Discursul Papei la întâlnirea interreligioasă şi ecumenică pentru pace

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea  interreligioasă și ecumenică pentru pace
Dhaka, 1 decembrie 2017

Stimați oaspeți,
Dragi prieteni,

Întâlnirea noastră, care reunește reprezentații diferitelor comunități religioase din această țară, constituie un moment foarte semnificativ al vizitei mele în Bangladesh. Ne-am adunat pentru a aprofunda prietenia noastră și pentru a exprima dorința comună a darului unei păci genuine și durabile.

Mulțumirea mea se îndreaptă spre cardinalul Di Rozario pentru cuvintele sale respectuoase de bun-venit și spre cei care m-au primit cu căldură în numele comunităților musulmană, hinduistă, budistă, creștină precum și al societății civile. Sunt recunoscător episcopului anglican de Dhaka pentru prezența sa, diferitelor comunități creștine și tuturor celor care au contribuit să facă posibilă această reuniune.

Cuvintele pe care le-am asculta, dar și cântecele și dansurile care au animat adunarea noastră, ne-au vorbit în mod elocvent despre dorința de armonie, fraternitate și pace conținută în învățăturile religiilor din lume. Fie ca întâlnirea noastră din această după-amiază să poată fi un semn clar al eforturilor liderilor și adepților religiilor prezente în această țară de a trăi împreună în respect reciproc și în bunăvoință. În Bangladesh, unde dreptul la libertatea religioasă este un principiu fundamental, această angajare să fie o chemare respectuoasă dar fermă pentru cel care va încerca să alimenteze diviziunea, ura și violența în numele religiei.

Este un semn deosebit de încurajator al timpurilor noastre că oamenii care cred și persoanele de bunăvoință se simt tot mai chemați să coopereze la formarea unei culturi a întâlnirii, a dialogului și a colaborării în slujba familiei umane. Asta cere mai mult decât o simplă toleranță. Ne stimulează să întindem mâna către celălalt în atitudine de încredere și înțelegere reciprocă, pentru a construi o unitate care să cuprindă diversitatea nu ca amenințare, ci ca potențial izvor de îmbogățire și creștere. Ne îndeamnă să cultivăm o deschidere a inimii, în așa fel încât să-i vedem pe ceilalți ca pe o cale, nu ca pe un obstacol.

Permiteți-mi să explorez pe scurt câteva caracteristici esențiale ale acestei „deschideri a inimii” care este condiția pentru o cultură a întâlnirii.

În primul rând, ea este o poartă. Nu este o teorie abstractă, ci o experiență trăită. Ne permite să întreprindem un dialog de viață, nu un simplu schimb de idei. Cere bunăvoință și primire, dar nu trebuie să fie confundată cu indiferența sau reticența în exprimarea convingerilor noastre mai profunde. A ne angaja rodnic cu celălalt înseamnă a împărtăși diferitele noastre identități religioase și culturale, dar mereu cu umilință, onestitate și respect.

Deschiderea inimii este asemenea și unei scări care ajunge la Absolut. Amintind această dimensiune transcendentă a activității noastre, ne dăm seama de necesitatea de a purifica inimile noastre, în așa fel încât să putem vedea toate lucrurile în perspectiva lor cea mai adevărată. La fiecare pas vederea noastră va deveni mai clară și vom primi forța pentru a persevera în angajarea de a-i înțelege și a-i valoriza pe ceilalți și punctul lor de vedere. În acest mod, vom găsi înțelepciunea și forța necesare pentru a întinde tuturor mâna prieteniei.

Deschiderea inimii este și un drum care conduce la căutarea bunătății, a dreptății și a solidarității. Conduce la căutarea binelui aproapelui nostru. În Scrisoarea sa către creștinii din Roma, sfântul Paul a îndemnat așa: „Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul cu binele” (12,21). Aceasta este o atitudine pe care noi toți o putem imita. Grija religioasă față de binele aproapelui nostru, care provine dintr-o inimă deschisă, curge ca un mare fluviu, irigând pământurile aride și pustii ale urii, corupției, sărăciei și violenței care atât de mult dăunează vieții umane, dezbină familiile și desfigurează darul creației.

Diferitele comunități religioase din Bangladesh au îmbrățișat acest drum îndeosebi în angajarea față de îngrijirea pământului, casa noastră comună, și în răspunsul la dezastrele naturale care au chinuit națiunea în ultimii ani. Mă gândesc și la manifestarea comună de durere, rugăciune și solidaritate care a însoțit tragica prăbușire de la Rana Plaza, care rămâne imprimată în mintea tuturor. În aceste diferite exprimări, vedem cum drumul bunătății duce la cooperare în slujba celorlalți.

Un spirit de deschidere, acceptare și cooperare între cei care cred nu contribuie numai la o cultură de armonie și de pace; el este inima sa pulsantă. Cât de mult are nevoie lumea de această inimă care bate cu putere, pentru a contrasta virusul corupției politice, ideologiile religioase distructive, tentația de a închide ochii în fața necesităților săracilor, refugiaților, minorităților persecutate și ale celor mai vulnerabili! Câtă deschidere este necesară pentru a primi persoanele din lumea noastră, în special pe tineri, care uneori se simt singuri și descumpăniți în căutarea sensului vieții!

Dragi prieteni, vă mulțumesc pentru eforturile voastre în promovarea culturii întâlnirii și mă rog ca, prin demonstrarea angajării comune a adepților religiilor de a discerne binele și de a-l pune în practică, îi vom ajuta pe toți cei care cred să crească în înțelepciune și în sfințenie și să coopereze pentru a construi o lume tot mai umană, unită și pașnică.

Deschid inima mea vouă tuturor și vă mulțumesc încă o dată pentru primirea voastră. Să ne amintim reciproc în rugăciunile noastre.