Pastorala de Crăciun a PS Alexandru Mesian

Scrisoare pastorală de Sărbătoarea Nașterii Domnului – 2003
PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic
al Eparhiei de Lugoj

ALEXANDRU
Din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei
Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei Lugojului

Onoratului cler
și iubitului popor credincios
har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
și de la Domnul nostru Isus Cristos

«Și intrând în casă, au văzut Pruncul împreună cu Maria, mama lui,
și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând visteriile lor,
I-au adus lui daruri: aur, tămâie și smirnă» (Mt 2, 11)

Iubiți frați întru preoție!
Iubiții mei fii sufletești!

În noaptea Sfântă de Crăciun se împlinește promisiunea făcută de Dumnezeu din vechime. Timpul așteptării a luat sfârșit și Preacurata Fecioara Maria a adus în lume pe Mesia, Cristos Domnul.

Isus se naște pentru întreaga umanitate care este în căutarea libertății și a păcii; se naște pentru fiecare om aflat sub jugul păcatului, pentru fiecare dintre noi și pentru familiile noastre, pentru toți oamenii, deoarece toți au nevoie de mântuire .

În toate bisericile, de Crăciun se înalță cântări de preamărire și de bucurie, către Dumnezeu pentru că l-a trimis pe Fiul Său unic ca Mântuitor al omenirii.

Imaginea Sărbătorii Crăciunului are în centrul său un copil născut într-o iesle sărăcăcioasă. Cine poate să se gândească că acea fragilă făptură este Isus Cristos Fiul celui prea Înalt (Lc 1,32). Singura Fecioara Maria, este Cea care cunoaște adevărul. În această zi de sărbătoare și noi putem cunoaște în chipul Micului Prunc fața umană a lui Dumnezeu. Chiar și noi oamenii mileniului trei, putem să-l cunoaștem, să-l privim și să-l contemplăm pe Cristos prin privirea Feciorei Maria. Sărbătoarea Nașteri Domnului poate deveni și pentru noi o școală de credință, de viață și de iubire.

Împăratul cerurilor nu vine în lume ca să primească onoruri și daruri lumești ci vine: «pentru noi oameni și pentru a noastră mântuire» (Crezul Nicean). Pruncului Isus nu i se dă din partea omeniri nici măcar o cameră încălzită ci o peșteră rece în care se adăpostesc vitele.

Iosif și Maria, ajunși la Betleem, zadarnic au înconjurat piața bătând din poarta în poartă, au fost refuzați de toți. Erau mulți pelerini veniți din toate părțile iar locurile erau ocupate. În această situație au ieșit din oraș și s-au îndreptat spre o peșteră din Câmpia Betleemului, aici se va naște Fiul lui Dumnezeu.

În aceste locuri erau adunați păstori pe lângă focuri să se încălzească. «Deodată s-a făcut lumină mare și iată un înger al Domnului s-a înfățișat înaintea lor. Ei s-au înfricoșat cu frică mare… iar îngerul le-a zis: „nu vă temeți căci iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Cristos Domnul, în cetatea lui David”», (Lc 2, 9-11).

Îngerul le spune semnul după care-l vor cunoaște: Acesta să vă fie semnul: veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle, (Lc 2, 12). Deodată cu îngerul s-au unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oamenii de bunăvoire! (Lc 2, 14).

După ce au plecat îngeri, păstori au zis unii către alții, să mergem la Betleem, să vedem ce ni s-a spus și ce ne-a făcut nouă Domnul și venind au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle. Văzându-l pe Copil au vestit cele ce le-a spus lor îngerul despre Prunc. Toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către pastori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte în inima ei, (Lc 2, 15).

Iubiți credincioși

Pruncul aflat în sărăcia unei iesle este Semnul lui Dumnezeu. Au trecut de atunci mii de ani, dar Semnul a rămas același pentru toți oamenii și pentru noi. Acest Prunc Isus Cristos, este un Semn de speranță pentru întreaga familie umană, este un Semn de pace pentru cei care suferă de pe urma certurilor și a războaielor, este un Semn de eliberare, pentru cei săraci și robiți. Acest Prunc este un Semn de îndurare pentru cei cuprinși în cercul vicios al păcatului, un Semn de iubire pentru cel abandonat în singurătate. Acest Copil mic și fragil, umil și tăcut, este un Domn Puternic, este Fiul lui Dumnezeu, care din iubire față de noi s-a făcut om.

