Bucuria învierii este bucuria vieții creștine
SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla,
la mărita Sărbătoare a Învierii din morți a
Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos
Florentin, prin harul și mila Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate și iubiților credincioși greco-catolici împreună rugători, precum și tuturor celor care doresc să trăiască bucuria credinței noastre, arhierească binecuvântare și creștineasca salutare: «HRISTOS A ÎNVIAT!»
«Fraților, bucurați-vă! Desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi.» (cf. 2Cor 13,11).
«Bucurați-vă!» este primul cuvânt ce răsună de pe buzele Celui răstignit acum Înviat din morți. Cu acest cuvânt, Isus înviat întâmpină femeile care alergau să ducă vestea cea bună apostolilor. Acel Isus pe care îl văzuseră batjocorit, răstignit și așezat în mormânt, a învins moartea și acum dorește să le transmită bucuria victoriei Sale depline și definitive asupra morții. Vestea învierii Celui răstignit constituie, atunci, ca și acum, nucleul credinței creștine și motivul principal al bucuriei creștine.
Chemarea de a trăi bucuria învierii răsună pentru fiecare dintre noi mai puternic acum în anotimpul primăverii. Contemplând pomii înfloriți și pământul înverzit, ascultând cântul vesel al păsărelelor sub razele mângâietoare ale soarelui, să lăsăm să pătrundă și în sufletele noastre bucuria învierii naturii pe care Creatorul ne-o transmite în fiecare primăvară.
Amintirea Învierii Domnului nostru Isus Hristos este pentru noi creștinii rememorarea unui fapt istoric, dar și o confirmare și reafirmare a fundamentului credinței noastre.
Ne întrebăm cum să trăim bucuria Sărbătorii Învierii Domnului? Ca pe o sărbătoare de poruncă a Bisericii? Ca pe o sărbătoare a familiei, ca o bucurie a zilelor de vacanță, sau o masă împreună cu prietenii? Care trebuie să fie motivația creștină a bucuriei noastre în aceste zile de sărbătoare?
Vom răspunde acestei întrebări, meditând asupra atitudinii primelor persoane care au primit vestea Învierii lui Hristos. Sunt femeile care vin la mormânt căutând pe Cel răstignit, dar strălucitorul mesager divin le spune: «Nu este aici, a înviat precum a zis!» (cf. Mt 28,6). Ascultând cuvântul îngeresc, ele devin mesagere ale bucuriei învierii către ucenici și pleacă în grabă cu teamă și bucurie mare. Mergând spre cei care îl plângeau pe Cel mort, ele îl întâlnesc pe Cel Înviat și sunt întărite în credință.
Aceasta este vestea cea bună a bucuriei Învierii Domnului, acesta este mesajul pe care suntem chemați să-l trăim cu bucuria credinței și să-l transmitem cu aceeași bucurie tuturor fraților în credință atunci când le adresăm salutul creștinesc: «Hristos a Înviat!».
1. «Nu vă temeți, știu că pe Isus Cel răstignit îl căutați » (cf. Mt 28,5)
Să pătrundem în contextul dinaintea evenimentului Învierii Domnului, așa cum este prezentat în Evanghelia după Matei, reflectând asupra atitudinii primelor persoane care au primit vestea Învierii.
Ne amintim că Isus pătimise, fusese răstignit și așezat în mormânt în vinerea dinaintea marelui sabat al sărbătorii Paștilor iudeilor, cam pe la ceasul al șaselea (cf. Io 19,14; Lc 23,44-45). Acum, în zorii «primei zile a săptămânilor», ziua de după repausul ritual al sabatului, două dintre femeile care îl urmaseră pe Isus pornesc la drum să vadă mormântul. De fapt, această nouă zi este începutul zilei a treia (după calculul roman), de la momentul răstignirii și al înmormântării Celui Răstignit. Este simbolic răsăritul zilei a opta a săptămânii, aceea care prefigurează ziua cea fără de sfârșit, ziua răsăritului fără de apus, ziua veșnicei bucurii. Această zi va deveni prima zi a săptămânilor, ziua Domnului, (dies Domini – Duminica), ziua Învierii. Astfel se marchează o schimbare a zilei rituale de repaus pentru a aduce laudă Domnului. Duminica va deveni, oficial, ziua de cult și de odihnă a creștinilor (încă din timpul împăratului Constantin cel Mare, în secolul al IV-lea).
