Discursul Papei la sosirea în Franţa

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la ceremonia de primire de la Palatul Elysee
Paris, vineri, 12 septembrie 2008

Domnule președinte,
doamnelor și domnilor,
dragi prieteni,

Stând aici, pe pământ francez, pentru prima oară de când providența m-a chemat pe Scaunul lui Petru, sunt impresionat și onorat de primirea caldă pe care mi-ați organizat-o. Vă sunt recunoscător în special Dvs, domnule președinte, pentru invitația cordială de a vizita țara Dvs și pentru frumoasele cuvinte de bun venit pe care mi le-ați adresat. Vizita pe care Excelența Dvs mi-a făcut-o în Vatican acum nouă luni este încă proaspătă în memoria mea. Prin Dvs extind salutul meu către toți bărbații și femeile care trăiesc în această țară, împodobită de o istorie milenară, de un prezent marcat de o activitate sănătoasă și un viitor promițător. Doresc ca ei să știe că Franța este adesea în inima rugăciunilor Papei; el nu poate uita toate câte a făcut ea pentru Biserică în decursul celor douăzeci de secole! Principalul motiv al vizitei mele este celebrarea a 150 de ani de la aparițiile Fecioarei Maria la Lourdes. Doresc să mă alături nenumăraților pelerini din lumea întreagă care în acest an se îndreaptă spre Sanctuarul marian, plini de credință și iubire. Această credință și această iubire le voi celebra aici, în țara voastră, în timpul celor patru zile de har care mi-au fost acordate.

Pelerinajul meu la Lourdes trebuia să includă o oprire în Paris. Capitala voastră îmi este familiară și o cunosc bine. Am stat aici adesea și de-a lungul anilor, datorită studiilor mele și fostelor mele funcții, s-au legat frumoase prietenii personale și intelectuale. Mă întorc aici cu bucurie, încântat să am ocazia să aduc un tribut impresionantei moșteniri de cultură și credință ce a modelat exemplara istorie a țării voastre și care a hrănit atâția mari slujitori ai națiunii și ai Bisericii, a căror învățătură și exemplu au mers în mod natural mult dincolo de limitele geografice ale națiunii voastre, marcând astfel cursul istoriei lumii. În timpul vizitei Dvs la Roma, domnule președinte, ați amintit de faptul că rădăcinile Franței – ca și cele ale Europei – sunt creștine. Istoria însăși oferă suficiente argumente în acest sens: de la începuturile ei, țara voastră a primit mesajul evanghelic. Chiar dacă dovezile documentare lipsesc uneori, existența comunităților creștine în Galia este atestată dintr-o perioadă foarte timpurie: este impresionant de amintit faptul că orașul Lyon avea deja un Episcop la mijlocul celui de-al doilea secol și că Sf. Irineu, autorul lucrării „Adversus Haereses”, a dat o elocventă mărturie aici despre vigoarea gândirii creștine. Sf. Irineu a venit din Smirna să predice credința în Cristos Înviat. Acest Episcop de Lyon avea ca limbă maternă greaca. Poate fi un semn mai frumos al naturii și destinului universal al mesajului creștin? Biserica, înființată de timpuriu în țara voastră, a jucat un rol civilizator pe care îl voi onora cu această ocazie. Ați vorbit despre el chiar Dvs, în timpul discursului de la Lateran din luna decembrie a anului trecut. Transmiterea culturii antice prin călugări, profesori și copiști, formarea inimilor și spiritelor în iubirea pentru săraci, asistența dată celor mai nefericiți prin fondarea de numeroase congregații religioase, contribuția creștinilor la înființarea instituțiilor din Galia, și mai apoi Franța, toate acestea sunt foarte cunoscute pentru a le aprofunda eu. Miile de capele, biserici, mănăstiri și catedrale, care au împodobit inima orașelor sau liniștea satelor voastre, vorbesc cu claritate despre modul în care părinții voștri în credință au dorit să îl cinstească pe Cel care le-a dat viața și care ne susține existența.

Mulți oameni, aici în Franța precum și în alte părți, au reflectat asupra relației dintre Biserică și stat. Într-adevăr, Cristos a oferit deja criteriul de bază pe care să se bazeze o soluție justă la problema relației dintre sfera politică și sfera religioasă. A făcut aceasta când, într-un răspuns la o întrebare, a spus: „Dați-i cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu” (Marcu 12,17). Biserica din Franța beneficiază actualmente de un „regim de libertate”. Suspiciunile trecutului au fost treptat transformate într-un dialog calm și pozitiv ce continuă să devină tot mai puternic. Un nou instrument de dialog și-a început existența în 2002 și am mare încredere în eficiența sa, dată fiind buna intenție a ambelor părți. Știm că rămân încă deschise unele zone de dialog, pe care trebuie să le abordăm și să analizăm pas cu pas, cu hotărâre și răbdare. Chiar Dvs, domnule președinte, ați folosit expresia „laicitate pozitivă” pentru a caracteriza această înțelegere mai deschisă. În acest moment al istoriei, când culturile continuă să își intersecteze căile tot mai frecvent, sunt ferm convins că este necesară o nouă reflecție asupra adevăratei semnificații și importanțe a „laicității”. De fapt, este fundamental, pe de o parte, să insistăm asupra distincției dintre sfera politică și cea religioasă, pentru a conserva atât libertatea religioasă a cetățenilor cât și responsabilitatea statului față de ei; și, pe de altă parte, să devenim mai conștienți de rolul de neînlocuit al religiei în formarea conștiințelor și contribuția pe care o poate aduce – printre altele – la crearea unui consens etic fundamental în societate.

