Pastorala de Crăciun a PS Florentin Crihălmeanu

Scrisoare pastorală a PS Florentin Crihălmeanu,
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla
cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului și Dumnezeului
și Mântuitorului nostru Isus Hristos,

Florentin, prin harul și mila Atotputernicului Dumnezeu, Eparh al Eparhiei de Cluj-Gherla de Dumnezeu binecuvântată,
Onoratului cler, cuvioaselor persoane consacrate, iubiților creștini greco-catolici și tuturor iubitorilor de Dumnezeu, imn de preamărire, cântare de bucurie, frățești urări de sărbătoare și arhierească binecuvântare!

Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Hristos, care acum peste două milenii s-a născut la Betlehem în peștera sărăcăcioasă, din Preacurata Fecioară Maria, sub ocrotirea blândului Iosif iar acum coboară din nou, pentru a se naște în suflete curate, dăruindu-ne tuturor Harul mântuitor!

Iubiți credincioși, cu sufletele vibrând în sunetul clopotelor de sărbătoare și în cânt de colind pe-nserat, cu casele împodobite cu miros de cetină, tămâie și busuioc să întâmpinăm, așa cum se cuvine, mărita Sărbătoare a Nașterii Domnului. Vă invit, de aceea, să ne retragem pentru un moment din freamătul Sărbătorii în chilia ascunsă a sufletelor noastre și să deschidem împreună Cartea Sfântă la paginile Evangheliei Nașterii Domnului după Sf. Evanghelist Matei. Citind aceste pagini, să ne lăsăm pătrunși de harul Cuvântului divin și să încercăm să medităm asupra vieții noastre de creștini botezați la lumina exemplului trăirii SF. IOSIF, ICOANA VIE A VIEȚII DE SFINȚENIE. Sf. Iosif este numit și „Oglinda virtuților” pentru că în trăirea sa strălucesc virtuțile patriarhilor Legii Vechi: credința lui Avraam, ascultarea lui Isaac, răbdarea lui Iacob, neprihănirea lui Iosif din Egipt, tăria lui Moise, smerenia lui David, înțelepciunea lui Solomon.

1. Iosif cel drept, logodnicul Mariei

„Dar nașterea lui Isus Hristos, astfel a fost: fiind Maria, mama Sa, logodită cu Iosif,…, ea s-a aflat pe sine având în pântece de la Spiritul Sfânt” (Mt.1,18).

Sf. Evanghelist Matei începe prin a ne prezenta personajele: Sf. Fecioară Maria ne este înfățișată ca Mamă a Celui care se va naște punându-se în evidență maternitatea ei. Sf. Iosif ne este prezentat prin legătura logodnei sale cu Maria. Astfel se prezintă raportul patern pe care el îl va avea cu Isus: marea încercare și marele har al vieții sale. Maria și Iosif există pentru că Fiul lui Dumnezeu întrupat, a trebuit să pătrundă în umanitate pe calea cea mai normală: printr-o familie. În această familie, Iosif a avut menirea de a fi tată ocrotitor al lui Isus și soț cast al Preasfintei Fecioare Maria.

„Iosif, bărbatul ei, drept fiind și nevrând s-o dea el în vileag, a vrut s-o lase pe ascuns” (Mt. 1,19).

Sfântul Ioan Gură de Aur explică: „Drept aici, înseamnă virtuos în toate. Cuvântul dreptate are două sensuri: unul când nu iei dreptul altuia; altul, când săvârșești toate faptele de virtute”.

