Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Migranţilor

A XCII-a Zi Mondială a Migrantului și a Refugiatului
Migrația, un semn al timpurilor
Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
cu ocazia Zilei Mondiale a Migrantului și a Refugiatului
15 ianuarie 2006

Dragi frați și surori,

În urmă cu patruzeci de ani, s-a încheiat Conciliul Ecumenic Vatican II, a cărui bogată învățătură acoperă multe domenii ale vieții Bisericii. În mod deosebit, constituția pastorală Gaudium et spes a făcut o analiză atentă a complexității lumii de astăzi, căutând căile care se potrivesc cel mai bine transmiterii mesajului evangheliei bărbaților și femeilor de astăzi.

Cu acest scop părinții conciliari, răspunzând chemării fericitului Ioan al XXIII-lea, papă, s-au angajat să examineze semnele timpurilor și să le interpreteze în lumina evangheliei astfel încât să ofere noilor generații posibilitatea de a răspunde adecvat eternelor întrebări cu privire la viața prezentă și viitoare și la relațiile sociale juste (cf. Gaudium et spes, nr. 4).

Unul dintre semnele timpurilor ce poate fi recunoscut astăzi este, fără îndoială, migrația, un fenomen care se poate spune că a dobândit caracteristici structurale în timpul secolului ce tocmai s-a încheiat, devenind un factor important al pieței de muncă din lumea întreagă, o consecință, printre alte lucruri, a enormei forțe a globalizării. Evident, în acest „semn al timpurilor” diferiți factori au rolul lor. Ei includ migrarea națională și internațională, migrarea forțată și voluntară, migrarea legală și ilegală, supuse flagelului traficului de ființe umane. Nu poate fi uitată nici categoria studenților străini, al căror număr crește în lume în fiecare an.

Cu privire la cei care emigrează pentru motive economice, un factor recent ce merită menționat este creșterea numărului femeilor implicate în acest fenomen („o adevărată feminizare”). În trecut erau bărbații cei care emigrau în principal, deși au existat întotdeauna și femei, dar ele emigrau, în special, ca să-i însoțească pe soți sau tați ori ca să li se alăture oriunde erau aceștia. Astăzi, deși numeroase situații de această natură încă mai există, emigrarea femeilor tinde să devină din ce în ce mai autonomă. Femeile trec granițele propriilor țări singure în căutare de lucru într-o altă țară. Într-adevăr, se întâmplă deseori că femeia migrantă devine principala sursă de venit pentru familia ei. E un fapt dovedit că prezența femeilor este majoritară mai ales în sectoarele care oferă salarii mici. Dacă muncitorii migranți sunt în mod deosebit vulnerabili, acest lucru e cu atât mai mult adevărat în cazul femeilor. Ocaziile cele mai întâlnite de angajare pentru femei, altele decât munca în casă, consistă în ajutorarea bătrânilor, îngrijirea bolnavilor și lucrul în sectorul hotelier. Acestea, de asemenea, sunt domenii unde creștinii sunt chemați să se dedice asigurării unei tratări juste a femeilor migrante, din respect față de demnitatea femeii, recunoscându-li-se drepturile lor egale.

În acest context, e necesar să menționăm traficul de ființe umane – în special femei – care înflorește acolo unde posibilitățile de a-și îmbunătăți standardul de viață sau de a supraviețui sunt limitate. Devine ușor pentru traficant să își ofere „serviciile” victimelor, care deseori nu bănuiesc, nici în mod vag, ce le așteaptă. În unele cazuri există femei și fete care sunt destinate să fie exploatate aproape ca sclavii în munca lor, și nu rareori chiar în industria sexului. Deși eu nu pot aici să examinez îndeaproape analiza consecințelor acestui aspect al migrației, mă alătur condamnării făcute de Ioan Paul al II-lea împotriva „răspânditei culturi hedoniste și comerciale care încurajează exploatarea sistematică a sexualității” (Scrisoarea papei Ioan Paul al II-lea către femei, 29 iunie 1995, nr. 5). Aceasta schițează un întreg program de mântuire și de eliberare de la care creștinii nu pot să se sustragă.

Vorbind de alte categorii de migranți – cei care caută azil și refugiații – doresc să subliniez că există tendința de a se opri la întrebarea legată de sosirea lor în timp ce se trec cu vederea motivele pentru care ei și-au părăsit pământul natal. Biserica vede această întreagă lume a suferinței și a violenței prin ochii lui Isus, care a fost mișcat cu milă la vederea mulțimilor care rătăceau ca o turmă fără păstor (cf. Mt 9,36). Speranță, curaj, iubire și „creativitate în caritate” (Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, nr. 50) trebuie să inspire eforturile umane și creștine necesare să ajute acești frați și surori în suferința lor. Bisericile lor natale își vor demonstra preocuparea trimițând lucrători pastorali de aceeași limbă și cultură, într-un dialog al carității cu Bisericile locale care îi primesc.

În lumina „semnelor timpurilor” de astăzi, o atenție deosebită ar trebui acordată fenomenului studenților străini. Mulțumită, printre alte lucruri, unor programe de schimburi internaționale între universități, mai ales în Europa, numărul lor crește, având, ca și consecințe, probleme pastorale pe care Biserica nu le poate ignora. Aceasta este în mod special adevărat în cazul studenților veniți din țări în curs de dezvoltare, ale căror experiențe universitare pot deveni o ocazie extraordinară de îmbogățire spirituală.

Invocând asistența divină pentru cei care, mișcați de dorința de a contribui la promovarea unui viitor în care va fi dreptate și pace în lume, își consumă energiile în domeniul grijii pastorale în serviciul mobilității umane, împart tuturor, ca un semn de afecțiune, o binecuvântare apostolică specială.

Vatican, 8 decembrie 2005.

Benedict al XVI-lea