Pastorala de Paşti a IPS Lucian Mureşan

Scrisoarea pastorală
la Sărbătoarea Învierii Domnului
a Înaltpreasfințitului Lucian Mureșan,
Mitropolit al Bisericii Române Unite
cu Roma, Greco-Catolice

Preacucernici Frați Preoți,
Iubiți Fii sufletești,

Ne-a învrednicit Dumnezeu Cel în Treime închinat să trecem pragul mileniului III. Avem bucuria de a sărbători primele Paști ale noului mileniu toți creștinii deodată. Dacă ne întâlnim cu toții, fiii aceluiași Părinte, în împreună sărbătorire, poate fi aceasta un semn că este de dorit ca toți creștinii să-și conjuge forțele pentru „sporirea comuniunii”, devenind tot mai conștienți „de elementele de credință pe care le au în comun” (UUS, 49).

Acest element de credință comun este Paștele: patima, moartea, învierea și glorificarea lui Isus, în unicitatea și universalitatea lui. „Ridică împrejur ochii tăi, Sioane, și vezi, că iată au venit la tine fiii tăi, ca niște făclii de Dumnezeu luminate, de la apus și de la miazănoapte și de la mare și de la răsărit” (Oda 8,3).

Marele Jubileu al anului 2000 a trecut, procurând reale tresăriri de înviere pentru milioane și milioane de creștini care și-au redefinit poziția și și-au încurajat mărturia de apostoli ai lui Cristos în unica Sa Biserică. Sfântul Părinte Papa, în Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte sensibilizează conștiințele tuturor creștinilor, punând amprenta unei invitații: „Din felul cum știți să vă iubiți unii pe alții, veți fi recunoscuți că ați participat la Jubileu”. „Apostolatul iubirii” pentru o „civilizație a iubirii” nu sunt expresii lipsite de conținut; ele sunt viață în angajarea generoasă pentru a prinde viață și a aduce roade. Totdeauna iubirea rodește minunat. Pescuirea minunată (Lc 5,1-9) este propusă spre meditare la începutul noului mileniu. Corabia lui Petru, în care Isus a urcat și din care învăța mulțimile, semnifică Biserica – comuniune de credință și iubire. Îndemnul lui Isus: „Mână la adânc!” adresat lui Petru, în urma căruia s-a prins mulțime mare de pești, semnifică aceeași Biserică, care, înaintând în largul perspectivei timpului, ascultând de îndemnul Mirelui ei și eliberată de tot ceea ce este superficial, netemeinic și amăgitor, construiește comuniunea pe unica ei temelie, Cristos, Cel mort și înviat. Întregul popor creștin este invitat să-și fixeze privirea pe fața lui Cristos și să aprofundeze misterul de durere și de iubire, din care se naște și se reînnoiește în mod constant misterul Bisericii – comuniune ca icoană vie a Preasfintei Treimi (cf. NMI, 26). Acest adevăr îl exprimă Canonul Învierii, subliniind comuniunea tuturor celor botezați în numele Sfintei Treimi: „Părinte atotțiitorule și Cuvinte și Spirite, Fire ceea ce ești una în trei ipostasuri, mai presus de ființă și de dumnezeire, întru Tine ne-am botezat și pe Tine Te binecuvântăm întru toți vecii” (Oda 8,4).

În aceste harice zile ale Săptămânii mari și ale glorioase Învieri suntem martorii descoperirii supreme a iubirii lui Dumnezeu, izvorul comuniunii cu El și între noi. În chinurile și moartea lui Isus pe Cruce nu vedem doar biruința întunericului și a răului, cât mai ales triumful lui Cristos, consecința iubirii și ascultării Sale nemărginite față de planul Tatălui de mântuire a lumii, cât și solidaritatea Sa cu toți oamenii păcătoși și robi ai păcatului. Crucea devine „rugăciunea Fiului care oferă Tatălui viața Sa din iubire pentru mântuirea tuturor” (NMI, 26), cruce ce devine înviere, bucurie și înălțare. Comuniunea credincioșilor cu Dumnezeu și întreolaltă se realizează, paradoxal, în legătura intimă dintre Cruce și Înviere. „Veniți, toți credincioșii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Cristos, că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”, proclamă Biserica, adunare a credincioșilor, în tot timpul pascal și în fiecare duminică de peste an.

