Discursul Papei la întâlnirea cu migranții din Malta

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
de la întâlnirea cu migranții
Laboratorul Păcii din Hal Far,
duminică, 3 aprilie 2022

Iubiți frați și surori!

Vă salut pe toți cu afect; sunt bucuros să închei vizita mea în Malta stând un pic cu voi. Îi mulțumesc părintelui Dionisio pentru primirea sa; și mai ales sunt recunoscător lui Daniel și lui Siriman pentru mărturiile lor: ne-ați deschis inima voastră și viața voastră, și în același timp v-ați făcut purtători de cuvânt ai atâtor frați și surori, constrânși să părăsească patria pentru a căuta un refugiu sigur.

Așa cum spuneam în urmă cu câteva luni la Lesbo, „sunt aici pentru a vă spune că sunt apropae de voi… Sunt aici pentru a vedea fețele voastre, pentru a vă privi în ochi” (Discurs la Mytilene, 5 decembrie 2021). Din ziua în care am mers la Lampedusa, nu v-am uitat niciodată. Vă port mereu în inimă și sunteți mereu prezenți în rugăciunile mele.

În această întâlnire cu voi migranții reiese pe deplin semnificația motoului călătoriei mele în Malta. Este un citat din Faptele Apostolilor care spune: „Ne-au arătat o bunăvoință neobișnuită” (28,2). Se referă la modul în care maltezii l-au primit pe apostolul Paul și pe toți cei care împreună cu el au naufragiat în apropierea insulei. Le-au arătat „o bunăvoință neobișnuită”. Nu numai cu bunăvoință, ci cu o bunăvoință neobișnuită, o atenție specială, pe care Sfântul Luca a voit s-o imortalizeze în cartea Faptele Apostolilor. Urez Maltei să le arate mereu în acest mod celor care ajung pe coastele sale, să fie cu adevărat pentru ei un „port sigur”.

Experiența naufragiului este una pe care mii de bărbați, femei și copii au trăit-o în acești ani în Mediterana. Și din păcate pentru mulți dintre ei a fost tragică. Tocmai ieri s-a aflat știrea despre o salvare petrecută în largul Libiei, a numai patru migranți dintr-o ambarcațiune care conținea circa nouăzeci. Să ne rugăm pentru acești frați ai noștri care și-au găsit moartea în Marea noastră Mediterană. Și să ne rugăm și pentru a fi salvați de un alt naufragiu care se consumă în timp ce se întâmplă aceste fapte: este naufragiul civilizației, care amenință nu numai refugiații, ci pe noi toți. Cum ne putem salva din acest naufragiu care riscă să scufunde nava civilizației noastre? Comportându-ne cu bunăvoință. Privind persoanele nu ca niște numere, ci prin ceea ce sunt – așa cum ne-a spus Siriman -, adică niște fețe, niște istorii, pur și simplu bărbați și femei, frați și surori. Și gândindu-ne la locul acelei persoane pe care o văd pe o barcă sau pe mare la televizor, sau într-o fotografie, în locul său aș putea să fiu eu, sau fiul meu, sau fiica mea… Probabil și în acest moment, în timp ce suntem aici, bărci traversează marea de la sud la nord… Să ne rugăm pentru acești frați și surori care își riscă viața pe mare în căutare de speranță. Și voi ați trăit această dramă și ați ajuns aici.

Istoriile voastre ne fac să ne gândim la acele mii și mii de persoane care în zilele trecute au fost constrânse să fugă din Ucraina din cauza acelui război nedrept și sălbatic. Dar și la acelea ale atâtor alți bărbați și femei care, în căutarea unui loc sigur, s-au văzut obligate să părăsească propria casă și propria țară în Asia, în Africa și în Americi, mă gândesc la rohingya… Spre ei toți se îndreaptă gândul meu și rugăciunea mea în acest moment.