Ar putea oare inimile noastre să rămână insensibile înaintea Mântuitorului care se naște pentru noi? De mai bine de două mii de ani, răsună cântecul Profetului Isaia: poporul care umbla în întuneric, a văzut lumină mare, și celor care locuiau în latura și umbra morții, le-a strălucit lumină (Is 9,1). E timpul să ne întrebăm și noi cu toată seriozitatea, ce este și cine este această lumină? Puteau cerul și pământul să rămână în tăcere în strălucirea nopții sfinte? Puteau îngeri să se abțină de-a întona cântări de mărire noului născut? Pot inimile și glasurile noastre să tacă, să nu contemple pe Creatorul nostru, care tremură de frig așezat pe un braț de fân într-o iesle sărăcăcioasă dintr-un grajd din Betleem? Desigur nu puteau rămâne indiferente! Noi oamenii nu putem să rămânem insensibili înaintea Cuvântului veșnic al Tatălui de la care provin toate. Aceste sunt câteva întrebări arzătoare care trebuie să pătrundă în sufletele și inimile noastre în această zi a Crăciunului.

Iubiți credincioși

Să cerem Mântuitorului nostru, în ziua nașterii Sale, lumina cea adevărată care…luminează pe tot omul (Io 1, 9), pentru a înlătura întunericul din inimile noastre. Să-L adorăm, așa dar, pe Pruncul Isus din ieslea din Betleem, prezent pe altarele noastre în Taina Sfintei Euharistii, oferindu-i dragostea și credința noastră în semn de omagiu și de mulțumire. Să-i cerem lui Isus Cristos, harul de-a putea da mărturie despre Lumina cea Adevărată. Prin taina Sfântului Botez, toți am devenit creștini, iar misiunea fiecărui creștin este de-a da mărturie despre Cristos, Lumina cea Adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume.

Sărbătoarea Crăciunului, trebuie să ne dea curaj să nu ne mai temem de-a ne mărturisi credință în Cristos. Să ne aducem aminte de cuvintele evangheliei după Ioan: iar la câți l-au primit le-a dat puterea ca să fie fii ai lui Dumnezeu, celor ce cred în numele lui (Io 1, 12). A fi creștini adevărați înseamnă a primi adevăratul mesaj al sărbătorii Nașterii Mântuitorului, adică a primi și a dărui iubirea. Înseamnă a ne angaja să construim o civilizație nouă, civilizația iubirii, care să transforme societatea în bine. Dacă vrem să reînnoim societatea, trebuie să învățăm să devenim și noi Magi să învățăm să dăruim cu bucurie, nu doar ceva din bunurile noastre materiale, ci în mod special iubire, solidaritate, cuvinte bune, prietenie și rugăciune. Trebuie să învățăm să parcurgem drumul făcut de magi spre Cristos, călăuziți fiind fiecare dintre noi de steaua conștiinței noastre, să dăruim mereu cu inimă largă, cu generozitate pentru că numai așa ne putem îmbogăți în Domnul.

Pentru Dieceza noastră de Lugoj Sărbătoarea Crăciunului din acest an 2003, marchează împlinirea a 150 ani de la înființarea ei de către Papa Pius al IX-lea prin Bula Apostolicum ministerium din 26 Noiembrie 1853. Încă o dată aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate harurile care ne-a acordat în acest timp și-L rugăm să binecuvinteze această Dieceză în sfânta sa misiune.

Cu aceste gânduri și părintească dragoste, adresez fiecăruia dintre dumneavoastră, iubiți frați întru Cristos, slujitori ai sfintelor altare și frați creștini, sfinte bucurii din bucuria Nașteri Domnului, iar Preacurata Fecioara Maria să ne ia sub ocrotirea Sa maternă.

Vă dorim să petreceți Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului și ale Anului Nou 2004 cu sănătate și belșug de haruri cerești.

Harul Domnului Nostru Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Spiritului Sfânt să fie cu voi cu toți. Amin!

Cu arhierești binecuvântări,

Alexandru
Episcop de Lugoj

Dată la Reședința Noastră Episcopală din Lugoj, la Praznicul Nașterii Domnului, Anul Domnului 2003.