Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

A XIII-a Zi Mondială a Bolnavului
Cristos, speranță pentru Africa
Mesajul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului
11 februarie 2005

1. În anul 2005, la zece ani distanță, Africa va găzdui celebrările principale ale Zilei Mondiale a Bolnavului, care vor avea loc la sanctuarul „Sfânta Maria, Regina Apostolilor”, în Yaoundé, Camerun. Această alegere va oferi oportunitatea de a manifesta solidaritate concretă față de populațiile de pe acest continent, încercate de grave lipsuri sanitare. În felul acesta se va face un pas ulterior în realizarea angajării pe care creștinii din Africa, de zece ani, și-au asumat-o în cursul Celei de-a III-a Zile Mondiale a Bolnavului, adică aceea de a deveni „samariteni milostivi” ai fraților și surorilor aflați în dificultate.

De fapt, în exortația apostolică postsinodală Ecclesia in Africa, reluând observațiile multor părinți sinodali, am scris că „Africa de astăzi poate să fie asemănată cu acel om care cobora de la Ierusalim la Ierihon; el a căzut în mâinile tâlharilor care l-au jefuit, l-au bătut și au plecat lăsându-l pe jumătate mort (cf. Lc 10,30-37)”.

Și adăugam că „Africa este un continent în care nenumăratele ființe umane – bărbați și femei, copii și tineri – sunt întinși, într-un fel, pe marginea drumului, bolnavi, răniți, neputincioși, marginalizați și părăsiți. Ei au o nevoie extremă de samariteni milostivi care să le vină în ajutor” (nr. 41: AAS 88 [1996], 27).

2. Ziua Mondială a Bolnavului are ca scop și stimularea reflecției asupra noțiunii de sănătate, care în accepțiunea sa cea mai completă face aluzie și la o situație de armonie a ființei umane cu sine însăși și cu lumea care o înconjoară. Tocmai această viziune o exprimă Africa într-un mod destul de bogat în tradiția sa culturală, așa cum dau mărturie multele manifestări artistice, atât civile cât și religioase, pline de sensul bucuriei, de ritm și de muzicalitate. Însă, din păcate, această armonie astăzi este foarte tulburată.

Atâtea boli devastează continentul, și dintre toate în mod deosebit flagelul SIDA, „care seamănă durere și moarte în numeroase zone ale Africii” (Idem, nr. 116: loc. cit., 69). Conflictele și războaiele, care zbuciumă multe regiuni africane, fac mai dificile intervențiile menite să prevină și să vindece aceste maladii. În lagărele de emigranți și de refugiați zac adesea persoane lipsite chiar și de hrana indispensabilă pentru supraviețuire.

Îi îndemn pe cei care au posibilitatea să nu înceteze să se angajeze profund pentru a pune capăt la asemenea tragedii (cf. Idem, nr. 117: loc. cit., 69-70). Apoi amintesc responsabililor cu comerțul de arme ceea ce am scris în acel document: „Cei care alimentează războaiele în Africa prin intermediul traficului de arme sunt complici ai crimelor odioase împotriva umanității” (Idem, nr. 118: loc. cit., 70).

3. Referitor la drama SIDA, am avut deja ocazia să subliniez în alte circumstanțe că ea se prezintă și ca o „patologie a spiritului”. Pentru a o combate în mod responsabil, este nevoie să se mărească prevenirea ei prin intermediul educației la respectarea valorii sacre a vieții și formarea pentru practicarea corectă a sexualității. De fapt, dacă sunt multe infecții de contaminare prin sânge în special în timpul gestației – infecții care trebuie combătute cu toată angajarea – sunt și mai numeroase acelea care au loc pe cale sexuală și care pot să fie evitate mai ales printr-o conduită responsabilă și prin respectarea virtuții castității.

