Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu liderii religioși
Universitatea Catolică
„Stăpână Noastră a Bunului Sfat”
Tirana, 21 septembrie 2014
Dragi prieteni,
Sunt cu adevărat bucuros de această întâlnire, care-i reunește pe responsabilii principalelor confesiuni religioase prezente în Albania. Salut cu profund respect pe fiecare dintre voi și comunitățile pe care le reprezentați; și îi mulțumesc din inimă Monseniorului Massafra pentru cuvintele sale de prezentare și introducere. Este important că sunteți aici împreună: este semnul unui dialog pe care-l trăiți zilnic, încercând să construiți între voi relații de fraternitate și de colaborare, pentru binele întregii societăți. Mulțumesc pentru ceea ce faceți.
Albania a fost în mod trist martor al violențelor și dramelor pe care le poate cauza excluderea forțată a lui Dumnezeu din viața personală și comunitară. Atunci când, în numele unei ideologii, se vrea excluderea lui Dumnezeu din societate, se ajunge să fie adorați idolii, și foarte repede omul se pierde pe sine însuși, demnitatea sa este călcată în picioare, drepturile sale sunt încălcate. Voi știți bine la ce brutalități poate să conducă privarea libertății de conștiință și a libertății religioase, și cum din această rană se generează o umanitate în mod radical sărăcită, pentru că este lipsită de speranță și de referințe ideale.
Schimbările care au avut loc începând din anii 1990 din secolul trecut au avut ca efect pozitiv și acela de a crea condițiile pentru o efectivă libertate de religie. Acest lucru a făcut posibil oricărei comunități să reînsuflețească tradiții care nu s-au stins niciodată, în pofida persecuțiilor feroce, și a permis tuturor să ofere, chiar pornind de la propria convingere religioasă, o contribuție pozitivă la reconstruirea morală a țării, mai înainte decât economică.
În realitate, așa cum a afirmat sfântul Ioan Paul al II-lea în vizita sa istorică în Albania din 1993, „Libertatea religioasă […] nu este numai un dar prețios al Domnului pentru cei care au harul credinței: este un dar pentru toți, pentru că este garanție fundamentală a oricărei alte exprimări de libertate […]. Nimic precum credința nu ne amintește că, dacă avem un unic creator, sunt și cu toții frați! Libertatea religioasă este o fortăreață împotriva tuturor totalitarismelor și o contribuție decisivă la fraternitatea umană” (Mesaj către națiunea albaneză, 25 aprilie 1993).
Dar imediat trebuie adăugat: „Adevărata libertate religioasă fuge de tentațiile intoleranței și sectarismului și promovează atitudini de dialog respectuos și constructiv” (ibid.). Nu putem să nu recunoaștem că intoleranța față de cei care au convingeri religioase diferite de propriile convingeri este un dușman foarte viclean, care astăzi din păcate se manifestă în diferite regiuni ale lumii. Credincioși fiind, trebuie să fim deosebit de vigilenți pentru ca religiozitatea și etica pe care le trăim cu convingere și pe care le mărturisim cu pasiune să se exprime mereu în atitudini demne ca de acel mister pe care intenționează să-l onoreze, refuzând cu hotărâre ca neadevărate, pentru că nu sunt demne nici de Dumnezeu nici de om, toate acele forme care reprezintă o folosire deformată a religiei. Religia autentică este izvor de pace și nu de violență! Nimeni nu poate folosi numele lui Dumnezeu pentru a comite violență! A ucide în numele lui Dumnezeu este un mare sacrilegiu! A discrimina în numele lui Dumnezeu este inuman.
Din acest punct de vedere, libertatea religioasă nu este un drept care să poată fi garantat numai de sistemul legislativ în vigoare, care este și el necesar: ea este un spațiu comun – ca acesta -, un ambient de respect și colaborare care trebuie construit cu participarea tuturor, și a celor care nu au nicio convingere religioasă. Îmi permit să indic două atitudini care pot să fie de utilitate deosebită în promovarea acestei libertăți fundamentale.
