Pastorala de Crăciun a IPS Lucian Mureşan

Scrisoare pastorală cu ocazia Crăciunului 2002
IPS Lucian Mureșan, Arhiepiscop greco-catolic
al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș

„Trecut-a umbra Legii, când Darul a venit…”

Preacucernici frați preoți,
Iubiți fii sufletești,

Stihira dogmatică a versului 2 ne oferă cadrul meditației ocazionate, și-n acest an, de marea sărbătoare a Nașterii Răscumpărătorului: „Trecut-a umbra Legii, când Darul a venit; că precum rugul cel aprins nu se mistuia, așa și tu, Fecioară, ai născut și fecioară ai rămas. În locul stâlpului de foc, a răsărit Soarele dreptății; în locul lui Moise, Cristos, mântuirea sufletelor noastre”.

„Umbra Legii” înseamnă nedesăvârșirea Legii Vechiului Testament. Vechea Alianță cuprinde cele zece porunci ale lui Dumnezeu și o serie întreagă de prescripții referitoare la cultul religios și la ordinea socială a poporului ales. „Legea este bună” (I Tim 1,8), „Legea este sfântă și porunca este sfântă și dreaptă și bună” (Rom 7,12), spune Sfântul Pavel, dar fără harul lui Cristos, faptele Legii nu se pot justifica în fața lui Dumnezeu; ele nu au posibilitatea de a dobândi mântuirea veșnică. Același Apostol Pavel spune că „dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Cristos a murit în zadar” (Gal 2,21).

Legea însă a fost un pedagog care a condus la Cristos; „Sfârșitul Legii este Cristos, spre îndreptarea a tot celui ce crede” (Rom 10,4). Nedesăvârșită fiind, Legea a fost ca o umbră. La oficiul liturgic din seara Nașterii se cântă: „Dumnezeu în trup s-a arătat celor ce ședeau în întuneric și în umbră, născându-se din Fecioara” (Stihira I, de la Litie). „Umbra Legii” ascundea în sine, ca pe o nedeslușită promisiune, venirea în lume a harului, întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Sfântul Ioan Damaschinul, autorul stihirilor dogmatice ale celor opt versuri, descrie cum „a trecut umbra Legii” și cum „a venit Darul”: „Prin bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl, Fiul Unul-Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel care este în sânul lui Dumnezeu și al Tatălui, cel deoființă cu Tatăl și cu Sfântul Spirit, Cel mai înainte de veci, Cel fără de început, Cel care era dintru început și era cu Dumnezeu, se coboară aplecând cerurile, adică smerind fără să smerească înălțimea Lui cea nesmerită, se coboară spre robii Lui printr-o coborâre inexprimabilă și incomprehensibilă. Căci aceasta înseamnă coborârea. Și fiind Dumnezeu desăvârșit, se face om desăvârșit și săvârșește cea mai mare noutate din toate noutățile, singurul nou sub soare, prin care se arată puterea nemărginită a lui Dumnezeu. Căci ce poate fi mai mare decât ca Dumnezeu să se facă om? Și Cuvântul s-a făcut fără schimbare trup din Spiritul cel Sfânt și din Maria sfânta pururea Fecioară Născătoarea de Dumnezeu”. Așa a venit la noi Darul cel mai de preț pe care ni l-a făcut cerul.

Ca să arate că Legea a fost pedagog spre Cristos, Sfântul Ioan Damaschinul se folosește de niște prefigurări ale Vechiului Legământ, care-și află desăvârșirea în Noul Legământ. Se vorbește despre „rugul cel aprins care nu se mistuia”, de „stâlpul de foc”, de Moise.

„Rugul aprins care nu se mistuia” este o imagine a Maicii Domnului, cea pururea fecioară. Pe muntele Horeb, lui Moise i se arată îngerul Domnului într-o pară de foc ce ieșea dintr-un rug; rugul ardea, dar nu se mistuia (cf Ieș 3,3). Îngerul Domnului, aici, ca și-n alte cazuri, apare în locul lui Dumnezeu însuși. Părinții Bisericii acceptă în unanimitate că vederea îngerului în mijlocul rugului aprins care nu se mistuia, prefigurează întruparea Fiului lui Dumnezeu din Maria, fără ca acesteia să i se strice pecețile fecioriei.

