Pastorala de Crăciun a IPS Ioan Robu

Scrisoare pastorală cu ocazia Crăciunului 2002
IPS Ioan Robu, Arhiepiscop romano-catolic
al Arhidiecezei de București

Iubiți frați și surori din Arhidieceză,

Cu Sfânta Liturghie din noaptea de Crăciun începe în Biserica noastră Catolică Sărbătoarea solemnă a Nașterii Domnului. Această tradiție de a ne aduna la o anumită oră din noapte, sau la miezul nopții, s-a inspirat din cuvintele Scripturii Vechiului și Noului Testament care fac referință la noaptea în care ne aflăm, când suntem lipsiți de lumina lui Cristos, și la noaptea în care păstorașii au primit de la îngerul Domnului vestea nașterii lui Isus, Răscumpărătorul lumii.

Faptul că ne adunăm în oră de noapte la biserică pentru începutul Sărbătorii Crăciunului arată că suntem dispuși să ne însușim această dublă semnificație a nopții: sutem acolo împreună pentru a recunoaște cu umilință că fără Cristos ne aflăm în noaptea cea mai întunecată, și pentru a recunoaște că păcatele noastre ne fac să ne simțim în noapte.

În același timp, însă, Liturghia celebrată într-o astfel de oră de noapte vrea să arate că noi dorim să ne identificăm cu păstorii care au avut harul să fie destinatarii acestei nemaiauzite vești: „Astăzi vi s-a născut Mântuitorul în cetatea lui David; el este Mesia, Domnul.”

Astfel relatarea despre păstori, transmisă nouă de Evanghelistul Luca, ne ajută să ne apropiem și să contemplăm Misterul Nașterii lui Cristos. „Îngerul le-a spus păstorilor: Și iată semnul care vă este dat: veți găsi un Prunc înfășat și culcat în iesle. Păstorii vorbeau unii către alții: Să mergem dar până la Betleem și să vedem lucrul acesta ce s-a făcut, pe care Domnul ni l-a făcut nouă cunoscut. Și, grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle… Și s-au întors păstorii slăvind și lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte le-au auzit și le-au văzut” (Luca 2).

Noi suntem atașați de colindele și de bradul de Crăciun și de alte obiceiuri legate de această Sărbătoare; dar să nu uităm că toate acestea, și mai ales relatarea Evangheliei despre păstori, vor să ne apropie de Misterul Crăciunului, care este centrat pe Nașterea lui Isus care vine într-o iesle; Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om; atotputernicia a devenit fragilă în Pruncul Isus; Misterul Crăciunului: Cuvântul s-a făcut trup omenesc; Misterul iubirii lui Dumnezeu: nemurirea în trup muritor… În fața misterului de credință ni se dă bucuria contemplării și a preamării lui Dumnezeu.

Contemplând Nașterea Mântuitorului, încercăm să citim ceea ce nu este scris, să descoperim ceea ce este invizibil, să auzim cuvântul tăcerii, să ne stabilim în bucuria credinței și să punem adânc în ființa noastră, ca pe un curat izvor de speranță, acest adevăr: Pruncul din iesle este Dumnezeu Mântuitor, unicul mântuitor.

Privim cu ochii credinței la Pruncul din iesle, la pâinea-ostie de la Sfânta Liturghie, și spunem în contemplare: Tu ești Domnul meu și Dumnezeu meu!

Aici trebuie să ajungem de Crăciun, la acest interior față în față cu Dumnezeu care s-a făcut om; care, ca Prunc, a devenit total dependent de oameni, cum de altfel este dependent de noi și în Sfânta Euharistie: poate fi adorat sau nu, primit sau uitat. În acest față în față cu Dumnezeu făcut om, înțelegem de unde izvorăște porunca iubirii de aproapele: devenind om, El este prezent în fiecare om. Îl găsim pe Dumnezeu în celălalt de lângă noi, orice chip ar avea, așa cum îl găsim sub chipul pâinii euharistice. Iată marea lecție a Crăciunului!

Așa o înțelegem pe Tereza de Calcutta și prin ea pe toți care s-au aplecat cu sfințenie asupra celor mai din urmă dintre bolnavi și suferinzi, căci „vedeau” și în ei, ca și în alții, chipul lui Cristos.

Contemplându-L pe Cristos Pruncul din iesle, recunoscându-L în toți oamenii și în Euharistie, noi putem spune că îl primim pe El care a venit între noi ca fiind Lumina cea adevărată, pentru a ne povățui și călăuzi și pentru a ne spune cine suntem.

La Sfânta Liturghie din ziua de Crăciun citim aceste cuvinte din Evanghelia Sfântului Ioan: „Celor care l-au primit, care cred întru numele Lui, le-a dat puterea să devină fii ai lui Dumnezeu”; „Și din plinătatea Lui noi toți am primit har după har”.

Iată, deci, că pentru că l-am primit, prin botez și prin credință, suntem fii ai lui Dumnezeu; frați cu Cristos și, ca atare, din plinătatea Lui am primit har după har.

Cine poate să descrie harul și ce se întâmplă în secretul unei persoane care se pune față în față cu Dumnezeu, se lasă călăuzit de El și-L primește pe Dumnezeu? Harul și lucrarea sa tainică își fac dovedită existența prin roadele ulterioare, care devin vizibile, palpabile. Cine poate descrie harul de care a fost plină Sfânta Fecioară Maria atunci când a spus: „Fie mie după cuvântul Tău”? Dar, de când l-a născut pe Isus – Fiul lui Dumnezeu făcut om, noi o salutăm spunându-i: „Binecuvântat este rodul trupului Tău”!

Și noi am primit har după har, cum spune Sfântul Ioan. Am primit atâtea haruri în viața noastră; la acestea se adaugă și harul acestui Sfânt Crăciun, când din nou contemplăm Nașterea Domnului; când din nou stăm în dialog de credință față în față cu Dumnezeu făcut om; când, de la recunoașterea și iubirea lui Dumnezeu făcut om, trecem la recunoașterea și iubirea chipului lui Dumnezeu din toți oamenii și din Euharistie. Iar harul acestui Crăciun să ne pregătească pentru a primi, mai departe, har după har.

Misterul Nașterii Domnului, celebrat cu solemnitate în noaptea și ziua de Crăciun, este preluat și făcut prezent și în afara acestor sărbători, prin rugăciunea rozariului, această salbă de mistere din viața Răscumpărătorului nostru, propusă nouă tuturor spre contemplare și preamărire a lui Dumnezeu; rugăciunea rozariului, care există în Biserică și stă la îndemâna noastră, pentru că avem lumina acestui adevăr: „Astăzi ni s-a născut Mântuitorul”.

Tuturor din Arhidieceză vă doresc un Crăciun binecuvântat și un An Nou bogat în haruri.

Sărbători Fericite,

Cu binecuvântare, al vostru
Arhiepiscop
+ Ioan Robu