Primul este acela de a vedea în fiecare bărbat și femeie, chiar și în cei care nu aparțin propriei tradiții religioase, nu niște rivali, mai puțin încă niște dușmani, ci niște frați și niște surori. Cine este sigur de propriile convingeri nu are nevoie să se impună, să exercite presiuni asupra altuia: știe că adevărul are o proprie forță de iradiere. În fond, toți suntem pelerini pe acest pământ și în această călătorie a noastră, în timp ce năzuim spre adevăr și spre veșnicie, nu trăim ca entități autonome și autosuficiente, nici ca indivizi nici ca grupuri naționale, culturale sau religioase, ci depindem unii de alții, suntem încredințați unii spre îngrijirile altora. Fiecare tradiție religioasă, din interiorul său, trebuie să reușească să dea cont de existența celuilalt.
O a doua atitudine este angajarea în favoarea binelui comun. De fiecare dată când adeziunea la propria tradiție religioasă face să răsară o slujire mai convinsă, mai generoasă, mai dezinteresată a întregii societăți, acolo este autentică exercitare și dezvoltare a libertății religioase. Aceasta apare atunci nu numai ca un spațiu de autonomie revendicat în mod legitim, ci ca o potențialitate care îmbogățește familia umană cu exercitarea sa progresivă. Cu cât suntem mai mult în slujba altora cu atât suntem mai liberi!
Să privim în jurul nostru: câte sunt nevoile săracilor, cât de mult societățile noastre trebuie încă să găsească drumuri spre o dreptate socială mai răspândită, spre o dezvoltare economică inclusivă! Cât de mult sufletul uman are nevoie nu să piardă din vedere sensul profund al experiențelor vieții și să recupereze speranță! În aceste domenii de acțiune, bărbați și femei inspirați de valorile din propriile tradiții religioase pot să ofere o contribuție importantă, ba chiar de neînlocuit. Acesta este un teren deosebit de rodnic și pentru dialogul interreligios.
Și apoi, aș vrea să amintesc un lucru care este mereu o fantomă: relativismul, „totul este relativ”. În această privință, trebuie să ținem cont de un principiu clar: nu se poate dialoga dacă nu se pornește de la propria identitate. Fără identitate nu poate să existe dialog. Ar fi un dialog fantomă, un dialog pe aer: nu folosește. Fiecare dintre noi are propria identitate religioasă, este fidelă aceleia. Însă Domnul știe cum să ducă înainte istoria. Pornim fiecare de la propria identitate, neprefăcându-ne că avem alta, pentru că nu folosește și nu ajută și este relativism. Ceea ce ne unește este drumul vieții, este bunăvoința de a porni de la propria identitate pentru a face bine fraților și surorilor. A face bine! Și astfel, ca frați mergem împreună. Fiecare dintre noi oferă mărturia propriei identități altuia și dialoghează cu celălalt. Apoi dialogul poate să meargă înainte despre chestiuni teologice, dar ceea ce este mai important și frumos este a merge împreună fără a trăda propria identitate, fără a o masca, fără ipocrizie. Mie îmi face bine să gândesc acest lucru.
Dragi prieteni, vă îndemn să mențineți și să dezvoltați tradiția de raporturi bune între comunitățile religioase existente în Albania și să vă simțiți uniți în slujirea iubitei voastre patrii. Cu un pic de simț al umorului se poate spune că aceasta pare o echipă de fotbal: catolicii împotriva tuturor celorlalți, dar toți împreună, pentru binele patriei și al omenirii! Continuați să fiți semn, pentru țara voastră și nu numai, al posibilității de relații cordiale și de colaborare rodnică între oameni de diferite religii. Și vă cer o favoare: să vă rugați pentru mine. Și eu am nevoie de asta, multă nevoie. Mulțumesc.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.09.2014
Publicarea pe acest sit: 22.09.2014
Etichete: Discursuri, Papa F, Albania