Din bogata imnologie liturgică citez două texte care argumentează învățătura Bisericii: „Minune i s-a arătat lui Moise, văzătorul de cele sfinte, rug și foc mistuitor, care, la plinirea timpului, din Fecioară neprihănită se va vedea” (din Utrenia Buneivestiri); sau: „Moise a cunoscut în rug taina cea mare a nașterii tale, Preasfântă curată Fecioară” (Acatistul Buneivestiri, Cânt. 8).

„Stâlpul de foc” a fost, pentru poporul lui Israel la pregătirea trecerii prin Marea Roșie, un semnal luminos pe timp de noapte, iar „stâlpul de nor” un semnal pe timp de zi, pentru ca Israel să poată călători zi și noapte. Din stâlpul de foc și de nor privea Domnul spre poporul său, pe care-l conducea spre pământul făgăduinței. Domnul devine astfel călăuza poporului Său prin deșert și un prieten care, prin prezența Sa, îi îmbărbătează pe fiii lui Israel a căror credință este încă șovăielnică. Stâlpul de foc și de nor o semnifică pe Maica Domnului, cea care a purtat și-L poartă pe Domnul, „Soarele dreptății”, în fruntea poporului care așteaptă mântuirea. Ea L-a purtat și-n această noapte sfântă în Betleemul vieții noastre, unde ni se descoperă atât cât putem cuprinde „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”.

În aceste două popasuri biblice este implicat direct Moise, supranumit „Văzătorul de Dumnezeu”. În felul acesta Moise devine un personaj ce prevestește plinirea: Cristos Cel născut din Fecioara Maria fără a-i strica pecețile fecioriei; Cristos, Soarele dreptății, care luminează, conduce și mântuiește pe oamenii pentru care s-a întrupat; Cristos, noul Moise, Cel născut în sânurile Tatălui mai înainte de toți vecii și din Maria „la plinirea timpului”.

Aceasta este „cea mai mare noutate dintre toate noutățile”. Ea ne îndeamnă la dumnezeiască celebrare și-n acest an!

Iubiți fii sufletești,

În inima sărbătorii Crăciunului stă Isus Pruncul, adorat, vegheat și ocrotit de Mama Lui. În peștera Betleemului chipul maternității divine a Mariei strălucește din plin. Cel născut din Fecioara Maria este Fiul lui Dumnezeu; acesta este motivul pentru care Maria este Maica Domnului sau Născătoarea de Dumnezeu. Maternitatea divină devine sinonimă cu fecioria; „calitatea de Mamă a lui Dumnezeu o are Maria, fiindcă a născut pe Fiul lui Dumnezeu, dar această naștere n-a atins fecioria Născătoarei, făcând-o mamă în înțelesul omenesc al cuvântului; pierderea fecioriei ar fi însemnat că Cel născut nu era Dumnezeu; păstrarea fecioriei înseamnă că Cel născut era Dumnezeu, care nu se putea naște altfel”.

Acestei Mame și Fecioare, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea i-a închinat, la începutul celui de-al 25-lea an al pontificatului său, Scrisoarea apostolică „Rosarium Virginis Mariae”, având ca mesaj contemplarea chipului lui Cristos împreună cu Maria, prin redescoperirea comorii rugăciunii Rozariului. Prin urmare, începând cu octombrie anul acesta și până în octombrie anul viitor, Papa a declarat Anul Rozariului, astfel ca „prin cinstirea Mamei, Fiul să fie cunoscut, iubit, preamărit precum se cuvine” (LG, 66). Printr-o contemplație continuă a principalelor mistere mântuitoare din viața lui Isus, Maria ne introduce în mod natural într-o relație „de prietenie” cu El, făcându-ne părtași strălucirii chipului Lui în noi. În acest sens, un mare apostol al Rozariului, fericitul Bartolo Longo spunea: „Așa cum doi prieteni care se întâlnesc des ajung să semene chiar și în obiceiuri, tot la fel și noi, conversând în mod familiar cu Isus și cu Fecioara, meditând misterele Rozariului, și trăind împreună aceeași viață în Sfânta Împărtășanie, putem să devenim, atât cât ne permite nimicnicia noastră, asemenea lor, și să învățăm de la aceste extraordinare modele să trăim în mod umil, sărac, tainic, răbdător și desăvârșit”.

