Discursul Papei la întâlnirea cu Nunții Apostolici

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu Nunții Apostolici
joi, 13 iunie 2019

Iubiți confrați,

Sunt bucuros să vă întâlnesc din nou pentru a vedea împreună cu voi și a examina cu ochi de păstori viața Bisericii și pentru a reflecta asupra misiunii voastre delicate și importante. Mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru prezența sa și pentru slujirea sa. Aceasta este a treia reuniune a noastră de acest tip, în care păstrez ca lucru prețios și reflecțiile provocate de întâlnirile cu voi toți, aici în Vatican, precum și în câteva nunțiaturi, cu ocazia recentelor călătorii. Cred că în viitor se va încerca să se invite cu o anumită regularitate și colaboratorii, pentru ca aceste momente să aibă și un caracter formativ.

M-am gândit să împărtășesc astăzi cu voi câteva precepte simple și elementare, pe care desigur voi le cunoașteți bine, dar amintirea lor va face bine tuturor și vă va ajuta să trăiți mai bine misiunea voastră cu același entuziasm de la primul mandat și cu aceeași disponibilitate ferventă cu care ați început slujirea voastră.

Este vorba de un soi de „decalog” care, în realitate, este îndreptat spre voi și spre colaboratorii voștri și, mai mult, spre toți episcopii, preoții și consacrații pe care voi îi întâlniți în fiecare parte a lumii.

1. Nunțiul este om al lui Dumnezeu

A fi „om al lui Dumnezeu” înseamnă a-l urma pe Dumnezeu în toate și pentru toate; a asculta de poruncile sale cu bucurie; a trăi pentru lucrurile lui Dumnezeu și nu pentru cele ale lumii; a-i dedica în mod liber toate propriile resurse acceptând cu suflet generos suferințele care vin ca urmare a credinței în El. Omul lui Dumnezeu nu-l trage pe șfoară și nici nu-l înșeală pe aproapele său; nu se lasă duși de bârfe și vorbiri de rău; păstrează mintea și inima curate, ocrotind ochii și urechile de murdăria lumii. Nu se lasă înșelat de valorile lumești, ci privește la Cuvântul lui Dumnezeu pentru a evalua ce este înțelept și bun. Omul lui Dumnezeu caută cu seriozitate să fie „sfânt și neprihănit înaintea Lui” (cf. Ef 1,4). Omul lui Dumnezeu știe să meargă cu umilință cu Domnul său, știind că trebuie să se încreadă numai în El pentru a putea trăi în plinătate și a persevera până la capăt, menținând inima deschisă spre cei dezavantajați și cei respinși de societate și ascultând problemele persoanelor fără a le judeca. Omul lui Dumnezeu este cel care practică dreptatea, iubirea, clemența, mila și milostivirea.

Nunțiul care uită că este om al lui Dumnezeu se ruinează pe sine însuși și pe alții; deraiază și dăunează și Bisericii, căreia și-a dedicat viața sa.

2. Nunțiul este om al Bisericii

Nunțiul, fiind reprezentant pontifical, nu se reprezintă pe sine însuși ci Biserica și îndeosebi pe Succesorul lui Petru. Cristos ne avertizează cu privire la ispita slujitorului rău: „Dar, dacă acel servitor spune în inima lui: «Stăpânul meu întârzie» și începe să-i lovească pe cei care sunt servitori împreună cu el, să mănânce și să bea cu bețivii, stăpânul acelui servitor va veni în ziua în care nu se așteaptă și la ora pe care n-o știe, îl va pedepsi aspru și îi va face parte cu cei ipocriți” (Mt 24,48-51).

Nunțiul nu încetează să fie „om al Bisericii” atunci când începe să trateze rău pe colaboratorii săi, personalul, surorile și comunitatea din nunțiatură ca un stăpân rău și nu ca un tată și păstor. Este trist a vedea unii nunți care îi chinuiesc pe colaboratorii lor cu aceleași chinuri pe care ei înșiși le-au primit de la alți nunții când ei erau colaboratori. În schimb secretarii și consilierii au fost încredințați experienței nunțiului pentru ca să se poată forma și înflori ca diplomați și, dacă vrea Dumnezeu, ca nunții în viitor.