În urmă cu câtva timp am primit de la acest centru al vostru o altă mărturie: istoria unui tânăr care povestea momentul dureros în care a trebuit să părăsească pe mama sa și familia sa de origine. Asta m-a emoționat și m-a făcut să reflectez. Dar și tu Daniel, și tu Siriman, și fiecare dintre voi a trăit experiența de a pleca dezlipindu-se de propriile rădăcini. Este o ruptură. O ruptură care lasă semnul. Nu numai o durere momentană, emotivă. Lasă o rană adâncă în drumul de creștere a unui tânăr, a unei tinere. Este nevoie de timp pentru a vindeca această rană; este nevoie de timp și mai ales este nevoie de experiențe bogate în umanitate: a întâlni persoane primitoare, care știu să asculte, să înțeleagă, să însoțească; și a sta împreună și cu alți însoțitori de călătorie, pentru a împărtăși, pentru a purta împreună povara… Asta ajută la vindecarea rănilor.

Mă gândesc la centrele de primire: cât de important este ca să fie locuri de umanitate! Știm cât de dificile este, există atâția factori care alimentează tensiuni și rigidități. Și totuși, în fiecare continent, există persoane și comunități care acceptă provocarea, conștienți că realitatea migrațiilor este un semn al timpurilor unde este în joc civilizația. Și pentru noi creștinii este în joc și fidelitatea față evanghelia lui Isus, care a spus: „Am fost străin și m-ați primit” (Mt 25,35). Asta nu se creează într-o zi! Este nevoie de timp, este nevoie de atâta răbdare, este nevoie mai ales de o iubire făcută din apropiere, din duioșie și din compasiune, așa cum este iubirea lui Dumnezeu față de noi. Cred că trebuie să spunem un mare „mulțumesc” celui care a acceptat această provocare aici în Malta și a dat naștere acestui centru. Facem asta cu aplauze, toți împreună!

Permiteți-mi, fraților și surorilor, să exprim un vis al meu. Ca voi, migranții, după ce ați experimentat o privire bogată în umanitate și în fraternitate, să puteți deveni personal martori și animatori de primire și de fraternitate. Aici și unde va voi Dumnezeu, unde va conduce Providența pașii voștri. Acesta este visul pe care vreau să-l împărtășesc cu voi și pe care-l pun în mâinile lui Dumnezeu. Pentru că ceea ce este imposibil pentru noi nu este imposibil pentru el. Consider foarte important ca în lumea de astăzi migranții să devină martori ai valorilor umane esențiale pentru o viață demnă și fraternă. Sunt valori pe care voi le purtați înăuntru, care aparțin rădăcinilor voastre. Odată vindecată rana rupturii, a dezrădăcinării, voi puteți evidenția această bogăție pe care o purtați înăuntru, un patrimoniu de umanitate foarte prețios, și s-o puneți în comun cu comunitățile în care sunteți primiți și în locurile în care vă inserați. Acesta este drumul! Drumul fraternității și al prieteniei sociale. Aici este viitorul familiei umane într-o lume globalizată. Sunt bucuros să pot împărtăși astăzi acest vis cu voi, așa cum voi, în mărturiile voastre, împărtășiți visele voastre cu mine!

Mi se pare că aici este și răspunsul la problema care se află în centrul mărturiei tale, Siriman. Tu ne-ai amintit că acela care trebuie să părăsească propria țară pleacă având un vis în inimă; visul libertății și al democrației. Acest vis se ciocnește cu o realitate dură, adesea periculoasă, uneori teribilă, inumană. Tu ai dat glas apelului sufocat al milioanelor de migranți ale căror drepturi fundamentale sunt încălcate, din păcate uneori cu complicitatea autorităților competente. Și asta este așa, și asta vreau s-o spun așa: din păcate uneori cu complicitatea autorităților competente. Și ai atras atenția asupra punctului-cheie: demnitatea persoanei. Reafirm asta cu cuvintele tale: voi nu sunteți numere, ci persoane în carne și oase, fețe, vise uneori spulberate.

