Pastorala de Crăciun a IPS Ioan Robu

Scrisoare Pastorală cu ocazia sărbătorii
Nașterii Domnului nostru Isus Cristos
Crăciun 2018

„Un fiu ni s-a dat nouă”

1. Iubiți frați și surori din Arhidieceză,

Răsună de Crăciun, repetat mereu de liturgie, un strigăt, un cânt, o veste plină de bucurie: „un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă” (Isaia 9,5), „veți găsi un copil înfășat” (Luca 2,12), „Astăzi s-a născut Cel făr’ de-nceput. Cum au zis prorocii„. Acesta este faptul pe care îl mărturisim în Crez: „Fiul lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii. Dumnezeu din Dumnezeu. Lumină din Lumină. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat„. Acesta este faptul pe care îl amintim așezând în iesle statuia unui prunc, „Fiul Mariei, zămislit de la Duhul Sfânt”, pe care păstorii aleargă să-l vadă, iar Magii vin din Răsărit ca să-l adore. El este acela care s-a născut pe pământ și a venit să-și ducă viața printre noi: unul dintre ai noștri, fiu al neamului nostru, om în umanitatea noastră. Nu ni s-a dat un înger, ci un „fiu”, ca și cum ni s-ar spune: „Primiți-l bine, iubiți-l, ocrotiți-l cu grijă…”. Și același strigăt, același cânt, aceeași veste plină de bucurie este pentru fiecare om care vine pe lume. Poetul indian Tagore scria: „Fiecare copil care se naște este un semn că Domnul, în ciuda a toate, încă nu s-a săturat de noi!”. Pentru această asigurare îi suntem recunoscători „Fiului care ni s-a dat”, precum și tuturor părinților care cu generozitate și responsabilitate dăruiesc fii lumii în care ne aflăm.

2. Acest „Fiu„, așteptat de lume și vestit de îngeri, va trebui să crească și să se pregătească pentru o misiune extraordinară: reînnoirea omenirii, readucerea păcii și a iubirii. De aceea, are nevoie de educație. Cu mare grijă i-o vor da Iosif și Maria. Sinagoga – care pe vremea aceea era și școală de religie și cultură – va orienta această educație; iar întregul sat Nazaret, împletire de cunoștințe și schimburi reciproce, va ajuta această educație să crească. Fiul unei familii era întotdeauna și fiul unei comunități; de aceea evanghelistul Luca notează cu vizibilă plăcere în cartea sa: „Isus creștea în înțelepciune, statură și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor” (Luca 2,52).

Și fiii noștri care cresc au o misiune – prezența lor aici, la această Sfântă Liturghie, cu toată gama de vârste, stă mărturie -, au o sarcină, o importanță misterioasă și urgentă, pe care deja Conciliul Vatican II o exprima în 1965 printr-o rugă pasionată: „Să apară oameni cu adevărat noi și constructori ai noii omeniri” … care știu că „datoria dreptății și a iubirii este îndeplinită tot mai mult atunci când fiecare, contribuind la binele comun după capacitățile proprii și după nevoile celorlalți, promovează și ajută și instituțiile publice sau private care slujesc la îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor” (Gaudium et spes 30).

De aceea și fiii noștri au nevoie de o educație; mai mult, prin solemnitatea dată nouă de acest deosebit moment liturgic și de misterul care îl celebrează pe „Dumnezeu care s-a făcut prunc pentru noi”, trebuie să subliniem încă o dată că adevărata problemă a zilei de azi, și deci adevărata noastră datorie este educația: restul problemelor sunt secundare, chiar dacă aparent par mai grave și mai decisive. Într-adevăr, luând doar câteva exemple, cum ar fi, problema energiei, dezarmarea, reînnoirea justiției, pacea – toate depind de oameni: de conștiința pe care o au, de valorile în care cred, de ascultarea lor față de Dumnezeu – pe scurt, de educația pe care au primit-o și de care s-au lăsat formați. Când acest nucleu central este uitat, subevaluat sau negat, problema devine irezolvabilă.

