Pastorala de Paşti a IPS George Guţiu

Scrisoarea Pastorală cu ocazia
Sărbătorii Învierii Domnului 2002
a Înalt Preasfinției Sale
Arhiepiscop ad personam George GUȚIU
Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla

Iubitului cler, călugărilor, călugărițelor
și tuturor credincioșilor creștini, har, binecuvântare și pace
de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul nostru Isus Christos,
în iubirea Spiritului Sfânt.

CHRISTOS A ÎNVIAT!
Iubiți creștini,

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa” (Psalm 117, 24).

Aceasta este ziua pe care Bunul Dumnezeu ne-a dăruit-o pentru ca bucuria Sa să fie în noi și bucuria noastră să fie deplină (cf. Ioan 15,11). Doresc ca acest mesaj pe care vi-l transmit cu ocazia Praznicului Praznicelor, a Sfintei și Prealuminatei Învieri a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Christos, să fie aducător de bucurie, să facă să pătrundă în inimile voastre, în fiecare familie, în fiecare comunitate religioasă și parohie bucuria celui mai mare Mister al credinței noastre, bucuria Învierii lui Christos.

„Dacă Christos n-a înviat, zadarnică este credința noastră” exclamă Sfântul Pavel (1Corinteni 15,17). „Dar acum”, adaugă Apostolul, „Christos a înviat și El este începutul învierii celor adormiți” (1Corinteni 15,20). Noi credem în acest mister al Învierii care aduce bucuria în suflete, acea bucurie care se reflectă pe chipurile tuturor creștinilor împăcați cu Dumnezeu prin Sfânta Taină a Spovezii și care L-au primit în inimile lor pe Christos cel Înviat, în Sfânta Taină a Euharistiei.

Iubiții mei, în aceste momente de bucurie, se cuvine, în mod special, să-I aducem mulțumire Bunului Dumnezeu pentru darurile Sale, pentru Credința pe care am primit-o la Botez, pentru Mila primită în Taina Spovezii și în mai ales, pentru darul Iubirii Sale, pe care îl primim prin împărtășirea cu Dumnezeul – Om, Christos Cel Înviat din morți. Recunoștința noastră față de aceste daruri se exprimă mai întâi prin mulțumirea înălțată din inima pătrunsă de bucuria Învierii, dar și prin dăruirea de sine în favoarea aproapelui, lipsit sau bolnav, marginalizat sau sărac, sărman sau nebăgat în seamă, pentru a împărtăși fiecăruia bucuria adusă inimilor de Christos Cel Înviat. Vom urma astfel îndemnul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, de la începutul Postului, care ni se adresa prin cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Sfântul Matei „în dar ați primit, în dar să dați” (Matei 10,8). Numai prin această dăruire de sine, prin împărtășirea propriei vieți, ne vom putea asemăna cu Cel Înviat care ne-a transmis prin cuvânt și ne-a arătat prin fapte că „Nimeni nu are mai mare iubire decât acela care își dă viața pentru prietenii săi” (Ioan 15,13). Numai astfel vom putea deveni părtași ai Învierii lui Christos, care la a doua Sa venire în Gloria cerească, ne va conduce în Iubirea Sa.

În mesajul său pentru Postul Mare din acest an, Sfântul Părinte spunea că „postul, ocazie providențială de convertire, ne ajută să contemplăm această uimitoare Taină a Iubirii […] totul ne este dăruit prin inițiativa Iubirii lui Dumnezeu”. Deci Postul este mijlocul prin care contemplăm acest Mister, iar evenimentul Învierii este poarta de intrare în acestă mare Taină ce ține de însăși Esența dumnezeirii. „Dumnezeu este Iubire”, ne spune Sfântul Ioan, … dar cât de puțin se conștientizează această Taină la care Christos Cel Înviat ne face părtași!

Iubiți fii și fiice, cu ocazia acestei Sfinte Sărbători, vă invit pe toți să aveți privirea ațintită spre Dumnezeu Tatăl și să ascultați, plini de recunoștință și de uimire, surprinzătoarea revelație a lui Isus: „Tatăl vă iubește” (Ioan 16,27). Primiți, dragii mei, această iubire a lui Dumnezeu, pe care El „a revărsat-o în inimile noastre prin Spiritul Sfânt, care ni s-a dat” (Romani 5,5). Primiți acest mesaj și rămâneți înrădăcinați în certitudinea că iubirea Sa nu se va îndepărta niciodată de la cei care-L caută pe Dumnezeu, cu inima căită și smerită.

Iubirea este veșnică și numai ea poate satisface cerințele cele mai profunde ale inimii omului. În Enciclica „Redemptor Hominis”, Sfântul Părinte afirmă că „omul nu poate să trăiască fără iubire. Pentru sine însuși el rămâne o ființă de neînțeles, iar viața sa este lipsită de sens, dacă el nu primește revelația iubirii, dacă nu întâlnește iubirea, dacă nu face experiența iubirii și nu și-o însușește, dacă el nu participă din plin la misterul iubirii” (R.H. 10).