Episcopii participanți la amintitul Sinod pentru Africa din anul 1994, referindu-se la incidența pe care o au comportamentele sexuale iresponsabile în răspândirea bolii, au formulat o recomandare pe care aș vrea să o repropun: „Iubirea, bucuria, fericirea și pacea aduse de căsătoria creștină și de fidelitate, ca și siguranța dată de castitate, trebuie să fie prezentate continuu credincioșilor, mai ales tinerilor” (Exortația apostolică Ecclesia in Africa, 116: AAS [1996], 69).

4. În lupta împotriva SIDA toți trebuie să se simtă implicați. Revine guvernanților și autorităților civile să furnizeze, tot despre această temă, informații clare și corecte în slujba cetățenilor, de asemenea să dedice resurse suficiente pentru educarea tinerilor și pentru îngrijirea sănătății. Încurajez organismele internaționale să promoveze, în acest domeniu, inițiative inspirate din înțelepciune și solidaritate, tinzând mereu să apere demnitatea umană și să tuteleze dreptul inviolabil la viață.

O apreciere convinsă trebuie acordată industriilor farmaceutice care se angajează să mențină mici prețurile medicamentelor utile în îngrijirea SIDA. Desigur, sunt necesare resurse economice pentru cercetarea științifică în domeniul sanitar și alte resurse mai sunt necesare pentru a face comerciabile medicamentele descoperite, însă în fața urgențelor precum SIDA, ocrotirea vieții umane trebuie să vină înainte de orice altă evaluare.

Lucrătorilor pastorali le cer „să ducă fraților și surorilor afectați de SIDA toată mângâierea posibilă, atât materială, cât și morală și spirituală. Oamenilor de știință și responsabililor politici din toată lumea le cer cu insistență vie ca, mișcați de iubirea și de respectul datorat oricărei persoane umane, să nu facă economie în ceea ce privește mijloacele capabile să pună capăt acestui flagel” (Exortația apostolică Ecclesia in Africa, 116: AAS [1996], 69).

Îndeosebi, aș vrea să amintesc aici cu admirație pe atâția lucrători sanitari, pe asistenții religioși și pe voluntari care, ca niște samariteni milostivi, își petrec viața alături de victimele SIDA și se îngrijesc de rudele lor. Este prețioasă, în acest sens, slujirea pe care o prestează mii de instituții sanitare catolice ajutând, uneori în mod eroic, pe cei care în Africa sunt afectați de orice fel de infirmitate, în special de SIDA, de malarie și de tuberculoză.

În cursul ultimilor ani am putut să constat că apelurile mele în favoarea victimelor SIDA nu au fost zadarnice. Am văzut cu satisfacție că diferite țări și instituții au susținut, coordonând eforturile, campanii concrete de prevenire și de îngrijire a bolnavilor.

5. Mă adresez acum, în mod special, vouă, iubiți frați episcopi din conferințele episcopale din celelalte continente, ca să vă uniți cu generozitate cu păstorii din Africa pentru a face față în mod eficient acestei urgențe și altor urgențe. Consiliul Pontifical pentru Pastorația Sănătății va oferi, așa cum a făcut și în trecut, contribuția sa pentru a coordona și a promova această cooperare, solicitând aportul real al fiecărei conferințe episcopale.

Atenția Bisericii față de problemele din Africa nu este motivată numai de rațiuni de compasiune filantropică față de omul aflat în necesitate, dar este stimulată și de adeziunea la Cristos Răscumpărătorul, al cărui chip ea îl recunoaște în necazurile fiecărei persoane care suferă. Așadar, credința o face să se angajeze până la capăt în îngrijirea bolnavilor, așa cum a făcut mereu în cursul istoriei. Speranța o face capabilă să persevereze în această misiune, în pofida obstacolelor de orice fel pe care le întâlnește. În sfârșit, dragostea îi sugerează apropierea justă de diferitele situații, permițându-o să sesizeze particularitățile fiecăreia și să-i corespundă.