Papa, ca martor al lui Dumnezeu care iubește și mântuiește, se străduiește să planteze semințele carității și speranței. Întreaga societate umană are nevoie de speranță. Această speranță este cu atât mai necesară în lumea de astăzi, care oferă puține aspirații spirituale și puțină siguranță materială. Marea mea grijă se îndreaptă către tineri. Unii dintre ei se luptă să găsească direcția corectă sau suferă de pierderea legăturii cu viața de familie. Alții testează limitele comunității religioase. Uneori marginalizați și adesea lăsați de voie, ei sunt vulnerabili și trebuie să înfrunte singuri o realitate care îi depășește. Este necesar să li se ofere un mediu sănătos de educație și să fie încurajați să îi respecte și să îi ajute pe ceilalți dacă doresc să se dezvolte armonios în procesul de maturizare. Biserica își poate aduce contribuția ei specifică în acest sens. Sunt de asemenea îngrijorat de situația socială din lumea occidentală, marcată din păcate de o adâncire a distanței dintre bogați și săraci. Sunt sigur că se pot găsi anumite soluții care să meargă dincolo de asistarea necesităților imediate, abordând în profunzime problemele, pentru a-i apăra pe cei săraci și pentru a le promova demnitatea. Biserica, prin multele ei instituții și opere, împreună cu multe alte asociații din țara voastră, încearcă adesea să facă față nevoilor imediate, dar este statul cel care trebuie să dea legile ce să ducă la eradicarea structurilor nedrepte. Dintr-o perspectivă mai largă, domnule președinte, sunt îngrijorat și vizavi de starea planetei noastre. Cu mare generozitate, Dumnezeu ne-a încredințat lumea pe care a creat-o. Trebuie să învățăm să o respectăm și să o protejăm mai mult. Mi se pare că a venit timpul pentru propuneri mai constructive pentru a se putea garanta binele generațiilor viitoare.

Faptul că țara voastră are acum președinția Uniunii Europene oferă Franței ocazia de a da mărturie – în conformitate cu nobila ei tradiție – despre drepturile omului și despre promovarea lor pentru binele indivizilor și al societății. Când europenii văd și experimentează personal faptul că drepturile inalienabile ale persoanei umane, de la concepere și până la moartea naturală – drepturile la educația gratuită, la viața de familie, la muncă și cele privind religia -, că aceste drepturi deci, care formează o unitate inseparabilă, sunt promovate și respectate, vor înțelege pe deplin măreția proiectului reprezentat de Uniunea Europeană și vor deveni artizani activi în același timp. Responsabilitatea încredințată Dvs, domnule președinte, nu este ușoară. Sunt vremuri nesigure și este o sarcină dificilă găsirea căii corecte între meandrele afacerilor sociale, economice, naționale și internaționale de fiecare zi. În special în fața pericolului unei reveniri a vechilor suspiciuni, tensiuni și conflicte între națiuni – la care asistăm astăzi – Franța, care în mod istoric a fost sensibilă la reconcilierea între popoare, este chemată să ajute Europa să zidească pacea între granițele ei și în lumea întreagă. În acest sens, este important să promovăm o unitate care nu dorește și nu devine o uniformitate, ci este capabilă să garanteze respectul pentru diferențele naționale și diferențele culturale, care împreună îmbogățesc Europa, amintind în același timp de faptul că ‘identitatea națională poate fi obținută doar prin deschiderea față de celelalte popoare și prin solidaritate cu ele’ (Ecclesia in Europa, nr. 112). Îmi exprim încrederea că țara voastră va contribui tot mai mult la progresul acestor vremuri spre liniște, armonie și pace.

Domnule președinte, dragi prieteni, doresc să îmi exprim încă o dată recunoștința pentru această întâlnire. Fiți siguri de rugăciunile mele fierbinți pentru frumoasa voastră țară, pentru ca Dumnezeu să îi dea pace și prosperitate, libertate și unitate, egalitate și fraternitate. Încredințez aceste rugăciuni mijlocirii materne a Fecioarei Maria, patroana principală a Franței. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze Franța și întreg poporul ei!