Mesajul Papei adresat Forumului Internațional al Acţiunii Catolice

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat Forumului Internațional al Acțiunii Catolice
Vatican, 27 octombrie 2022

Dragi frați ai FIAC,

După alegerea noilor autorități ale Forumului Internațional al Actiunii Catolice, îi felicit pe cei care și-au asumat angajamentul de a duce înainte conducerea în timpul perioadei următoare, ce continuă drumul început acum mai bine de 30 de ani. În acel moment, Venerabilul Cardinal Eduardo Pironio intuia nevoia de a crea acest for pentru că viața Acțiunii Catolice să  contribuie la provocarea noii evangelizări, îmbogățită cu sprcificul fiecarui loc și fiecărei culturi.  Mulți dintre voi ați însoțit hotărât această intuiție și v-ați pus pentru această slujire înzestrările și dorința de a vesti Evanghelia, chiar cu dificultățile proprii epocii, ținând cont că nu se putea conta pe mijloacele de comunicare și de apropiere între țări care există astăzi.

Desigur, contextul mondial care însoțește noua etapă nu este același ca acum treizeci de ani, nici măcar ca cel al conducerii anterioare. Sechelele sociale ale pandemiei, la fel ca și cele personale, continuă să afecteze curajul și privirea față de viața și viitorul multora. În anumite domenii s-a reactivat individualismul unei salvări la comandă; fără să uităm flagelul violenței între țări și între frați  care subminează dorința unei fraternități universale. Cu toate acestea, epocile dificile pot reprezenta o provocare și se pot converti în timpuri de speranță. Cum spunea Cardinalul Pironio, om al speranței: “Ce important e în viață să fii semn! Dar nu un semn gol sau de  moarte,  ci un  semn  de lumină  transmițător  de  speranță. Speranța e în stare să depășească greutățile,conflictele, crucile care se prezintă în viața de zu cu zi”.

În același timp, ca Biserică traversăm  un timp în care avem nevoie ca spiritul sinodal să se înrădăcineze în felul nostru de a fi Biserică; aceasta înseamnă exercițiul de a merge împreună în aceeași  direcție. Sunt convins că ceea ce Dumnezeu așteaptă de la Biserica celui de-al treilea mileniu. Să conștientizeze din nou că este un popor aflat pe drum și că trebuie să-l parcurgă împreună. De aceea, aș dori să vă cer să încurajați  cu acest spirit grupurile de acțiune catolică în diferitele biserici locale. Cu spiritul sinodal trebuie să învățăm să ne ascultăm, să reînvățăm arta de a vorbi cu celălalt fără bariere nici prejudecăți, inclusiv și într-un mod special, cu cei care sunt în afasă, la margine, pentru a căuta “apropierea care este stilul lui Dumnezeu”.

În acest context, îndemn noua conducere să fie bărbați și femei ai ascultării. Îmi doresc să nu fie “șefi” de birou, de hârtii sau de Zoom, și să nu cadă în ispita structuralismului instituțional care planifică și organizează pornind de la statute, regulamente  și propuneri  moștenite, care au fost bune și utile la vremea lor, dar care poate azi nu sunt semnificative. Vă rog, vă cer să ascultați:

Întâi: ascultați bărbați, femei, vârstnici, tineri și copii concreți, în realitățile lor, în strigătele lor tăcute exprimate în privirile lor și în gemetele lor profunde. Păstrați auzul atent  ca să nu  dați răspunsuri la întrebări pe care nimeni nu și le pune, nici să nu spuneți cuvinte care  pe nimeni nu interesează să le asculte nici nu ajută.   Ascultați cu urechile deschise la noutate  și cu o inimă samarineană.

Al doilea: ascultați bătăile semnelor timpurilor; Biserica nu poate sta la marginea   istoriei,   încâlcită  în  propriile ei probleme, menținându-și umflată bula sa de protecție.  Biserica e chemată să asculte și să vadă semnele timpurilor,  pentru  a face   din istoria  cu  complexitățile și contradicțiile ei, o istorie de mântuire. E nevoie să fim o Biserică în mod vital profetică, începând de la semnele și gesturile, care să arate că există altă posibilitate de conviețuire,  de relații umane,  de muncă, de iubire, de putere și slujire.

Și, în cele din urmă, pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să ascultăm vocea Spiritului. În fiecare epocă, Spiritul deschide spre noutatea Sa; “întotdeauna El îi arată Bisericii nevoia vitală de a ieși, exigența fiziologică de a vesti,  de a nu rămâne închisă în ea însăși”. În timp ce spiritul lumesc  ne presează să ne concentrăm doar pe problemele și interesele  noastre,pe nevoia de a fi relevanți, pe apărarea tenace a apartenențelor și pe cea de grup,  Spiritul ne eliberează de obsesiile cu urgențele și ne invită să parcurgem drumuri vechi și mereu  noi: cele ale mărturiei, sărăciei și misiunii, pentru a ne elibera de noi înșine și a ne trimite în lume.

Poate vi se va părea că propunerea de a ascultăm e puțin lucru, cu toate acestea,  nu e ascultare  pasiva, e ascultarea activă care ne marchează ritmul  de muncă;  e inhalarea  necesară  pentru a fi  o Biserică ce respiră  în mod misionar. Așa a făcut Preasfânta Fecioară, pentru că a ascultat, s-a ridicat în picioare și a pornit pentru a merge să slujească.

Mă rog să puteți face din această perioadă un timp de har, cu îndrăzneala de a ști să ascultați,  cu seninătate pentru a  putea discerne  și curaj pentru a vesti cu viața și începând de la viață.

Mulțumesc mult că ați acceptat această provocare. Mă rog lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Vă rog, nu încetați să vă rugați pentru mine.

Isus să vă binecuvânteze și Sfânta Fecioară să vă ocrotească.