Cu această atitudine de profundă împărtășire, Biserica merge în întâmpinarea răniților vieții pentru a le oferi iubirea lui Cristos prin intermediul atâtor forme de ajutor pe care „fantezia dragostei” (Novo millennio ineunte, 50) i le sugerează pentru a-i ajuta. Ea repetă fiecăruia: Curaj, Dumnezeu nu te-a uitat. Cristos suferă împreună cu tine. Iar tu, oferind suferințele tale, poți să colaborezi cu el la răscumpărarea lumii.

6. Celebrarea anuală a Zilei Mondiale a Bolnavului oferă tuturor posibilitatea de a înțelege mai bine importanța pastorației sănătății. În epoca noastră, marcată de o cultură îmbibată de secularism, uneori există tentația de a nu valoriza pe deplin acest domeniu pastoral.

Se crede că altele sunt domeniile în care se joacă destinul omului. În schimb, chiar în momentul bolii se pune cu urgență mai mare necesitatea de a găsi răspunsuri potrivite la întrebările din urmă referitoare la viața omului: întrebări despre sensul durerii, al suferinței și al morții însăși, considerată nu numai ca o enigmă cu care trebuie să ne confruntăm cu trudă, dar ca un mister în care Cristos încorporează în sine existența noastră, deschizând-o spre o nouă și definitivă naștere pentru viața care nu se va sfârși niciodată.

În Cristos se află speranța sănătății adevărate și depline, mântuirea pe care el o aduce este adevăratul răspuns la întrebările din urmă ale omului. Nu există contradicție între sănătatea pământească și sănătatea veșnică, din moment ce Domnul a murit pentru sănătatea integrală a omului și a tuturor oamenilor (cf. 1Pt 1,2-5; Liturgia din Vinerea Sfântă, Adorația crucii). Mântuirea constituie conținutul final al noii alianțe.

Pentru aceasta, în următoarea Zi Mondială a Bolnavului vrem să proclamăm speranța sănătății depline pentru Africa și pentru întreaga omenire, angajându-ne să muncim cu o determinare mai mare în slujba acestei cauze mari.

7. În pagina evanghelică a fericirilor, Domnul proclamă: „Fericiți cei ce plâng, pentru că ei vor fi mângâiați” (Mt 5,4). Antinomia care pare să existe între suferință și bucurie este depășită grație acțiunii mângâietoare a Duhului Sfânt. Configurându-ne cu misterul lui Cristos răstignit și înviat, Duhul ne deschide încă de acum spre bucuria care va ajunge la plinătatea ei în întâlnirea beatificatoare cu Răscumpărătorul. În realitate, ființa umană nu aspiră la o bunăstare numai fizică sau spirituală, ci la o „sănătate” care să se exprime într-o armonie totală cu Dumnezeu, cu sine însuși și cu omenirea. La acest scop se ajunge numai prin misterul pătimirii, morții și învierii lui Cristos.

Preasfânta Maria ne oferă o anticipare elocventă a acestei realități escatologice, în special prin misterele neprihănitei sale zămisliri și ridicării sale la cer. În ea, zămislită fără nici o umbră de păcat, este totală disponibilitatea atât față de voința divină cât și față de slujirea oamenilor și, prin urmare, este deplină acea armonie profundă din care provine bucuria.

De aceea, pe bună dreptate, ne adresăm ei invocând-o ca „Pricina bucuriei noastre”. Ceea ce ne dă Fecioara este o bucurie care rămâne și în mijlocul încercărilor. Totuși, gândindu-ne la Africa dotată cu imense resurse umane, culturale și religioase, dar lovită și de suferințe de nedescris, înflorește în mod spontan pe buze o rugăciune profundă:

Marie, Fecioară neprihănită,
femeie a durerii și a speranței,
fii binevoitoare față de orice persoană care suferă
și dobândește fiecăruia plinătatea vieții.

Regină a Africii și a lumii întregi,
Fecioară Preasfântă, roagă-te pentru noi!

Vatican, 8 septembrie 2004

Ioan Paul al II-lea