Discursul Papei la Întâlnirea pentru Pace

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la Întâlnirea pentru Pace
Piazza del Campidoglio, 20 octombrie 2020

Iubiți frați și surori,

Este motiv de bucurie și recunoștință față de Dumnezeu să pot întâlni aici în Campidoglio, în inima Romei, iluștri lideri religioși, stimate autorități și numeroși prieteni ai păcii. Ne-am rugat, unii aproape de alții, pentru pace. Îl salut pe domnul președinte al Republicii Italiene, domnul Sergio Mattarella. Și sunt bucuros să mă întâlnesc cu fratele meu, Sanctitatea Sa patriarhul ecumenic Bartolomeu. Apreciez mult că, în pofida dificultăților de călătorie, el și alte personalități au voit să participe la această întâlnire de rugăciune. În spiritul Întâlnirii de la Assisi, convocată de Sfântul Ioan Paul al II-lea în anul 1986, Comunitatea „Sfântul Egidiu” celebrează anual, din oraș în oraș, acest eveniment de rugăciune și dialog pentru pacea între credincioșii din diferite religii.

În acea viziune de pace exista o sămânță profetică ce, pas după pas, mulțumire fie lui Dumnezeu, s-a maturizat, cu întâlniri inedite, acțiuni de împăciuire, noi gânduri de fraternitate. De fapt, întorcându-ne în urmă, în timp ce din păcate întâlnim în anii trecuți fapte dureroase, precum conflicte, terorism sau radicalism, uneori în numele religiei, trebuie să recunoaștem în schimb pașii rodnici în dialogul dintre religii. Este un semn de speranță care ne incită să lucrăm împreună ca frați: ca frați. Astfel am ajuns la importantul Document despre Fraternitate pentru pacea mondială și conviețuirea comună, pe care l-am semnat cu marele imam de Al-Azhar, Ahmed al-Tayyeb, în 2019.

De fapt, „porunca păcii este înscrisă în adâncul tradițiilor religioase” (Enciclica Fratelli tutti [FT], 284). Credincioșii au înțeles că diversitatea de religie nu justifică indiferența sau dușmănia. Mai mult, pornind de la credința religioasă putem deveni artizani de pace și nu spectatori inerți ai răului războiului și al urii. Religiile sunt în slujba păcii și a fraternității. Pentru aceasta, și această întâlnire îi determină pe liderii religioși și pe toți credincioșii să se roage cu insistență pentru pace, să nu se resemneze niciodată cu războiul, să acționeze cu forța blândă a credinței pentru a pune capăt conflictelor.

Este nevoie de pace! Mai multă pace! „Nu putem rămâne indiferenți. Astăzi lumea are o arzătoare sete de pace. În multe țări se suferă datorită războaielor, adesea uitate, însă mereu motiv de suferință și sărăcie” (Discurs la Ziua Mondială de Rugăciune pentru Pace, Assisi, 20 septembrie 2016). Lumea, politica, opinia publică riscă să capete obișnuință cu răul războiului, ca însoțitoare naturală a istoriei popoarelor. „Să nu ne oprim asupra discuțiilor teoretice, să luăm contact cu rănile, să atingem carnea celui care suferă daunele. […] Să acordăm atenție refugiaților, celor care au îndurat radiații atomice și atacurile chimice, femeilor care și-au pierdut copiii, copiilor mutilați sau privați de copilăria lor” (FT, 261). Astăzi, durerile războiului sunt agravate și de pandemia Coronavirusului și de imposibilitatea de a avea acces la îngrijirile necesare, în multe țări.

Între timp, conflictele continuă, și cu ele durerea și moartea. A pune capăt războiului este o datorie neamânabilă a tuturor responsabililor politici în fața lui Dumnezeu. Pacea este prioritate fiecărei politici. Dumnezeu va cere cont, celui care nu a căutat pacea sau a alimentat tensiunile și conflictele, din toate zilele, lunile, anii de război care au trecut și care au lovit popoarele!

Cuvântul Domnului Isus se impune prin înțelepciunea sa profundă: „Pune-ți sabia la locul ei – spune el -, căci toți cei care pun mâna pe sabie de sabie vor pieri” (Mt 26,52). Cei care scot sabia, eventual crezând că rezolvă în grabă situații dificile, vor experimenta asupra lor, asupra celor dragi ai lor, asupra țărilor lor, moartea care vine de la sabie. „Destul!” (Lc 22,38), spune Isus atunci când discipolii îi arată două săbii, înainte de Pătimire. „Destul!”: este un răspuns fără echivoc față de orice violență. Acel „destul!” al lui Isus depășește secolele și ajunge puternic până la noi astăzi: destul cu săbiile, armele, violența, războiul!

Sfântul Paul al VI-lea, la Națiunile Unite în 1965, a transmis acest apel spunând: „Să nu mai fie niciodată războiul!”. Aceasta este implorarea noastră a tuturor, a bărbaților și a femeilor de bunăvoință. Este visul tuturor căutătorilor și artizanilor păcii, foarte conștienți că „fiecare război face lumea mai rea decât a găsit-o” (FT, 261).

Cum se poate ieși din conflicte blocate și cangrenate? Cu se pot desface nodurile încâlcite ale atâtor lupte armate? Cum se pot preveni conflictele? Cum se pot împăciui stăpânii războiului sau cei care se încred în forța armelor? Niciun popor, niciun grup social nu va putea obține singur pacea, binele, siguranța și fericirea. Niciunul. Lecția pandemiei recente, dacă vrem să fim onești, este „conștiința că suntem o comunitate mondială care navighează în aceeași barcă, unde răul unuia este în dauna tuturor. Ne-am amintit că nimeni nu se salvează singur, că ne putem salva numai împreună” (FT, 32).

Fraternitatea, care izvorăște din conștiința că suntem o unică omenire, trebuie să pătrundă în viața popoarelor, în comunități, printre guvernanți, în întâlnirile internaționale. Astfel se va forma conștiința că numai împreună ne salvăm, întâlnindu-le, negociind, încetând să luptăm, reconciliindu-ne, moderând limbajul politicii și al propagandei, dezvoltând parcursuri concrete pentru pace (cf. FT, 231).

Suntem împreună în această seară, ca persoane din diferite tradiții religioase, pentru a comunica un mesaj de pace. Acest lucru manifestă clar că religiile nu vor războiul, dimpotrivă îi dezmint pe cei care sacralizează violența, cer tuturor să se roage pentru reconciliere și să acționeze pentru ca fraternitatea să deschidă noi cărări de speranță. De fapt, cu ajutorul lui Dumnezeu, este posibil de construit o lume de pace, și astfel, frați și surori, să ne salvăm împreună. Mulțumesc.