Discursul Papei la sosirea în Mexic

Discursul Papei Ioan Paul al II-lea
la sosirea pe aeroportul internațional din Ciudad de Mexico
marți, 30 iulie 2002

Domnule Președinte al Statelor Mexicane Unite,
Eminența Voastră Cardinal Arhiepiscop al Ciudad de Mexico,
iubiți frați în Episcopat,
distinse autorități și membri ai Corpului Diplomatic,
dragi mexicani!

1. Este imensă bucuria mea că am putut veni pentru a cincea oară în această ospitalieră țară, în care mi-am început apostolatul meu itinerant care, ca succesor al apostolului Petru, m-a purtat prin multe părți ale lumii, apropiindu-mă de mulți bărbați și femei pentru a-i întări în credința în Isus Cristos Mântuitorul.

După ce am celebrat în Toronto cea de-a XVII-a Zi Mondială a Tineretului, am avut astăzi bucuria să adaug la numărul sfinților un admirabil evanghelizator al acestui continent: Fratele Pedro de San Jose de Betancur. Mâine, cu mare bucurie, îl voi canoniza pe Juan Diego și, în ziua următoare, voi beatifica pe alți doi compatrioți ai voștri: Juan Bautista și Jacinto de los Ángeles, care se alătură, astfel, minunatelor exemple de sfințenie din aceste iubite tărâmuri americane, unde mesajul creștin a fost primit cu inimă deschisă, le-a marcat culturile și a dat roade îmbelșugate.

2. Mulțumesc pentru cuvintele amabile de bun venit pe care mi le-a adresat domnul președinte al Republicii, în numele tuturor mexicanilor. Doresc să răspund la acestea reînnoind încă o dată sentimentele mele de afecțiune și stimă față de acest popor, bogat în istorie și culturi ancestrale, și încurajându-i pe toți să se implice în construirea unei țări mereu reînnoite și în progres constant. Îi salut cu afecțiune pe Cardinali și Episcopi, pe iubiții preoți, pe persoanele consacrate, pe toți credincioșii care zi de zi se străduiesc să practice credința creștină și care împlinesc cu viața lor cuvintele care constituie speranță și program pentru viitor: „Mexicul, mereu credincios”. De aici, trimit un salut afectuos tinerilor adunați pentru veghea de rugăciune în Plaza del Zocalo a Catedralei Primatului de Mexic, și le spun că Papa se bazează pe ei și le cere să fie adevărați prieteni ai lui Isus și mărturisitori ai Evangheliei Sale.

3. Dragi mexicani: vă mulțumesc pentru ospitalitatea voastră, pentru afecțiunea voastră constantă, pentru fidelitatea voastră față de Biserică. Continuați să fiți fideli pe acest drum, susținuți de minunatele exemple de sfințenie născute în această nobilă țară. Fiți sfinți! Amintind ceea ce v-am spus deja în 1990 în Bazilica de Guadalupe, slujiți-l pe Dumnezeu, Biserica și patria, asumându-vă fiecare responsabilitatea de a transmite mesajul evanghelic și de a da mărturia unei credință vii și active în societate.

Vă binecuvântez din inimă pe fiecare dintre voi, folosind pentru aceasta expresia cu care strămoșii voștri se adresau celor dragi lor: „Dumnezeu să vă facă să fiți ca Juan Diego”.

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 30.07.2002
Publicarea pe acest sit: 31.07.2002
Etichete: , , ,

Comentariile sunt închise.