Mesajul Urbi et Orbi – Paşti

Mesajul Urbi et Orbi
al Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea
12 aprilie 2008

Dragi frați și surori din Roma și din lumea întreagă!

Vă adresez din inimă vouă tuturor urarea pascală cu cuvintele Sfântului Augustin: „Resurrectio Domini, spes nostra – învierea Domnului este speranța noastră” (Agustin, Sermo 261,1). Cu această afirmație, marele Episcop explica credincioșilor săi că Isus a înviat pentru ca noi, deși sortiți morții, să nu deznădăjduim, gândindu-ne că odată cu moartea viața este total terminată; Cristos a înviat pentru a ne da speranța (cf. ibid).

Într-adevăr, una dintre întrebările care neliniștesc cel mai mult existența omului este tocmai aceasta: ce se află după moarte? La această enigmă solemnitatea de astăzi ne permite să răspundem că moartea nu are ultimul cuvânt, deoarece în cele din urmă triumfă Viața. Și această certitudine a noastră nu se bazează pe simple raționamente omenești, ci pe un fapt istoric de credință: Isus Cristos, răstignit și îngropat, a înviat cu trupul său glorios. Isus a înviat pentru ca și noi, crezând în El, să putem avea viața veșnică. Acest anunț stă în inima mesajului evanghelic. O declară cu vigoare Sfântul Paul: „Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este atunci predica noastră și zadarnică este credința voastră”. Și adaugă: „Dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cel mai de plâns dintre toți oamenii” (1Corinteni 15,14.19). Din zorile Paștelui, o nouă primăvară de speranță cuprinde lumea; din acea zi învierea noastră a început deja, deoarece Paștele nu marchează doar un moment al istoriei, ci începutul unei noi condiții: „Isus a înviat nu pentru ca amintirea Lui să rămână vie în inima ucenicilor Săi, ci pentru ca El însuși să trăiască în noi și în El să putem gusta deja bucuria vieții veșnice.

De aceea, învierea nu este o teorie, ci o realitate istorică revelată de Omul Isus Cristos prin Paștele Său, „trecerea Sa”, care a deschis o „nouă cale” între pământ și Cer (cf. Evrei 10,20). Nu este un mit, nici un vis, nu este o viziune nici o utopie, nu este o poveste, ci un eveniment unic și irepetabil: Isus din Nazaret, fiul Mariei, care vineri la apus a fost luat jos de pe cruce și înmormântat, a părăsit biruitor mormântul. De fapt, în zorii primei zile de după sâmbătă, Petru și Ioan au găsit mormântul gol. Magdalena și celelalte femei l-au întâlnit pe Isus înviat: l-au recunoscut și cei doi ucenici din Emaus la frângerea pâinii; Cel Înviat s-a arătat Apostolilor seara în Cenacol și apoi la mai mulți ucenici în Galileea.

Învierea Domnului luminează zonele întunecate ale lumii în care trăim. Mă refer în special la materialism și la nihilism, la acea viziune despre lume care nu transcende ceea ce este constatabil în mod experimental, și se închide dezolată într-un sentiment al nimicului care ar fi destinul definitiv al existenței umane. Este un fapt că dacă Cristos nu ar fi înviat, „golul” ar fi destinat să prevaleze. Dacă îl înlăturăm pe Cristos și învierea Sa, nu există cale de ieșire pentru om și orice speranță a sa rămâne o iluzie. Dar tocmai astăzi izbucnește cu vigoare vestea învierii Domnului, și este răspuns la întrebarea obișnuită a scepticilor, reprodusă de cartea Ecleziastului: „Este oare ceva despre care să se poată spune: Iată, aceasta este o noutate?” (1,10). Da, răspundem: în dimineața Paștelui totul s-a reînnoit: „Mors et vita, duello conflixere mirando: dux vitae mortuus, regnat vivus – Moartea și viața s-au înfruntat în mod minunat: Stăpânul vieții a murit, dar acum e viu și domnește”. Aceasta este noutatea! O noutate ce schimbă existența celui care o primește, cum s-a întâmplat în sfinți. Astfel, de exemplu, s-a petrecut pentru Sfântul Paul.