Este urât a vedea un nunțiu care caută luxul, veșmintele și obiectele „semnate” în mijlocul oamenilor lipsiți de cele necesare. Este o contra-mărturie. Onoarea cea mai mare pentru un om al Bisericii este aceea de a fi „slujitorul tuturor”.

A fi om al Bisericii cere și umilința de a reprezenta chipul, învățăturile și pozițiile Bisericii, adică a pune deoparte convingerile personale.

A fi om al Bisericii înseamnă a apăra curajos Biserica în fața forțelor răului care încearcă mereu s-o discrediteze, s-o defăimeze sau s-o calomnieze.

A fi om al Bisericii cere să fie prieten al episcopilor, al preoților, al călugărilor și al credincioșilor, cu destăinuire și căldură umană, desfășurând alături de ei propria misiune și având mereu o privire eclezială, adică a unui om care se simte responsabil de mântuirea celorlalți. Să ne amintim mereu că salus animarum este mereu legea supremă a Bisericii și este baza fiecărei acțiuni ecleziale[1]. Această identitate a nunțiului îl face să se distingă și de ceilalți ambasadori în marile sărbători, Crăciun și Paște: când aceia își iau pauză pentru a ajunge la familii, nunțiul rămâne în sediu pentru a celebra cu poporul lui Dumnezeu din țară pentru că, fiind om al Bisericii, aceasta este familia sa.

3. Nunțiul este om al zelului apostolic

Nunțiul este vestitor al Veștii Bune și fiind un apostol al Evangheliei are misiunea de a lumina lumea cu lumina Celui Înviat, de a-l duce pe Cristos până la marginile pământului. Este un om în mișcare care seamănă sămânța bună a credinței în inimile celor pe care-i întâlnește. Și cei pe care-i întâlnește nunțiul ar trebui să se simte într-un fel interogat.

Să ne amintim de marea figură a sfântului Maximilian Maria Kolbe care, consumat de zel arzător pentru gloria lui Dumnezeu, a scris într-una din scrisorile sale: „În timpurile noastre constatăm, nu fără tristețe, propagarea «indiferentismului». O boală aproape endemică ce se răspândește în diferite forme nu numai în generalitatea credincioșilor, ci și printre membrii institutelor călugărești. Dumnezeu este vrednic de glorie infinită. Prima și principala noastră preocupare trebuie să fie aceea de a-i aduce laudă în măsura slabelor noastre forțe, conștienți că nu-l putem glorifica atât cât merită El. Gloria lui Dumnezeu strălucește mai ales în mântuirea sufletelor pe care Cristos le-a răscumpărat cu sângele său. Rezultă că angajarea primară a misiunii noastre apostolică va fi aceea de a procura mântuirea și sfințirea celui mai mare număr de suflete”[2].

Amintim și cuvintele sfântului Paul: „Dacă vestesc evanghelia nu am nici un motiv de laudă pentru că datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!” (1Cor 9,16). Este periculos a cădea în timiditatea sau în lâncezeala calculelor politice sau diplomatice, sau chiar în acel „politic corect”, renunțând la vestire.

Zelul apostolic este acea forță care ne ține în picioare și ne ocrotește de cancerul dezamăgirii.

4. Nunțiul este om al reconcilierii

Este parte importantă a muncii fiecărui nunțiu să fie om al medierii, al comuniunii, al dialogului și al reconcilierii. Nunțiul trebuie să caute mereu să rămână imparțial și obiectiv, pentru ca toate părțile să găsească în el arbitrul corect care încearcă sincer să apere și să tuteleze numai dreptatea și pacea, fără a se lăsa niciodată implicat negativ[3].

Fiind om al comunicării, „activitatea reprezentantului pontifical aduce înainte de toate o slujire prețioasă episcopilor, preoților, călugărilor și tuturor catolicilor din acel loc, care găsesc în el sprijin și ocrotire, deoarece el reprezintă o autoritate superioară, care este în folosul tuturor. Misiunea sa nu se suprapune pe exercitarea puterilor episcopilor, nici nu o înlocuiește sau o împiedică, ci o respectă și, mai mult, o favorizează și o susține cu sfatul fratern și discret”[4].