Paradoxal, nu sunt apostolii cei care au curajul să vină la mormântul sigilat și păzit de soldați, ci două femei: Maria Magdalena, femeia păcătoasă din care Isus «scosese șapte demoni» (cf. Mc 16,9) și «cealaltă Marie», mama lui Iacov și a lui Iosif (cf. Mt 27,56). Sunt două dintre acele femei pioase care rămăseseră cu perseverență sub cruce și asistaseră la așezarea în mormânt a lui Isus, care acum, atrase de o forță interioară nevăzută, se întorc acolo unde era comoara lor, pentru că acolo era și inima lor. Fidelitatea în credința față de Isus le dă curajul de a înfrunta moartea și le conduce spre misterul Învierii.
Femeile se apropie înfricoșate, cu sufletele pline de teamă, teama de iudei, teama de soldații trimiși să păzească mormântul, teama că nu vor putea înlătura lespedea de piatră de la intrarea în mormânt. Deodată pământul pare că se cutremură și, ajungând la mormânt, lespedea de la intrare este rostogolită înapoi și o strălucitoare arătare divină stă victorioasă deasupra ei (cf. Mt 28,2). Soldații zac nemișcați, adormiți sau amorțiți de frică.
Ce se întâmplase? Așa cum explică Sfinții Părinți: «Îngerul Domnului a coborât din cer și a rostogolit înapoi piatra, nu pentru a face loc Domnului care ieșea, ci pentru a arăta lumii că Domnul deja înviase, oferind astfel femeilor credința în Înviere. Piatra rostogolită din neîncredere este acum rostogolită invers pentru credință» (Sf. Petru Crisologul). «Vă întrebați: de ce a venit îngerul și a ridicat piatra? Pentru femei, pentru ca ele să creadă că a înviat, văzând mormântul gol, fără trup. De aceea s-a făcut și cutremurul, ca să le ridice din gândurile lor și să le trezească» (Sf. Ioan Gură de aur).
Învierea lui Hristos cutremură pământul, dar îi cutremură și pe oameni, mai cu seamă pe cei puși să păzească mormântul. Paznicii, de frică, se prefac morți. Era un vechi șiretlic utilizat de soldații lași în luptă, pentru a scăpa cu viață. Însă chiar dacă fizic se prefac, pe plan spiritual ei sunt adevărații morți și vor rămâne morți atâta vreme cât nu vor recunoaște și vor tăinui învierea lui Isus. În fața mormântului lui Isus se poate veni dintr-o poruncă precum soldații care păzesc moartea de frica învierii, sau precum femeile credincioase care se află acolo din iubire, căutând Izvorul vieții.
Îngerul strălucitor se adresează numai femeilor care îl caută sincer și fidel pe Isus.
Femeile s-au apropiat cu teamă, purtând în sufletele lor imaginea morții prin răstignire și a înmormântării Aceluia pe care l-au iubit și l-au urmat cât era în viață.
Mesagerul divin adresează femeilor cuvântul marilor revelații biblice: «nu vă temeți!», adică, alungați temerile umane și deschideți-vă sufletul în fața misterului planului divin. Apoi, le dezvăluie faptul că el cunoaște gândul lor: «știu că pe Isus cel ce a fost răstignit îl căutați» (cf. Mt 28,5). Dar, vestea învierii nu se poate primi cu sufletul plin de suferință și moarte. Aceste gânduri și imagini sunt ultimele «pietre», pe care nici chiar îngerul nu le poate înlătura din sufletele lor, ci femeile, cu voință proprie, trebuie să le înlăture, acceptând să primească vestea îngerească. Cel răstignit nu se mai afla între morți, ci înviase.
Iubiți credincioși, piatra rostogolită înapoi nu mai închide acum intrarea mormântului, dar, adeseori închide, blochează sau izolează sufletul nostru, transformându-l într-un «mormânt al speranțelor și al idealurilor de sfințenie». De aceea, să înlăturăm orice obstacol spiritual, printr-o convertire sinceră, pentru a putea primi cu bucurie vestea învierii.
