Scrisoare Pastorală cu ocazia sărbătorii
Nașterii Domnului nostru Isus Cristos
Crăciun 2017
Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieții, – căci viața s-a arătat: noi am văzut și dăm mărturie și vă vestim viața cea veșnică ce era la Tatăl și care ni s-a arătat – ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă pentru ca și voi să aveți comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl și cu Fiul său Isus Cristos. Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină. (1In 1,1-4)
Iubiți frați și surori, persoane consacrate și preoți ai Arhidiecezei,
Sărbătorile Crăciunului ne atrag pe toți în jurul ieslei de la Betleem, ca să-l vedem pe Pruncul nou-născut. Îngerul Bunei-Vestiri l-a prezentat atât Mariei cât și lui Iosif, logodnicul ei, și păstorilor ca fiind Cel care „va mântui pe poporul său de păcatele sale” (Mt 1,21), „Cristos Domnul” (Lc 2,11).
Pentru ca această mântuire să se realizeze, Maria a acceptat să devină mamă a Fiului lui Dumnezeu, iar Iosif, logodnicul ei, „a luat-o la sine” (Mt 1,24) pentru a înscrie Copilul în dinastia davidică și a-i oferi o familie în care să se nască și să crească în mod firesc. Mai mult, atunci când viața Copilului este amenințată grav, Iosif știe să-și asume responsabilitatea de tată purtător de grijă și de soț și, părăsind totul, ia calea exilului pentru a-i salva viața (Mt 2,14).
După nașterea Copilului, toți cei care au făcut experiența întâlnirii cu El s-au schimbat în mod profund. Păstorii veniți să vadă „semnul” indicat de înger, pe cel care este Cristos Domnul, au plecat de la El având pe buze lauda și preamărirea îngerilor veniți din cer (Lc 2,14.20). Aceeași laudă și preamărire o întâlnim pe buzele bătrânilor Simeon și Ana care au recunoscut în Copilul din brațele Mariei „Lumina spre luminarea neamurilor” (Lc2,32) și au început să vorbească despre El tuturor celor care, ca și ei, așteptau „consolarea lui Israel” (Lc 2,25). La rândul lor, magii veniți din Răsărit, ca să i se închine, „pe alt drum s-au întors în țara lor” (Mt 2,12). Într-adevăr, după ce l-a întâlnit cineva pe Cristos nu mai poate fi ca mai înainte. Viața lui se transformă în cântec de laudă și de preamărire și urmează o cu totul altă cale.
Iubiți frați și surori,
„Haideți să mergem până la Betleem și să vedem cele ce s-au petrecut, după cum ne-a înștiințat Domnul” (Lc 2,15) pentru a înțelege cum ar putea deveni viața noastră un „cântec de laudă și de preamărire”. Sfântul Părinte Papa Francisc, în scrisoarea apostolică Amoris Laetitiae, afirmă că „în fața fiecărei familii se prezintă icoana familiei de la Nazaret, cu cotidianitatea sa formată din trude și chiar din coșmaruri, ca atunci când a trebuit să îndure violența de neînțeles a lui Irod, experiență care se repetă tragic și astăzi în atâtea familii de refugiați refuzați și lipsiți de apărare. Asemenea magilor, familiile sunt invitate să-l contemple pe prunc și pe mamă, să se prosterneze și să-l adore (Mt 2,11). Asemenea Mariei, sunt îndemnate să trăiască cu curaj și seninătate provocările lor familiale, unele triste, altele pline de bucurie, și să păstreze și să mediteze în inimă minunățiile lui Dumnezeu (Lc 2,19.51). În comoara inimii Mariei sunt și toate evenimentele fiecăreia dintre familiile noastre, pe care ea le păstrează cu grijă. De aceea poate să ne ajute să le interpretăm pentru a recunoaște în istoria familială mesajul lui Dumnezeu” (AL 30).
Apropiindu-vă de ieslea de la Betleem ce înnoire de viață vă aduce întâlnirea cu Pruncul Isus vouă, soțiilor și soților, vouă, mamelor și taților, ca să vă înscrieți în lucrarea de mântuire recerută de vocația voastră?