Dacă un nunțiu s-ar închide în nunțiatură și ar evita să-i întâlnească pe oameni, ar trăda misiunea sa și în loc să fie factor de comuniune și de reconciliere ar deveni obstacol și impediment. Nu trebuie să uitați niciodată că voi reprezentați fața catolicității și universalitatea Bisericii pe lângă Bisericile locale răspândite în toată lumea și pe lângă guverne.

5. Nunțiul este om al papei

Ca reprezentant pontifical nunțiul nu se reprezintă pe el însuși ci pe Succesorul lui Petru și acționează în locul lui pe lângă Biserică și guverne, adică el concretizează, realizează și simbolizează prezența papei în mijlocul credincioșilor și populațiilor. Este frumos că în diferite țări nunțiatura este numită „Casa papei”.

Desigur fiecare persoană ar putea să aibă rezerve, simpatii și antipatii, dar un nunțiu bun nu poate să fie ipocrit pentru că reprezentantul este un mijloc, sau mai bine zis, o punte de legătură între vicarul lui Cristos și persoanele la care este trimis, într-o zonă determinată, pentru care a fost numit și trimis de însuși Pontiful Roman.

Așadar, misiunea voastră este foarte angajantă pentru că cere disponibilitate și flexibilitate, umilință, profesionalitate impecabilă, capacitate de comunicare și de negociere; cere călătorii frecvente în automobil și călătorii lungi, adică a trăi cu valiza mereu pregătită (la prima noastră întâlnire v-am spus: viața voastră este una de nomazi).

Fiind trimis al papei și al Bisericii, nunțiul trebuie să fie predispus pentru raporturile umane, să aibă o inclinație naturală pentru relațiile interpersonale, adică să fie aproape de credincioși, de preoți, de episcopii locale, precum și de ceilalți diplomați și de guvernanți.

Slujirea reprezentantului este și aceea de a vizita comunitățile unde papa nu reușește să meargă, asigurându-le apropierea lui Cristos și a Bisericii. Așa a scris sfântul Paul al VI-lea: „De fapt, este evident că mișcării spre centrul și inima Bisericii trebuie să-i corespundă o altă mișcare, care din centru să se răspândească la periferie și să ducă într-un anumit mod la toate și la fiecare Biserică locală, la toate și la fiecare păstor și credincios prezența și mărturia acelei comori de adevăr și de har, de care Cristos Domn și Răscumpărător ne-a făcut părtași, depozitari și împărțitori. Prin reprezentanții noștri, care se află în diferitele națiuni, noi devenim părtași de însăși viața fiilor noștri și aproape inserându-ne în ea ajungem să cunoaștem, în mod mai rapid și sigur, necesitățile și în același timp aspirațiile lor”[5].

Fiind „reprezentant”, nunțiul trebuie să continue să se actualizeze și să studieze, în așa fel încât să cunoască bine gândirea și instrucțiunile celui pe care-l reprezintă. Are și datoria de a actualiza și a informa încontinuu pe papa cu privire la diferitele situații și cu privire la schimbările ecleziastice și sociopolitice ale țării la care este trimis. Pentru aceasta este indispensabil să posede o bună cunoaștere a obiceiurilor sale și pe cât posibil a limbii, menținând ușa nunțiaturii și pe cea a inimii sale mereu deschise pentru toți.

Deci este inconciliabil faptul de a fi reprezentant pontifical cu faptul de a critica pe la spate pe papa, a avea bloguri sau chiar a se uni cu grupuri ostile lui, Curiei și Bisericii din Roma.

6. Nunțiul este om al inițiativei

Este necesar a avea și a dezvolta capacitatea și agilitatea în a promova sau a adopta o conduită adecvată la exigențele momentului fără a cădea vreodată nici în rigiditate mentală, spirituală și umană, nici în flexibilitatea ipocrită și cameleonică. Nu este vorba de a fi oportuniști, ci de a ști să se treacă de la idee la practică având în minte binele comun și fidelitatea față de mandat. Arhiepiscopul Giancarlo Maria Bregantini spune că „fără motivații spirituale și fără un fundament evanghelic, toate inițiativele puțin câte puțin se prăbușesc, și pe planul cooperatist, economic și organizator”[6].

Omul cu inițiativă este o persoană pozitiv curioasă, plină de dinamism și de întreprindere; o persoană creativă și înzestrată cu curaj, care nu se lasă învinsă de panică în situații neprevizibile, ci știe, cu seninătate, intuiție și fantezie să încerce să le răstoarne și să le gestioneze pozitiv.