La lumina celor meditate vă invit să ne întrebăm cu sinceritate: care sunt temerile ce mă împiedică să mă apropii mai mult de Dumnezeu? Cum procedez în fața dificultăților, a misterelor vieții mele, ca paznicii care păzesc mormântul sau ca femeile care caută credincioase pe Isus? Care sunt «pietrele» ce trebuie să le înlătur de pe sufletul meu pentru o adevărată convertire?«Rugați-vă fraților ca acum să coboare îngerul și să rostogolească toată duritatea inimii noastre, să înlăture obstacolele sentimentelor noastre și să ateste că Hristos a înviat și din inimile noastre, pentru că, așa cum este ca un cer sufletul în care trăiește și domnește Hristos, la fel este ca un mormânt acel piept în care Hristos este închis mort și înmormântat» (Sf. Petru Crisologul).
2. «Nu este aici, a înviat precum a zis» (cf. Mt 28,6)
Femeile venite la mormânt ascultă, uimite, cuvântul îngerului luminos: «Nu este aici, a înviat, precum a zis!» (cf. Mt 28,6).
Înțelesul cuvintelor îngerești, ne este explicat de către Sf. Chiril din Alexandria: «Nu-l căutați între cei morți pe Acela care trăiește mereu, pe Acela care este, prin natura Sa, viața. Nu este aici, adică mort și în mormânt, ci a înviat. El a devenit astfel o cale de înălțare spre nemurire, nu doar pentru El, ci și pentru noi».
Isus cel răstignit nu se află acolo unde îl așezaseră cu două zile mai înainte, după coborârea de pe cruce, îmbălsămarea în grabă și înfășurarea în giulgiuri.
Absența trupului din mormânt pune noi semne de întrebare femeilor. Pentru a le ajuta să primească cu încredere vestea cea bună, mesagerul divin le amintește mai întâi prevestirea pe care Isus o făcuse apostolilor: «Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor și-l vor osândi la moarte și îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-l batjocorească și să-l răstignească, dar a treia zi va învia» (cf. Mt 20,18-19). Astfel, femeile pioase sunt chemate să-și aducă aminte că Isus le-a vorbit despre un plan pe care îl cunoștea în detaliu și pe care apoi l-a urmat până la moartea pe cruce: planul divin de mântuire.
După aceea, mesagerul ceresc le invită să pătrundă în acea încăpere mortuară, oferindu-le și un semn vizibil al învierii lui Isus: «veniți și vedeți locul unde zăcea». Femeile cunoșteau foarte bine locul unde fusese așezat trupul inert și giulgiurile cu care fusese înfășurat, de aceea privesc acum uimite locul gol și giulgiurile rămase fără trup. Era greu de înțeles cum ar fi putut părăsi Isus mormântul, lăsând giulgiurile înfășurate și cine i-ar fi putut înlătura lespedea de la intrare. De furt nu putea fi vorba pentru că mormântul fusese păzit.
Mormântul gol răstoarnă acel principiu natural tradițional, că viața se încheie acolo, la intrarea în mormânt. Trebuie pătruns în misterul morții nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a înțelege mai bine sensul vieții. Pentru Isus moartea nu a rămas o stare, ci a fost doar trecerea spre viață, acea trecere a Domnului sau Paștile Domnului, «de pe pământ la cer și din moarte la viață».
«Degrabă mergând spuneți ucenicilor lui că a înviat din morți» (cf. Mt 28,7), continuă vocea divină a vestitorului ceresc. Acum, femeile ieșind din mormântul gol «înviate» în credință, sunt trimise la apostolii închiși în propriile «morminte» (temeri, convingeri, neîncrederi).
Maria Magdalena și cealaltă Marie înțeleg acum că se află în fața unui mister care depășește rânduiala naturală și nu poate fi pătruns doar cu rațiunea umană, ci trebuie să lase credința să învie în sufletele lor și apoi, ieșind din mormântul egoismului propriu și al propriilor convingeri, să primească cu încredere vestea cea bună, înnoitoare și să o împărtășească celorlalți.
