Pastorala de Crăciun a PS Jenő Schönberger

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2014

Sărbătorim Crăciunul. Secvențele legate de Crăciun prind viață și auzim vestea îngerului, când apare în fața păstorilor cuprinși de strălucirea gloriei Domnului. „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul.” (Lc 2,11). Dorului nestins după Dumnezeu al poporului ales, dorinței nemăsurate a omenirii ce bâjbâia în întunericul păcatului, i-a răspuns Dumnezeu: S-a născut Mesia în Betleem. Nu într-un palat regal, nici măcar în oraș, ci într-un grajd aflat la margine sa. Îngerul le-a oferit ca semn păstorilor faptul că vor găsi un copil înfășat și culcat în iesle. Pentru păstori, care au văzut strălucirea luminoasă a lui Dumnezeu deasupra pășunilor, este suficient acest semn. Credința lor nu este pusă în pericol de sărăcia aparentă a Mântuitorului, ei văd deja în profunzime. Ei văd că cele spuse de înger sunt adevărate. Astfel păstorii se întorc cu bucurie. Îl laudă pe Dumnezeu și Îl preamăresc pentru ceea ce au auzit și văzut.

Dar, Frați și Surori, povestea Crăciunului nu se referă doar la faptul că Dumnezeu s-a făcut om, ci ne vorbesc și împrejurările în care S-a născut. Astăzi am spune că este născut într-o sărăcie lucie, izgonit din oraș, între străini, într-un loc jalnic, într-un grajd, ca să exprime și prin aceasta fraternizarea cu oamenii săraci, proscriși, uitați și vinovați. Aceasta este mai mult decât o simplă consolare. Oare nu dorește prin aceasta să ne transmită, văzând familii din ce în ce mai multe și mai sărace, din ce în ce mai mulți bătrâni uitați și rămași singuri, din ce în ce mai multe persoane fugite din țara lor, oameni în căutarea unui adăpost, că această lume a noastră este aceea în care El vrea să se nască din nou? Deoarece atât de departe merg bunătatea și dragostea lui Dumnezeu. Ba, încă, „a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit”(In 1, 11). Oare și astăzi s-ar întâmpla tot așa ca în timpul primului Crăciun? De atunci știm că „Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu”. (In 1, 12)

Îmi arunc privirea asupra tumultului de Crăciun al lumii noastre predispusă la superficialitate, a oamenilor care aleargă de colo-colo și mă gândesc: oare ce-i determină, ce-i impulsionează ca să-și asume atâta oboseală și sacrificii în pregătirea sărbătorilor? Cred, fără să fiu departe de adevăr, că nu este altceva decât o dorință tainică de dragoste adevărată și pace. Ca, măcar pentru câteva zile, să fie o altă atmosferă decât cea obișnuită. O, dacă ar înțelege, că și de Crăciunul zilelor noastre este valabil acest răspuns biblic: „astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul”(Lc 2, 11). Da, dorința noastră tainică ca să se întâmple ceva cu noi cu totul deosebit, este atât de îndreptățită, încât și Dumnezeu a luat-o în serios, trimițându-l în lume ca Mesia pe unicul Său Fiu, cu acea misiune ca, cei care îl primesc, să se transforme, să devină oameni mai buni și să se umple de dragoste și pace adevărată.

Am citit undeva ce influență uluitoare de transformare în bine a exercitat un copilaș asupra căutătorilor de aur corupți. – Acești căutători de aur erau niște aventurieri adunați laolaltă din diferite locuri. Între ei erau și câțiva trecuți prin închisoare. Cei mai mulți erau bețivi, oameni ajunși la periferia societății. Se înjurau și se certau în permanență. Purtau un adevărat iad în sufletul lor…Odată, unul dintre ei a găsit în pădure un copilaș care abia putea face câțiva pași și l-a dus cu sine în colonia lor. Unii l-au întrebat de ce nu l-a sugrumat sau de ce nu l-a lăsat să piară? Dar cei mai mulți i-au apărat și au hotărât să crească copilul. Încetul cu încetul, s-au implicat toți. Odată cu trecerea timpului și-au făcut ordine în colibele lor mizerabile, plantând și flori în jurul lor. În fața copilului nu au mai îndrăznit să se răstească unul la altul și astfel au ajuns să se înjure și să se certe din ce în ce mai rar. Prezența copilului i-a transformat în mod inconștient.

Pruncul Isus este pentru noi un astfel de copil, care – dacă-l primim – ne transformă și pe noi și ne face mai buni.

Urându-vă tuturor un Crăciun plin de haruri și un An Nou fericit, binecuvântat de Dumnezeu, vă dau cu multă bucurie binecuvântarea mea arhierească.

Satu Mare, Crăciunul anului 2014 †Eugen episcop