De mai multe ori, în contextul Anului Paulin, am avut posibilitatea de a medita la experiența marelui Apostol. Saul din Tars, înverșunatul prigonitor al creștinilor, pe drumul Damascului l-a întâlnit pe Cristos înviat și a fost „cucerit” de El. Restul ne e cunoscut. S-a întâmplat în Paul ceea ce mai târziu el scria creștinilor din Corint: „Dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă; cele vechi au trecut, iată, au devenit noi” (2Corinteni 5,17). Să privim la acest mare evanghelizator, care cu entuziasmul cutezător al acțiunii sale apostolice a dus Evanghelia la atâtea populații ale lumii de atunci. Învățătura și exemplul său să ne stimuleze să îl căutăm pe Domnul Isus. Să ne încurajeze să ne încredem în El, pentru că de acum sensul nimicului, care tinde să intoxice omenirea, a fost răpus de lumina și de speranța care provin din înviere. De acum sunt adevărate și reale cuvintele Psalmului: „Dar și întunericul nu e întuneric, pentru tine și noaptea ca ziua se va lumina” (139[138],12). Nu mai este nimicul care învăluie orice lucru, ci prezența iubitoare a lui Dumnezeu. De-a dreptul împărăția însăși a morții a fost eliberată, pentru că și în „iad” a ajuns Cuvântul vieții, mânat de suflul Spiritului (v. 8).

Dacă este adevărat că moartea nu mai are putere asupra omului, totuși rămân încă atâtea, prea multe semne ale vechii sale stăpâniri. Dacă prin Paști, Cristos a extirpat rădăcina răului, are însă nevoie de bărbați și de femei care în orice timp și loc să îl ajute să susțină biruința Sa cu aceleași arme ale Sale: armele dreptății și adevărului, ale îndurării, iertării și iubirii. Acesta este mesajul pe care, cu ocazia recentei călătorii apostolice în Camerun și în Angola, am dorit să îl duc întregului continent african, care m-a primit cu mare entuziasm și disponibilitate de ascultare. Africa, de fapt, suferă peste măsură din cauza conflictelor crâncene și interminabile – adesea uitate – care sfâșie și însângerează diferitele sale națiuni, și din cauza numărului crescând de fii și fiice ale sale care sfârșesc pradă foamei, sărăciei, bolii.

Același mesaj îl voi repeta cu putere în Țara Sfântă, unde voi avea bucuria de a mă duce peste câteva săptămâni. Dificila dar indispensabila reconciliere, care este premisă pentru un viitor de siguranță comună și de conviețuire pașnică nu va putea să devină realitate decât grație eforturilor reînnoite, perseverente și sincere, pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian. Din Țara Sfântă, apoi, privirea se lărgește asupra țărilor limitrofe, asupra Orientului Mijlociu, asupra lumii întregi. Într-un timp de criză globală de hrană, de confuzie financiară, de sărăcii vechi și noi, de schimbări climatice, de violențe și mizerie care constrâng pe mulți să lase propriul pământ în căutarea supraviețuirii, de terorism din ce în ce mai amenințător, de temeri crescânde în prezența nesiguranței zilei de mâine, este urgent a redescoperi perspective capabile să redea speranța. Nimeni să nu dea înapoi în această bătălie pașnică începută de Paștele lui Cristos, care – o repet – caută bărbați și femei care să ajute să susțină victoria Sa prin înseși armele Sale, cele ale dreptății și adevărului, milostivirii, iertării și iubirii.

Resurrectio Domini, spes nostra! Învierea lui Cristos este speranța noastră! Acest lucru îl proclamă Biserica astăzi cu bucurie: anunță speranța pe care Dumnezeu a făcut-o tare și de neînvins, înviindu-l pe Isus Cristos din morți; începe speranța, pe care ea o poartă în inimă și dorește să o împartă cu toți, în orice loc, mai ales acolo unde creștinii îndură persecuție din cauza credinței și a angajării lor pentru dreptate și pace; invocă speranța capabilă să suscite curajul de a face binele, mai presus de toate atunci când costă. Astăzi Biserica cântă „ziua pe care a făcut-o Domnul” și invită la bucurie. Astăzi Biserica se roagă, o invocă pe Maria, Steaua Speranței, ca să călăuzească umanitatea spre portul sigur al mântuirii care este inima lui Cristos, Victima pascală, Mielul care „a răscumpărat lumea”, Nevinovatul care „ne-a împăcat pe noi păcătoșii cu Tatăl”. Lui, Regelui biruitor, lui, Celui răstignit și înviat, îi strigăm cu bucurie aclamația noastră: Aleluia!