Ascultând cu uimire cuvântul, femeile pioase au ieșit din mormânt "înviate în credință", au crezut semnelor primite iar acum sunt trimise să devină evanghelizatoare, mesagere ale cuvântului divin. Ele aleargă înfiorate de emoția tainei dezvăluite de înger, dar și cu bucuria mare a celor care cred că Isus cel răstignit trăiește, e viu, nu este în mormânt.
Femeile «au văzut un fapt înfricoșător și uimitor totodată: un mormânt gol în care văzuseră că fusese așezat mai înainte Domnul. De aceea, îngerul le-a și dus să vadă mormântul, ca ele să fie martore a două fapte: a mormântului și a învierii. Acum ele se bucură și se minunează; își primesc astfel răsplata străduinței lor: sunt cele dintâi care au văzut și au binevestit nu numai cele spuse de înger dar și cele văzute chiar de ele» (Sf. Ioan Gură de aur).
Să pătrundem și noi cu încredere în «mormântul» sufletului nostru, în acele locuri ascunse și întunecate și să lăsăm să pătrundă lumina învierii.
Să ne întrebăm: Ce sentimente trezește vestea Învierii lui Hristos în sufletul meu? Care este scara valorilor în viața mea spirituală? Cu ce îmi petrec mai mult timp în viața mea?
Să încerc să pătrund în mormântul sufletului meu, în acele locuri întunecate unde am îngropat ură, invidie, gelozie, răzbunare și orgoliu, să le deschid luminii lui Hristos Înviat.
Vestea arhanghelului strălucitor răstoarnă rânduiala firii. Ceea ce femeilor pioase le părea imposibil devenise acum posibil, ceea ce părea întuneric și moarte devine acum izvor de lumină și viață. Așa cum frumos cântă imnografia de sărbătoare: «Purtător de viață mai împodobit decât raiul și decât orice încăpere împărătească mai luminat s-a arătat mormântul Tău, izvorul învierii noastre».
3. «Bucurați-vă! Nu vă temeți! Mergeți și vestiți fraților Mei» (cf. Mt 28,9.10)
Primind misiunea de la mesagerul divin, femeile pioase aleargă acum să ducă vestea cea bună apostolilor. În drumul lor sunt întâmpinate de o minunată apariție, este Isus însuși care le iese în cale. Acela pe care îl știau răstignit și înmormântat, Acela care rămăsese mereu viu în sufletele lor, Acela pe care plecaseră în zori să-l caute înfricoșate, acum este viu, în fața lor.
Răsună acum primul cuvânt al Mântuitorului înviat: «Bucurați-vă!». Este un salut tradițional, dar este și o invitație la bucurie. Astfel curajul credinței și al speranței femeilor este răsplătit, ele au acum confirmarea cuvintelor îngerești, că Isus cel răstignit «a înviat precum a zis». Bucuria învierii tuturor acelor idealuri îngropate o dată cu moartea lui Isus, bucuria iubirii redescoperite, le fac pe femei să se apropie și cu reverență «să cuprindă picioarele Lui» și apoi să se închine până la pământ în fața Celui înviat. Este un gest ce exprimă bucuria comuniunii, bucuria iubirii împărtășite, dar și un gest de supunere, de ascultare. Adorând pe Dumnezeu, omul devine ceea ce trebuie să fie, adică chip al lui Dumnezeu, căci scopul vieții sale este acela de a-l cunoaște, lăuda și adora pe Dumnezeu și astfel să-și poată dobândi mântuirea sufletului.
"Câți dintre voi nu ar dori să cuprindă picioarele lui Isus ca acele femei? Toți cei care doriți, puteți, chiar și acum! Puteți să-I cuprindeți nu numai picioarele, dar și mâinile și capul său sfânt, împărtășindu-vă, cu cuget curat din înfricoșătoarele Taine" (Sf. Ioan Gură de Aur).
«Nu vă temeți!», le spune acum Isus, cerându-le să înlăture orice teamă pentru ca sufletele lor să se umple de bucuria învierii, pe care apoi să o transmită apostolilor.
«Duceți-vă și vestiți fraților Mei să meargă in Galileea și acolo mă vor vedea» (cf. Mt 28,10) – este misiunea pe care o primesc acum de la Cel înviat. Fiind încă împreună cu apostolii săi, Isus le prevestise că ei îl vor părăsi, dar și că, după învierea Sa, va merge mai înainte de ei în Galileea (cf. Mt 26,32).