Iosif, este un om blând și bun, milostiv și iubitor de dreptate, de aceea, în fața situației neobișnuite în care se află, logodnica lui fiind însărcinată, nu vrea să o facă de râs, nici să o dea să fie pedepsită prin lapidare, conform legii (Dt. 22,20-29). Nu cade pradă gândurilor de gelozie, de ură, nu bârfește cu ceilalți, nici nu o judecă în ascuns. El nu o învinuiește, nu o acuză, nu o ceartă. Iosif dând dovadă de multă delicatețe sufletească, se gândește să o părăsească el pe ascuns, pentru ca lumea să arunce vina asupra lui, acuzându-l că a părăsit-o, decât să facă să planeze vreo bănuială asupra ei. Prefera, mai degrabă să plece să trăiască necunoscut, între străini, disprețuit de ai săi, decât să-i facă rău Mariei. Iosif este drept, pentru că nu caută dreptatea lumii, ci, căutând binele aproapelui, împlinește mai presus de toate dreptatea lui Dumnezeu.

2. Iosif, fiul lui David, ascultător și împlinitor al Legii divne

„Și cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme s-o iei pe Maria drept femeia ta, fiindcă ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Spiritul Sfânt” (Mt. 1,20).

În momentul acesta dramatic, în care încrederea în Maria îi este pusă la încercare și întregul proiect al vieții sale riscă să se schimbe, îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif. Pentru cel cu inima curată, dornic de a asculta glasul Domnului, chiar și somnul devine ocazie de revelație divină. Mesagerul divin îl numește „fiul lui David” ajutându-l să înțeleagă că este cunoscut de Dumnezeu și are un rol precis în cadrul planului de mântuire al lui Dumnezeu cu poporul Său.

Iosif trebuie să fie tatăl acestui Prunc divin zămislit prin adumbrirea Spiritului Sfânt, pentru că este „fiul lui David” și el trebuie să asigure lui Isus descendența pe linie paternă din regele David. Astfel se va împlini profeția făcută de Dumnezeu lui David: „Iată Domnul îți vestește că-ți va întări casa, (… ) voi ridica după tine pe urmașul tău, ( …). Eu voi întări scaunul domniei lui în veci. Eu voi fi aceluia tată, iar el Îmi va fi fiu;…” (cf. II Regi 7,12-14).

Iosif, om credincios și temător de Dumnezeu dorește să împlinească întru toate, legea sfântă a Domnului (criteriul sfințeniei pentru iudeii practicanți). Teama lui Iosif este aceea de a nu putea împlini voința lui Dumnezeu în viața lui datorită acestui eveniment neașteptat. Îngerul îl invită să înlăture teama și tulburarea din sufletul său, descoperindu-i faptul că Maria este o logodnică fidelă, pe care o poate lua în casa lui, dar mai cu seamă, faptul că Maria are și ea o misiune divină.

„Ea va naște Fiu, Căruia tu Îi vei pune numele: Isus,…” (Mt. 1,21).

Astfel, Iosif înțelege că Acela care îi vorbește, îl cunoaște, o cunoaște pe Maria, cunoaște misterul zămislirii de la Spiritul Sfânt, cunoaște și numele pe care el îl va da Pruncului Mariei și misiunea mântuitoare pe care Acesta o va avea. Într-un cuvânt, cunoaște trecutul, cunoaște prezentul și cunoaște și viitorul. Cine poate fi Acesta, care cunoaște atât planul divin, cât și rolul său în împlinirea acestui plan? Iosif înțelege că se află în fața unui înger (mesager), trimis de Dumnezeu. Însuși Domnul i-a descoperit misiunea pe care o are în planul Său, oferindu-i ca și garanție, cuvântul proorocului Isaia: „Iată, Fecioara va purta în pântece și va naște Fiu și-L vor chema cu numele de Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu” (Mt. 1,23; cf. Is. 7,14). Astfel, prin Pruncul Isus se împlinesc profețiile lui David și ale lui Isaia.

Ceea ce îngerul îi cere de fapt nu este altceva decât ascultarea față de Cuvântul divin și colaborarea la împlinirea acestuia.