3. Iar educarea fiilor noștri are nevoie de aceiași factori care s-au aplicat și educării „Fiului” a cărui naștere o sărbătorim azi. Are nevoie de o „familie” armonioasă și bogată în virtuți, asemenea celei formate și trăite împreună de Isus, Maria și Iosif. Are nevoie de o „școală” capabilă, axată pe instruirea omului întreg, așa cum și l-a asumat „fiul tâmplarului”, Conciliul scriind în acest sens: „Biserica știe bine că numai Dumnezeu, pe care îl slujește, răspunde dorințelor celor mai profunde ale inimii omenești, care nu este niciodată săturată pe deplin cu hrana pământească. (…) Oricine Îl urmează pe Cristos, Omul desăvârșit, devine el însuși mai mult om” (GS 41). Are nevoie de o „societate” nobilă, care vede și caută în noile generații nu o masă de capturat pentru a-și exercita puterea, ci o speranță care nu trebuie trădată, așa cum au visat profeții. Și are nevoie de „un mediu” în care să poată crește bine, aproape fără să-și dea seama, dar eficace, cum ar fi un grup, un oratoriu, o asociație de voluntariat…

Deducem, privind Crăciunul, tipul de educație pe care am vrea să-l dăm. O educație care să-i facă pe oameni fericiți, care să coboare în adâncul persoanei, care să marcheze pentru totdeauna viața, care are nevoie de seninătate: seninătatea pe care Pruncul Isus a găsit-o în Betleem, seninătatea în care copilul Isus și-a petrecut adolescența și tinerețea în satul de la Nazaret, seninătatea pe care Isus, adult, mergea să o caute pe un munte sau în pustiu… În gălăgia, în complicația, în manevrele, în interesele Ierusalimului, Isus a găsit, în schimb, moartea! Și trebuie să ne amintim că în misterul Întrupării pe care îl celebrăm la Crăciun se găsesc deja rădăcinile misterului pascal; am putea spune că la Crăciun se desfășoară primul act al dramei pascale; dacă nu avem în vedere dimensiunea pascală a Crăciunului nu putem contempla toată bogăția acestei sărbători și a acestui timp liturgic.

În educația inspirată de credință se dă fiecăruia în parte acea privire întreagă ce cuprinde tot arcul vieții întinse între „răsărit” și „viața fără de apus”. Astfel, este foarte important să ținem prezentă în Sărbătoarea Crăciunului perspectiva vieții fără de apus, a „cerurilor deschise”, cum spune Scriptura, căci acolo se găsește răspunsul la întrebarea oamenilor din zilele noastre, care privesc spre cer, adică spre mister, fără speranță; în fața lor cerul pare mai degrabă că se închide, nu că se deschide, însă noi știm că „cerurile deschise” sunt parte integrantă, esențială a mesajului Crăciunului.

4. Iubiți frați și surori, în cele de mai sus am ținut să evoc misterul Nașterii Fiului lui Dumnezeu, ca apoi să subliniez, pe de o parte, unele aspecte ale creșterii sale în comunitatea oamenilor, începând cu Iosif și cu Maria, iar pe de altă parte, să vedem, după exemplul lui Isus, care sunt cele necesare în educarea și creșterea copiilor din noile generații. Mi se pare de maximă urgență pentru viitorul poporului nostru și al Bisericii ca să se dea din partea tuturor cea mai mare atenție educației noilor generații de copii, care vin în urma noastră. De aceea haideți, iubiți confrați preoți și persoane consacrate din Arhidieceză, să ajutăm cum știm mai bine și cât putem mai mult familiile, ca să le dea copiilor lor o educație luminată de învățătura și de exemplul lui Isus, pentru ca ei să nu inspire nicicând clima de devastare culturală și spirituală care ne amenință și care ridică la gradul de „cuceriri lăudabile” distrugerea familiei, uciderea pruncilor nenăscuți, eliminarea persoanelor grav bolnave sau foarte în vârstă, promovarea teoriei Gender și a LGBT etc.

Iubiți credincioși, părinți ai copiilor noilor generații, vegheați ca fiii voștri să nu adopte moduri de gândire și de viață contrare învățăturilor de credință; de aceea păstrați-i în căldura familiei și a credinței, a dragostei de țară și de neam! Însoțiți-i cu puterea rugăciunii, a exemplului și a jertfelor voastre! Iar Fiul care ni s-a dat, Isus, să asculte rugăciunea noastră și să binecuvânteze strădaniile noastre, pe care i le oferim în acest timp sfânt!

Tuturor din Arhidieceză, preoți, persoane consacrate și laici, tuturor oamenilor de bunăvoință, vă doresc din toată inima Crăciun binecuvântat și mulți ani!

ÎPS Ioan Robu,
Arhiepiscop Mitropolit de București

Autor: IPS Ioan Robu
Copyright: Angelus.com.ro
Publicarea în original: 21.12.2018
Publicarea pe acest sit: 21.12.2018
Etichete: ,

Lasă un răspuns