Acum se împlinește și acest cuvânt, ca un aspect esențial pentru apostoli. Prin fuga lor în momentul arestării și patimilor lui Isus, ei au rupt relația cu El și s-au separat de El. Apostolii nu pot reface această ruptură, dar Cel înviat, prin cuvântul Său, le oferă iertarea și împăcarea. A «merge înainte» este atitudinea maestrului, căreia îi corespunde «urmarea» din partea ucenicilor. Afirmând că va merge înainte în Galileea de fapt Isus dorește să le transmită că este în continuare maestrul lor iar ei sunt chemați din nou să-l urmeze. Isus înviat nu-și caută alți ucenici după ce ei l-au renegat, dar îi cheamă din nou numindu-i «frații Mei», oferindu-le astfel iertarea. Bucuria și iertarea vor rămâne caracteristicile esențiale ale Sărbătorii Învierii.
Femeile pioase sunt trimise acum să ducă vestea bucuriei învierii lui Isus, dar și aceea a iertării Sale. "Faptul că sunt niște simple femei care văd cele dintâi, se închină la picioarele Lui și sunt trimise să ducă vestea la apostoli, arată schimbarea responsabilității originare. Dacă moartea a izvorât din sânul lor, acum acestea vor primi cele dintâi preamărirea, viziunea, rodul și vestea învierii" (Sf. Ilarie din Poitiers). Ele trebuie să transmită apostolilor bucuria drumului de credință și a întâlnirii cu Cel înviat, căci BUCURIA ÎNVIERII ESTE BUCURIA VIEȚII!
Primul pas în credință pe care-l fac femeile, este ieșirea din camera în care erau închise, ieșirea din propriile temeri pe care le purtau în sufletele lor. Femeile fac al doilea pas al acestui itinerar spiritual atunci când, primind cuvântul mesagerului divin, înlătură piatra de pe mormântul sufletelor lor și pătrund în întunericul mormântului pentru a ieși înviate în credință. Al treilea pas, pasul esențial în credință, este întâlnirea personală cu Hristos Înviat.
Aceiași pași trebuie să-i facem și noi în acest timp de Sărbătoare, ca să putem trăi bucuria Învierii. Mai întâi să ne depășim fricile, temerile, iar în al doilea rând să avem curajul să privim și să facem lumină în ungherele întunecate ale sufletului nostru și în al treilea rând să-L întâlnim personal pe Hristos Înviat, pentru a primi iertarea și bucuria comuniunii depline cu El.
Acum ne revine și nouă misiunea femeilor credincioase, și anume să ne umplem mai întâi sufletele de bucuria Învierii și apoi să o transmitem și fraților noștri. Aceasta să devină bucuria vieții noastre de credință, căci bucuria Învierii este și rămâne pentru noi bucuria vieții.
Așa cum afirmă Papa Francisc în recentul document Evangelii gaudium: "Bucuria evangheliei umple inima și viața celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiți de el sunt eliberați de păcat, de tristețe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Hristos mereu se naște și renaște bucuria" (EG 1).
În spiritul celor meditate, să ne întrebăm: Cum mă pregătesc să trăiesc și să răspândesc bucuria veștii Învierii Domnului? Cum îmi pregătesc sufletul pentru a primi iertarea lui Isus? Cum îmi manifest bucuria spirituală în zilele de sărbătoare?
"Coborând în mormânt, Tu, Cel fără de moarte, ai zdrobit puterea iadului și ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, spunând femeilor purtătoare de mir «bucurați-vă!» și apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Tu, Cel care, celor căzuți le dai înviere" (Troparul Învierii).
Iubiți credincioși,
Maria Magdalena și cealaltă Marie, purtând numeroase temeri în sufletele lor, au plecat agale, cu pas tremurând, iar acum se întorc în fugă, alergând, cu suflete luminoase, pline de bucurie, nu mai sunt purtătoare de temeri, ele sunt purtătoare de Hristos, purtătoare a veștii celei bune.