Omul cu inițiativă este un învățător care știe să-i învețe pe alții cu să se apropie de realități pentru a încerca să nu se lase dărâmat de surprizele mici și mari pe care ni le rezervă. Este o persoană care înseninează cu pozitivitatea sa pe cei care trec prin furtunile vieții.

Fiind înainte de toate un episcop, un păstor care, deși trăind printre evenimentele din lume, este chemat zilnic să dea dovadă că poate și că vrea „să fie în lume dar nu al lumii” (cf. In 17,14), nunțiul, în manieră intuitivă, trebuie să știe să reorganizeze informația de ansamblu și să găsească vorbele juste pentru a ajuta persoanele care se adresează lui pentru a găsi sfat, cu simplitatea porumbeilor și istețimea șerpilor (cf. Mt 16,16).

Trebuie precizat că aceste capacități se dobândesc urmându-l pe Isus, după modelul apostolilor și al primilor discipoli, care au primit chemarea cu deosebită atenție și adeziune la conduita lui Isus Cristos.

7. Nunțiul este om al ascultării

Virtutea ascultării este indisolubilă de libertate, pentru că numai în libertate noi putem asculta realmente și numai ascultând de Evanghelie se intră în plinătatea libertății[7]. Chemarea creștinului și, în acest context, a nunțiului la ascultare rămâne chemarea de a urma stilul de viață al lui Isus din Nazaret. Viața lui Isus, inspirată de deschiderea și de ascultarea de Dumnezeu, pe care El îl numește Tată[8]. Aici putem înțelege și trăi marea poruncă a ascultării eliberatoare: „Trebuie să ascultăm mai curând de Dumnezeu decât de oameni” (Fap 5,29). Ascultarea de Dumnezeu nu se desparte de ascultarea de Biserică și de superiori.

Ne ajută aici iarăși sfântul Maximilian Maria Kolbe care în aceeași scrisoare a scris: „Ascultarea, și numai ea, este aceea care ne manifestă cu siguranță voința divină. Este adevărat că superiorul poate greși, dar cine ascultă nu greșește. […] Pe calea ascultării noi depășim limitele micimii noastre și ne conformăm voinței divine care ne conduce să acționăm corect cu infinita sa înțelepciune și prudență. Aderând la această voință divină, căreia nicio creatură nu-i poate rezista, devenim mai puternici decât toți. Aceasta este cărarea înțelepciunii și a prudenței, singura cale în care putem da lui Dumnezeu gloria maximă. […] Așadar, fraților, să-l iubim cu toate forțele pe Tatăl ceresc plin de iubire față de noi; și dovada carității noastre perfecte să fie ascultarea, care trebuie exercitată mai ales atunci când ne cere să sacrificăm voința noastră. De fapt nu cunoaștem altă carte mai sublimă decât pe Isus Cristos răstignit, pentru a înainta în iubirea lui Dumnezeu”[9].

Sfântul Augustin atribuie ascultării atâta importanță, nu mai puțină decât aceea a iubirii, a umilinței, a înțelepciunii, care sunt fundamentală, până acolo încât nu poate să existe iubire adevărată, umilință sinceră, înțelepciune autentică decât în cadrul ascultării[10].

Un nunțiu care nu trăiește virtutea ascultării – și atunci când este dificil și contrar propriei viziuni personale – este ca un călător care pierde busola, riscând astfel să nu găsească obiectivul. Amintim mereu zicala „Medice, cura te ipsum”. Este contra-mărturie a-i chema pe alții la ascultare și a nu asculta.

8. Nunțiul este om al rugăciunii

Aici mi se pare important să vă amintesc încă o dată cuvintele de nedepășit cu care sfântul Giovanni Battista Montini, ca substitut al Secretariatului de Stat, descria figura reprezentantului pontifical: „Este aceea a unuia care are cu adevărat conștiința că îl poartă pe Cristos cu sine” (25 aprilie 1951), ca bunul prețios de comunicat, de vestit, de reprezentat. Bunurile, perspectivele din această lume ajung să dezamăgească, ne fac să nu ne mulțumim niciodată; Domnul este binele care nu dezamăgește, unicul care nu dezamăgește. Și asta cere o dezlipire de noi înșine la care se poate ajunge numai cu un raport constant cu Domnul și unificarea vieții în jurul lui Cristos. Și asta se numește familiaritate cu Isus. Familiaritatea cu Isus Cristos trebuie să fie alimentul zilnic al reprezentantului pontifical, pentru că este alimentul care se naște din amintirea primei întâlniri cu El și pentru că ea constituie și exprimarea zilnică de fidelitate față de chemarea sa. Familiaritatea cu Isus Cristos în rugăciune, în celebrarea euharistică – nu trebuie neglijată niciodată – în slujirea carității[11].

