Discursul Papei la vesperele cu Primatul anglican

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la vesperele cu Primatul anglican,
Arhiepiscopul Justin Welby de Canterbury
miercuri, 5 octombrie 2016

Profetul Ezechiel, cu o imagine elocventă, îl descrie pe Dumnezeu ca Păstor care adună oile sale risipite. Ele s-au despărțit unele de altele „în ziua înnorată și întunecată” (Ez 34,12). Astfel Domnul pare să ne adreseze în această seară, prin intermediul profetului, un mesaj dublu. În primul rând un mesaj de unitate: Dumnezeu, ca Păstor, vrea unitatea poporului său și dorește ca mai ales păstorii să se dedice pentru asta. În al doilea rând, ne este spus motivul diviziunilor turmei: în zilele cu nori și cu întuneric, am pierdut din vedere pe fratele care era lângă noi, am devenit incapabili să ne recunoaștem și să ne bucurăm de respectivele noastre daruri și de harul primit. Asta s-a întâmplat pentru că s-a adunat, în jurul nostru, întunericul neînțelegerii și al suspiciunii și, deasupra noastră, norii întunecați ai disensiunilor și controverselor, formați din motive istorice și culturale și nu numai din motive teologice.

Dar avem certitudinea solidă că lui Dumnezeu îi place să locuiască între noi, turma și comoara sa prețioasă. El este un Păstor neobosit, care continuă să acționeze (cf. In 5,17), îndemnându-ne să mergem spre o unitate mai mare, la care se poate ajunge numai cu ajutorul harului său. De aceea să rămânem încrezători, pentru că în noi, ca suntem totuși fragile oale de lut (cf. 2Cor 4,7), lui Dumnezeu îi place să reverse harul său. El este convins că putem trece de la întuneric la lumină, de la dispersare la unitate, de la lipsă la plinătate. Acest drum de comuniune este parcursul tuturor creștinilor și este misiunea voastră deosebită, ca păstori ai Comisiei internaționale anglicane-catolice pentru unitate și misiune.

Este o mare chemare, aceea de a acționa ca instrumente de comuniune mereu și pretutindeni. Asta înseamnă a promova în același timp unitatea familiei creștine și unitatea familiei umane. Cele două domenii nu numai că nu se opun, ci se îmbogățesc reciproc. Atunci când, ca discipoli ai lui Isus, oferim slujirea noastră în manieră unită, unii alături de ceilalți, când promovăm deschiderea și întâlnirea, învingând tentația închiderilor și a izolărilor, acționăm în același timp fie în favoarea unității creștinilor fie a unității familiei umane. Ne recunoaștem astfel ca frați care aparțin la tradiții diferite, dar sunt determinați de aceeași evanghelie să întreprindă aceeași misiune în lume. Așadar ar fi mereu bine, înainte de a întreprinde vreo activitate, să vă puteți pune aceste întrebări: pentru ce nu facem asta împreună cu frații noștri anglicani?; putem să-l mărturisim pe Isus acționând împreună cu frații noștri catolici?

Împărtășind concret dificultățile și bucuriile slujirii ne apropiem unii de alții. Dumnezeu să vă dea să fiți promotori ai unui ecumenism îndrăzneț și real, mereu în drum în căutarea de a deschide noi cărări, de care vor beneficia în primul rând confrații voștri în provincii și în conferințele episcopale. Este vorba mereu și înainte de toate de a urma exemplul Domnului, metodologia sa pastorală, pe care profetul Ezechiel ni-l amintește: a merge în căutarea oii pierdute, a duce înapoi la staul pe cea rătăcită, a o pansa pe cea rănită, a o îngriji pe cea bolnavă (cf. v. 16). Numai așa se adună poporul împrăștiat.

Aș vrea să mă refer la drumul nostru comun în urmarea lui Cristos Bunul Păstor, inspirându-mă din cârja pastorală a sfântului Grigore cel Mare, care ar putea simboliza bine marea semnificație ecumenică a acestei întâlniri a noastre. Papa Grigore din acest loc de unde izvorăște misiunea l-a ales și l-a trimis pe sfântul Augustin de Canterbury și pe călugării săi la neamurile anglo-saxone, inaugurând o mare pagină de evanghelizare, care este istoria noastră comună și ne leagă în mod indisolubil. De aceea este corect ca această cârjă pastorală să fie un simbol împărtășit al drumului nostru de unitate și misiune.

În centrul părții curbate a cârjei pastorale este reprezentat Mielul Înviat. În acest mod, în timp ce ne amintește de voința Domnului de a aduna turma și de a merge în căutarea oii pierdute, cârja pastorală pare să ne indice și conținutul central al anunțului: iubirea lui Dumnezeu în Isus Răstignit și Înviat, Miel jertfit și viu. Este iubirea care a pătruns întunericul mormântului sigilat și a deschis larg porțile la lumina vieții veșnice. Iubirea Mielului victorios asupra păcatului și asupra morții este adevăratul mesaj inovator pe care trebuie să-l ducem împreună celor rătăciți de astăzi și celor care încă nu au bucuria de a cunoaște fața compătimitoare și îmbrățișarea milostivă a Bunului Păstor. Slujirea noastră constă în a lumina întunericul cu această lumină plăcută, cu forța neînarmată a iubirii care învinge păcatul și depășește moartea. Să avem bucuria de a recunoaște și de a celebra împreună inima credinței. Să ne centrăm în ea, fără să ne lăsăm distrași de ceea ce, ispitindu-ne să urmăm spiritul lumii, ar vrea să ne abată de la prospețimea originară a evangheliei. De acolo izvorăște responsabilitatea noastră comună, unica misiune de a-l sluji pe Domnul și omenirea.

A fost subliniat și de unii autori că aceste cârje pastorale, la cealaltă extremă, au adesea un vârf. Astfel se poate crede că o cârjă pastorală nu amintește numai chemarea de a conduce și a aduna oile în numele Răstignitului Înviat, ci și de a împunge pe cele care tind să stea prea apropiate și închise, îndemnându-le să iasă. Misiunea păstorilor este aceea de a ajuta turma încredințată lor, pentru ca să fie în ieșire, în mișcare vestind bucuria evangheliei; nu închisă în cercuri restrânse, în „microclime” ecleziale care ne-ar duce la zilele înnorate și întunecate. Împreună să-i cerem lui Dumnezeu harul de a imita spiritul și exemplul marilor misionari, prin care Duhul Sfânt a revitalizat Biserica, ce se reînsuflețește atunci când iese din ea pentru a trăi și a vesti evanghelia pe străzile din lume. Să ne gândim la ceea ce s-a întâmplat la Edinburgh, la originile mișcării ecumenice: tocmai focul misiunii a permis să se înceapă depășirea gardurilor și înlăturarea țarcurilor care ne izolau și făceau inimaginabil un drum comun. Să ne rugăm împreună pentru asta: să ne dea Domnul ca de aici să izvorască un reînnoit elan de comuniune și de misiune.