De aceea, Paștele, Cristos-Mântuitorul și Paștele credincioșilor stau în inima Bisericii și a fiecărui botezat. Să rămânem uniți în comuniunea Bisericii prin iubire și lucrare. Să ne poată vedea și observa oricine; de aici, din Biserică „să zicem, fraților și celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere”.

Iubiți credincioși,

Sărbătorind primele Paști ale celui de-al treilea mileniu, în armonia comuniunii Bisericii celei una, o altă dimensiune a frumuseții Învierii mă îndeamnă să o subliniez: cea a adevăratei bucurii.

Niciodată, în cursul anului liturgic, nu lipsește bucuria, pentru că, legată de solemnitatea pascală, ea se face prezentă în viața noastră cu fiecare duminică, cu fiecare sărbătoare – și fiecare zi din an este o sărbătoare!, cu fiecare Liturghie.

Prin moartea și învierea lui Isus noi am fost răscumpărați de orice robie și redați vieții veșnice. „Prăznuim omorârea morții, prădarea iadului și începutul altei vieți, veșnice”. De aceea săltând, lăudăm pe Pricinuitorul acestei bucurii (Oda 7,3).

Fiecare creștin, în ambianța de comuniune cu Dumnezeu și cu semenii, în cadrele bucuriei pascale, își amintește de propriul botez, prin care a fost făcut copil al lui Dumnezeu. Botezul primit este imaginea realității propriei noastre învieri: „Au nu știți că toți câți în Cristos Isus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca precum Cristos a înviat din morți prin mărirea Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom 6,3-4). De aceea, în timpurile de demult ale Bisericii, în noaptea de Înviere se oficia botezul celor chemați și pegătiți pentru sfânta luminare, iar de la Paști până la Cincizecime era oprită îngenuncherea, tocmai pentru a se sublinia și conștientiza faptul că toți creștinii sunt fiii Învierii.

Dar toate aceste practici liturgice atât de semnificative nu ar folosi cu nimic spre a fi amintite dacă astăzi, în viața noastră, nu ar avea loc o adevărată întâlnire cu Dumnezeu și dacă nu am trăi ca o plenitudine realitatea filiației noastre divine, anticipare și garanție a îmbrăcării noastre, a celor muritori, în podoaba nestricăciunii (cf. Oda 7,1).

Societatea noastră trece prin crize. Deseori se semnalează nemulțumiri nu numai la nivel personal, cât și comunitar. Toate acestea produc în viața creștinului tulburare, neliniște, nervi, tristețe și chiar îndoială; se semnalează lipsa bucuriei. Adevărata bucurie nu depinde de belșugul de bunuri materiale, de absența sărăciei sau a feluritelor greutăți cotidiene, sau chiar de sănătate. Bucuria adevărată este Cristos prezent cu toată iubirea, milostivirea și pacea Lui în viața noastră. Iubirea Celui înviat transfigurează mintea noastră după chipul minții Lui, mutând-o în altitudinile și logica pascală: lipsă de egoism, de ură, de răzbunare, de exagerată autoafirmare care calcă în picioare orice demnitate umană.

Apostolii, femeile mironosițe și Maica Preacurată s-au bucurat că au văzut pe Domnul, că El este viu, că i-au stat alături.

Cristos, temelia Bisericii și a oricărei vieți umane, a murit pe cruce, părăsit de lume, dar pentru lume, din ascultare față de iubirea Tatălui pentru aceeași lume în care a trimis pe Unicul Său Fiu.