Ele au făcut un prim pas în credință, depășind propriile temeri și mergând la mormânt, unde, ascultând cuvântul mesagerului ceresc fac un nou pas pe drumul credinței. Astfel, mormântul întunericului, al tristeții și al morții, devine prin învierea credinței lor izvor de lumină, de bucurie și de viață. Apoi, lăsând la o parte rațiunea umană și logica naturală, femeile pioase își deschid sufletele spre supranatural, înțeleg că s-a petrecut un miracol divin. Isus cel răstignit este acum viu, iar semnele răstignirii vor rămâne pentru veșnicie în trupul Său ca semne mântuitoare.
Învierea lui Hristos, nu a fost o readucere la viață așa cum s-a întâmplat cu Lazăr, prietenul lui Isus, care după acea «înviere» a trebuit totuși să moară la timpul rânduit.
Evenimentul Învierii lui Hristos marchează un salt ontologic (la nivelul ființei), ce atinge ființa ca atare, inaugurând o dimensiune care ne privește pe toți și care a creat pentru noi toți un nou spațiu al vieții, al ființării cu Dumnezeu. Învierea face parte din istoria mântuirii, dar inaugurează o nouă dimensiune, dezvăluind un spațiu nou, definitiv, final, al bucuriei veșnice.
În acest sens, Învierea lui Hristos nu este un eveniment de același fel cu nașterea sau răstignirea Sa. Este un tip nou de eveniment, care își are începutul în istorie dar conduce dincolo de hotarele istoriei (Papa Benedict al XVI-lea).
Credința iudaică cunoștea învierea morților la sfârșitul timpurilor. Viața nouă era legată de răsăritul unei lumi noi și, în această perspectivă, era și foarte ușor de înțeles: dacă există o lume nouă, atunci acolo există și un nou mod de viață. Însă o înviere definitivă și diferită, încă în timpul lumii vechi a istoriei umane era ceva de neconceput, de neînțeles. De aceea, făgăduința Învierii rămâne în primul moment de neînțeles pentru ucenici. De fapt acesta este marele mister al Învierii lui Hristos, nu la o a doua venire, așa cum îl așteptau iudeii, un Mesia triumfător, ci atunci, imediat, după trei zile de la moartea Sa. Acesta este marele mister care trebuie să trezească în sufletele noastre bucuria, pentru că, Învierea lui Hristos nu este o legendă, este o realitate: Hristos a Înviat cu adevărat!
Sf. Apostol Pavel scria corintenilor: «Hristos a înviat din morți, fiind începutul învierii celor adormiți, căci precum în Adam toți mor, așa în Hristos toți vor învia» (cf. 1Cor 15,20.22), deci putem afirma cu bucurie: «dacă El a înviat și noi vom învia!».
Iubiți credincioși, vă invit să trăiți în continuare zile pline de bucuria Învierii, o bucurie care nu vine de la cele exterioare, ci vine de la o convingere interioară, că Acela în care credem este viu și ne-a dat și nouă această putere. Să încercăm să păstrăm harul sfințitor, garanția bucuriei Învierii în sufletele noastre. Să urmăm îndemnul Sf. Apostol Pavel: "Bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic: Bucurați-vă. Nu vă împovărați cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune și prin rugă cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Și pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte, să păzească inimile voastre și cugetele voastre, întru Hristos Isus" (cf Fil 4, 4-7).
Să nu lăsăm să ni se fure bucuria Învierii, căci aceasta este bucuria vieții!
Vă doresc zile de sărbătoare luminate, alături de cei dragi, trăite la lumina credinței, cu bucuria speranței și tăria iubirii față de Acela care, prin moartea și Învierea Sa, ne-a deschis nouă tuturor cu bucurie Calea în Adevăr spre Viață!
HRISTOS A ÎNVIAT!
† FLORENTIN
Episcop de Cluj-Gherla
Dată în Cluj-Napoca, din reședința episcopală, la mărita Sărbătoare a Învierii din morți a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, Anul Domnului 2014, la 313 ani de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, la 160 de ani de la întemeierea binecuvântatei Eparhii de Cluj-Gherla, în al doilea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Francisc, în al XVIII-lea an al episcopatului nostru și al XII-lea în tronul acestei eparhii.
Copyright: EparhiaClujGherla.ro
Publicarea în original: 20.04.2014
Publicarea pe acest sit: 14.04.2014
Etichete: Pastorale de Paști, PS Florentin Crihălmeanu