Mesajul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
cu ocazia Postului Mare 2000
Dragi frați și surori,
1. Celebrarea Postului Mare, timp de convertire și de reconciliere, are în acest an un caracter cu totul particular, pentru că se înscrie în marele jubileu al anului 2000. Timpul Postului Mare reprezintă de fapt punctul culminant al acelui drum de convertire și de reconciliere pe care jubileul, an de grație al Domnului, îl propune tuturor credincioșilor pentru a reînnoi propria adeziune la Cristos și a anunța cu reînnoit avânt misterul mântuirii în noul mileniu. Postul Mare ajută creștinii să pătrundă mai mult acest „mister ascuns de secole” (Ef 3,9): îi conduce spre confruntarea cu cuvântul lui Dumnezeu viu și le cere să renunțe la propriul egoism pentru a primi acțiunea mântuitoare a Duhului Sfânt.
2. Eram morți pentru păcat (cf. Ef 2,5): astfel descrie sfântul Paul situația omului fără Cristos. Iată de ce Fiul lui Dumnezeu a voit să se unească cu natura umană salvând-o din sclavia păcatului și a morții.
Este o sclavie pe care omul o experimentează zilnic, având rădăcinile profunde în însăși inima sa (cf. Mt 7,11). Câteodată ea se manifestă în forme dramatice și neobișnuite, așa cum s-a întâmplat în timpul marilor tragedii din secolul XX, care s-au imprimat profund în viața atâtor comunități și persoane, victime ale violenței crude. Deportări forțate, eliminarea sistematică a popoarelor, disprețuirea drepturilor fundamentale ale persoanei sunt tragedii care astăzi încă, din păcate, umilesc omenirea. Și în viața zilnică, se manifestă diferite forme de călcare a legii, de ură, de anihilare a celuilalt, de minciună, omul fiind victima și autorul acestora. Omenirea este marcată de păcat. Condiția sa dramatică readuce în minte strigătul alarmant al apostolului neamurilor: „Nu este nici un drept, nici unul” (Rom 3,10; cf. Ps 13,3).
3. În fața întunericului păcatului și a imposibilității omului de a se elibera singur, apare în toată splendoarea sa opera mântuitoare a lui Cristos: „Pe el Dumnezeu l-a pus ca ispășire, prin sângele lui, prin mijlocirea credinței, pentru a-și arăta dreptatea sa” (Rom 3,25). Cristos este Mielul care a luat asupra sa păcatul lumii (cf. In 1,29). El a împărtășit existența umană „până la moarte, până la moartea pe cruce” (Fil 2,8), pentru a răscumpăra omul din sclavia răului și a-l reintegra în demnitatea sa originară de Fiu al lui Dumnezeu. Iată misterul pascal în care suntem renăscuți! Aici, așa cum amintește secvența pascală, „Moartea și viața s-au înfruntat într-un duel uimitor”. Părinții Bisericii afirmă că în Isus Cristos Diavolul atacă întreaga omenire și o amenință cu moartea, din care este eliberată grație puterii victorioase a învierii. Prin Domnul înviat se rupe puterea morții și omului îi este oferită posibilitatea de a accepta comuniunea cu Dumnezeu, prin credință. Celui ce crede îi este dată însăși viața lui Dumnezeu, prin acțiunea Duhului Sfânt, „primul dar al credincioșilor” (Rugăciunea euharistică IV). Mântuirea realizată prin cruce reînnoiește astfel universul și concretizează reconcilierea dintre Dumnezeu și om și dintre oameni între ei.
4. Jubileul este timpul de har în care suntem invitați să ne deschidem în mod deosebit milostivirii Tatălui, care în Fiul s-a plecat asupra omului, și reconcilierii, marele dar al lui Cristos. De aceea, acest an trebuie să devină pentru creștini dar, și pentru fiecare om de bunăvoință un moment prețios pentru a experimenta puterea înnoitoare a iubirii lui Dumnezeu care iartă și împacă. Dumnezeu oferă milostivirea sa fiecăruia care dorește să o primească, chiar dacă este departe și dubios. Omului de astăzi, obosit de mediocritate și de false iluzii, îi este oferită posibilitatea de a întreprinde calea unei vieții în plinătate. În acest context, Postul Mare al anului sfânt 2000 constituie prin excelență „momentul favorabil, ziua mântuirii” (2Cor 6,2), ocazia deosebit de propice pentru „a se lăsa reconciliați cu Dumnezeu” (2Cor 5,20).