Zămislirea Mariei, care constituise pentru Iosif motiv de tulburare, se arată a fi în lumina Cuvântului Scripturii, împlinirea făgăduinței făcute de Dumnezeu poporului ales, prin vocea proorocilor Vechiului Testament. „Îngerul … i-a îndepărtat din suflet și bănuiala, spunându-i pricina sarcinii Fecioarei și arătându-i că tocmai pricina pentru care s-a temut și pentru care a voit s-o lase, tocmai aceea îl obligă – de este om drept – să o ia și să o țină în casă” explică Sf. Ioan Gură-de-aur. Nu doar să înlăture frica ci, dimpotrivă, să se bucure pentru zămislirea mai presus de fire prin care planul divin este în desfășurare. Motivul temerii lui Iosif provenea de fapt din necunoașterea planului divin. Însă o dată cunoscut și acceptat prin credință, acesta va conferi un nou sens vieții sale, va constitui motivația esențială a existenței sale, împlinirea vocației și a misiunii sale.

3. Iosif cel ascultător prin credință, împlinește Cuvântul divin

Revelațiile pe care Iosif le primește în vis, ne dezvăluie puritatea sufletească a lui Iosif, sufletul său drept, netulburat de patimi sau ambiții umane, râvnitor în a împlini voința divină. Se poate spune că Iosif chiar și în somn priveghează, fixându-și bine în „memoria sufletului” cuvintele îngerești și amintindu-și-le la trezire pentru a le putea înfăptui cu fidelitate.

„Și trezindu-se Iosif din somn, a făcut așa cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o la sine pe femeia sa” (Mt. 1,24).

Iosif se trezește din „somnul rațiunii” din „întunericul rațiunii umane” și la lumina revelației îngerești acceptă misterul cu credință; primește Cuvântul Scripturii și în tăcere se pune în slujba împlinirii planului divin până la sfârșitul vieții sale. Acceptând să o ia la el pe Maria, acceptă misiunea și își asumă pe deplin toate obligațiile de soț și de tată.

De acum înainte el va trăi responsabilitatea misiunii divine primite, în iubirea și respectul față de Pruncul dumnezeiesc și Preasfânta-i Mamă-Fecioară, Maria.

„Ai văzut ce ascultare și supunere? – se întreabă Sf. Ioan Gură-de-aur – Ai văzut suflet treaz și cu totul cinstit ? Când o bănuia pe Fecioară de faptă urâtă și rușinoasă nu suferea s-o țină lângă el; dar când a scăpat de această bănuială nici nu s-a mai gândit s-o lase, ci a ținut-o și a slujit întregii iconomii a întrupării Domnului”. În viața lui Iosif s-a produs o schimbare a scării valorilor. Viața lui se concentrează acum spre împlinirea planului revelat de mesagerul divin: slujirea lui Isus, ca tată ocrotitor. Întreaga sa existență de acum înainte va fi orientată și orânduită spre binele și grija Pruncului divin și a Preasfintei Sale Mame, Maria.

Credința este aceea pe care se fundamentează ascultarea eroică a lui Iosif: din clipa în care a înțeles care este voința lui Dumnezeu, a luat decizia de a împlini imediat voința divină și într-un mod cât mai fidel. În momentul în care decizia este luată, drumul vieții lui Iosif este limpede. El este un om „dintr-o bucată” care se pune total în slujba lui Dumnezeu: inima, mintea și trupul său de acum înainte sunt instrumente prin care Dumnezeu va împlini planul Său de mântuire. Iosif are privirea îndreptată mereu spre Dumnezeu prin Isus și Maria, el trăiește astfel o fericire dezinteresată născută din iubire și fundamentată pe iubire.

