Discursul Patriarhului Teoctist la Liturghia prezidată de Papa

Discursul Patriarhului Teoctist
la Liturghia prezidată de Sfântul Părinte
duminică, 13 octombrie 2002

„Siliți-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4,3).

Sanctitatea Voastră,
Iubiți frați și surori în Domnul!

Purtăm încă vii în minte și în inimă momentele de mare bucurie și lumină ale vizitei Sanctității Voastre în România, în luna mai 1999, prima vizită pe care un Papă al Romei a făcut-o într-o țară cu populație majoritar ortodoxă. Bucuria și lumina de pe chipurile credincioșilor ortodocși și catolici din România din acele zile au fost pentru mine semnul unei binecuvântări a Duhului Sfânt, care cheamă Bisericile noastre la un mai intens efort pentru unitate. Știm că v-au impresionat mult cuvintele care au răsunat din sufletele tinerilor din România la Liturghia catolică din 9 mai 1999: „Unitate, unitate!”. Fără îndoială drumul de reclădire a unității vizibile dintre Bisericile noastre este adesea dificil.

Același Mântuitor Isus Cristos a vorbit de unitatea creștinilor, în timp ce era în rugăciune și în mare teamă în grădina Ghetsemani, înainte de jertfa de pe Cruce, arătând prin aceasta cât de adâncă este legătura dintre misterul Crucii și misterul unității Bisericii, în lumea noastră, aceea a oamenilor, rănită de consecințele păcatului și chinuită de sclavia morții spirituale.

Cu toate acestea, întrucât Crucea lui Cristos poartă ascunsă în sine puterea Învierii, orice dificultate în drumul reclădirii unității este și o pregătire pentru Înviere, pentru o comuniune mai intensă cu Cristos și cu Sfinții săi, în Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească, pe care o mărturisim în Crezul comun niceno-constantinopolitan.

Mișcarea ecumenică de reclădire a unității creștinilor, de reconciliere a Bisericilor separate una de alta a fost la început și o mișcare de pocăință, de convertire, de recunoaștere a responsabilității creștine în cele două războaie mondiale, pe care Bisericile noastre nu au reușit să le evite, sau la care a participat o mare mulțime de creștini din toate marile Biserici istorice.

Încercarea de a reclădi unitatea creștină s-a făcut atunci și ca o consecință a suferinței și pocăinței, iar ulterior unitatea creștină a fost căutată și datorită persecuțiilor din perioada comunistă, sau ca urmare a marginalizării Bisericilor în societatea occidentală secularizată.

Acum, când Bisericile din Europa centrală și orientală au mai mare libertate de a predica iubirea lui Cristos față de oameni, trebuie să intensificăm eforturile noastre de reîmpăcare între Biserici și să reclădim unitatea creștină, pe temelia dialogului teologic, a adevărului de credință comun, și în baza cooperării, în ușurarea suferinței, în apărarea darului sfânt al vieții și al demnității umane, într-o lume fărâmițată și agitată.

Sigur că sunt multe obstacole de ordin spiritual și material care încearcă astăzi să frâneze zelul de reclădire a unității creștine. Cu toate acestea, ceea ce s-a realizat în bine, precum apropierea dintre Biserici în timpul persecuțiilor din secolul trecut, nu trebuie să se piardă acum în libertate. Diviziunea, înstrăinarea și izolarea creștinilor între ei nu sunt forme ale mărturisirii lui Cristos, care s-a rugat ca toți să fie una (cfr. Ioan 17,21).

Astăzi, Europa, în mare parte secularizată, caută să fie cât mai unită din punct de vedere economic, juridic și cultural, adesea fără a cere în mod direct sprijinul Bisericilor creștine de pe Continent, poate tocmai pentru că Bisericile noastre din Europa sunt prea puțin preocupate de unitatea și de cooperarea dintre ele, iar instituțiile creștine internaționale nu sunt îndeajuns de convingătoare în realizarea unității creștinilor. Lumea secularizată nu mai sancționează astăzi Bisericile separate din Europa prin persecuții, ci prin indiferență, astfel încât ele sunt marginalizate.

Criza spirituală din timpul nostru necesită redescoperirea legăturii pocăință-convertire sau întoarcere la Cristos cel blând și milostiv, pe de o parte, și reclădirea comuniunii dintre Biserici, pe de alta.

Secularizarea contemporană este însoțită de o fărâmițare și de o sărăcire a vieții interioare spirituale a omului. Astfel, secularizarea slăbește și mai mult comuniunea spirituală dintre creștini. De aceea, trebuie să ne unim în căutarea sfințeniei vieții creștine prin realizarea unității creștine. În această lumină și perspectivă a ecumenismului sfințeniei, de care au dat dovadă martirii și mărturisitorii credinței din secolul al XX-lea, este necesar acum, în secolul al XXI-lea, să călăuzim, ca păstori ai Bisericii, primii responsabili ai unității de credință și de viață creștină, clerul și pe credincioșii noștri și mai ales pe tinerii din școlile de teologie care vor deveni preoți și misionari.

Apreciem cu bucurie eforturile mari și constante pe care Sanctitatea Voastră le depune în Biserica Romano-Catolică și în afara ei pentru a promova unitatea creștinilor în lumea de astăzi.

Spiritul de pocăință, căutarea iertării și a reîmpăcării, care apar în toate vizitele pastorale și ecumenice ale Sanctității Voastre, sunt semne și fapte simbolice ale unei înțelegeri profunde a Evangheliei, a smeritei iubiri față de Cristos. Aceste gesturi de valoarea simbolică sunt astăzi pentru noi toți, păstori ai Bisericii lui Cristos, un apel și o încurajare la o mai intensă responsabilitate pentru reclădirea unității creștine.

În acest context, vrem să amintim aici și inițiativele de colaborare cu religiile lumii, în favoarea păcii și a înțelegerii, așa cum sunt întâlnirile organizate de Comunitatea Sant’Egidio.

Sanctitatea Voastră,

prezența și rugăciunea noastră în Bazilica Sfântul Petru din Roma, în timpul solemnei Liturghii pontificale, la care am asistat, este o ocazie de reînnoire și de întărire a operei noastre pentru reclădirea unității creștine, de apropiere între Bisericile noastre, mai ales acum când, aici în Italia, a crescut numărul credincioșilor noștri ortodocși români. Aceștia sunt ajutați frățește în multe feluri de Biserica Romano-Catolică din Italia, țară prietenă a României. Suntem recunoscători pentru atenția deosebită și marele sprijin pe care îl oferiți comunității noastre ortodoxe române din Italia și din Europa occidentală, pentru ca aceste comunități să își păstreze propria identitate și să poată trăi, în același timp, experiența fraternității ecumenice.

Și la noi, în România, îndeosebi după vizita Sanctității Voastre în țara noastră, continuăm dialogul și cooperarea cu frații greco-catolici și romano-catolici, pentru a da mărturie comună despre Evanghelia iubirii lui Cristos în societatea română de astăzi, în care libertatea credinței trebuie să fie unită cu responsabilitatea comună pentru unitatea creștină, pentru viața și demnitatea persoanei umane, a familiei și a poporului român, încredințat nouă, păstorilor, ca slujitori ai Bisericii lui Cristos.

Să-l rugăm pe Domnul Cristos, suprem și veșnic Preot și Cap al Bisericii, să binecuvânteze și să sprijine Bisericile noastre, ca ele să asculte mereu rugăciunea lui „ca toți să fie una”, și să facă să crească dorința și angajarea lor pentru realizarea deplinei comuniuni fraterne spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea oamenilor.