În timpul anului sfânt Biserica oferă diferite oportunități de reconciliere personală și comunitară. Fiecare dieceză a indicat locuri speciale, unde credincioșii se pot îndrepta pentru a experimenta prezența deosebită a lui Dumnezeu, recunoscând în lumina sa propriul păcat și pentru a face, grație sacramentului reconcilierii, un nou drum de viață. O semnificație deosebită o are pelerinajul în Țara Sfântă și la Roma, locuri privilegiate ale întâlnirii cu Dumnezeu, pentru rolul lor unic în istoria mântuirii. Cum să nu ne îndreptăm pașii, cel puțin spiritual, către Țara, care acum 2000 de ani, a văzut trecerea Domnului? Acolo „Cuvântul s-a făcut trup” (1In 1,14) și a „crescut” în „înțelepciune, vârstă și har” (Lc 2,52); acolo „străbătea toate orașele și satele…, predicând evanghelia împărăției și vindecând orice boală și suferință” (Mt 9,35); acolo a dus la îndeplinire misiunea ce i-a fost încredințată de Tatăl (cf. In 19,30) și a trimis pe Duhul Sfânt asupra Bisericii ce se năștea (cf. In 20,22).
Și eu mă oblig, în timpul Postului Mare 2000, să fiu pelerin pe pământul Domnului, la izvoarele credinței noastre, pentru a celebra jubileul bimilenar al întrupării. Invit pe fiecare creștin să mă însoțească cu rugăciunea în timp ce, în diferitele etape ale pelerinajului, voi cere iertarea și împăcarea pentru fiii Bisericii și pentru omenirea întreagă.
5. Itinerarul convertirii conduce la împăcarea cu Dumnezeu și la trăirea plinătății noii vieți în Cristos. Viață de credință, de speranță și de dragoste. Aceste trei virtuți, așa-zise „teologale”, pentru că se referă direct la Dumnezeu în misterul său, au fost obiectul unei speciale aprofundări în cei trei ani de pregătire pentru marele jubileu. Celebrarea anului sfânt cere acum fiecărui creștin să trăiască și să mărturisească aceste virtuți din ce în ce mai deplin și conștient.
Harul jubileului îndeamnă înainte de toate la reînnoirea credinței personale. El constă în adeziunea la anunțarea misterului pascal, prin care credinciosul recunoaște că prin Cristos mort și înviat a venit mântuirea; își încredințează zilnic viața lui; primește tot ceea ce Domnul îi pregătește, în siguranța că Dumnezeu îl iubește. Credința este „da”-ul omului spus lui Dumnezeu și „amen”-ul său.
Figura exemplară a credinciosului pentru evrei, creștini și musulmani este Abraham: încrezător în promisiune, el urmează glasul lui Dumnezeu care îl cheamă pe căi necunoscute. Credința ajută la descoperirea semnelor prezenței pline de iubire a lui Dumnezeu în creație, în persoane, în evenimentele istoriei și, mai ales, în opera și în mesajul lui Cristos, făcându-l pe om să privească dincolo de el însuși, dincolo de aparențe spre acea transcendență unde se dezvăluie misterul iubirii lui Dumnezeu pentru fiecare creatură.
Prin harul jubileului Domnul ne invită, de asemenea, să trezim din nou speranța noastră. De fapt, în Cristos timpul însuși este răscumpărat și se deschide spre o perspectivă de bucurie fără sfârșit și de comuniune deplină cu Dumnezeu. Timpul creștinului este marcat de așteptarea nunții veșnice, anticipată zilnic de banchetul euharistic. Cu privirea îndreptată spre ea, „Duhul și mireasa spun: Vino!” (Ap 22,17), alimentând speranța care sustrage timpul de la pura repetiție și îi conferă sensul său autentic. Prin virtutea speranței creștinul mărturisește că, dincolo de orice rău și orice limită, istoria poartă în sine un sâmbure de bine pe care Domnul îl va face să încolțească în plinătate. Așadar, el privește spre noul mileniu fără frică, dar înfruntă sfidările și așteptările viitorului cu o certitudine încrezătoare care se naște din credința în promisiunea Domnului.
