. Dar și trupul uman este chemat să se contopească cu Domnul înviat, însă într-un alt fel, propriu lui. Cum?

Tradiția Părinților răsăriteni ne învață că Sfânta Împărtășanie este calea concretă de a participa și trupește la învierea lui Hristos, modul în care Hristos își împlinește făgăduința nemuririi: Oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac (Ioan 6,54). În Euharistie Hristosul înviat ni se dăruiește ca hrană pentru a ne face trupul părtaș la înviere. De aceea sărbătorim Euharistia Pascală nu doar ca Paștele lui Hristos, dar și ca Paștele noastre, căci trecând de la moarte la viață, Isus ne-a deschis calea să trecem și noi dincolo prin El. Într-adevăr avem acces la nemurire numai participând la incoruptibilitatea Trupului nemuritor. Avem acces la nemurire doar prin acest Trup – lăcașul Dumnezeirii, care a primit harul nemuririi și îi poate învia pe prietenii săi în ziua de apoi. Să ne unim de aceea strâns cu El, căci a zis: Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică… și va fi viu în veci (id).

În niciun mod natural nu era posibil ca trupul nostru, o dată otrăvit de păcat să mai reziste descompunerii, să se recompună unitar așa cum a fost creat, și să redevină nemuritor. Dar tocmai pentru aceasta s-a arătat Dumnezeu pe pământ și a pătruns în umanitatea noastră pieritoare, ca prin comuniunea cu Dumnezeirea, omenirea să poată fi îndumnezeită. Nu doar sufletește, căci și trupul este capabil să primească darul vieții veșnice. Pentru a introduce trupul creștinilor în veșnicie, Domnul pătrunde ca hrană în fiecare credincios cu Trupul Său glorificat de înviere și se contopește cu trupurile credincioșilor, asimilându-le în Sine, Căci acest Trup nemuritor al lui Hristos atunci când este în interiorul nostru, preface și transformă totul în Sine… preschimbă totul în propria Sa natură glorificată.

Euharistia rămâne Bisericii leacul împotriva stricăciunii, antidotul care ne împiedică să murim veșnic. Precum un antidot, ea risipește otrava și reface trupului sănătatea. Astfel prin Sfânta Împărtășanie experimentăm trupește învierea, Hristos ne dă bucuria de a gusta deja din învierea Sa, conștienți că deși vor muri, trupurile noastre nu mai sunt supuse definitiv stricăciunii, ci având nădejdea învierii spre viața cea veșnică, sunt deja glorificate.

Să-l primim cu vrednicie în ziua bucuriei Sale, căci doar prin El, Cel ce s-a dovedit superior morții, trupul nostru poate gusta nestricăciunea.

Și după ce am contemplat învierea Lui pentru noi, să așteptăm învierea noastră pregătindu-ne euharistic trupurile ca să fie permanent gata să-l preamărească veșnic pe Acela care dăruiește cu mărinimie omului muritor nemurirea și celui supus stricăciunii nestricăciunea!

Hristos a înviat!

Sărbători cu pace!

† Ioan,
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj

[1] La Dumnezeiasca Liturghie: Tropar prescris a se recita de către preot, în taină, după așezarea Sfintelor daruri, pe altar.