Scrisoarea apostolică Ordinatio sacerdotalis
a Papei Ioan Paul al II-lea
despre hirotonirea preoțească
rezervată exclusiv bărbaților
Venerabili frați în episcopat,
1. Hirotonirea preoțească, prin care este transmisă sarcina, încredințată de Cristos Apostolilor săi, de a învăța, de a sfinți și de a-i conduce pe credincioși, a fost întotdeauna, în Biserica catolică încă de la început, rezervată exclusiv bărbaților. Bisericile din Răsărit, și ele, au păstrat fidel această tradiție.
Atunci când, în Comuniunea anglicană, s-a ridicat problema hirotonirii femeilor, Papa Paul al VI-lea, credincios misiunii sale de străjer al Tradiției apostolice și dorind să înlăture acest nou obstacol așezat în calea ce duce la unirea creștinilor, a amintit fraților săi anglicani poziția Bisericii catolice: "Aceasta susține că nu este îngăduită hirotonirea femeilor la preoție, din motive foarte temeinice. Aceste motive cuprind: pilda, arătată de Sfânta Scriptură, a lui Cristos, care și-a ales Apostolii numai dintre bărbați; practica constantă a Bisericii care l-a imitat pe Cristos în a alege numai bărbați; și magisteriul său viu care, în mod continuu, a susținut că excluderea femeilor de la preoție este în acord cu planul lui Dumnezeu asupra Bisericii"[1].
Dar problema fiind dezbătută chiar printre teologi și anumite medii catolice, Papa Paul al VI-lea a cerut Congregației pentru Doctrina Credinței să expună și să clarifice învățătura Bisericii în această privință. Acesta a fost obiectul Declarației Inter insigniores, pe care Papa însuși a aprobat-o și a hotărât să o publice[2].
2. Declarația reia și dezvoltă temeiurile acestei învățături, expuse de Paul al VI-lea, și conchide că Biserica "nu se consideră autorizată să admită femeile la hirotonirea preoțească"[3]. La aceste motive fundamentale, același document adaugă alte motive teologice care pun în lumină folosul acestei hotărâri divine și arată clar că practica urmată de Cristos nu se conforma unor motivații sociologice sau culturale proprii timpului său. Așa cum a precizat mai târziu Paul al VI-lea, "adevăratul motiv este că Cristos a hotărât astfel atunci când i-a dat Bisericii constituția fundamentală și antropologia teologică ce a fost mereu respectată apoi de Tradiția acestei Biserici [4].
În Scrisoarea apostolică Mulieris dignitatem, eu însumi am scris în legătură cu acest subiect: "Chemând numai bărbați pentru a fi Apostoli ai săi, Cristos a acționat într-un mod total liber și suveran. A făcut-o chiar cu libertatea cu care a pus în valoare demnitatea vocației femeii prin toată conduita sa, fără a se conforma obiceiurilor care prevalau și nici tradițiilor pe care le sancționa legislația epocii sale[5].
Într-adevăr, Evangheliile și Faptele Apostolilor arată bine că această chemare s-a făcut după planul veșnic al lui Dumnezeu: Cristos i-a ales pe cei pe care îi voia (cf. Mc 3, 13-14; In 6, 70) și a făcut acest lucru în unire cu Tatăl, "prin Duhul Sfânt" (Fapte 1, 2), după ce și-a petrecut noaptea în rugăciune (cf. Lc 6, 12).
De aceea, pentru admiterea la preoția ministerială[6], Biserica a recunoscut întotdeauna ca normă constantă modul de a acționa al Domnului său în alegerea celor doisprezece bărbați din care a alcătuit temelia Bisericii sale (cf. Ap 21, 14). Iar aceștia n-au primit numai o funcție ce ar fi putut apoi fi exercitată de orice membru al Bisericii, ci au fost în mod deosebit și intim asociați misiunii Cuvântului întrupat însuși (cf. Mt 10, 1. 7-8; 28, 16-20; Mc 3, 13-16; 16, 14-15). Apostolii au făcut la fel atunci când și-au ales colaboratorii[7], care trebuiau să le urmeze în slujire[8]. În această alegere erau incluși cei care, în timpul Bisericii, au continuat misiunea încredințată Apostolilor de a-l reprezenta pe Cristos, Domnul și Răscumpărătorul[9].
3. Pe de altă parte, faptul că preasfânta Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu și Maica Bisericii, nu a primit nici misiunea specifică Apostolilor, nici preoția ministerială, arată clar că neadmiterea femeilor la hirotonirea preoțească nu poate însemna că ele ar avea o demnitate mai mică și nici că ar fi obiectul unei discriminări; ci este respectarea fidelă a unei hotărâri ce trebuie atribuită înțelepciunii Stăpânului universului.