Ne amintim de apostoli și de Petru care a spus: „Nu este bine ca noi să lăsăm la o parte cuvântul lui Dumnezeu pentru a sluji la mese. De aceea, fraților, căutați dintre voi șapte bărbați cu nume bun, plini de duh și înțelepciune, pe care să-i rânduim pentru această slujire. Iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea cuvântului” (Fap 6,1-6). Așadar prima misiune a fiecărui episcop este aceea de a stărui în rugăciune și în slujirea cuvântului.

Nunțiul – și noi toți – fără o viață de rugăciune, riscă să nu respecte toate condițiile menționate mai sus. Fără rugăciune devenim simpli funcționari, mereu nemulțumiți și frustrați. Viața de rugăciune este acea lumină care luminează tot restul și toată activitatea nunțiului și a misiunii sale.

9. Nunțiul este om al carității active

Trebuie reafirmat aici că „rugăciunea, drumul uceniciei și convertirea găsesc în caritatea care se face împărtășire verificarea autenticității lor evanghelice. Și din acest mod de a trăi derivă bucurie și seninătate sufletească, pentru că se atinge cu mâna carnea lui Cristos. Dacă vrem să-l întâlnim realmente pe Cristos, este necesar să-i atingem trupul în trupul rănit al săracilor, ca o comparație cu împărtășirea sacramentală primită în Euharistie. Trupul lui Cristos, frânt în liturgia sacră, se lasă găsit de caritatea împărtășită în fețele și în persoanele fraților și surorilor mai slabi”[12]. Deoarece „credința lucrează prin iubire” (Gal 5,6).

Nunțiul având misiunea de a interpreta „grija Pontifului Roman pentru binele țării în care exercită misiunea sa; îndeosebi trebuie să se intereseze cu zel de problemele păcii, progresului și colaborării popoarelor, în vederea binelui spiritual, moral și material al întregii familii umane”[13]. Activitatea nunțiului nu trebuie să se limiteze niciodată la desfășurarea de practici, care, deși fiind importante, nu vor putea niciodată să facă misiunea sa fecundă și rodnică; pentru aceasta nunțiul trebuie să se dedice în operele caritative, în special față de săraci și marginalizați; numai așa va putea realiza pe deplin misiunea sa și faptul de a fi părinte și păstor.

Caritatea este și gratuitate, și iată de ce aș vrea să vă vorbesc aici despre un pericol permanent, adică pericolul cadourilor. Biblia îl definește vinovat pe omul care „ia darul pe sub poală ca să încline căile judecății” (Pr 17,23-24) și Psalmul întreabă: „Doamne, cine va locui în cortul tău?” și răspunde: cine „nu primește daruri împotriva celui nevinovat” (15,1.5). Caritatea activă trebuie să ne facă să fim prudenți în acceptarea darurilor care sunt oferite pentru a încețoșa obiectivitatea noastră și în unele cazuri din păcate pentru a cumpăra libertatea noastră.

Niciun cadou de orice valoare nu trebuie să ne facă vreodată sclavi! Refuzați cadourile prea scumpe și adesea inutile sau îndreptați-le spre caritate, și amintiți-vă că a primi un cadou scump nu justifică niciodată folosirea lui.

