Pastorala de Paşti a PS Eugen Schönberger

Mesaj cu ocazia Paștilor
al PS Eugen Schönberger de Satu Mare

De ce este credința noastră cea mai minunată? Pentru că din „totul s-a sfârșit”, „totul este în zadar”, din cea mai neagră deznădejde ne arată un minunat drum de ieșire.

După promisiunile făcute seara în Joia Mare, după trădare, fugă și tăgăduire, după tragedia din Vinerea Mare și moartea lui Isus, a mai rămas doar înmormântarea. Au luat trupul lui Isus de pe Cruce și l-au înmormântat. Odată cu el speranța multora a fost îngropată. „Deși noi am crezut că El își va elibera poporul de păcate”- au fost de părere ucenicii din Emaus. Lipsa totală a evenimentelor din ziua următoare – sâmbăta – tocmai a confirmat că nu există speranță. Femeile au căutat corpul neînsuflețit a lui Isus pentru a-l îmbălsăma, deoarece au simțit că-i sunt datoare măcar cu atât celui care, timp de trei ani, a fost speranța lor.

Când se părea că totul este pierdut, s-a întâmplat un lucru la care nu s-au așteptat. Au găsit piatra de la intrarea în mormânt dată la o parte, iar trupul nu era nicăieri. Doar la un singur lucru se puteau gândi – cineva l-a luat – și ucenicii trebuiau anunțați imediat. Ele habar nu au avut că în sufletul apostolilor au aprins, nu bănuiala furtului, ci speranța. Aceștia au alergat la mormânt. Au intrat, au văzut pânzele lăsate acolo, au văzut și au crezut. Da, Isus le-a spus dinainte că va învia a treia zi.

Așa am învățat, și într-adevăr așa este, că una din dovezile de netăgăduit ale credinței noastre este învierea din morți a lui Isus. Această dovadă, însă, este nespus de intimă, ca și cum de la bun început s-ar face cunoscută doar la nivelul unei profunde iubiri. Din punct de vedere istoric ar trebui să fie cea mai spectaculoasă, ca să convingă pe toată lumea, în primul rând pe cei care L-au răstignit pe cruce. În realitate, evenimentul învierii nu a avut martori. Nimeni nu a putut spune ce s-a întâmplat din punct de vedere fizic. În relatările evanghelice nu este nici o urmă despre vreo afișare de sine victorioasă. Paginile Scripturii referitoare la Înviere oscilează în jurul unei discreții pline de modestie. Dar inima, tocmai prin gingășie, își recunoaște Învățătorul: da, acesta este Dumnezeul meu, Dumnezeul iubirii. Ca și cum ne-ar chema cineva: ne întoarcem și Îl vedem stând în fața noastră. Învierea lui Isus s-a petrecut neobservată. Poate, tocmai de aceea, această lecție nu o înțelegem nici astăzi cu adevărat sau abia o înțelegem. Trebuie să ne împăcăm cu gândul că Dumnezeul nostru nu este Dumnezeul puterii ci, dincolo de toate, este Dumnezeul iubirii. Poate viața, istoria noastră pe pământ nu reprezintă altceva decât modificarea, schimbarea chinuitor-amarnică a afirmațiilor și concepțiilor noastre despre Dumnezeu.

«Coboară de pe cruce !» – s-a strigat odată către Dumnezeul puterii, dar Dumnezeul iubirii nu s-a dat jos de pe cruce. Trebuie, deci, să realizăm că Paștele este învierea aceluiași Dumnezeu, a Dumnezeului iubirii. Care este nespus de sensibil, tainic și intim, la fel ca și prezența Sa în Preasfântul Sacrament al altarului. În fiecare ostie sfântă ne așteaptă cel Înviat, vine spre noi ca să ne întâlnim cu El.

„O, Noapte, cu adevărat binecuvântată”- se jubilează în Exsultet-ul vigiliei pascale- „doar tu ai fost vrednică să știi ziua și ora în care Cristos a înviat din morți”. Și cât de fericit este cel care crede că Isus a murit și a înviat pentru el. Cei care acceptă că Isus este prezent pentru ei în Preasfântul Sacrament al altarului și sunt gata să se întâlnească cu El, sunt gata să-L primească în viața lor.

Cristos, speranța noastră, a înviat! Adevărat a înviat! Din partea Lui le urez tuturor fraților mei creștini Sărbători Fericite. Aleluia!

Satu Mare 23 Martie 2005

Eugen Schönberger
Episcop