Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor

Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
cu ocazia celei de-a LXXVII-a Zi Mondiale a Misiunilor
19 octombrie 2003

Maria și misiunea Bisericii

Preaiubiți frați și surori,

1. Încă de la început, am voit să așez pontificatul meu sub semnul ocrotirii speciale a Mariei. Apoi, de mai multe ori am invitat întreaga comunitate a credincioșilor să retrăiască experiența din sala Cinei de Taină, unde ucenicii „stăruiau într-un cuget în rugăciune împreună cu Maria, mama lui Isus” (Fap 1,14). Deja în prima enciclică Redemptor hominis scriam că numai într-un climat de rugăciune ferventă este posibilă „primirea Duhului Sfânt care coboară asupra noastră, devenind în felul acesta martori ai lui Cristos până la marginile pământului, asemenea celor care au ieșit din sala Cinei de Taină, din Ierusalim, în ziua de Rusalii” (nr. 22).

Biserica își dă tot mai mult seama de faptul că este „mamă” ca Maria. Ea este, așa cum notam în bula Incarnationis mysterium cu ocazia marelui jubileu al anului 2000, „leagănul în care Maria îl depune pe Isus și îl încredințează spre adorarea și contemplarea tuturor popoarelor” (nr. 11). Pe acest drum spiritual și misionar vrea să înainteze, însoțită mereu de Fecioara preasfântă, steaua noii evanghelizări, aurora luminoasă și călăuza sigură a drumului nostru (cf. Novo millennio ineunte, 58).

Maria și misiunea Bisericii în Anul Rozariului

2. În octombrie anul trecut, intrând în cel de-al douăzeci și cincilea an al ministerului meu petrin, ca o prelungire ideală a anului jubiliar, am stabilit un an special dedicat redescoperirii rugăciunii Rozariului, atât de iubită de tradiția creștină; un an care trebuie trăit sub privirea aceleia care, conform tainicului plan divin, prin „da„-ul său, a făcut posibilă mântuirea omenirii și continuă să-i ocrotească din cer pe cei care se adresează ei, mai ales în momentele grele ale existenței.

Este dorința mea ca Anul Rozariului să constituie pentru credincioșii din toate continentele o ocazie potrivită pentru a aprofunda sensul vocației creștine. La școala Fecioarei și urmând exemplul său, fiecare comunitate va putea să scoată în evidență mai bine propria dimensiune „contemplativă” și „misionară”.

Ziua Mondială Misionară, care va avea loc chiar la sfârșitul acestui an special marian, dacă va fi bine pregătită, va putea să imprime un impuls mai generos pentru această angajare a comunității ecleziale. Recurgerea încrezătoare la Maria, prin recitarea zilnică a Rozariului, și meditarea misterelor vieții lui Cristos vor sublinia că misiunea Bisericii trebuie să fie, înainte de toate, susținută de rugăciune. Atitudinea de „ascultare”, pe care o sugerează rugăciunea Rozariului, îi apropie pe credincioși de Maria, care „păstra toate aceste cuvinte și se gândea la ele în inima ei” (Lc 2,19). Meditarea frecventă a cuvântului lui Dumnezeu devine un antrenament pentru a trăi „în comuniune vie cu Isus – am putea spune – prin intermediul inimii Maicii sale” (Rosarium Virginis Mariae, 2).

Biserică mai contemplativă: chipul lui Cristos contemplat
3. Cum Maria contemplemur Christi vultum! Îmi revine adesea în minte aceste cuvinte: să contemplăm „chipul” lui Cristos împreună cu Maria. Atunci când vorbim despre „chipul” lui Cristos ne referim la aspectele sale umane, în care strălucește gloria veșnică a Fiului unul-născut al Tatălui (cf. In 1,14). „Slava divinității strălucește pe chipul lui Cristos” (ibid. nr. 21). Contemplarea chipului lui Cristos duce la o cunoaștere profundă și antrenantă a misterului său. A-l contempla cu ochii pe Isus ne stimulează să pătrundem în misterul Dumnezeului-Treime. Isus spune: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut și pe Tatăl” (In 14,9). Prin Rozariu noi intrăm în acest itinerar mistic, „în compania și la școala Maicii sale preasfinte” (Rosarium Virginis Mariae, 3). Mai mult, însăși Maria devine învățătoarea și călăuza noastră. Sub acțiunea Duhului Sfânt, ea ne ajută să dobândim acea „îndrăzneală calmă” care ne face capabili să transmitem altora experiența noastră cu Isus și speranța care îi animă pe credincioși (cf. Redemptoris missio, 24).
Să privim mereu la Maria, model neîntrecut! În sufletul său, toate cuvintele evangheliei găsesc un ecou extraordinar. Maria este „memoria” contemplativă a Bisericii, care trăiește în dorința de a se uni mai profund cu mirele său pentru a se face mai simțită în societatea noastră. Cum trebuie să reacționăm în fața marilor probleme, în fața durerii nevinovate, a nedreptăților făcute cu o arogantă insolență? La școala docilă a Mariei, care este mama noastră, credincioșii învață să recunoască în aparenta „tăcere a lui Dumnezeu” cuvântul care răsună în tăcere pentru mântuirea noastră.

Biserică mai sfântă: chipul lui Cristos imitat și iubit

4. Toți credincioșii sunt chemați la sfințenie, datorită Botezului. Conciliul Vatican II, în constituția dogmatică Lumen gentium, subliniază că vocația universală la sfințenie constă în chemarea tuturor la perfecțiunea carității.