Lăsați-vă pătrunși de cuvintele biblice pe care Christos Cel Înviat le face să răsune în inimile voastre „Tatăl vă iubește”. Dar cum ne-o dovedește? „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe Unicul Său Fiu, ca tot cel ce crede în El să nu moară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16). În ciuda refuzului nostru de a-l iubi, Dumnezeu ne iubește până la capăt. El ne iubește pe toți, din totdeauna și pentru totdeauna. Aceasta este Vestea cea Bună, mereu actuală, cauza bucuriei noastre, aceasta este „vestea atât de simplă și atât de tulburătoare pe care Biserica trebuie să o dea omului din totdeauna și de pretutindeni ” (cf. Christifideles laici, 34).

De-a lungul celor patruzeci de zile de post, am încercat să iubim mai mult. Am participat cu toții la itinerariul de convertire adevărată, care a culminat cu întâlnirea Milei divine în Taina Sfintei Spovezi. A fost momentul în care am renunțat la păcat pentru a putea primi iubirea în sufletele noastre. Am renunțat la acest rău care ne otrăvește sufletele. Referindu-se la păcat, Catehismul Bisericii Catolice îl definește ca fiind „un abuz împotriva libertății date de Dumnezeu persoanelor umane create pentru a-L iubi și a se iubi reciproc” (C.B.C. art. 387). „Păcatul este călcarea în picioare a adevăratei iubiri; el rănește natura omului și lezează solidaritatea umană, de vreme ce se manifestă prin comportamente, cuvinte și acțiuni pline de egoism” (C.B.C. art. 1849-1850). El este refuzul de a trăi în starea harului sfințitor primit la Botez, este refuzul de a ne lăsa iubiți de către Cel ce S-a numit pe Sine Iubire și care ni se oferă în Sfânta Euharistie. Prin consecințele sale, păcatul este drama permanentă a omului care alege adesea sclavagismul, lăsându-se împins de teamă, de capricii și obiceiuri rele, care ajung să-l domine și să-i înjosească umanitatea. Este un adevăr consemnat în Evanghelia de la Ioan: „Oricine comite păcatul este sclav” (Ioan 8,34).

Dragii mei, din acest sclavagism al păcatului, Christos Cel Înviat vine să ne elibereze. El s-a făcut om pentru a muri din iubire pentru oameni și a Înviat pentru a-i face pe toți participanți la iubirea Sa. El a Înviat pentru a „trece din această lume la Tatăl” (Ioan 13,1). Învierea Sa nu reprezintă întoarcerea la viața umană de dinainte de Cruce, ci este trecerea la viața divină. După Înviere, Omul-Christos trăiește chiar în Sânul Preasfintei Treimi. Umanitatea lui este pătrunsă de viața divină, dar El, Christos Cel Înviat, nu încetează să fie un om adevărat. El nu s-a despuiat de umanitatea Sa după Înviere, aruncându-și trupul ca pe ceva inutil, ci El este Om și Dumnezeu în veșnicie. După Învierea lui Christos, Preasfânta Treime: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt este Tatăl, Fiul Întrupat, Omul-Christos Mort și Înviat, și Spiritul Sfânt. Și de ce afirm toate aceste adevăruri? Pentru ca fiecare dintre noi să conștientizeze că prin umanitatea lui Isus, care a pătruns în adâncul Dumnezeirii, împreună cu El și în El, noi suntem chemați să trăim în Sânul Preasfintei Treimi, în iubirea Sa nemărginită. Ca și creștini botezați, suntem chemați să trăim viața noastră în trup, privind cu încredere și speranță spre învierea întru fericirea vieții veșnice, așa cum mărturisim în Simbolul credinței noastre: „Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor, aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”. Aceasta este credința noastră și pe acest adevăr de credință se sprijină speranța noastră: și noi vom învia pentru a intra în iubirea lui Christos Înviat.

Iubiții mei creștini greco-catolici,

Aceste adevăruri de credință nu trebuie să ne facă să idealizăm lumea în care trăim, dar nici să fim lipsiți de realism, ci ne cheamă la echilibru. Contextul realităților dificile prin care trece Biserica noastră de astăzi și chiar întreaga Biserică Catolică ne arată că Misterul Crucii este mereu prezent în viața noastră, realitate pe care trebuie să o privim în mod pozitiv, căci numai Crucea ne duce la Înviere. Vedem că lumea întreagă se confruntă cu multe și grave probleme: războaie, boli, suferințe; Europa este într-o continuă schimbare, care nu știm unde va duce! … Totuși, în pofida tuturor acestor dificultăți, noi trebuie să rămânem în bucuria și speranța mesagerilor lui Christos Înviat, Biruitorul păcatului și al morții. Iată de ce, dragii mei, doresc, în încheiere, să vă amintesc cuvintele lui Christos: „Nu vă temeți!” … „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, căci Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33). Christos a biruit lumea prin moartea și Învierea Sa. Această biruință să vă umple sufletele cu adevărata bucurie, bucuria Învierii aducătoare de lumină și pace, de speranță și iubire, bucuria de a cânta Celui Înviat din adâncul sufletului:

Mărește, sufletul meu, pe Cel ce a înviat a treia zi din mormânt, pe Christos, Dătătorul de viață.
Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că mărirea Domnului peste tine a strălucit…
Să vedem pe Christos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii.
Și, cântându-i cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!

Christos a înviat din morți!

Cu arhierească binecuvântare
+ GEORGE GUȚIU