4. Iosif unicul martor al Nașterii Domnului

„Și nu a cunoscut-o până ce ea L-a născut pe Fiul ei. Și I-au pus Acestuia numele Isus” (Mt. 1,25)

Pentru că era „din casa și din neamul lui David”, Iosif împreună cu Maria trebuie să se „înscrie” la Betlehem împlinind astfel profeția cu privire la locul de origine al Celui care va să fie „Stăpânitor peste Israel” (Mi. 5,1). Iosif este unicul martor ocular al nașterii miraculoase în peștera din Betlehem. Pruncul-mântuitor se naște din mamă-fecioară, în frig, în sărăcie, în slăbiciunea umană. Numai o credință puternică putea accepta toate acestea. Sf. Iosif, om al rugăciunii, și-a petrecut întreaga-i viață în rugăciune liniștită și contemplație. Misterul Nașterii nu-l va putea pătrunde nimeni atât de profund ca și aceea care a devenit „mai cuprinzătoare decât cerurile”, „ieslea cuvântătoare”, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maria. În fața priveliștii Nașterii Domnului, Iosif rămâne în contemplație, în liniște, plin de reverență. Orice cuvânt omenesc e de prisos, mintea umană își oprește firul rațiunii în fața Misterului de necuprins. Cu ochi înlăcrimați de emoție sfântă, Iosif va fi primul bărbat spre care ochii luminoși ai Nou-născutului se vor îndrepta. El va fi cel dintâi muritor care va avea harul de a contempla chipul Fiului lui Dumnezeului în brațele Preacuratei Sale Mame, Maria. Și el, cu brațe tremurânde va avea fericirea de a-L legăna, de a-L ridica spre sfântă sărutare.

Liniștea lui Iosif învăluie misterul maternității Mariei și misterul Pruncului-Emanuel. Mistere ascunse celor mari și înțelepți, dar descoperite celui smerit, credincios și ascultător. Lui Avraam, care primise promisiunea de a deveni „tată a multor neamuri” (cf. Gen. 17,5), Dumnezeu îi ceruse în semn de fidelă ascultare să jertfească pe unicul său fiu, Isaac (Gen. 22,1-18). Lui Iosif i se cere să renunțe a avea fii pe cale naturală, pentru a putea deveni tată al Aceluia prin care toți oamenii vor putea deveni fii ai lui Dumnezeu-Tatăl.

5. Iosif părinte, educator și formator

Iosif, acceptând-o pe Maria, Îl acceptă implicit pe Isus drept fiu, conferindu-I astfel descendența regală, acceptă misiunea paternă de a-I „pune numele” Isus (Jehoshua’, „Dumnezeu mântuiește”) și de a-I fi părinte ocrotitor, educator, formator. În timp, relația tată-fiu bazată pe iubirea dar și pe autoritatea paternă a fost aceea care a format personalitatea tânărului Isus. În familie a învățat să vorbească, să se roage, să citească Scripturile. La școala lui Iosif și a Mariei, Pruncul Isus și-a descoperit propria identitate iudaică, a primit noțiunile elementare de credință, în spiritul respectului față de legea divină. La plinirea timpului, va veni și ceasul la care Isus, deplin conștient de propria-I vocație, va urma Calea Sa. Desigur, în personalitatea Sa a rămas imprimată (sigilată) figura liniștită, blândă și ocrotitoare a tatălui Său. Atitudinea Sf. Iosif, cuvintele sale, privirile sale, gesturile sale, s-au reflectat cu siguranță în cuvântările și predicile lui Isus, în privirile Sale asupra celor mici, săraci, bolnavi, în gesturile de binecuvântare, de frângere a pâinii, în atitudinile Sale: dorința de a împlini voința divină în ascultare și smerenie, rugăciunea intensă în momentele dificile, curajul de a combate fărădelegea, nedreptatea, fățărnicia fariseilor…Într-adevăr Sf. Iosif nu a contribuit la generarea lui Isus după trup dar se poate afirma că a contribuit esențial la formarea Sa ca om, ajutându-L să treacă în mod firesc de la relația paternă umană, apelativul „tată” adresat Sf. Iosif, la cel de „Abba”-Tată adresat lui Dumnezeu-Tatăl.