10. Nunțiul este om al umilinței

Aș vrea să închei acest decalog cu virtutea umilinței citând „Litaniile umilinței” ale slujitorului lui Dumnezeu cardinalul Rafael Merry del Val (1865-1930), secretar de stat și colaborator al sfântului Pius al X-lea, un fost coleg al vostru:

O, Isuse, blând și smerit cu inima, ascultă-mă!
De dorința de a fi stimat – Eliberează-mă, Isuse.
De dorința de a fi iubit – Eliberează-mă, Isuse.
De dorința de a fi descântat – Eliberează-mă, Isuse.
De dorința de a fi onorat – Eliberează-mă, Isuse.
De dorința de a fi lăudat – Eliberează-mă, Isuse.
De dorința de a fi preferat altora – Eliberează-mă, Isuse.
De dorința de a fi consultat – Eliberează-mă, Isuse.
De dorința de a fi aprobat – Eliberează-mă, Isuse.
De teama de a fi umilit – Eliberează-mă, Isuse.
De teama de a fi disprețuit – Eliberează-mă, Isuse.
De teama de a suferi repulsii – Eliberează-mă, Isuse.
De teama de a fi calomniat – Eliberează-mă, Isuse.
De teama de a fi uitat – Eliberează-mă, Isuse.
De teama de a fi ridiculizat – Eliberează-mă, Isuse.
De teama de a fi insultat – Eliberează-mă, Isuse.
De teama de a fi suspectat – Eliberează-mă, Isuse.
Ca alții să fie mai iubiți decât mine – Isuse, dă-mi harul să doresc asta!
Ca alții să fie mai stimați decât mine – Isuse, dă-mi harul să doresc asta!
Ca alții să poată crește în opinia lumii și ca eu să pot scădea – Isuse, dă-mi harul să doresc asta!
Ca alții să poată fi angajați și eu să fiu pus deoparte – Isuse, dă-mi harul să doresc asta!
Ca alții să poată fi lăudați și eu neglijat – Isuse, dă-mi harul să doresc asta!
Ca alții să poată fi preferați în locul meu în orice lucru – Isuse, dă-mi harul să doresc asta!
Ca alții să poată fi mai sfinți decât mine, cu condiția ca eu să devin sfânt atât cât pot – Isuse, dă-mi harul să doresc asta![14]

Note:
[1] „În raport cu episcopii, cărora le este încredințată prin mandat divin îngrijirea sufletelor în fiecare dieceză, reprezentantul pontifical are datoria de a ajuta, a sfătui și a presta lucrarea sa promptă și generoasă, cu spirit de colaborare fraternă, respectând mereu exercitarea jurisdicției proprii a păstorilor” (Sfântul Paul al VI-lea, Scrisoarea apostolică Sollicitudo omnium EcclesiarumAAS 61 [1969], 476).
[2] Cf. Scritti di Massimiliano M. Kolbe, vol. I, Firenze 1975, 44-46; 113-114.
[3] Nunțiul are și „datoria de a tutela în acțiune comună cu episcopii, pe lângă autoritățile civile din teritoriul în care își exercită funcția sa, misiunea Bisericii și a Sfântului Scaun. […] În calitatea sa de trimis al Păstorului Suprem al sufletelor, reprezentantul pontifical va promova […] contacte corespunzătoare între Biserica catolică și celelalte comunități creștine și va favoriza raporturi cordiale cu religiile necreștine” (Sfântul Paul al VI-lea, Scrisoarea apostolică Sollicitudo omnium EcclesiarumAAS 61 [1969], 476).
[4] Ibidem.
[5] Scrisoarea apostolică Sollicitudo omnium EcclesiarumAAS 61 (1969), 476.
[6] Non possiamo tacere. Le parole e la bellezza per vincere la mafia, Piemme 2011, 136.
[7] Cf. Enzo Bianchi, Le parole della spiritualità, Rizzoli 1999, 149-152.
[8] Cf. F. J. MOLONEY, Discepoli e profeti, 186.
[9] Scritti di Massimiliano M. Kolbe, vol. I, Firenze 1975, 44-46; 113-114.
[10] Cf. Patrologia, III, Marietti 2000, 432-434; B. Borghini, L’obbedienza secondo S. Agostino, în „Vita crist.”, 23 (1954), 460-478.
[11] Cf. Discurs adresat reprezentanților pontificali, 21 iunie 2013.
[12] Mesaj pentru prima Zi Mondială a Săracilor, 19 noiembrie 2017.
[13] Scrisoarea apostolică Sollicitudo omnium EcclesiarumAAS 61 (1969), 476.
[14] https://www.corrispondenzaromana.it/lumilta-insegnata-dal-cardinal-merry-del-val/

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 13.06.2019
Publicarea pe acest sit: 13.06.2019
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.