Să ne amintim ce le recomanda Sfântul Paul soților în Epistola către Efeseni: „Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului,… cum Biserica se supune lui Cristos, tot așa și femeile să fie supuse bărbaților lor în toate. Bărbaților, iubiți-vă soțiile așa cum Cristos a iubit Biserica și s-a dat pe sine pentru ea… Tot așa și bărbații trebuie să-și iubească soțiile ca pe trupul propriu. Cine își iubește soția se iubește pe sine”. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea comenta astfel acest text: „Iubirea exclude orice gen de supunere, prin care soția ar deveni slujitoarea sau sclava soțului […]. Comunitatea sau unitatea pe care ei trebuie s-o construiască datorită căsătoriei se realizează printr-o reciprocă dăruire, care este și o supunere reciprocă. Pentru aceasta, se spune și că «soții au datoria de a le iubi pe soțiile lor ca pe propriul trup» (Ef 5,28). În realitate, textul biblic invită la depășirea individualismului comod pentru a trăi îndreptați spre ceilalți: «Fiți supuși unii altora» (Ef 5,21). Între soți această supunere reciprocă dobândește o semnificație specială și se înțelege ca o apartenență reciprocă aleasă liber, cu un ansamblu de caracteristici de fidelitate, respect și îngrijire.”
Apoi, „micul nucleu familial n-ar trebui să se izoleze de familia lărgită, unde sunt părinții, unchii, verișorii și chiar vecinii. În această familie largă pot să fie unii care au nevoie de ajutor sau măcar de companie și de gesturi de afecțiune, sau pot să existe mari suferințe care au nevoie de o alinare. Individualismul din aceste timpuri conduce uneori la închiderea în siguranța unui mic cuib și la perceperea celorlalți ca pe un pericol deranjant. Totuși, această izolare nu oferă mai multă pace și fericire, ci închide inima familiei și o privează de orizontul amplu al existenței” (AL 187).
Un loc deosebit ar trebui rezervat bătrânilor. „Cea mai mare parte dintre familii, spune papa Francisc, respectă bătrânii, îi înconjoară cu afecțiune și îi consideră o binecuvântare. O apreciere specială se îndreaptă spre asociațiile și spre mișcările familiale care lucrează în favoarea bătrânilor, sub aspect spiritual și social. În societățile puternic industrializate, în care numărul lor tinde să se mărească în timp ce descrește natalitatea, ei riscă să fie percepuți ca o povară. Pe de altă parte, îngrijirile pe care ei le cer îi pun adesea la încercare dură pe cei dragi ai lor. Valorizarea ultimei faze a vieții este astăzi cu atât mai necesară cu cât se încearcă tot mai mult să se înlăture în orice mod momentul decesului. Fragilitatea și dependența bătrânului sunt uneori exploatate în mod urât pentru un simplu avantaj economic. Numeroase familii ne învață că este posibil să fie înfruntate ultimele etape ale vieții valorizând sensul împlinirii și al integrării întregii existențe în misterul pascal. Un mare număr de bătrâni sunt primiți în structuri ecleziale unde pot trăi într-un mediu senin și familial, pe plan material și spiritual. Eutanasia și sinuciderea asistată sunt grave amenințări pentru familii în toată lumea. Practica lor este legală în multe state. Biserica, în timp ce condamnă cu fermitate aceste practici, simte datoria de a ajuta familiile care se îngrijesc de membrii lor bătrâni și bolnavi” (AL 48).
Apropiindu-vă de ieslea de la Betleem ce înnoire de viață vă aduce întâlnirea cu Pruncul Isus vouă, tinerilor?
În Isus din ieslea de la Betleem voi puteți descoperi un copil plăpând care, mai târziu, a schimbat lumea. Știți bine că viitorul vă aparține și că, în funcție de cum vi-l pregătiți, așa îl veți trăi. Dar, pentru ca acest viitor să fie cu adevărat frumos va trebui „să învățați să priviți realitățile cu un ochi înnoit”. Să învățați să priviți în jurul vostru lucrurile ce vă înconjoară, orașul, viața sau propriile voastre familii altfel. Dacă vă veți înnoi modul de a privi toate acestea în lumina Evangheliei, inima voastră se va schimba, iar strădania voastră va rodi o viață cu adevărat împlinită.