Asemănător Mariei, care a continuat întreaga-i viață să reafirme acel „Fie mie după cuvântul Tău” (Lc. 1,38), ascultarea tacită a lui Iosif se manifestă prin disponibilitatea totală, în orice moment din zi sau din noapte al vieții sale. Iosif este atât de liber și desprins de cele lumești, încât Dumnezeu îi poate vorbi oricând și îl poate trimite oriunde.

Iubiți credincioși,

La lumina staturii spirituale a Sf. Iosif așa cum ne este înfățișată din Evanghelia de la Matei, să ne îndreptăm acum privirea asupra trăirii noastre creștinești.

Am privit pe Iosif cel drept care rămâne tare în încercările vieții și perseverează în a căuta Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui (Mt. 6,33), punându-le mai presus decât dreptatea lumii. Încercarea lui Iosif cere o jertfă interioară pe care el și-o asumă cu tărie și răbdare.

Să ne întrebăm, la lumina acestui exemplu, cum primim încercările și suferințele pe care le permite Dumnezeu în viața noastră? Știm să iertăm jignirile, pagubele sau neplăcerile pe care ni le cauzează alții?

Să-l rugăm pe Sf. Iosif cel drept și răbdător să ne mijlocească harul tăriei în încercări, al răbdării și iertării creștinești, să deprindem blândețea și dragostea de aproapele, stăpânind pornirile violente, înfrânând ura și alungând mânia.

Am remarcat curăția sufletească a Sf. Iosif care îi conferă o relație permanentă de comuniune cu Dumnezeu, manifestată prin ascultare smerită și disponibilitate totală în orice moment din zi și din noapte a vieții sale.

Să-i cerem Sf. Iosif să ne mijlocească harul de a trăi restul vieții noastre într-o desăvârșită curăție sufletească, împotrivindu-ne ispitelor necurate, ferindu-ne privirea și auzul de orice rău, stăpânindu-ne limba de la vorbe necuviincioase.

Să-l rugăm de asemenea pe acela care a împlinit cu fidelitate poruncile dumnezeiești și îndemnurile mesagerului divin, să ne dobândească harul ascultării față de poruncile dumnezeiești, poruncile Bisericii și față de îndrumătorii spirituali.

Credința este piatra de temelie pe care se clădește viața în ascultare a lui Iosif. Încercările grele, valurile tulburi ale vieții sale, nu au reușit să-i zdruncine stânca credinței.

Este oare credința noastră piatra de temelie și pentru viața noastră? Cum ne comportăm atunci când credința noastră este pusă la încercare, atunci când credința și Biserica catolică sunt calomniate, ponegrite, acuzate?

Să-i cerem Patronului Bisericii universale să ne mijlocească harul de a crește și a ne întări și a rămâne statornici în mărturisirea credinței noastre până la moarte.

Sf. Iosif, icoana sfințeniei, pilda dreptății și oglinda virtuților să ne mijlocească darul unei vieți în sfințenie, păzind poruncile divine din iubire față de Dumnezeu și făcând fapte de caritate din iubire față de aproapele.

Smeritul purtător de grijă al Fiului lui Dumnezeu, a păstrat cu sfințenie în adâncul inimii sale tainele încredințate de Dumnezeu. Nu a căutat cinstea lumii și lauda oamenilor, ci a căutat să placă lui Dumnezeu și să împlinească cu sfințenie misiunea încredințată.

Să-i cerem să ne dobândească și nouă virtutea smereniei, pentru a putea îndura uneltirile și batjocura din partea lumii și a lucra numai pentru mărirea lui Dumnezeu, fără a ne lăsa ispitiți de mândria, onoarea, și lauda oamenilor.

Rămânând perseverent în rugăciune în diferitele momente ale vieții: în familie, la muncă, în călătorie, chiar și în somn, Sf. Iosif și-a transformat astfel, întreaga viață în rugăciune. În rugăciune a primit darul cunoașterii voinței lui Dumnezeu și prin rugăciune a primit tăria de a o împlini și cu rugăciune L-a primit pe Fiul Celui Preaînalt, născut om neputincios în peștera din Betlehem.