De la asta se poate și trebuie să se repornească: de la persoane și de la demnitatea lor. Să nu ne lăsăm înșelați de cel care spune: „Nu este nimic de făcut”, „sunt probleme mai mari decât noi”, „eu fac afacerile mele și ceilalți să se descurce”. Nu. Să nu cădem în această capcană. Să răspundem la provocarea migranților și refugiaților cu stilul bunăvoinței, să aprindem focuri de fraternitate, în jurul cărora persoanele să se poată încălzi, ridica, reaprinde speranța. Să întărim țesutul prieteniei sociale și cultura întâlnirii, pornind de la locuri ca acesta, care cu siguranță nu vor fi perfecte, dar sunt „laboratoare de pace”.

Și pentru că acest centru poartă numele Sfântului Papă Ioan al XXIII-lea, îmi place să amintesc ceea ce a scris el la sfârșitul memorabilei sale enciclice despre pace: „El [Domnul] să îndepărteze din inimi ceea ce ar putea pune în pericol pacea și să transforme toți oamenii în martori ai adevărului, dreptății și iubirii fraterne. El să-i lumineze pe cei care guvernează destinele popoarelor, încât toți să se preocupe de bunăstarea legitimă a compatrioților lor și să mențină binefacerile inestimabile ale păcii. În sfârșit, Cristos să aprindă inimile tuturor oamenilor și să-i facă să distrugă barierele care îi divid, să strângă legăturile iubirii reciproce, să fie înțelegători unii față de alții și să-i ierte pe cei care le-au pricinuit nedreptate, pentru ca astfel toate popoarele lumii să formeze între ele o veritabilă comunitate fraternă și pentru ca între ele să nu înceteze să înflorească pacea atât de mult dorită” (Pacem in terris, 171).

Iubiți frați și surori, peste puțin timp, împreună cu unii dintre voi, voi aprinde o lumânare în fața imaginii Sfintei Fecioare Maria. Un gest simplu, dar cu o mare semnificație. În tradiția creștină, acea flacără mică este simbol al credinței în Dumnezeu. Și este și simbol al speranței, o speranță pe care Maria, Mama noastră, o susține în momentele mai dificile. Este speranța pe care am văzut-o astăzi în ochii voștri, care a dat sens călătoriei voastre și vă face să mergeți înainte. Sfânta Fecioară Maria să vă ajute să nu pierdeți niciodată această speranță! Încredințez ei pe fiecare dintre voi și familiile voastre și vă port cu mine în inima mea și în rugăciunea mea. Și voi, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!

* * *

Rugăciune la sfârșitul întâlnirii cu migranții

Doamne Dumnezeule, creator al universului,
izvor de libertate și de pace,
de iubire și de fraternitate,
Tu ne-ai creat după chipul tău
și ai insuflat în noi toți suflul tău vital,
pentru a ne face părtași de ființa ta în comuniune.
Și atunci când am încălcat alianța ta
Tu nu ne-ai abandonat în puterea morții,
ci în milostivirea ta infinită
ne-ai chemat mereu să ne întoarcem la tine
și să trăim ca fii ai tăi.
Revarsă în noi pe Duhul tău Sfânt
și dăruiește-ne o inimă nouă,
capabilă să asculte strigătul, adesea silențios,
al fraților noștri și al surorilor noastre care au pierdut
căldura casei și a patriei.
Fă ca să le putem dărui speranță
cu priviri și gesturi de umanitate.
Fă din noi instrumente de pace
și de iubire fraternă concretă.
Eliberează-ne de frici și de prejudecăți,
pentru a ne însuși suferințele lor
și a lupta împreună împotriva nedreptății;
pentru ca să crească o lume în care fiecare persoană
să fie respectată în demnitatea sa inviolabilă,
aceea pe care tu, o, Tată, ai pus-o în noi
și Fiul tău a consacrat-o pentru totdeauna.
Amin.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 03.04.2022
Publicarea pe acest sit: 03.04.2022
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.