Mesajul Cardinalului Pietro Parolin la Consistoriul cu creare de Cardinali

Mesajul Cardinalului Pietro Parolin
la Consistoriu cu creare de Cardinali
sâmbătă, 22 februarie 2014

Sfinte Părinte,

Cu suflet emoționat și agitat, Vă adresez un salut evlavios în numele meu și al celorlalți Episcopi pe care astăzi Sanctitatea Voastră îi agregă la Colegiul Cardinalilor.

Îl salutăm, cu același afect și venerație, pe papa emerit, Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, bucuroși pentru prezența sa în mijlocul nostru.

Aș vrea să rezum și să exprim multele gânduri și sentimente care se îngrămădesc în minte și în inima cu două cuvinte. Primul este: „mulțumesc”.

Mulțumim, Sfinte Părinte, pentru marea încredere manifestată în privința noastră! Este încrederea că vom ști să răspundem, cu fidelitate, generozitate și perseverență, la chemarea conținută în simbolul purpurei și explicată de îndemnul care însoțește impunerea beretei, de a fi gata „să ne comportăm cu tărie usque ad sanguinis effusionem pentru creșterea credinței creștine, pentru pacea și liniștea poporului lui Dumnezeu și pentru libertatea și răspândirea Sfintei Biserici Romane”.

Dacă, încă de la începutul drumului nostru vocațional și grație exemplului bun al atâtor frați și surori, care ne-au însoțit în diferitele faze ale vieții, am primit harul de a înțelege că a fi discipoli ai lui Isus înseamnă a ne îmbarca într-o aventură de sfințenie și de iubire, a cărei măsură este aceea de a nu avea măsură și care poate să ceară și darul vieții – așa cum s-a întâmplat și se întâmplă pentru atâția creștini în lume – astăzi, într-un anumit sens, ratificăm în mod public și solemn această opțiune.

Faptul de a fi cardinali ne abilitează la o misiune și la o slujire ecleziale și mai încărcate de responsabilități și cere o voință tot mai mare de a asuma stilul Fiului lui Dumnezeu, care a venit în mijlocul nostru ca acela care slujește (cf. Lc 22,25-27), și de a-l urma în dăruirea sa de iubire umilă și totală pentru Biserica mireasa sa, pe Cruce. „Pe acel lemn – spunea papa Benedict – bobul de grâu, lăsat de Tatăl să cadă în ogorul lumii, moare pentru a deveni rod copt. Pentru aceasta este nevoie de o înrădăcinare și mai profundă și trainică în Cristos, în așa fel încât să putem spune cu sfântul Paul «nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine» (Gal 2,20)” (Omilia în Consistoriul Ordinar Public, 20 noiembrie 2010).

Nu în manieră diferită se exprima Sanctitatea Voastră în scrisoarea frumoasă și afectuoasă pe care ne-ați trimis-o după anunțarea numirii și pentru care vă suntem profund recunoscători. Dumneavoastră ne aminteați: „Cardinalatul nu înseamnă o promovare, nici o onoare, nici o decorație; pur și simplu este o slujire care cere lărgirea privirii și lărgirea inimii. Și, deși pare un paradox, acest a putea privi mai departe și a iubi mai universal cu intensitate mai mare se poate dobândi numai urmând aceeași cale a Domnului: calea înjosirii și a umilinței, luând formă de servitor (cf. Fil 2,5-8). De aceea cer, vă rog, să primești această desemnare cu o inimă simplă și umilă”.

Al doilea cuvânt este: „Iată-mă”. Sunt pline paginile Bibliei de acest cuvânt, pentru că a răsunat pe buzele tuturor celor care au primit chemarea lui Dumnezeu și s-au pus la dispoziția sa pentru a realiza un proiect de mântuire și de pace. Și noi îl rostim astăzi. Și am vrea să facem asta cu sinceritate și convingere profunde, cu aceeași credință a lui Abraham, „părintele nostru în credință” (Rom 14,11), și a Mariei, slujitoarea umilă a Domnului (cf. Lc 1,48), cu umilința celui care se încrede mai mult pe harul lui Dumnezeu și pe rugăciunile Bisericii decât pe slabele sale voințe și pe forțele sale fragile.

Iată-ne, așadar, Sfinte Părinte, pentru a asuma acea misiune pe care inserarea în Colegiul Cardinalilor o semnifică și o comportă, adică de a fi colaboratori speciali ai dumneavoastră, uniți mai strâns cu Biserica din Roma și cu acela care „prezidează în caritate” și martori ai unității Bisericii și ai universalității sale, continuând cu entuziasm reînnoit în desfășurarea misiunilor specifice încredințate nouă, în Curia Romană sau în diferitele sedii episcopale.

Iată-ne, Sfinte Părinte, pentru a merge, a edifica și a mărturisi împreună, așa cum chiar Dumneavoastră ne îndemnați să facem în prima zi a pontificatului, cu curajul „de a merge în prezența Domnului, cu Crucea Domnului; de a edifica Biserica pe sângele Domnului, care este vărsat pe Cruce; și de a mărturisi unica glorie: pe Cristos Răstignit. Și astfel Biserica va merge înainte” (Omilia de la Sfânta Liturghie cu Cardinalii, 14 martie 2013).

Iată-ne, Sfinte Părinte, pentru a întreprinde și a continua, cu dumneavoastră și sub conducerea Dumneavoastră, „drumul unei convertiri pastorale și misionare, care nu poate să lase lucrurile așa cum sunt”, constituindu-ne în toate regiunile pământului într-o „stare permanentă de misiune” (cf. EG 25), conform orientărilor Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican.

Vă asigurăm de rugăciunea noastră și încredințăm propunerile noastre Mariei, Mama Bisericii și Regina Apostolilor. Ea, împreună cu sfântul Iosif, cu fericitul Ioan al XXIII-lea și cu toți sfinții să mijlocească pentru Dumneavoastră, Sfinte Părinte, pentru noi toți prezenți aici, pentru Biserică și lumea întreagă!