Pastorala de Crăciun a IPS Ioan Robu

Scrisoare pastorală cu ocazia Crăciunului 2007
IPS Ioan Robu, Arhiepiscop romano-catolic
al Arhidiecezei de București

„Și Cuvântul s-a făcut Trup”

La noi, catolicii, sărbătoarea Crăciunului începe odată cu Liturghia din noaptea dinspre 24 spre 25 decembrie. Așa a fost tradiția noastră, ca în miez de noapte să ne adunăm la biserică și să deschidem celebrările Nașterii Domnului. Pentru ce noaptea? Pentru că așa ne sugerează Evanghelia? Pentru că noaptea dă sărbătorii o notă de mister, de poezie? Sigur, acestea sunt adevărate. Însă e vorba de ceva mult mai mult. Noaptea, întunericul, bezna sunt împreună imaginea nefericirii omenești, a înfrângerilor, a căderilor în păcat, în patimi; noaptea simbolizează mizeria spirituală a unei lumi fără Dumnezeu.

Iar Fiul lui Dumnezeu a venit în lume să ia asupra sa tot acest întuneric.

A sărbători Crăciunul în miez de noapte înseamnă a recunoaște că iubirea lui Dumnezeu față de noi este mai puternică decât întunericul cel mai mare din noi și din jurul nostru. De Crăciun, slava Domnului ne învăluie în lumină. Stând astfel în fața lui Isus care s-a născut pentru noi, rugându-ne, medităm cele scrise de sfântul Ioan Evanghelistul: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu… Cuvântul era adevărata lumină care luminează pe tot omul care vine în lume… Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi” (In 1, 1-2,9,14).

A contempla, a adora Cuvântul nu înseamnă a-l privi pe Isus în nașterea sa ca pe o ființă îndepărtată, cu teamă și cu neliniște, așa cum priveau evreii de departe la slava lui Dumnezeu care se manifesta prin tunete și fulgere pe muntele Sinai (Cf. Ex 19,18). „Cuvântul s-a făcut trup”, adică om adevărat, unul dintre noi, om între oameni; mai mult, „asumând condiția noastră de sclavi”, umilindu-se „pe sine, făcându-se ascultător până la moartea și încă moartea pe cruce” (Fil 2, 7-8).

Crăciunul este începutul drumului pe care Isus, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu și adevăratul Fiu al Mariei, îl va parcurge pe străzile oamenilor, împreună cu ei, „fiind încercat el însuși în toate, asemenea nouă, afară de păcat” (Ev 4,5). „A venit să locuiască printre noi”, adică în mijlocul tuturor oamenilor, nu în mijlocul unor privilegiați din punct de vedere financiar, social, cultural și nici din punct de vedere al sfințeniei. Dimpotrivă, încă de la început el a făcut o alegere în favoarea săracilor și a celor smeriți, începând cu mama sa și cu cel pe care lumea îl numea tatăl său. Bolnavii, suferinzii, copiii, cei pe care oamenii „buni” îi numeau „păcătoși”, într-un cuvânt, cei care nu contează în ochii celorlalți și care sunt respinși, sunt favoriții lui pentru că tuturora vrea să le ducă vestea cea bună a păcii, a bucuriei, a mântuirii. Pentru toți este valabil programul său de viață: „Am venit pentru ca să aibă viață și s-o aibă din belșug” (In 10,10).

Isus ne învață să avem încredere în El și în Tatăl care l-a trimis ca Mântuitor. Văzându-l om ca noi toți, mic, slab, sărac din cauza noastră, meditând asupra faptului că „pentru noi oamenii, și pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri. S-a întrupat de la Duhul Sfânt din Maria Fecioară și s-a făcut om. S-a răstignit pentru noi sub Ponțiu Pilat, a pătimit și s-a îngropat”, pentru ca apoi să învie și să se înalțe la ceruri – cum să nu ne lăsăm inimile cuprinse de speranță? Fiecare dintre noi poate și trebuie să repete împreună cu Paul: „Această viață în trup eu o trăiesc în credința Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine” (Gal 2,20). Meditarea Crăciunului, ne avertizează sfântul Ioan Gură de Aur, trebuie să inspire viața noastră de creștini: „Nu ne rămâne decât să ne rugăm, după revelarea acestor adevăruri atât de sublime, și viața noastră să fie curată și comportamentul nostru neprihănit; nu ne este de folos să cunoaștem aceste lucruri dacă faptele noastre nu sunt drepte”. Cuvântul care s-a făcut trup pentru a locui între noi, mișcat de iubirea care vrea mântuirea tuturor, ne învață să ne deschidem în fața fraților noștri prin smerenie, prin iubire, prin slujire până la dăruirea de noi înșine: „Aceasta este porunca pe care v-o dau vouă, să vă iubiți unii pe alții, așa cum v-am iubit și eu pe voi” (In 15,12); „dacă Dumnezeu ne-a iubit, și noi trebuie să ne iubim unii pe alții” (1In 4,11); „El și-a dat viața pentru noi, și noi suntem datori să ne dăm viața pentru frați” (1In 3,16).

Crăciunul este o parte din istoria iubirii lui Dumnezeu față de noi. Această iubire este lumina care împrăștie tot întunericul nostru, ajutându-ne să descoperim o certitudine care ne spune ce înseamnă cuvântul „mântuire”: „Nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimile, nici adâncurile și nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus” (Rom 8,38-39).

Tuturor, din inimă, Sărbători Fericite și un An Nou Binecuvântat!