Sfințenia și misiunea sunt aspecte strâns legate de vocația fiecărui botezat. Angajarea de a deveni mai sfinți este strâns legată cu aceea de a răspândi mesajul mântuirii. „Fiecare credincios – aminteam în enciclica Redemptoris missio – este chemat la sfințenie și la misiune” (nr. 90). Contemplând misterele Rozariului, credinciosul este încurajat să-l urmeze pe Cristos și să-i împărtășească viața încât să ajungă să spună împreună cu sfântul Paul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20).

Dacă toate misterele Rozariului constituie o semnificativă școală de sfințenie și de evanghelizare, misterele de lumină scot în evidență aspecte deosebite ale „urmării” noastre evanghelice. Botezul lui Isus în Iordan amintește că fiecare botezat este ales să devină în Cristos „fiu în Fiul” (Ef 1,5; cf. Gaudium et spes, 22). La nunta din Cana, Maria invită la ascultarea supusă a Cuvântului Domnului: „Faceți tot ce vă va spune” (In 2,5). Vestirea împărăției și invitația la convertire sunt o încredințare clară pentru toți să întreprindă drumul sfințeniei. În schimbarea la față a lui Isus, cel botezat experimentează bucuria care îl așteaptă. Meditând instituirea Euharistiei, el se întoarce în mod repetat în sala Cinei de Taină, unde învățătorul divin a lăsat ucenicilor săi comoara cea mai prețioasă: pe sine însuși în sacramentul altarului.

Cuvintele pe care Fecioara le rostește la Cana constituie, într-un fel, fondul marian al tuturor misterelor de lumină. De fapt, vestirea împărăției apropiate, chemarea la convertire și la milostivire, schimbarea la față pe Tabor și instituirea Euharistiei găsesc în inima Mariei un ecou singular. Maria menține ochii ațintiți la Cristos, păstrează ca un lucru prețios fiecare cuvânt al său și ne indică nouă tuturor cum să fim ucenici autentici ai Fiului său.

Biserică mai misionară: chipul lui Cristos vestit

5. În nici o perioadă Biserica nu a avut atâtea posibilități de a-l vesti pe Isus ca astăzi, datorită dezvoltării mijloacelor de comunicare. Tocmai pentru aceasta, Biserica este chemată astăzi să facă să transpară chipul mirelui său cu o sfințenie mai strălucitoare. În acest efort, care nu este ușor, ea știe că este susținută de Maria. De la ea „învață” să fie „fecioară”, dedicată total mirelui său, Isus Cristos, și „mama” multor fii pe care îi naște la viața nemuritoare.

Sub privirea vigilentă a mamei, comunitatea eclezială crește ca o familie reînnoită de revărsarea puternică a Duhului și, fiind gata să primească provocările noii evanghelizări, contemplă chipul milostiv al lui Isus în frați, îndeosebi în cei săraci și nevoiași, în cei care sunt departe de credință și de evanghelie. În special, Bisericii nu-i este frică să strige lumii că Isus Cristos este „calea, adevărul și viața” (In 14,6); nu se teme să anunțe cu bucurie că „vestea cea bună își are centrul, ba chiar conținutul său, în persoana lui Cristos, Cuvântul făcut trup, unicul Mântuitor al lumii” (Rosarium Virginis Mariae, 20).

Este urgent de a pregăti evanghelizatori competenți și sfinți; este necesar să nu se lâncezească fervoarea în apostoli, în special pentru misiunea „ad gentes„. Rozariul, dacă este redescoperit și valorizat pe deplin, oferă un ajutor spiritual și pedagogic, pe cât de obișnuit pe atât de rodnic, pentru a forma poporul lui Dumnezeu să lucreze în domeniul vast al acțiunii apostolice.

O încredințare precisă

6. Datoria animării misionare trebuie să continue să fie o angajare serioasă și coerentă a fiecărui botezat și a fiecărei comunități ecleziale. Un rol mai specific și special revine desigur Operelor Misionare Pontificale, cărora le mulțumesc pentru ceea ce fac deja cu generozitate.

Tuturor aș vrea să le sugerez să intensifice recitarea sfântului Rozariu, la nivel personal și comunitar, pentru a obține de la Domnul acele haruri de care Biserica și omenirea au nevoie deosebită. Îi invit chiar pe toți: copii și adulți, tineri și bătrâni, familii, parohii și comunități călugărești.

Printre atâtea intenții, nu aș vrea să uit pe cea a păcii. Războiul și nedreptatea își au începutul în inima „împărțită”. „Cel care asimilează misterul lui Cristos – și Rozariul urmărește tocmai acest lucru – învață secretul păcii și își face din el un proiect de viață” (Rosarium Virginis Mariae, 40). Dacă Rozariul va bate ritmul existenței noastre, va putea deveni instrument privilegiat pentru a construi pacea în inimile oamenilor, în familii și între popoare. Cu Maria putem obține orice de la Fiul Isus. Susținuți de Maria, nu vom ezita să ne dedicăm cu generozitate pentru răspândirea evangheliei până la marginile pământului.

Cu aceste sentimente, vă binecuvântez din inimă.

Vatican, 12 ianuarie 2003, Botezul Domnului

Ioan Paul al II-lea