Cu jubileul Domnul ne cere, în sfârșit, să reaprindem dragostea noastră. Împărăția, pe care Cristos o va arăta în deplina sa splendoare la sfârșitul timpurilor, este deja prezentă acolo unde oamenii trăiesc după voința lui Dumnezeu. Biserica este chemată să dea mărturie despre comuniunea, pacea și caritatea care o deosebesc. În această misiune, comunitatea creștină știe că credința fără fapte este moartă (cf. Iac 2,17). Astfel, prin caritate, creștinul face vizibilă iubirea lui Dumnezeu pentru oameni revelată în Cristos și arată prezența sa în lume „până la sfârșitul timpurilor”. Caritatea pentru creștin nu este numai un gest, sau un ideal, dar este, pentru a spune așa, prelungirea prezenței lui Cristos care se dăruiește pe sine.
Cu ocazia Postului Mare, toți – bogați și săraci – sunt invitați să facă prezentă iubirea lui Cristos prin opere generoase de caritate. În acest an jubiliar caritatea noastră este chemată, în mod deosebit, să arate iubirea lui Cristos fraților care duc lipsă de cele necesare pentru a trăi, celor care sunt victimele foamei, ale violenței și ale nedreptății. Acesta este modul de a actualiza aspirațiile libertății și ale fraternității prezente deja în Sfânta Scriptură, pe care le propune celebrarea anului sfânt. Vechiul jubileu ebraic, de fapt, cerea eliberarea sclavilor, iertarea datoriilor, ajutorarea săracilor. Astăzi noi sclavii și sărăcii mai dramatice lovesc mulțimi de persoane, în special în țările din așa-zisa lume a treia. Este un strigăt de durere și de disperare care trebuie să găsească atenți și disponibili pe cei care fac acest drum jubiliar. Cum putem cere harul jubileului dacă suntem insensibili la necesitățile celor săraci, dacă nu ne angajăm să garantăm tuturor mijloacele necesare pentru a trăi în mod demn.
Să sperăm că mileniul care începe să poată fi o epocă în care în sfârșit strigătul atâtor oameni, frați ai noștri, care nu au nici minimul pentru a trăi, să găsească ascultare și primire fraternă. Doresc ca, la diferite niveluri, creștinii să fie promotori ai unor inițiative concrete pentru a asigura o distribuire egală a bunurilor și promovarea umană integrală pentru fiecare individ.
6. „Eu voi fi cu voi până la sfârșitul veacurilor”. Aceste cuvinte al lui Isus ne asigură că în anunțarea și trăirea evangheliei nu suntem singuri. Și în acest Post Mare al anului 2000, el ne invită să ne întoarcem la Tatăl, care ne așteaptă cu brațele deschise, pentru a ne transforma în semne vii și eficace ale iubirii sale milostive.
Mariei, Mama fiecărui suferind și Mama milostivirii divine, îi încredințăm intențiile noastre și propunerile noastre. Ea să fie steaua luminoasă a drumului nostru în noul mileniu.
Cu aceste urări, invoc asupra tuturor binecuvântarea lui Dumnezeu, unul și întreit, începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor, căruia „până la sfârșitul timpurilor” i se înalță imnul de binecuvântare și de laudă: „Prin Cristos, cu Cristos și în Cristos, ție, Dumnezeule Tată atotputernic, în unire cu Duhul Sfânt, toată cinstea și mărirea în toți vecii vecilor. Amin”.
Castel Gandolfo, 21 septembrie 1999
Ioan Paul al II-lea
Traducător: sr. Simona Ceobanu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Editura Presa Bună
Publicarea în original: 21.09.1999
Publicarea pe acest sit: 07.04.2000
Etichete: Papa IP2, Mesaje - Postul Mare