Paștele întemeiază totul, re-întemeiază și afirmă veșnicele valori. Viața dumnezeiască de care el dorește să ne facă părtași învie și astăzi.

Este mare bucuria pascală! Este o creație din nou prin atotputernicia și iubirea Stăpânului. „Intrați toți în bucuria Domnului nostru – invită Sfântul Ioan Gură de Aur – și cei dintâi și cei de-a doilea, luați plata. Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, să nu iasă nimeni flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății”.

O lume restaurată, un om nou, înseamnă că ceea ce a fost vechi a fost distrus. Distrusă a fost moartea și iadul, iar păcatele ne sunt iertate! Se mai poate rezista oare unei asemenea bunătăți iubitoare, iubite frate creștin, fără ca să nu iei hotărârea să-ți schimbi viața?

Spiritul Învierii umple tot anul și veacurile. Duminica, ziua Celui înviat, revine tot a opta zi pentru a ne imprima ritmul vieții celei noi, a noutății radicale și irezistibile. Ea „prefigurează ziua de apoi, cea a Parusiei, deja anticipată oarecum prin slava lui Cristos în evenimentul Învierii (DD 75).

* * *

„Unul pe altul să ne îmbrățișăm!”, este îndemnul Bisericii de Ziua Învierii.

Vă îmbrățișez pe voi, toți copilașii, care sunteți primăvara Bisericii și a societății, și pentru a cărei curăție și nevinovăție Dumnezeu ne binecuvântează. Voi rămâneți o normă și un permanent apel pentru persoanele adulte, spre a nu uita idealul nevinovăției. „De nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor”, spune Isus (Mt 18,3). Regret însă, împreună cu toate persoanele care lucrează sub orice formă pentru dreptul la viață al tuturor copiilor, pentru încă atâta încrâncenare oarbă în lupta împotriva vieții ce trebuie să se nască. Regret, pentru că prin aceste vieți omorâte, pământul se lipsește de tot atâtea bunevestiri de bucurie.

Vă îmbrățișez pe voi, copiii care în acest an faceți prima Sfântă Împărtășanie. Isus Euharisticul să învie în voi și în viața familiilor voastre.

Cu o particulară afecțiune vă salut cu bucuria pascală pe toți tinerii care, în vâltoarea focului atâtor ispite care vă asaltează, îl mărturisiți pe Cristos. „Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă ați biruit pe cel viclean… V-am scris vouă, tinerilor, căci sunteți tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și ați biruit pe cel viclean” (1In 2,13-14). Aștept să ne vedem cu toții la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic ce va avea loc la Timișoara, între 4 și 8 august.

Vă salut pe toți credincioșii în puterea vârstei, care, cu mintea și cu brațele, faceți atâtea eforturi spre mai binele societății întregi. Lăsați pe Cristos Cel înviat să vă lumineze mințile, să vă încălzească inimile și să vă fortifice brațele pentru ca lucrul vostru să fie asociat lucrului lui Dumnezeu.

Mă apropii de voi, persoanele în vârstă, care ați depus mărturia bucuriei trăirii cu Cristos. Voi rămâneți resurse indispensabile de valori afective, morale și religioase pentru echilibrul societății, al familiei și al persoanei. Să admitem adevărul că societatea umană va fi mai bună dacă va ști să beneficieze de carismele bătrâneții.

Cu Maria, Fecioara Buneivestiri și Mama bucuroasă de învierea Fiului ei, vă invit să trăiți acest Paște ca pe un moment hotărâtor în alegerea lui Isus ca Domn, Învățător și scop al vieții voastre.

Tuturor, cu bucurie: „Cristos a înviat!”

Al vostru,

+ LUCIAN
Arhiepiscop și Mitropolit

Dată în Reședința Mitropolitană, la Marea Sărbătoare a Învierii Domnului a anului 2001