Discursul Papei la vizita la Spitalul Psihiatric din Malabo

Discursul Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea
la vizita la Spitalul Psihiatric „Jean Pierre Olie” din Malabo
marți, 21 aprilie 2026

Domnule director general,
Stimate autorități,
Preaiubiți frați și surori!

Vă mulțumesc din adâncul inimii pentru această primire, pentru ospitalitatea voastră, pentru cântece, pentru dansuri. Mulțumesc!

De fiecare dată când vizitez un spital, un adăpost pentru persoane care pot suferi de boli sau dificultăți, trăiesc sentimente contradictorii: pe de o parte, simt durere sau tristețe pentru persoanele care suferă, care adesea poartă în sine o mare durere, uneori cu răni vizibile și alteori cu răni nevăzute, dar pe care persoana însăși știe că le poartă în inimă, în viață. Simt durere pentru familiile care adesea nu știu să însoțească și să ajute pacientul.

foto: Vatican Media

Dar, în același timp, simt admirație și mângâiere pentru tot ceea ce se face acolo în fiecare zi pentru a sluji viața umană. Acest lucru mi se întâmplă și aici, dar astăzi, în mine, și sper în voi toți, triumfă bucuria și speranța: bucuria întâlnirii în numele Domnului, bucuria și speranța de a ști că avem grijă de cei care trăiesc într-o condiție fragilă.

Unele cuvinte pe care le-am auzit adineaori m-au mișcat.

Directorul a spus: „O societate cu adevărat mare nu este aceea care își ascunde slăbiciunile, ci aceea care le înconjoară cu iubire”. Da, așa este. Acesta este un principiu al civilizației cu rădăcini creștine, căci Cristos este cel care, în istoria omenirii, a răscumpărat dizabilitatea de blestem și i-a redat deplina demnitate. Dar Mântuitorul nu vrea și nu ne poate mântui fără cooperarea noastră, atât personală, cât și socială: de aceea, el ne cere să ne iubim frații și surorile nu cu vorbe, ci cu fapte. Un azil de bătrâni ca acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu angajarea tuturor, poate deveni un semn al civilizației iubirii.

Domnul Pedro Celestino a încheiat cu o expresie emoționantă: „Vă mulțumim că ne iubiți așa cum suntem”. Așadar, vă spun: Vă mulțumesc pentru mărturia voastră! Vă mulțumesc tuturor că sunteți aici pentru a fi martori, semn că aici, în acest loc, există iubire autentică.

Dumnezeu ne iubește așa cum suntem. Numai Dumnezeu, în realitate, ne iubește complet așa cum suntem. Dar nu pentru a rămâne așa cum suntem! Nu, Dumnezeu nu ne vrea mereu bolnavi, mereu suferind; el vrea să ne vindece! Vedem asta de mii de ori în Evanghelie: Isus a venit să ne iubească așa cum suntem, nu să ne lase așa, ci să aibă grijă de noi! Și un spital, mai ales unul cu inspirație creștină, este tocmai asta: un loc unde oamenii sunt primiți așa cum sunt, respectați în fragilitatea lor, dar pentru a-i ajuta să se însănătoșească, cu o viziune holistică. În acest scop, dimensiunea spirituală este esențială – am fost foarte bucuros că directorul a subliniat acest lucru.

În cele din urmă, îi mulțumesc domnului Tarcisio pentru poezia sa! Aș vrea să spun că într-un mediu ca acesta, zilnic se compun multe „poezii” ascunse, poate nu cu cuvinte, ci cu gesturi mici, cu sentimente, cu atenție la relațiile dintre voi. Este o poezie pe care numai Dumnezeu o poate citi pe deplin și care consolează Inima milostivă a lui Cristos.

Preaiubiților, vă rog să exprimați apropierea mea tuturor pacienților din spital, în special celor mai grav bolnavi și mai singuri. Fiecăruia dintre voi – pacienți, lucrători medicali și personal – vă împart din inimă binecuvântarea mea, încredințându-vă ocrotirii Mariei, Tămăduitoarea bolnavilor. Vă mulțumesc foarte mult!