Vă îndemn pe toți, copii, tineri, vârstnici, bolnavi și lipsiți, preoți și persoane consacrate, familii și comunități parohiale: „luați din nou în mâini cu încredere șiragul Rozariului, redescoperindu-l la lumina Scripturii, în armonie cu Liturgia, în contextul vieții de zi cu zi” (RVM, 43).

Iubiții mei,

Anul care a trecut cu ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu a fost pentru Biserica noastră un an în care am mai trimis 12 tineri lucrători în via Domnului, în care am făcut peste 28 de vizite pastorale în diferite parohii ale Arhidiecezei Blajului, sfințind locuri de biserică, sau consacrând biserici noi. Toate acestea ne susțin speranța că Dumnezeu care nu ne-a părăsit în anii cumpliți de prigoană și de interzicere a Bisericii noastre, nu ne părăsește și nu ne lasă nici acum. În toate aceste vizite, bucuria credincioșilor a fost mare!

Am salutat în cursul primei jumătăți a lunii octombrie a acestui an vizita, la Roma, a Preafericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care consideră Cetatea Eternă „locul obârșiei noastre ca neam”, și unde, la Liturghia prezidată de Sfântul Părinte Papa, duminică 13 octombrie, a spus: „La noi, în România, îndeosebi după vizita Sanctității Voastre, continuăm dialogul și cooperarea cu frații greco-catolici și romano-catolici, pentru a da mărturie comună despre Evanghelia iubirii lui Cristos în societatea românească de astăzi, în care libertatea credinței trebuie să fie unită cu responsabilitatea comună pentru unitatea creștină, pentru viața și demnitatea persoanei umane, a familiei și a poporului român”.

Papa a asigurat că România, „pământ roditor de bine, pe care tradiția o numește cu frumosul titlu de Grădină a Maicii Domnului, este în inima Episcopului Romei”.

Cu siguranță, dragii mei, că aceste vizite vor rodi în timp, spre folosul poporului nostru și al Bisericii lui Cristos.

Toți fiii Bisericii noastre salută, ca pe o dorită împlinire, aderarea țării noastre la Pactul Atlanticului de Nord, precum și posibilitatea încadrării în celelalte structuri europene. Nu a însemnat oare Unirea noastră cu Biserica Romei tocmai un prim pas pe acest drum, făcut, iată, cu 3oo de ani în urmă? Este timpul să arătăm Europei și lumii întregi hotărârea noastră, a tuturor românilor, pentru dreptate, respectul persoanei și al colectivităților umane, spiritul de toleranță și bunăînțelegere. Binecuvântarea lui Dumnezeu va fi cu noi!

Cu inimile calde, deschise și iubitoare, adunați cu toții în jurul ieslei cu Pruncul Răscumpărător, vegheat de Maria și Iosif, să aflăm desfătarea tainică în lăuntrul grajdului-peșteră, să privim cele din rai unde să ne mutăm cu mintea și cu dorințele, cântând plini de nemărginită bucurie: „Cristos se naște, măriți-L; Cristos din ceruri, întâmpinați-L; Cristos pe pământ, înălțați-vă!”

Vin la voi toți, binecredincioși fii, cu dragoste, cu binecuvântare, cu colind duios și cu alese doriri de bine, pace și bunăstare.

Al Vostru,

+ Lucian
Arhiepiscop și Mitropolit

Dată în Reședința Mitropolitană din Blaj,
la marea sărbătoare a Nașterii Domnului, 25 decembrie 2002