Pastorala de Paşti a IPS Ioan Robu

Scrisoare pastorală de Paști, 2010

Iubiți frați și surori,

Îmi place „să văd” cu ochii sufletului cum pe întregul pământ, pe toate continentele și la popoarele de toate rasele care fac parte din Biserica noastră „Una, Sfântă, Catolică și Apostolică”, se sărbătorește în același timp Învierea Domnului nostru Isus Cristos. Anul acesta îi avem alături de noi întru aceeași bucurie a Învierii și pe frații ortodocși. Cristos Înviat ne adună pe toți în bucuria și lumina pascală.

Biserica noastră locală, Arhidieceza noastră, cântă și ea slavă și recunoștință Fiului lui Dumnezeu care „a înviat a treia zi, după Scripturi”; și spunând aceasta mă gândesc la preoții care slujesc comunitățile noastre de credință. Ce s-ar face Biserica fără ei? Cum s-ar trăi Postul Mare și Paștele dacă ei ar lipsi? Nu în zadar Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a declarat Anul Sfintei Preoții (iunie 2009 – iunie 2010), căci viața de credință, viața Bisericii este imposibil de imaginat fără prezența preoților. De aceea Isus, în ajunul pătimirii, la Cina cea de Taină, le-a dat apostolilor darul Sfintei Preoții, ca prin acest dar plin de mister, să avem printre noi, până la sfârșitul veacurilor, aceste „semne vii ale prezenței lui Cristos”. Iată cum se roagă preoții la Sfânta Liturghie a Crismei: „Dumnezeule, tu l-ai uns cu Duhul Sfânt pe Fiul tău unul-născut… dă-ne, te rugăm, darul ca noi, cei făcuți părtași de aceeași consacrare, să fim în lume mărturisitori ai misterului răscumpărării”.

Avem în această rugăciune o definiție a preoților: „mărturisitori ai misterelor mântuirii”. În această calitate ne însoțesc preoții, în general, de la botez până la mormânt și tot ca atare ne-au călăuzit acum de la Miercurea Cenușii încoace, prin rugăciuni și meditarea suferințelor lui Cristos, îndreptându-ne spre adâncul Postului, de unde să ne ridicăm primeniți și schimbați spre bucuria și lumina pascală. Drumul crucii, moartea pe lemnul crucii, coborârea în mormânt sunt mistere ale mântuirii pe care preoții, păstorii noștri sufletești, ni le-au împărtășit în Postul Paștelui. Tot ei ne-au condus la Taina Sfintei Spovezi și la Taina Sfintei Euharistii: „Eu te dezleg de păcatele tale”; „Luați și mâncați, acesta este trupul meu; luați și beți, acesta este sângele meu”. Preotul este darul lui Dumnezeu care dăruiește viața lui Dumnezeu. Spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nașterea spirituală a sufletelor este un privilegiu al preoților: ei le fac să se nască la viața harului prin intermediul Botezului; prin intermediul lor, noi ne îmbrăcăm cu Cristos”. Într-adevăr, preoții ne-au călăuzit și ne-au crescut în credința cea dreaptă și ne-au făcut prin Botez fii ai Bisericii zidite de Cristos.

Prefața Liturghiei Crismei din Joia Sfântă spune că Isus, Marele Preot, „a voit ca aceștia (preoții) să reînnoiască, în numele lui, jertfa răscumpărării neamului omenesc, pregătindu-le fiilor tăi ospățul pascal”. Știm că ospățul pascal este Cina de Taină, Cina preasfântă, jertfa nouă a legământului veșnic, iar preoților, prin apostoli și prin urmașii lor, odată cu ungerea Duhului, Isus le-a dat această poruncă: „Faceți aceasta în amintirea mea”. După cele două Sfinte Liturghii din Joia Sfântă, preoții, după ce și-au reînnoit făgăduințele de la Preoție, ne-au introdus în atmosfera din Vinerea și Sâmbăta Sfântă, când adorația și rugăciunea luau locul celebrărilor solemne, când comunitățile noastre contemplau moartea pe cruce a Răscumpărătorului și starea unică a Fiului lui Dumnezeu care a fost pus în mormânt.

