Mesajul Urbi et Orbi – Paşti

Mesajul Urbi et Orbi
al Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea
8 aprilie 2012

Iubiți frați și surori din Roma și din întreaga lume!

„Surrexit Christus spes mea” – ” A înviat Cristos, speranța mea ” (Secvența de Paști).

Să ajungă la toți glasul tresăltând de bucurie al Bisericii, cu cuvintele pe care străvechiul imn le pune pe buzele Mariei Magdalena, prima care l-a întâlnit pe Isus înviat în dimineața zilei de Paști. Ea a alergat la ceilalți ucenici și, cu respirația întretăiată, le-a spus: „L-am văzut pe Domnul” (Ioan 20,18). Și noi, care am traversat pustiul Postului Mare și zilele dureroase ale Pătimirii, facem loc astăzi strigătului de victorie: „A înviat! Cu adevărat a înviat!”

Fiecare creștin retrăiește experiența Mariei din Magdala. Este o întâlnire ce schimbă viața: întâlnirea cu un Om unic, care ne permite să simțim toată bunătatea și adevărul lui Dumnezeu, care ne eliberează de cel rău nu în mod superficial, provizoriu, ci ne eliberează radical de el, ne vindecă cu totul și ne redă demnitatea. Iată de ce Magdalena îl numește pe Isus „speranța mea”: pentru că El a fost cel care a făcut-o să se nască din nou, i-a dat un nou viitor, o existență bună, liberă de rău. „Cristos, speranța mea” înseamnă că orice dorință de bine a mea își află în El o posibilitate reală: cu El, pot spera ca viața mea să fie bună și să fie plină, veșnică, pentru că este Dumnezeu însuși, care a devenit apropiat până la a intra în umanitatea noastră.

Maria Magdalena, la fel ca ceilalți ucenici, a trebuit să îl vadă însă pe Isus refuzat de mai marii poporului, arestat, biciuit, condamnat la moarte și răstignit. Trebuie să fi fost de nesuportat a vedea Bunătatea în persoană supusă răutății omenești, Adevărul ridiculizat de minciună, Milostivirea insultată de răzbunare. Odată cu moartea lui Isus, părea că se spulberă speranța celor care se încredeau în El. Dar acea credință nu a încetat niciodată cu totul: mai ales în inima Fecioarei Maria, Mama lui Isus, mica flacără a rămas aprinsă chiar în întunericul nopții. Speranța, în această lume, nu poate să nu se confrunte cu asprimea răului. Nu i se opune numai zidul morții, ci o fac chiar mai mult încă vârfurile ascuțite ale invidiei și orgoliului, ale minciunii și violenței. Isus a trecut prin acest angrenaj al morții, pentru a ne deschide trecerea spre Împărăția vieții. A existat un moment în care Isus părea învins: întunericul invadase pământul, tăcerea lui Dumnezeu era totală, speranța un cuvânt ce părea de acum zadarnic.

Și iată că, în zorii zilei de după sâmbătă, mormântul a fost găsit gol. Apoi, Isus se arată Magdalenei, celorlalte femei, ucenicilor. Credința renaște mai vie și mai puternică decât oricând, de acum invincibilă, întrucât este bazată pe o experiență decisivă: „Moartea și viața s-au înfruntat în mod minunat / Stăpânul vieții a murit, / dar acum e viu și domnește”. Semnele învierii atestă victoria vieții asupra morții, a iubirii asupra urii, a milostivirii asupra răzbunării: „Am văzut mormântul lui Cristos care trăiește, / am văzut mărirea celui înviat. / I-am văzut pe îngeri, martorii învierii lui, / giulgiul și veșmintele”.

Iubiți frați și surori! Dacă Isus a înviat, atunci – și numai atunci – s-a întâmplat ceva cu adevărat nou, care schimbă starea omului și a lumii. Atunci El, Isus, este cineva în care putem avea încredere în mod absolut, și nu doar încredere în mesajul Său, ci chiar în El, deoarece Cel Înviat nu aparține trecutului, ci este prezent astăzi, viu. Cristos este speranță și confort, în special pentru comunitățile creștine care sunt cel mai mult încercate din cauza credinței lor de discriminări și persecuții. Și este prezent ca o forță de speranță prin Biserica Sa, aproape de orice situație umană de suferință și de nedreptate.

Cristos cel Înviat să dăruiască speranță Orientului Mijlociu, pentru ca toate grupurile etnice, culturale și religioase din acea regiune să coopereze pentru binele comun și respectul drepturilor omului. În Siria, în special, să înceteze vărsarea de sânge și să se pornească fără întârziere pe calea respectului, a dialogului și reconcilierii, după cum dorește și comunitatea internațională. Numeroșii refugiați provenind din această țară și cei care au nevoie de asistență umanitară să găsească primire și solidaritate, care să poată atenua suferințele lor cumplite. Biruința pascală să încurajeze poporul irakian să nu precupețească nici un efort pentru a înainta pe calea stabilității și dezvoltării. În Țara Sfântă, israelienii și palestinienii să reia cu curaj procesul de pace.

Domnul, victorios asupra răului și a morții, să susțină comunitățile creștine de pe continentul african, să le dea speranță ca să înfrunte dificultățile, să le facă făuritoare de pace și artizane ale dezvoltării societăților cărora le aparțin. Isus cel Înviat să mângâie populațiile suferinde din Cornul Africii și să le favorizeze reconcilierea: să ajute regiunea Marilor Lacuri, Sudanul și Sudanul de Sud, dăruind locuitorilor respectivi puterea iertării. Statului Mali, care traversează un delicat moment politic, Cristos cel Glorios să îi dea pace și stabilitate. Nigeriei, care în ultima vreme a fost scena unor sângeroase atacuri teroriste, bucuria Paștelui să îi dea energiile necesare pentru a relua construirea unei societăți pașnice și care să respecte libertatea religioasă a cetățenilor săi.

Paște fericit tuturor!

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: Radio Vatican
Copyright: Libreria Editrice Vaticana
Publicarea în original: 08.04.2012
Publicarea pe acest sit: 09.04.2012
Etichete:

Comentariile sunt închise.