Prezența și rolul femeii în viața și în misiunea Bisericii, deși nu sunt legate de preoția ministerială, rămân absolut necesare și de neînlocuit. Așa cum a observat Declarația Inter insigniores, "Biserica dorește ca femeile creștine să conștientizeze pe deplin măreția misiunii lor: rolul lor va fi capital astăzi, atât pentru reînnoirea și umanizarea societății, cât și pentru redescoperirea, printre credincioși, a adevăratului chip al Bisericii"[10]. Noul Testament și ansamblul istoriei Bisericii arată pe larg prezența, în Biserică, a unor femei care au fost adevărate ucenice și mărturisitoare ale lui Cristos, în familiile lor și în ocupațiile lor civile, cât și în consacrarea totală în slujirea lui Dumnezeu și a Evangheliei. "Biserica, într-adevăr, apărând demnitatea femeii și vocația ei, a arătat recunoștință celor care, credincioase Evangheliei, au participat în toate vremurile la misiunea apostolică a întregului Popor al lui Dumnezeu, și le-a cinstit. Este vorba de sfintele martire, fecioare, mame care și-au mărturisit credința cu curaj și care, prin educarea copiilor lor în spiritul Evangheliei, au transmis credința și tradiția Bisericii"[11].
Pe de altă parte, structura ierarhică a Bisericii este rânduită spre sfințenia credincioșilor. Iată de ce, amintește Declarația Inter insigniores, "singura carismă superioară, care poate și trebuie dorită, este dragostea (cf. 1 Cor 12-13). Cei mai mari în Împărăția Cerurilor nu sunt preoții, ci sfinții"[12].
4. Deși învățătura despre hirotonirea preoțească rezervată exclusiv bărbaților a fost păstrată de Tradiția constantă și universală a Bisericii și a fost cu tărie învățată de Magisteriu în documentele cele mai recente, în zilele noastre, ea este totuși considerată din diferite părți ca deschisă dezbaterii, sau chiar se atribuie o valoare pur disciplinară poziției luate de Biserică în a nu admite femeile la hirotonirea preoțească.
De aceea, ca să nu rămână nici o îndoială asupra unei probleme de mare importanță, ce privește însăși constituția divină a Bisericii, declar, în virtutea misiunii mele de a-i întări pe frații mei (cf. Lc 22, 32), că Biserica nu are în nici un fel puterea de a conferi hirotonirea preoțească femeilor și că această poziție trebuie definitiv respectată de toți credincioșii Bisericii.
Rugându-mă pentru voi, venerabili Frați, și pentru tot poporul creștin, ca să primiți mereu ajutorul dumnezeiesc, dăruiesc tuturor binecuvântarea mea apostolică.
Vatican, 22 mai 1994, solemnitatea Rusaliilor, în al 16-lea an al pontificatului meu.
Ioan Paul al II-lea
Note
[1] Cf. Paul al VI-lea, Răspuns la scrisoarea Excelenței sale Înalt-Preasfin1itul Dr. Frederick Donald Coggan, Arhiepiscop de Canterbury, privind slujirea pastorală a femeilor, 30 noiembrie 1975: AAS 68 [1976], p. 599-600: "Your Grace is of course well aware of the Catholic Church’s position on this question. She holds that it is not admissible to ordain women to the priesthood, for very fundamental reasons. These reasons include: the example recorded in the Sacred Scriptures of Christ choosing his Apostles only from among men; the constant practice of the Church, which has imitated Christ in choosing only men; and her living teaching authority which has consistently held that the exclusion of women from the priesthood is in accordance with God’s plan for his Church".
[2] Congregația pentru Doctrina Credinței, Declarația Inter insigniores privind problema admiterii femeilor la preoția ministerială, 15 octombrie 1976, AAS 69 [1977], p. 98-116.
[3] Cf. ibid.
[4] Paul al VI-lea, Alocuțiunea Il ruolo della donna nel disegno di Dio, 30 ianuarie 1977: Insegnamenti, vol. XV, 1977, p. 111; cf. 1i Ioan Paul al II-lea, Îndemnul apost. Christifideles laici, 30 decembrie 1988, nr. 51; Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1577.
[5] Scris. apost. Mulieris dignitatem, 15 august 1988, nr. 26.
[6] Cf. Const. dogm. Lumen gentium, 28; Decretul Presbyterorum ordinis, 2.
[7] Cf. 1 Tim 3, 1-13; 2 Tim 1, 6; Tit 1, 5-9.
[8]Cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1577.
[9] Lumen gentium, 20-21.
[10] Inter insigniores, 6.
[11] Mulieris dignitatem, 27.
[12] Inter insigniores, 6.