Iubiți frați și surori,

Cel care spusese: „Eu sunt învierea și viața” (In 11,24) nu putea să rămână mult în umbra morții. Știm din Evanghelii, de asemenea, că Isus vorbise de mai multe ori despre învierea sa, și totuși se pare că numai arhiereii și fariseii și-au amintit de această profeție după moartea lui Isus și de aceea au pus pază la mormânt (cf. Mt 27,62-66).

La începutul solemn al Vigiliei Pascale am auzit din gura preotului celebrant aceste cuvinte: „Biserica îi cheamă pe fiii săi, răspândiți în lumea întreagă, să se adune în priveghere și rugăciune. Dacă vom comemora astfel Paștele Domnului, ascultându-i cuvântul și celebrându-i tainele sfinte, vom avea speranța de a fi părtași de biruința lui asupra morții”. Iată deci că pentru a intra în lumina Învierii avem nevoie de priveghere și rugăciune, de ascultarea cuvântului și de celebrarea Tainelor sfinte. Pe acestea le-am împlinit și în timpul Postului, dar acum le săvârșim cu inimi reînnoite și luminate, pentru că „aceasta este sărbătoarea Paștelui, în care este jertfit adevăratul Miel, cu sângele căruia sunt sfințite sufletele credincioșilor” și pentru că „Isus Cristos, ridicându-se glorios din mormânt, și-a revărsat strălucirea asupra neamului omenesc” (Vestirea Solemnă a Învierii). Isus Înviat să binecuvânteze privegherea noastră și să ne primească rugăciunile.

Ascultând cuvântul lui Dumnezeu, ne amintim ce spune Apostolul neamurilor: „Am fost înmormântați împreună cu el prin botez în moartea lui, pentru ca, după cum Cristos a Înviat din morți prin gloria Tatălui, la fel și noi să umblăm într-o viață nouă” (Rom 6,4). A umbla într-o viață nouă înseamnă să stai departe de tot ce se cheamă păcat, căci acesta este „boala și mormântul sufletului”, cum spune un confrate ierarh și teolog. Îl citez în continuare: „Prin păcat ni se întunecă vederea cea duhovnicească, ni se micșorează auzul cel lăuntric, ni se tocesc timpanele și ni se împietrește inima. Păcatul desfigurează chipul lui Dumnezeu din noi și ne coboară din ce în ce mai jos”. Să căutăm așadar nu mormântul sufletului nostru, ci mormântul lui Cristos care ne vorbește despre Înviere și viață nouă, despre promisiunea învierii și a mântuirii noastre. Să nu uităm că suntem fii ai luminii și ai învierii și ca atare să ascultăm și să împlinim cuvintele Apostolului:

„În sfârșit, fiți toți într-un gând, compătimitori, plini de iubire față de frați, milostivi și smeriți. Nu întoarceți rău pentru rău, nici insultă pentru insultă, dimpotrivă, binecuvântați, pentru că la aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea. Într-adevăr, cine vrea să iubească viața și să vadă zile bune să-și ferească limba de la rău și buzele sale să nu vorbească cu înșelăciune, să evite răul și să facă binele, să caute pacea și s-o urmeze” (1Pt 3,8-11).

Celebrând Euharistia și împărtășindu-ne, îl primim, ca și ucenicii de la Emaus, pe Isus cel Înviat, ca să ne fie binecuvântare în marea sărbătoare a Învierii și cu îndurare să ne ocrotească de orice răutate a păcatului, păstrându-ne mereu uniți, credincioși și preoți, călugări și călugărițe, persoane consacrate și oameni de bunăvoință, în iubirea sa fără margini.

Am amintit de mai multe ori de preoți, în prima parte a acestor rânduri. Îmi place să-i „văd” sufletește stând în toate comunitățile noastre în mijlocul vostru, rugându-se cu voi, predicându-vă, celebrând Sfânta Liturghie pentru voi, bucurându-se de Paști cu voi toți. Vă mulțumesc, dragi colegi preoți, pentru slujirea voastră, iar pe voi toți, laici și clerici, călugări și călugărițe, persoane consacrate, vă îndemn să-i iubiți pe preoții voștri așa cum sunt, căci și ei vă iubesc pe voi așa cum sunteți.

Tuturor, Sărbători Fericite!

CRISTOS A ÎNVIAT!

Cu binecuvântare,
+ Ioan ROBU
Arhiepiscop Mitropolit de București