Apropiindu-vă de ieslea de la Betleem ce înnoire de viață vă aduce întâlnirea cu Pruncul Isus vouă, persoane consacrate, călugărițe și călugări?
În fața lui Isus din iesle vă puteți întreba odată în plus, așa cum ați fost invitați să o faceți în Anul Vieții Consacrate: „Este Isus cu adevărat prima și unica mea iubire, așa cum ne-am propus atunci când am rostit voturile?” Doar dacă sunteți pătrunși de o astfel de iubire veți putea iubi, cu o iubire adevărată și plină de milostivire, fiecare persoană pe care o veți întâlniți în calea voastră. Veți ști să le iubiți în măsura în care ați descoperit de la El ce este iubirea și cum trebuie să iubiți. Veți ști să iubiți întrucât veți avea inima lui. Așadar, eu aștept de la voi ceea ce și papa așteaptă de la voi: să ieșiți din voi înșivă și să vă îndreptați spre periferiile existențiale. „Mergeți în toată lumea!” O lume întreagă așteaptă: persoane care au pierdut orice speranță, familii în dificultate, copii abandonați, tineri al căror viitor este deja închis, bolnavi și persoane în vârstă părăsite, bogați sătui de bine și care au inima goală, bărbați și femei în căutare de sens al vieții, însetați de Dumnezeu…
Apropiindu-vă de ieslea de la Betleem, ce înnoire de viață vă aduce întâlnirea cu Pruncul Isus vouă, preoților?
Una dintre condițiile fundamentale ale reușitei misiunii sacerdotale este aceea de a trăi în prezența lui Isus. Or, a trăi în prezența lui Isus nu înseamnă doar să stai în prezența lui, ci să ai o relație vitală, existențială cu El; înseamnă să trăiești și să crești într-o legătură intimă și rodnică cu Isus, „izvorul vieții veșnice”. Pentru a realiza această comuniune, trei ar fi condițiile, potrivit Sfântului Părinte Papa Francisc. Mai întâi, să trăiești alături de El și să încerci să simți dimensiunea umană a lui Cristos. În ce fel? Prin privirea și sentimentele lui Isus care contemplă realitatea nu ca un judecător, ci ca un bun samaritean. Apoi, să rămâi în contemplația dumnezeirii lui Cristos spre care să te conducă studiul continuu, mai ales cel al Sfintelor Scripturi. Acest studiu continuu îți va permite să interpretezi realitatea cu ochiul lui Dumnezeu, fără să tot urmezi modele și ideologii, nici să te tot alimentezi cu nostalgii. A contempla dumnezeirea lui înseamnă, potrivit Sfântului Părinte Papa, să faci din rugăciune un element fundamental al vieții și al slujirii apostolice și să rezervi o parte importantă reconcilierii, întrucât „noi suntem cu toții păcătoși”. În sfârșit, trebuie să trăiești în prezența lui, ca să trăiești în bucurie. Chemarea lui Dumnezeu nu este un jug greu care ne lipsește de bucurie. Dimpotrivă, bucuria noastră contagioasă trebuie să fie prima mărturie a proximității și a iubirii lui Dumnezeu. Noi suntem adevărați împărțitori ai harului lui Dumnezeu atunci când reflectăm bucuria întâlnirii cu El.
Iubiți frați și surori,
În aceste zile preasfinte vă adresez tuturor urarea pe care Sfântul Paul o adresa creștinilor din Filipi: „Bucurați-vă mereu în Domnul! Iarăși vă spun: bucurați-vă! Bunăvoința voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor… Și Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Fil 4,4-5.9).
Sărbători fericite și La mulți ani!
ÎPS Ioan Robu,
Arhiepiscop Mitropolit de București
Copyright: Angelus.com.ro
Publicarea în original: 22.12.2017
Publicarea pe acest sit: 22.12.2017
Etichete: Pastorale de Crăciun, IPS Ioan Robu