Să reflectăm asupra vieții noastre de rugăciune: Cât timp ne rugăm zilnic? Avem un program de rugăciune? Ne rugăm creștinește la fiecare masă? Participăm cu evlavie la Sf. Liturghie în duminici și sărbători?

Să-i cerem apărătorului neobosit al lui Hristos să ne mijlocească spiritul evlaviei și al rugăciunii pentru a putea alunga din inimile noastre dorințele deșarte iar din mintea noastră să alunge toate gândurile netrebnice. Să-I închinăm Atotputernicului Dumnezeu toate acțiunile noastre, munca noastră și somnul nostru, ziua noastră întreagă. Să ne rugăm zilnic cu zel și ardoare, iar sufletul nostru să-l menținem în statul harului sfințitor prin Taina Spovezii și a Euharistiei.

Am dorit să ne oprim în acest an asupra Sfântului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare Maria, deoarece prin voia Bunului Dumnezeu, este patronul Eparhiei noastre încă din vremea primului episcop de Gherla (Armenopoli), P.S.S. Ioan Alexi, instalat la 7 septembrie 1856. De asemenea, la 8 decembrie 1870, Sf. Iosif a fost proclamat de către Sf. Părinte Papa Pius al IX-lea, Patronul Bisericii Universale.

Iosif cel drept este părintele nostru în credință prin ascultare. Drumul spiritual al lui Iosif poate constitui un model pentru fiecare dintre noi, corespunzător propriei chemări: pentru părinți și educatori în familiile creștine, chiar și pentru familiile care nu pot avea copii, pentru persoanele consacrate, pentru toți iubitorii de Dumnezeu. Tăria credinței, răbdarea în încercări și frământări, înțelegerea propriei vocații, răspunsul în deplină ascultare, acceptarea și împlinirea cu sfințenie a misiunii încredințate constituie tot atâtea raze de lumină pe drumul vieții noastre de creștini botezați.

În cadrul evanghelic, Iosif dispare foarte discret în clipa în care rolul său s-a încheiat. Iosif nu ține predici, nu face vindecări, nu face minuni sau profeții, Iosif nu spune un cuvânt dar trăiește din plin viața sa spirituală, relația sa personală cu Dumnezeu, alături de Maria și Isus. Iosif este un contemplativ; privește, ascultă, reține, meditează în sufletul său și în comuniune cu Maria. Iosif, smerit slujitor, apare doar pentru a-și împlini punctual rolul său de tată ocrotitor și apoi dispare ca un servitor care după ce și-a îndeplinit slujirea față de stăpânul său se retrage, trăind doar din bucuria de a fi adus bucuria celorlalți.

În Împărăția cerurilor fiecare se bucură de bucuria celorlalți, afirma Sf.Toma de Acquino, nimeni nu se uită la sine, ci se bucură de ceea ce Dumnezeu a creat în celelalte persoane. Să privim cu bucurie spirituală ceea ce Dumnezeu a sădit în sufletul preaînțeleptului Iosif și să trăim cu bucuria de a descoperi chipul lui Dumnezeu în sufletele fraților noștri.

Cu suflete pline de mângâiere spirituală să ne întoarcem acum la bucuria creștinească a Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului în marea Familie a Bisericii. Să purtăm, ca-ntr-o iesle vie, în sufletele noastre prezența lui Isus și să petrecem Sfintele Sărbători sub privirea Preacuratei Fecioare Maria, Mama Bisericii și sub ocrotirea blândului Iosif Patronul Bisericii.

„Această zi preasfințită / Și Sărbătoare mărită / Urăm la toți să ne fie / Întru mulți ani cu bucurie!”

Sărbători fericite cu bogăție de haruri cerești și sfântă bucurie întru mărita sărbătoare a Nașterii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos!

Încredințându-vă de părinteasca rugăciune și încredințându-mă rugăciunilor voastre, vă împărtășesc arhiereasca binecuvântare,

+ Florentin